ICCJ. Decizia nr. 1655/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1655/2014
Dosar nr. 2714/111/2009
Şedinţa publică din 13 mai 2014
Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 9 aprilie 2009 şi precizată la data de 27 ianuarie 2010, reclamanţii M.V. şi alţii, în contradictoriu cu pârâtele SSIF M. şi C.N.V.M. au solicitat instanţei obligarea pârâtelor, în solidar, să achite reclamanţilor cu titlu de despăgubiri, suma totală de 7.592.041,74 RON, precum şi dobânda legală, de la data de 10 iulie 2008, până la plata efectivă a sumei, reprezentând prejudiciul suferit de reclamanţi ca urmare a imposibilităţii valorificării de către aceştia a acţiunilor deţinute la diverse societăţi în perioada 9 iulie 2008 - 6 decembrie 2008, prejudiciul fiind cuantificat conform tabelului anexat cererii de chemare în judecată, fiind calculat ca diferenţă între valoarea portofoliului de acţiuni la data de 9 iulie 2008 şi valoarea din 5 decembrie 2008, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au precizat că au avut calitatea de clienţi ai pârâtei SSIF M., cu contracte ferme pentru încheierea unor tranzacţii pe piaţa bursieră, deţinând portofolii cuprinzând acţiuni la diverse societăţi listate la bursă.
Prin Ordonanţele nr. 368 din 9 iulie 2008, 395 din 23 iulie 2008, 456 din 15 august 2008 şi 492 din 29 august 2008, C.N.V.M. a suspendat, ca măsură asigurătorie, activitatea SSIF M. SA dispunând totodată blocarea conturilor de disponibilităţi ale societăţii, atât la vedere, cât şi la termen şi a celor de instrumente financiare, măsură care a avut efect blocarea posibilităţii reclamanţilor de a dispune cu privire la portofoliile lor de acţiuni.
Reclamanţii consideră culpabile ambele pârâte pentru generarea prejudiciului; SSIF M. SA pentru că nu a respectat condiţiile contractuale prevăzute în contractele de intermediere de valori mobiliare în raport cu fiecare reclamant în parte, iar C.N.V.M. pentru că a dispus în mod nelegal prelungirea sine die a măsurii preventive.
Prin Sentinţa comercială nr. 127/COM din 28 ianuarie 2010, Tribunalul Bihor a admis acţiunea precizată a reclamanţilor şi în consecinţă a obligat pârâtele, în solidar, să achite reclamanţilor cu titlu de despăgubiri, suma totală de 7.592.041,74 RON, precum şi dobânda legală de la data de 10 iulie 2008, până la plata efectivă a sumei, reprezentând prejudiciu suferit de reclamanţi ca urmare a imposibilităţii valorificării acţiunilor deţinute la diverse societăţi în perioada 9 iulie 2008 - 6 decembrie 2008, după cum urmează:
Pentru reclamantul M.V., suma de 1.657.749,28 RON; M.G. - 70.779,75 RON; U.A. - 87.475,44 RON; U.M.F. - 45.703,08 RON; C.V. - 251.540,00 RON; S.D.G. - 718.608,41 RON; C.M. - 47.590,82 RON; C.D. - 221.038,8 RON; S.G. - 224.586,02 RON; S.M.D. - 61.828,92 RON; S.T. - 204.210,00 RON; I.L. - 22.125,00 RON; I.D.C. - 28.574,20 RON; N.I. - 40.467,00 RON; SC F. SRL - 18.411,00 RON; S.V. - 75.386,80 RON; T.S.N. - 22.510,20 RON; T.C. - 3.212,30 RON; C.G. - 13.594,00 RON; O.V. - 3.494,00 RON; O.C. - 580,50 RON; G.V.N. - 258,00 RON; T.M. - 312.435,20 RON; F.L.A. - 1.132,40 RON; C.M.I. - 100.628,69 RON; W.T. - 9.103,13 RON; L.C. - 1.803,60 RON; M.L. - 317.905,64 RON; P.M.S. - 20.216,88 RON; B.C. - 5.160,00 RON; B.B. - 7.020,00 RON; F.Ş. - 5.050,00 RON; T.M. - 7.746,90 RON; A.A. - 69.017,63 RON; D.R.E. - 54.852,00 RON; T.M.A. - 17.260,00 RON; M.A.L. - 6.434,60 RON; R.N.A. - 10.910,60 RON; R.F.A. - 43.508,65 RON; P.C. - 30.194,83 RON; P.F. - 25.800 RON; V.C.M. - 123.961,00 RON; V.E. - 399.982,56 RON; G.A. - 14.040,00 RON; B.V. - 13.330,03 RON; Ţ.P. - 99.436,50 RON; T.M.B. - 79.940,00 RON; F.A. - 29.480,00 RON; F.S. - 40.745,30 RON; N.T. - 14.532,00 RON; U.M. - 84.250,99 RON; N.C. - 61.920,00 RON; S.L. - 19.470,00 RON; S.I. - 32.733,18 RON; M.F. - 15.395,75 RON; M.I.A. - 14.979,00 RON; M.A.D. - 44.829,79 RON; T.I.A. - 23.657,31 RON; S.C. - 23.699,84 RON; T.C.A. -5.265,00 RON; N.C.A. - 3.510,00 RON; B.V. - 36.521,60 RON; B.L. - 28.460,94 RON; L.A. -8.052,00 RON; P.F. - 68.572,40 RON; P.C.A. - 18.035,0 RON; V.E.G. - 8.377,90 RON; M.T. - 187.226,00 RON; O.D.H. - 3.950,00 RON; O.C.G. - 2.172,50 RON; C.I. - 34.852,56 RON; D.D. - 5.160,00 RON; N.N. - 16.483,42 RON; B.D.A. - 34.664,33 RON; A.P. - 10.320,00 RON; S.C.A. - 53.528,20 RON; M.V.C. - 24.147,50 RON; I.I. - 88.390,87 RON; S.G.A. - 3.150,00 RON; S.H.A. - 46.620,74 RON; S.G.B. - 19.570,41 RON; D.A. - 72.880,72 RON; D.G. - 45.563,69 RON; D.L. - 45.518,66 RON; D.G.A. - 32.345,40 RON; C.F. - 9.256,17 RON; C.G.N. - 2.519,00 RON; I.R. - 4.723,50 RON; B.L.A. - 81.663,74 RON; B.D. - 23.641,20 RON; B.N. - 10.990,80 RON; B.V. - 5.768,60 RON; F.M. - 17.505,70 RON; F.V. - 7.158,00 RON; P.F.M. - 28.591,75 RON; I.C.D. - 12.379,00 RON; I.I.A. - 8.404,48 RON; R.C.C. - 10.268,40 RON; P.D. - 44.734,32 RON; M.F.A. - 103.638,02 RON; S.D. - 39.642,00 RON; P.I.C. - 15.234,00 RON; M.S.I. - 17.921,00 RON; L.M. - 10.541,88 RON; M.G.A. - 59.481,89 RON; M.D.C. - 22.572,02 RON; F.L. - 73.615,34 RON; F.M.A. - 84.163,53 RON, conform Raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit de expert contabil ec. P.L.M.E. la data de 2 noiembrie 2009.
Totodată, pârâtele au fost obligate în solidar să achite reclamanţilor suma de 10.000 RON cheltuieli de judecată cu titlul de onorariu avocaţial, 5.213,50 RON cu titlul de onorariu de expertiză şi 49.124,3 RON cu titlu de taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar, precum şi sumele de 1.005 RON cu titlu de taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar în favoarea reclamantului S.M.D.; 5.505 RON cu titlu de taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar în favoarea reclamantului S.G.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin suspendarea de la tranzacţionarea pe piaţa de capital a portofoliilor deţinute de reclamanţi la societăţi listate la bursă, în condiţiile în care această măsură nu a fost fundamentată pe baza unor considerente explicite de către C.N.V.M., iar această măsură asigurătorie a fost suspendată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 2330 din 17 septembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 4563/2/2008, reclamanţii au suferit un prejudiciu material direct sub forma unui beneficiu nerealizat, cuantificat prin expertiza tehnică administrată în cauză, constând în imposibilitatea realizării de profit pe baza tranzacţionării acţiunilor deţinute pe piaţa bursieră, în cauză fiind incidente elementele răspunderii civile delictuale întemeiate pe dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ. în cazul răspunderii C.N.V.M., constând în blocarea sine die a conturilor societăţii, prin măsuri asigurătorii repetitive şi fiind incidentă răspunderea contractuală, întemeiată pe prevederile art. 969 - 970 C. civ., în cazul pârâtei SSIF M., constând în nerespectarea condiţiilor contractuale prevăzute de art. 10 şi 11 din contractul de intermediere de valori mobiliare, care stabileşte obligaţiile brokerului, precum şi obligaţiile prevăzute de Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital.
Cu privire la cheltuielile de judecată s-a reţinut incidenţa art. 277 C. proc. civ.
Apelul declarat de pârâta C.N.V.M. împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia nr. 27/C/2011-A din 8 martie 2011 a Curţii de Apel Oradea, cu consecinţa schimbării în parte a acesteia, în sensul respingerii acţiunii precizate formulate de reclamanţi în contradictoriu cu pârâta C.N.V.M., precum şi a cererii de obligare a acesteia la plata cheltuielilor de judecată în fond. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei. Totodată, intimaţii au fost obligaţi să plătească apelantei suma de 178.341,58 RON cheltuieli de judecată în apel.
În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Acţiunea reclamanţilor este întemeiată pe dispoziţiile art. 969 şi art. 998 - 999 C. civ., aceştia solicitând obligarea celor două pârâte la plata unor despăgubiri materiale pentru repararea prejudiciului cauzat pentru imposibilitatea de a-şi vinde pe bursă acţiunile deţinute la mai multe societăţi comerciale, prin blocarea conturilor SSIF M. SA, cu care reclamanţii aveau încheiate contracte de intermedieri tranzacţii bursiere. Astfel, cererea are natură comercială, acţiunea nefiind precedată de o cerere în contencios administrativ, iar excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bihor este nefondată.
Motivele care au susţinut excepţia inadmisibilităţii au fost apreciate ca motive de fond şi analizate ca atare.
A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei-apelante ca nefondată, raportat la obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată, pe temeiul răspunderii civile delictuale a autorităţii care a dispus blocarea conturilor SSIF M. SA, apreciindu-se ca fiind fără relevanţă temeiul răspunderii celeilalte pârâte, precum şi faptul că îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 998 - 999 C. civ. vizează temeinicia cererii de chemare în judecată şi nu pot fi analizate în cadrul excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.
Pe fond s-a reţinut că nu sunt întrunite în privinţa apelantei condiţiile răspunderii civile delictuale, lipsind caracterul ilicit al faptei. Reclamanţii au arătat că fapta ilicită ar consta în emiterea unor ordonanţe succesive prin care pârâta a luat măsura asigurătorie a suspendării activităţii şi blocării tuturor conturilor SSIF M. SA, punându-i în situaţia de a nu mai putea valorifica acţiunile deţinute la diferite societăţi comerciale.
Instanţa a reţinut, cu privire la acest aspect, că ilegalitatea actului administrativ, spre a fi o condiţie a răspunderii delictuale, trebuie să fie constatată numai de către instanţa de judecată în baza Legii contenciosului administrativ.
Prin urmare, atâta timp cât actele administrative nu au fost anulate sau constatate nelegale de către instanţa de contencios administrativ ele se bucură de prezumţia de legalitate, iar emiterea, de către o autoritate administrativă, a unui act administrativ prezumat legal, nu poate fi considerată, în opinia instanţei, faptă ilicită.
În ceea ce priveşte Sentinţa civilă nr. 2330 din 17 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, invocată de reclamanţi ca stabilind existenţa unei serioase îndoieli cu privire la legalitatea actelor administrative contestate, Curtea a reţinut că aceasta nu s-a pronunţat decât asupra îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ, analizând condiţia cazului bine justificat şi a pagubei iminente, efectuând doar o cercetare sumară a aparenţei dreptului.
Instanţa de apel a analizat şi condiţia prejudiciului, pornind de la specificul activităţii bursiere, concluzionând că, în speţă, reclamanţii nu au făcut dovada că ar fi intenţionat să-şi vândă tot portofoliul sau o parte din acesta şi ar fi lansat ordine de vânzare în acest sens şi nici că acţiunile deţinute ar fi fost cumpărate la cursul stabilit pentru data de 9 iulie 2008, însă încheierea contractelor nu a fost posibilă datorită ordonanţelor emise de apelantă.
Raportul de expertiză a relevat că nu se poate stabili cu certitudine că, în situaţia în care se ridica restricţia instituită de apelantă, acţiunile deţinute de reclamanţii-intimaţi se puteau vinde în condiţiile oferite de piaţa de capital în acea perioadă, întrucât raportul între cerere şi ofertă era altul şi, implicit, şi preţul de tranzacţionare.
Instanţa a mai reţinut că efectele deciziei date în apel nu se pot extinde şi în privinţa pârâtei-intimate SSIF M. SA, în temeiul art. 48 alin. (2) C. proc. civ., între cele două pârâte nefiind raporturi de solidaritate, aşa cum în mod greşit a reţinut prima instanţă, apelul fiind fondat şi sub acest aspect, deoarece izvoarele solidarităţii pasive sunt legea şi voinţa părţilor, ori, în cauză, reclamanţii au invocat faţă de cele două pârâte temeiuri juridice diferite: răspunderea contractuală faţă de SSIF M. SA şi răspunderea delictuală faţă de C.N.V.M., astfel că nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 1003 C. civ. şi nici cele ale art. 42 C. com., care consacră solidaritatea codebitorilor, neexistând niciun acord al părţilor cu privire la răspunderea solidară.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată ocazionate cu plata onorariului avocaţial s-a reţinut că suma de 100.000 RON are un caracter rezonabil, astfel că s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., totalul cheltuielilor de judecată la care intimaţii-reclamanţi au fost obligaţi potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. fiind de 178.341,58 RON, cu includerea taxelor de timbru, a onorariului expertului şi cheltuielilor de deplasare.
Împotriva deciziei pronunţate în apel au declarat recurs reclamanţii şi pârâta SSIF M. SA.
1 În dezvoltarea motivelor de recurs reclamanţii arată că, raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., hotărârea instanţei de apel este criticabilă sub mai multe aspecte.
a) Astfel, recurenţii susţin că, în ceea ce priveşte fapta ilicită, aceasta constă în nerespectarea Sentinţei civile nr. 2330 din 17 septembrie 2008, prin care Curtea de Apel Bucureşti a dispus suspendarea măsurilor asigurătorii, aşa cum au fost ele instituite prin Ordonanţele nr. 368/2008, nr. 395/2008 şi cele subsecvente, hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 4997 din 11 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În concret, aceasta trebuia ca, în momentul pronunţării hotărârii de suspendare să ridice măsura blocării conturilor şi să le permită recurenţilor să dispună în mod liber de acţiunile pe care le deţineau în portofoliu la acel moment, fiind nelegală susţinerea din apel conform căreia nedesfiinţarea pe calea contenciosului administrativ a ordonanţelor C.N.V.M. oferă acestora o prezumţie de legalitate care nu a fost răsturnată şi, prin urmare, nu se poate discuta despre existenţa unui fapt ilicit care să atragă răspunderea instituţiei.
Din această perspectivă recurenţii invocă încălcarea art. 14 pct. 4 - 7 din Legea nr. 544/2004, potrivit cu care "Hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept" şi "Suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării".
b) În ceea ce priveşte caracterul cert al prejudiciului, atât sub aspectul existenţei, cât şi al întinderii sale, recurenţii susţin că instanţa de apel a ignorat împrejurarea că existenţa sa a fost prezumată prin aceeaşi hotărâre de suspendare, potrivit art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, urmând ca doar întinderea sa să fie stabilită raportat la pierderile suferite de recurenţi prin măsurile dispuse în mod abuziv şi prin nerespectarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate prin care s-a dispus suspendarea actelor administrative emise.
La termenul din 24 ianuarie 2014, recurenţii-reclamanţi au depus la dosar un script intitulat "motive suplimentare de recurs", prin care au solicitat casarea integrală a deciziei din apel şi a Încheierii din 22 februarie 2011, care a precedat-o, şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Se invocă în drept art. 306 alin. (2) C. proc. civ. ca motiv de ordine publică, încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, conform art. 304 pct. 5 şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ., întrucât judecata în apel s-a făcut în contradictoriu cu o persoană decedată, fără a se dispune introducerea în cauză a moştenitorilor. Astfel, se arată că reclamantul F.Ş. a decedat în timpul judecării apelului, la 24 iulie 2010, anterior soluţionării cauzei.
În al doilea rând, se susţine că instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra unui motiv esenţial invocat de reclamanţi prin cererea de chemare în judecată, şi care atrage casarea cu trimitere spre rejudecare, referitor la fapta delictuală imputată pârâtei C.N.V.M. constând în nerespectarea şi chiar încălcarea măsurilor dispuse prin hotărârile judecătoreşti de suspendare a măsurilor dispuse prin ordonanţele emise de această parte.
Astfel, se arată că, deşi în decizie se reţine faptul că reclamanţii au arătat că, în aprecierea lor, la baza răspunderii C.N.V.M. stă şi faptul ilicit constând în nerespectarea Sentinţei nr. 2330 din 17 septembrie 2008, în considerente se analizează această sentinţă exclusiv din perspectiva aprecierii legalităţii faptei ilicite imputate C.N.V.M. constând în blocarea conturilor, prin raportare la legalitatea Ordonanţei C.N.V.M. nr. 368/2008. Se critică, deci, neanalizarea, nedeliberarea şi faptul că nu s-a dispus cu privire la răspunderea C.N.V.M. pentru fapta ilicită constând în nerespectarea şi chiar încălcarea cu rea-intenţie a unei hotărâri judecătoreşti.
2. Împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs şi pârâta SSIF M. SA, fără a indica însă motivele pentru care o critică şi fără a achita taxa judiciară de timbru aferentă acestuia.
Prin întâmpinarea depusă la fila 154, intimata-pârâtă C.N.V.M. a invocat excepţia netimbrării recursului pârâtei SSIF M. SA, precum şi excepţiile tardivităţii, inadmisibilităţii şi nulităţii recursului acesteia.
De asemenea, aceeaşi intimată a depus întâmpinare la recursul declarat de reclamanţi, prin care a invocat excepţia netimbrării şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a avocatului semnatar al recursului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia.
Ulterior depunerii de către reclamanţi a motivelor suplimentare de recurs, intimata C.N.V.M. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii acestora.
La fila 222 au fost introduşi în cauză, în calitate de părţi, moştenitorii reclamantului decedat F.Ş.: F.I. - soţie supravieţuitoare, A.A. şi C.T.E., fiice.
La fila 244, aceştia au depus motive suplimentare de recurs prin care au invocat, la rândul lor, excepţia nulităţii Deciziei 27/C/2011, inclusiv a Încheierii din 22 februarie 2011 a Curţii de Apel Oradea, pe motiv că au fost date cu încălcarea capacităţii de folosinţă şi de exerciţiu prin pronunţarea în contradictoriu cu o persoană decedată în timpul soluţionării apelului.
Prin concluziile scrise depuse de intimata-pârâtă C.N.V.M., aceasta invocă art. 25 din O.U.G. nr. 93/2012, conform căruia denumirea sa actuală este Autoritatea de Supraveghere Financiară.
1. Analizând recursul reclamanţilor prin prisma motivelor invocate se vor reţine următoarele:
Potrivit Contractului de intermediere de valori mobiliare din 17 septembrie 2007, reclamanţii au calitatea de posesori ai portofoliilor pentru intermedierea unor tranzacţii pe piaţa bursieră, cuprinzând acţiuni la diverse societăţi listate la bursă.
Prin Ordonanţele nr. 368 din 9 iulie 2009, 395 din 23 iulie 2008, 456 din 15 august 2008 şi 492 din 29 august 2008, pârâta C.N.V.M. a dispus suspendarea activităţii SSIF M. SA ca măsură asigurătorie şi, totodată, blocarea conturilor de disponibilităţi ale societăţii, atât la vedere, cât şi la termen şi a celor de instrumente financiare, conducând la blocarea provizorie posibilităţii reclamanţilor de a dispune cu privire la portofoliile de acţiuni ale acestora.
Aceste măsuri au fost dispuse în urma controlului tematic care a avut loc la SSIF M. SA în perioada 13 - 26 mai 2008, fiind însoţite şi de sesizarea organelor de urmărire penală, care au reţinut că societatea a constituit în numele său depozite la termen/overnight, prin utilizarea fondurilor unor clienţi.
În cele din urmă, societăţii i-a fost retrasă autorizaţia de funcţionare, măsură care a rămas ca atare, începând cu data de 5 decembrie 2008, prin respingerea irevocabilă a acţiunii pentru constatarea nelegalităţii retragerii autorizaţiei, conform Sentinţei nr. 3608/2010 a Curţii de Apel Bucureşti şi Deciziei nr. 6153 din 19 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Consecinţele acestor măsuri dispuse de pârâta C.N.V.M., invocate de reclamanţi au constat în blocarea portofoliilor clienţilor SSIF M. SA, fără ca aceştia să fi avut vreo implicare culpabilă, ceea ce a adus atingere dreptului de proprietate asupra instrumentelor financiare deţinute şi, implicit, afectând dreptul lor de dispoziţie. Conturile au fost deblocate doar la data de 5 decembrie 2008, când, prin Ordonanţa nr. 712 C.N.V.M. a decis retragerea autorizaţiei.
Cererea de chemare în judecată a vizat răspunderea delictuală a pârâtei C.N.V.M. şi contractuală a SSIF M. SA.
Astfel, un prim aspect ce se va reţine este că, prin acţiune, reclamanţii au susţinut că fapta ilicită a pârâtei C.N.V.M. constă în emiterea de către aceasta a ordonanţelor care au dispus blocarea conturilor şi suspendarea activităţii SSIF M. SA. Aceasta rezultă din petitele cererii precizate, prin care s-a solicitat obligarea la despăgubiri reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a imposibilităţii valorificării acţiunilor deţinute la diverse societăţi, în perioada 9 iulie 2008 (data primei ordonanţe) - 6 decembrie 2008 (data ultimei ordonanţe, când s-a ridicat măsura blocării portofoliilor) şi din motivarea acţiunii, în care se arată că C.N.V.M. este culpabilă pentru că a dispus în mod nelegal prelungirea sine die a măsurii preventive, prin ordonanţele de prelungire succesivă a măsurilor luate iniţial prin Ordonanţa nr. 368 din 9 iulie 2008.
Sentinţa civilă nr. 2330 din 17 septembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 4563/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a dispus cu caracter provizoriu suspendarea ordonanţelor C.N.V.M. a fost menţionată în acţiune de reclamanţi în expunerea situaţiei de fapt, însă, nerespectarea acesteia a fost invocată drept fapt ilicit abia prin motivele de recurs, pentru ca, în susţinerile orale să se arate că fapta ilicită a pârâtei C.N.V.M. a constat în aceea că nu a transferat conturile reclamanţilor, începând cu prima ordonanţă emisă în iulie 2008, unui alt broker.
Distinct de această observaţie se va reţine că recurenţii-reclamanţi au adus critici potrivit cărora instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra faptei delictuale a pârâtei C.N.V.M. care nu a respectat ci, dimpotrivă, a încălcat măsurile dispuse prin hotărârea judecătorească sus-menţionată, abia prin motivele suplimentare de recurs. Acestea nu constituie motive de ordine publică, cum greşit susţin recurenţii deoarece, chiar în ipoteza invocării şi a acestui aspect ca făcând parte din conduita ilicită a pârâtei C.N.V.M., eventuala neanalizare de către instanţă poate fi cel mult încadrată în drept ca motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., deoarece vizează argumentele folosite în considerente, motiv ce trebuia invocat în termenul definit de lege la art. 301 C. proc. civ., cu sancţiunea corespunzătoare prevăzută de art. 306 alin. (1) C. proc. civ.
Pe de altă parte se va reţine că, în apel, s-a făcut o analiză a efectelor sentinţei judecătoreşti pronunţate de instanţa de contencios administrativ pe cererea incidentală de suspendare a efectelor ordonanţelor emise de C.N.V.M.
Astfel, în Decizia nr. 27/C/2011-A din 8 martie 2011 Curtea de Apel Oradea a reţinut că prin sentinţa mai sus arătată Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat doar asupra îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, analizând condiţia cazului bine justificat şi a pagubei iminente, prin efectuarea unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, în condiţiile în care, în această etapă procesuală nu se pot antama aspecte ce ţin de fondul litigiului dedus judecăţii. S-a concluzionat că, prin această sentinţă nu s-a reţinut caracterul ilegal al actelor administrative emise de către C.N.V.M., iar pentru considerentele avute în vedere s-a apreciat că nu este îndeplinită condiţia existenţei unei fapte ilicite.
Din această perspectivă sunt corecte cele reţinute prin decizia pronunţată în apel, cu menţiunea că măsurile au fost luate în considerarea dispoziţiilor art. 17 alin. (1) din Statutul C.N.V.M., adoptat prin O.U.G. nr. 25/2002, aprobată şi modificată prin Legea nr. 514/2002, modificată şi completată prin Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare, şi au avut caracter asigurător.
Totodată, instanţa de apel a reţinut corect că, pentru a putea fi o condiţie a răspunderii delictuale, ilegalitatea actului administrativ trebuie să fie constatată doar de către instanţa de judecată în baza Legii contenciosului administrativ.
Prin urmare, atâta timp cât actele administrative nu au fost anulate sau constatate nelegale de către instanţa de contencios administrativ, acestea se bucură de prezumţia de legalitate.
Confirmarea caracterului legal al actelor administrative în speţă este dată de Sentinţa nr. 427 din 4 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a respins acţiunea în contencios administrativ iniţiată de SSIF M. SA, iar emiterea unui act legal de către o autoritate administrativă, nu poate avea caracter ilicit.
În ceea ce priveşte critica recurenţilor sub aspectul prejudiciului suferit prin fapta pârâtei C.N.V.M. se va reţine că, în materia răspunderii civile delictuale, se cere întrunirea cumulativă a condiţiilor în care ea este antrenată astfel că, statuând asupra lipsei caracterului ilicit al faptei imputate, celelalte condiţii nu se mai impuneau a fi analizate.
Pe de altă parte, distinct de cele arătate cu privire la lipsa necesităţii de a mai analiza prejudiciul în condiţiile date, respectarea principiului nemijlocirii impunea instanţei de apel să verifice sub aspect probator existenţa acestuia, să-i determine cuantumul şi caracterul cert, fără a se putea vorbi în speţă despre o autoritate de lucru judecat, în ceea ce priveşte prejudiciul, între cele statuate cu privire la acesta în considerentele unei hotărâri pronunţate în contencios administrativ, într-o cerere incidentală prin care s-a luat o măsură cu caracter provizoriu şi considerentele avute în vedere în cadrul unui litigiu de drept comun, în legătură cu prejudiciul, ca element al răspunderii civile delictuale.
Nici criticile din motivele suplimentare de recurs ale reclamanţilor, cu privire la nulitatea deciziei pronunţate în apel şi a încheierii pronunţate la dezbaterea pe fond a cauzei, din 22 februarie 2011 nu sunt fondate.
Astfel, culpa soluţionării cauzei în contradictoriu cu F.Ş., decedat pe parcursul litigiului în faza apelului nu-i aparţine nici instanţei şi nu le poate fi imputată nici pârâtelor, ci, tocmai reclamanţilor, respectiv succesorilor reclamantului defunct, care, cunoscând survenirea acestui fapt, nu l-a adus la cunoştinţa instanţei. Prin urmare, motivul de recurs invocat, pe lângă faptul că nu este de ordine publică, deoarece interesul pretins vătămat este personal, nu este nici fondat, potrivit principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans.
Pentru toate aceste considerente, nefiind fondat, urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să fie respins recursul declarat de reclamanţi, cu menţiunea că excepţiile netimbrării recursului şi a lipsei calităţii de reprezentant al apărătorului recurenţilor-reclamanţi, invocate de intimata-pârâtă C.N.V.M. prin întâmpinare se vor respinge întrucât, anterior pronunţării deciziei în recurs, în şedinţa publică din 24 ianuarie 2012, recurenţii au depus dovezile care atestă calitatea de reprezentant şi chitanţa cu restul de 355,71 RON taxă judiciară de timbru.
2. Cât priveşte recursul pârâtei SSIF M. SA, urmează a se admite excepţia netimbrării acestuia, ridicată de aceeaşi intimată-pârâtă C.N.V.M. prin întâmpinare, care primează faţă de restul excepţiilor invocate.
Astfel, întrucât instanţa este legal învestită cu soluţionarea recursului doar dacă taxa de timbru este achitată în cuantumul datorat, în lipsa acesteia, văzând că recurenta, deşi legal citată, nu a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 40.015,7 RON, urmează a se dispune, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, anularea recursului ca netimbrat.
În baza art. 274 C. proc. civ., fiind în culpă procesuală, urmează ca recurenţii-reclamanţi şi recurenta-pârâtă SSIF M. SA să îi achite intimatei-pârâte Autoritatea de Supraveghere Financiară suma de 105.920,80 RON cheltuieli de judecată ocazionate cu plata onorariului avocaţial, conform chitanţei depuse la fila 469.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii A.A., A.P., B.V., B.L.A., B.D., B.D.A., B.B., B.C., B.N., B.V., B.L., B.V., C.I., C.G., C.M.I., C.D., C.M., C.T.E., C.G.N., C.F., C.V., D.A., D.G., D.G.A., D.L., D.D., D.R.E., F.L., F.M.A., F.A., F.S., F.L.A., F.M., F.I., F.V., G.V.N., G.A., I.I., I.I.A., I.R., I.D.C., I.C.D., I.L., L.C., L.A., L.M., M.F.A., M.A.D., M.I.A., M.V.C., M.L., M.G., M.V., M.D.C., M.G.A., M.S.I., M.T., M.A.L., M.F., N.C., N.N., N.C.A., N.T., N.I., O.C.G., O.D.H., O.C., O.V., P.C., P.C.A., P.F., P.D., P.F.M., P.I.C., P.M.S., P.F.A., R.C.C., R.F.A., R.N.A., S.T., S.V., S.L., S.D.G., S.D., S.I., S.C., SC F. SRL, S.G.B., S.H., S.G., S.G., S.M.D., S.C.A., T.M., T.M., Ţ.P., T.M.A., T.M.B., T.C.A., T.S.N., T.I.A., U.M., U.A., V.C.M., V.E., V.E.G. şi W.T. împotriva Deciziei nr. 27/C/2011-A din 8 martie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia civilă de contencios administrativ şi fiscal.
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta S.S.I.F. M. SA Oradea împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurenţii-reclamanţi şi recurenta-pârâtă, în solidar, să achite intimatei-pârâte Autoritatea de Supraveghere Financiară suma de 105.920,80 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 mai 2014.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 1654/2014. Civil. Constatare nulitate act.... | ICCJ. Decizia nr. 1657/2014. Civil. Pretenţii. Contestaţie în... → |
|---|
