ICCJ. Decizia nr. 1719/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1719/2014
Dosar nr. 43822/299/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 15 mai 2014
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr. 15586/215 din 10 mai 2013 şi precizată ulterior, reclamanta S.M. a chemat în judecată pe pârâtele SC P.B.R. SA Bucureşti şi SC P.B.R. SA- sucursala Craiova, solicitând:
- să se constate caracterul abuziv al clauzelor prevăzute de art. 1.3 lit. a) din contractul de credit bancar din 10 iulie 2007 privind comisionul de acordare credit de 2.100 Chf din valoarea creditului acordat şi pe cale de consecinţă să se constate nulitatea absolută şi să se dispună anularea acestor clauze;
- să fie obligată pârâta la plata sumei de 2.100 Chf încasată abuziv de aceasta drept comision de acordare credit la data acordării creditului;
-să se constate nule de drept prevederile art. 1.3 lit. b) din contractul de credit bancar din 10 iulie 2007 privind comisionul de rambursare anticipată stabilit ca procent: pentru primii 5 ani, 2% plus dobânda aferentă primelor 6 luni considerate promoţionale şi după 5 ani, 2% (minim 100 euro sau echivalentul dolari SUA/lei/Chf;
- să fie obligată pârâta la plata dobânzii legale pentru sumele datorate conform art. 1088 C. civ., de la data introducerii acţiunii şi până la achitarea debitului, conform O.G. nr. 13/2011.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat în esenţă că a încheiat cu pârâta în vederea obţinerii unui credit pentru nevoi personale contractul de credit bancar din 10 iulie 2007 pentru suma de 105.000 Chf, care la acordarea creditului i-a perceput în mod ilegal şi abuziv un comision de acordare credit de 2.100 Chf şi un comision de rambursare anticipată stabilit ca procent: pentru primii 5 ani, 2% plus dobânda aferentă primelor 6 luni considerate promoţionale şi după 5 ani, 2% (minim 100 euro sau echivalentul dolari SUA/lei/Chf.
În drept au fost invocate prevederile art. 948, 966, 968 si 1088 C. civ., Legea nr. 193/2000, Directiva Consiliului Europei nr. 93/13/ CEE din 5 aprilie 1993, Legea nr. 190/1999 (art. 9 şi 15), Legea nr. 363/2007 (art. 2 lit. e), art. 6 lit. d)) şi Legea nr. 296/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 11797 din 20 septembrie 2013, Judecătoria Craiova, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, în raport de prevederile art. 8.2 din contractul de credit prin care părţile au stabilit că orice litigiu în legătură cu contractul în cauză care nu poate fi soluţionat amiabil, va fi soluţionat de instanţele judecătoreşti din Bucureşti şi raportat la art. 107 N.C.P.C., care prevede că instanţa competentă este instanţa de la domiciliul pârâtei.
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 3611 din 5 martie 2014, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, reţinând că în raport de obiectul litigiului dedus judecăţii, acţiune în constatarea clauzelor abuzive dintr-un contract de credit, litigiu ce face parte din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, conform art. 113 alin. (1) pct. 8, art. 126 alin. (2), art. 116, art. 132 raportat la art. 246 din N.C.P.C., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, instanţa de la domiciliul consumatorului.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Judecătoria Craiova a dispus ca dosarul să fie înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului şi a suspendat judecata până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Craiova competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Instanţa reţine că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă acţiunea în constatarea clauzelor abuzive dintr-un contract de credit formulată de reclamanta - consumator S.M., cu domiciliul în Craiova, în contradictoriu cu pârâta-comerciant SC P.B.R. SA.
Regula generală în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 din N.C.P.C., care prevede că „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".
Conform art. 113 alin. (1) pct. 8 N.C.P.C., în afară de instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, mai este competentă „instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".
Instanţa reţine că reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din art. 116 N.C.P.C.
Pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanţele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, opţiune susţinută de art. 116 N.C.P.C., adoptat prin Legea nr. 134/2010.
Mai mult decât atât, potrivit art. 126 alin. (2) din N.C.P.C. „în litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. 1, numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă".
Este de reţinut că, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în jurisprudenta sa (Costa vs. Enel din 15.7.1964) a consacrat principiul supremaţiei dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre şi că, obiectivul integrării pe care îl urmăreşte Uniunea nu poate fi realizat decât dacă dreptul comunitar este respectat şi interpretat uniform în toate statele membre, supremaţia dreptului comunitar asupra celui naţional fiind o condiţie sine qua non a integrării.
În consecinţă, aplicarea jurisprudenţei C.J.U.E. este obligatorie pentru judecătorul naţional.
Din jurisprudenta Curţii în materia protecţiei consumatorului, (Cauza Oceano Grupo Editorial SA v Rocio Murciano Quintero), instanţa a reţinut că, s-a stabilit că este inechitabil şi mult prea oneros să se pretindă consumatorului să formuleze cererea de chemare în judecată împotriva comerciantului care i-a încălcat drepturile la instanţa de la sediul acestuia din urmă.
În speţă, opţiunea reclamantei S.M. a fost în sensul soluţionării cauzei de instanţa de la domiciliul său, respectiv de Judecătoria Craiova, la care a insistat în mod legitim să îi fie judecată cauza, de vreme ce şi această instanţă este competentă, opţiune susţinută de prevederile art. 116 din N.C.P.C.
Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din N.C.P.C., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamanta S.M. în favoarea Judecătoriei Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1718/2014. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 1720/2014. Civil → |
|---|
