ICCJ. Decizia nr. 1762/2014. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1762/2014
Dosar nr. 4880/107/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 4 iunie 2014
Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba la data de 3 octombrie 2013 sub nr. 4880/107/2013, reclamantele P.D., P.M., M.G., P.I. şi B.M.C. au solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Tribunalul Bihor, Curtea de Apel Oradea la plata dobânzii legale aferente titlului executor reprezentat de decizia civilă nr. 1923 din 18 decembrie 2009 a Curţii de Apel Oradea începând cu data rămânerii definitive a acesteia respectiv data de 18 decembrie 2009 şi până la data plăţii efective, precum şi obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice la virarea sumelor de bani necesare drepturilor băneşti mai sus solicitate.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că prin decizia civilă nr. 1923 din 18 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul civil nr. 122/LM/2008, a fost admis recursul declarat împotriva sentinţei nr. 122/LM din 4 februarie 2018 a Tribunalului Bihor, care a fost modificată în parte, în sensul că a fost admisă acţiunea formulată de reclamante şi s-a dispus obligarea pârâţilor la plata sporului de confidenţialitate de 15% actualizat la data executării, începând cu data de 1 septembrie 2004.
Reclamantele au mai arătat că, prin acţiunea formulată în dosarul menţionat, nu au solicitat obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale, ci doar actualizarea sumelor datorate de către pârâţi cu indicele de inflaţie.
Astfel fiind, au apreciat că nu există vreun impediment în a solicita, pe calea unei acţiuni separate, plata dobânzii legale calculate asupra sumelor datorate de către pârâţi potrivit titlului executor.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1088 din vechiul C. civ., art. 1535 din noul C. civ. şi art. 166 C. muncii.
Prin sentinţa nr. 235 din 13 februarie 2014, Tribunalul Alba, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Judecătoriei Oradea.
În considerentele sentinţei, tribunalul a reţinut că obiectul cauzei nu are natura unui litigiu de dreptul muncii deoarece reclamantele solicită, pe cale separată, obligarea la plata dobânzii legale aferente titlului executor, constând într-o hotărâre judecătorească pe care îl deţin şi în care pârâţii iniţiali nu au fost obligaţi la plata dobânzii legale. Tribunalul a reţinut că în cauză nu poate fi vorba nici de un proces iniţial în care să se solicite instanţei care a pronunţat titlul executoriu lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării acestuia.
În aceste condiţii, acţiunea având ca obiect pretenţiile reclamantelor nu are caracter accesoriu ci dobândeşte autonomia proprie a unei cereri principale, de sine stătătoare astfel că, în raport de dispoziţiile art. 94 şi urm. şi art. 107 şi urm. C. proc. civ., precum şi de deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţate în recursul în interesul legii nr. 5/2012 şi nr. 19/2013, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Judecătoriei Oradea, în a cărei circumscripţie se află sediul pârâtului Tribunalul Bihor ca ordonator terţiar de credite.
Judecătoria Oradea, secţia civilă, astfel învestită cu soluţionarea cauzei, prin sentinţa nr. 4938 din 30 aprilie 2014, la rândul său, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, în temeiul art. 134 C. proc. civ., l-a înaintat, spre soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a decide astfel, instanţa Judecătoriei Oradea, invocând dispoziţiile art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003, C. muncii şi ale art. 266 şi art. 269 alin. (1) din acelaşi act normativ, raportat la art. 94 şi art. 95 C. proc. civ., a constatat că soluţionarea conflictelor de muncă intră în competenţa materială a tribunalului şi că sumele pretinse de reclamante sunt în legătură directă cu drepturile salariale, astfel încât competenţa materială în soluţionarea acţiunii revine tribunalului, conform dispoziţiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Mai întâi, Înalta Curte observă că, potrivit normelor tranzitorii cuprinse în art. 24 din noul C. proc. civ. (art. 3 din Legea nr. 76 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.), dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.
Având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată, 3 octombrie 2013, rezultă că aceste dispoziţii sunt incidente în soluţionarea acţiunii reclamantelor.
Acţiunea dedusă judecăţii are ca obiect obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Tribunalul Bihor şi Curtea de Apel Oradea la plata dobânzii legale aferente titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 1923 R din 18 decembrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, definitivă şi irevocabilă, începând cu data de 18 decembrie 2009 şi până la data plăţii efective, precum şi obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice la virarea sumelor de bani necesare drepturilor băneşti menţionate.
Prin decizia menţionată pârâţii Tribunalul Bihor şi Ministerul Justiţiei au fost obligaţi să plătească reclamantelor drepturile reprezentând spor de confidenţialitate de 15% actualizate la data executării, începând cu 1 septembrie 2009, până la pronunţarea hotărârii irevocabile şi pentru viitor.
Reclamantele care au iniţiat demersul judiciar fac parte din categoria personalului bugetar, căruia i s-a acordat sume de bani cu titlu de drepturi salariale printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, iar pârâţii sunt autorităţi şi instituţii publice în sarcina căror instanţele au stabilit obligaţia plăţii creanţelor.
Prin acţiunea formulată, reclamantele au solicitat dobânda legală pentru acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării obligaţiei de plată care îi incumbă prin titlul executor iar nu actualizarea creanţei cu indicele preţurilor de consum, ce are rolul menţinerii valorii reale a obligaţiei monetare la data efectuării plăţii.
Pentru soluţionarea justă a cauzei, fără a se cerceta pe fond pretenţia dedusă judecăţii, se impune a se observa că dobânda şi actualizarea sumei sunt două instituţii de natură juridică diferită, dobânda reprezentând preţul lipsei de folosinţă, iar actualizarea cu indicele de inflaţie urmărind păstrarea valorii reale a obligaţiilor băneşti.
Raportat la aceste aspecte, dobânzile pretinse prin demersul judiciar cu soluţionarea căruia reclamantele au învestit Tribunalul Alba se circumscriu dispoziţiilor art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii, sumele solicitate fiind corelative drepturilor salariale cuvenite acestora.
Reclamantele şi-au fundamentat cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile menţionate, care reglementează modalitatea de plată a salariului, precum şi posibilitatea obligării angajatorului la plata daunelor-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului, în cazul întârzierii nejustificate a plăţii salariului sau pentru neplata acestuia.
Întrucât hotărârea judecătorească la care au făcut trimitere reclamantele a stabilit drepturi salariale în favoarea acestora, acţiunea formulată în cauză vizează un drept accesoriu iar natura şi obiectul acţiunii, respectiv interesul reclamantelor sunt circumscrise, supuse şi subrogate dreptului material principal, respectiv diferenţelor salariale a căror plată a fost dispusă prin titlul executoriu, situaţie în care Tribunalul Alba este competent să soluţioneze pricina.
Pe de altă parte, executarea sau executarea cu întârziere a obligaţiei de plată stabilită printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligaţiei a cărei încălcare a fost sancţionată prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu este sau nu un contract. Astfel, daunele interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu şi fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.
Aceasta modalitate de reparare a prejudiciului (cauzat tot prin fapta angajatorului care nu a achitat de bună voie diferenţele salariale datorate) prin analiza îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale în circumstanţele date, nu atrage incidenţa art. 94 lit. j) C. proc. civ., cât timp este vorba de o hotărâre judecătorească prin care a fost soluţionat un litigiu referitor la drepturi salariale ce decurg din derularea unui raport juridic de muncă.
Din perspectiva normelor juridice incidente, precum şi faţă de obiectul acţiunii, la stabilirea instanţei competente să soluţioneze pricina trebuie avute în vedere prevederile art. 269 alin. (1) C. muncii, potrivit cărora judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite potrivit C. proc. civ.
În contextul arătat, acest act normativ, prin prevederile art. 95 pct. 1 şi pct. 4, a acordat competenţă tribunalelor să judece, în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date în competenţa altor jurisdicţii, precum şi orice alte cereri date prin lege în competenţa lor.
Astfel, întrucât se constată că printr-o dispoziţie legală expresă s-a stabilit competenţa materială de soluţionare a conflictelor de muncă în favoarea tribunalului, pentru toate considerentele expuse anterior, competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, va fi stabilită în favoarea Tribunalului Alba.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.
Definitivă.
Decizia se comunică părţilor.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1761/2014. Civil. Contestaţie tergiversare... | ICCJ. Decizia nr. 1776/2014. Civil → |
|---|
