ICCJ. Decizia nr. 1720/2014. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1720/2014
Dosar nr. 3215/91/2013
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 15 mai 2014
Asupra recursului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea la 15 mai 2013, precizată ulterior, reclamanta SC A.S. SRL Focşani a solicitat în temeiul art. 996 şi art. 998, alin. (2) N.C.P.C., ca pe cale de ordonanţă preşedinţială să se dispună suspendarea executării notificărilor din 06 noiembrie 2012, prin care pârâta SC R.C.R. SRL i-a notificat denunţarea contractului de agent din 15 octombrie 2006 şi a contractului de intermediere vânzare contracte din 15 octombrie 2006, precum şi denunţarea contractului de agent din 06 octombrie 2006 şi a contractului de intermediere vânzare contracte din 06 octombrie 2006, emise în temeiul art. 10.3 din contracte, cu un termen de preaviz de 6 luni.
A solicitat luarea acestei măsuri provizorii până la soluţionarea litigiului privind anularea acestor notificări care fac obiectul Dosarului nr. 3214/91/2013, arătând că prevederile contractuale nu sunt aplicabile în cauză, societatea sa neaflându-se în nici una din situaţiile prevăzute de acest articol, iar în ce priveşte reorganizarea reţelei de agenţi precizează că nu i s-a adus la cunoştinţă o astfel de măsură, fiind încălcate dispoziţiile art. 6, lit. e) din Legea nr. 509/2002 prin faptul că nu a fost notificată „într-un termen util atunci când prevedea că volumul operaţiunilor comerciale va fi sensibil inferior celui prin care agentul l-ar fi putut anticipa în mod normal".
Expirarea termenului de preaviz are drept consecinţă încetarea calităţii de agent comercial permanent al pârâtei deşi reclamanta şi-a exercitat obligaţiile contractuale asumate, iar investiţiile efectuate pentru executarea acestor contracte ar rămâne nerecuperate, costul construcţiilor edificate, la care se adaugă obligaţiile fiscale datorate, costuri de întreţinere a acestor construcţii, la care se adaugă imposibilitatea menţinerii tuturor angajaţilor în condiţiile în care au fost instruiţi şi şcolarizaţi de reclamantă şi orientarea clienţilor spre alţi furnizori cu servicii similare, fapt ce va conduce la afectarea şi a activităţii de servicii-reparaţii auto.
Prin sentinţa civilă nr. 3171 din 17 mai 2013, Tribunalul Vrancea a admis cererea reclamantei SC A.S. SRL Focşani şi a dispus suspendarea executării notificărilor din 2012 emise de pârâta SC R.C.R. SRL până la soluţionarea litigiului asupra fondului, reţinând îndeplinite cerinţele art. 996, alin. (1) N.C.P.C., că faţă de obiectul cererii, în raport de înscrisurile depuse la dosar, în cauză există aparenţa de drept, pentru neîndeplinirea cerinţelor contractuale pentru denunţarea unilaterală a contractelor şi urgenţa măsurii solicitate care este determinată de prevenirea unei pagube iminente care nu s-ar mai putea repara, astfel că încetarea calităţii sale de agent comercial ar conduce la imposibilitatea recuperării investiţiilor executate pentru pârâtă, pierderea angajaţilor şcolarizaţi pe cheltuiala sa şi chiar pierderea clienţilor şi reducerea activităţii de service - reparaţii auto.
Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, prin Decizia nr. 40 din 31 iulie 2013 a admis apelul declarat de pârâta SC R.C.R. SRL bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 3171 din 17 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Vrancea pe care a schimbat-o în sensul că a respins cererea reclamantei, ca nefondată.
Instanţa a respins excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Vrancea de a soluţiona cauza reţinând că, în conformitate cu dispoziţiile art. 997 cu referire la art. 95 pct. 1 şi art. 94 pct. 1 lit. j) din N.C.P.C., în mod corect reclamanta a sesizat tribunalul cu judecata acestei cereri.
A fost respinsă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Vrancea reţinând că în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, suspendarea executării notificărilor din 2012, prin care se denunţau unilateral contractele de agent dintre părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 113 pct. 3 N.C.P.C. în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112 mai este competentă şi cea de la locul prevăzut în contract pentru executare în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezolutiunea sau rezilierea unui contract.
Cum în speţă prin formularea acestei ordonanţe preşedinţiale şi a acţiunii de drept comun se doreşte oprirea derulării contractelor dintre părţi, contracte ce aduc reclamantei beneficii de peste 200.000 lei fiecare anual, s-a constat caracterul evaluabil al acestei acţiuni, reţinându-se şi competenţa tribunalului.
Excepţia nelegalei timbrări nu e un motiv de anulare a unei hotărâri judecătoreşti, ci cel mult de dare în debit în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997.
Pe fondul cererii de ordonanţă preşedinţială s-a reţinut că nu este îndeplinită condiţia aparenţei în drept, întrucât prin cererea de chemare în judecată se invocă că nu se reuşeşte încadrarea la vreuna din situaţiile de la art. 10 din contract, iar prin cererea de chemare în judecată demarată pe procedura comună se invocă faptul că prevederile prevăzute la art. 10, respective 10.2 şi 10.3, în măsura în care dau posibilitatea pârâtei să înceteze contractual de agent fără nici o explicaţie, motivare sau argumentare, sunt nule absolut şi că prevederile de la art. 11.2 privind indemnizaţia în caz de încetare a contractului nu a fost negociată de părţi.
Faţă de constatarea că în speţă notificările au fost trimise cu respectarea termenului de preaviz, faţă de menţiunile din contract cu privire la denunţare, de dispoziţiile legale în materie şi de neconsecvenţa intimatei în ceea ce priveşte nelegalitatea măsurii, s-a apreciat că nu e întrunită cerinţa aparenţei de drept.
Împotriva Deciziei nr. 40 din 31 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a declarat recurs reclamanta SC A.S. SRL Focşani.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din N.C.P.C., prin raport constatandu-se că recursul nu este admisibil.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 13 martie 2014 a fost încuviinţat, în unanimitate raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) din N.C.P.C.
Potrivit dovezilor aflate la dosar se constată că raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 14 martie 2014.
Înalta Curte, conform art. 245 din N.C.P.C., luând în examinare excepţia inadmisibiiitătii declarării recursului, invocată din oficiu, a reţinut următoarele:
Potrivit art. 457 din N.C.P.C., părţile au obligaţia să exercite căile de atac în condiţiile şi termenele stabilite de lege, indiferent de menţiunile din dispozitivul hotărârii.
Art. 718 alin. (7) din N.C.P.C. la care face trimitere art. 450 alin. (5) din acelaşi cod, prevede că în cazuri urgente şi dacă s-a plătit cauţiunea prevăzută la alin. (2), instanţa poate dispune, prin încheiere şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare, încheierea nu este supusă niciunei căi de atac.
Recursul este o cale extraordinară de atac şi poate fi exercitat numai în cazurile prevăzute de art. 483 alin. (1) din N.C.P.C.
Potrivit dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României, părţile interesate pot exercita căile de atac, în condiţiile legii procesuale.
Corespunzător acestor prevederi, legea procesual civilă stabileşte hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de reformare sau retractare.
Prin urmare, admisibilitatea unei căi de atac este examinată în raport cu îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de legea procesuală.
Recunoaşterea exercitării unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
Drept urmare, neobservarea acestora este sancţionată cu nulitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
Avându-se în vedere că, prin Decizia nr. 40 din 31 iulie 2013, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a admis apelul declarat de pârâta SC R.C.R. SRL Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 3171 din 17 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Vrancea, care a fost schimbată în sensul că a respins cererea reclamantei, ca nefondată, se reţine că în raport de dispoziţiile legale anterior citate, această hotărâre nu este supusă nici unei căi de atac.
Faţă de această situaţie, se constată că recursul astfel promovat nu este admisibil, că, în mod corect instanţa de apel a pronunţat o hotărâre definitivă în raport de dispoziţiile art. 450 alin. (5) coroborate cu dispoziţiile art. 718 alin. (7) din N.C.P.C., hotărârea atacată nefiind supusă niciunei căi de atac, astfel că Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta SC A.S. SRL Focşani împotriva Deciziei nr. 40 din 31 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Fără nici o cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1719/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 210/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
