ICCJ. Decizia nr. 1824/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1824/2014
Dosar nr. 1035/117/2007**
Şedinţa publică din 11 iunie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele;
I. Prin sentinţa civilă nr. 183 din 31 martie 2009 a Tribunaiuiui Cluj, pronunţată în Dosarul nr. 1035/117/2007, s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul C.I. împotriva Statului Român prin C.N.A.D.N.R. SA.
S-a dispus anularea parţială a hotărârii nr. 16/2006 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2004.
A fost stabilit cuantumul despăgubirilor pentru imobilul expropriat, situat în comuna G., judeţul Cluj, teren în suprafaţă de 2900 mp, la suma de 222.800 RON, fiind obligat pârâtul să achite reclamantului această sumă.
A fost respinsă acţiunea reclamantului împotriva pârâtului Consiliul Local G. pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestui pârât.
A fost obligat pârâtul la a-i plăti reclamantului suma de 2.675 RON cheltuieli de judecată.
II. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 50/A din 24 februarie 2010 a Curţii de Apel Cluj, cu 3.500 RON cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului C.I.
III. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, recurs admis prin decizia civilă nr. 6726 din 10 decembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul casării deciziei atacate şi trimiterii cauzei spre rejudecarea apelului la Curtea de Apel Cluj.
În motivarea deciziei Înalta Curte a arătat, în esenţă, că din dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, aplicabile în cauză, rezultă că, pentru stabilirea despăgubirii cuvenite persoanei expropriate, trebuie avute în vedere preţurile cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel, în unitatea adminislrativ-teritorială, Ia data întocmirii raportului de expertiză.
Expertiza tehnică efectuată înaintea primei instanţe nu a respectat prima dintre cerinţele legale, pentm determinarea valorii terenului folosindu-se metoda comparaţiei prin bonitare, iar nu metoda comparaţiei directe.
Deşi pârâta C.N.A.D.N.R. SA a criticat prin obiecţiuni la expertiză această modalitate de evaluare, prima instanţă le-a respins, tot astfel procedând şi instanţa de apel.
În aceste condiţii, se impune efectuarea unei noi expertize, urmând a se avea în vedere tranzacţii imobiliare cu privire la terenuri similare din aceeaşi unitate administraţiv-teritorială cu terenul în litigiu, încheiate în perioada efectuării expertizei, ce vor fi identificare de către experţi, urmând ca şi pârâta să depună diligenţe în vedere procurării unor contracte de vânzare-cumpărare în acest sens.
IV. În rejudecare, Curtea de Apel Cluj a pronunţat decizia civilă nr. 45/A din 5 aprilie 2012, prin care a respins ca nefondat apelul declarat de Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva sentinţei civile nr. 183 din 31 martie 2009 a Tribunalului Cluj.
În motivarea deciziei s-a arătat că instanţa a dispus efectuarea unei expertize de evaluare a terenului litigios uzându-se de metoda comparaţiei de piaţă, experţii stabilind că despăgubirile Ia care este îndreptăţit reclamantul sunt în cuantum de 63.800 euro (adică 272.152 RON), deci 22 euro/mp.
Această valoare este însă mai ridicată decât cea stabilită înaintea primei instanţei, 52.800 euro (222.800 RON), deci 17,99 euro/mp (adică 76,82 RON mp), astfel că nu poate fi avută în vedere, căci i s-ar cere apelantului o situaţie mai grea în propria cale de atac. În considerarea acestui principiu, apelul a fost respins.
V. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, recurs admis prin decizia civilă nr. 7645 din 13 decembrie 2012, în sensul casării deciziei şi trimiterii cauzei la Curtea de Apel Cluj pentru o nouă rejudecare a apelului.
S-a arătat, în motivarea deciziei, că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, întemeindu-se pe o lucrare de expertiză în care nu s-a avut în vedere preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel, în zona în care este situat imobilul în litigiu, ci ofertele de preţuri.
Cu ocazia rejudecării la instanţa de apel, s-a dispus a se efectua un nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi a se administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea acestor prevederi legale, determinându-se preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află bunul în litigiu.
VI. Prin decizia nr. 235/A din 17 decembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de C.N.A.D.N.R. SA pentru următoarele considerente:
Pe linia deciziei de casare, în scopul efectuării unei noi expertize tehnice de evaluare a terenului expropriat de la reclamantă, instanţa a solicitat Oficiului de cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj, Primăriei comunei G. şi Camerei Notarilor Publici Cluj să comunice copii ale unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate în perioada 2011-2013 cu privire la terenuri situate în extravilanul comunei G., categoria de folosinţă arabil.
Urmare acestei solicitări, la dosarul cauzei au fost depuse contracte de vânzare-cumpărare încheiate în formă autentică.
Procedând la reevaluarea terenului supus exproprierii prin raportare şi Ia contractele de vânzare-cumpărare depuse, comisia de experţi a învederat că, Ia stabilirea valorii terenului, de principiu, s-a avut în vedere că acesta este situat la drumul naţional DN1 (E60), la o distanţă de 100 mp faţă de prima casă amplasată la intrarea în localitatea G., precum şi că zona s-a dezvoltat foarte mult, terenurile din zonă fiind achiziţionate de societăţi comerciale (inclusiv cu capital străin), pentru desfăşurarea de activităţi comerciale: sedii de firme, depozite de materiale, spaţii de benzină, spălătorii.
În ce priveşte contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar, experţii au arătat că multe dintre acestea au obiect terenuri situate în alte zone decât terenul expropriat, având caracteristici total diferite, remarcând totodată că niciunul dintre terenurile obiect al contractelor nu are ieşire la şoseaua principală.
Prin raportare la contractele reţinute de experţi cu valoare de comparabile, s-a conchis că valoarea de piaţă estimată prin metoda comparaţiei directe este de 54.230 euro (adică 242.034 RON, la paritatea 1 euro=4,4 RON), ceea ce corespunde valorii de 18,7 euro/mp.
Pârâta apelantă C.N.A.D.N.R. SA a formulat obiecţiuni la concluziile experţilor, apreciind că raportul de expertiză nu răspunde cerinţelor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, astfel cum au fost acestea interpretate şi de către instanţa supremă, apreciind că proprietatea comparabilă A (6 euro/mp) este terenul care prezintă caracteristicile necesare pentru a constitui o utilă sursă de comparaţie.
Răspunzând obiecţiunilor apelantei, comisia de experţi a precizat că îşi menţine punctul de vedere exprimat cu privire la valoarea de piaţă a terenului expropriat, uzând de următoarele argumente: contrar celor arătate de apelantă în cuprinsul obiecţiunilor la expertiză, terenul nu este situat în satul S.R., ci la intrarea în localitatea G., pe drumul E60; deşi terenurile din zonă erau înscrise în titlurile de proprietate ca fiind agricole, în fapt zona este împânzită de construcţii destinate activităţilor de comerţ; contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar au ca obiect terenuri amplasate mai modest decât cel în litigiu.
Aceste argumente ale comisiei de experţi au fost apreciate ca fiind convingătoare de către Curtea de Apel, ele putând întemeia concluzia că, la data efectuării noii expertize, valoarea terenului expropriat de ia reclamant era de 18,7 euro/mp. Această valoare a ajuns, pe fondul dezvoltării zonei, să fie mai ridicată decât aceea stabilită înaintea primei instanţe (17,99 euro/mp), astfel că, pentru a nu se agrava situaţia apelantei în propria cale de atac, a fost menţinut nivelul de despăgubire stabilit de prima instanţă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Statui Român, prin C.N.A.D.N.R. SA solicitând, în principal, respingerea cererii prin care reclamantul a solicitat majorarea cuantumului despăgubirii stabilită prin hotărârea din 7 martie 2006 emisă de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, G.; în subsidiar, casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru efectuarea unei expertize tehnice evaluatorii în condiţiile şi cu respectarea dispoziţiilor art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Apreciază recurenta că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, în susţinerea recursului înţelegând să invoce art. 304 pct. 9 teza ultimă C. proc. civ.
În plus, invocă şi prevederile art. 312 alin. (3) prima teză C. proc. civ., precum şi art. 315. alin. (1) C. proc. civ., (instanţa de apel nesocotind în mod flagrant dispoziţiile de casare ale Instanţei Supreme din cuprinsul deciziei nr. 7645 din 13 decembrie 2012).
Susţine în acest sens că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit, cu priiejul soluţionării primei cereri de recurs, ca la rejudecare să se aibă în vedere tranzacţii imobiliare cu privire la terenuri similare din aceeaşi unitate administraţiv-teritorială cu terenul în litigiu, încheiate în perioada efectuării expertizei.
Or, în pofida îndrumărilor pertinente, instanţa interioară a continuat să nesocotească voinţa legiuitorului şi a omologat, din nou, un raport judiciar care a fost întocmit în mod vădit cu încălcarea legii. Astfel, arată că experţii judiciari, aceiaşi din apelul anterior, au procedat în rnod vizibil la sprijinirea poziţiei reclamantului, stabilind în anul 2013 o valorare superioară celei stabilite în anul 2009. În plus, experţii judiciari au propus valoarea de 18,7 euro/mp, pornind de la contracte autentice care relevă preţuri între 6-9 euro/mp.
Curtea de Apel Cluj a pronunţat hotărârea cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, art. 26 şi art. 27 din Legea nr. 33/1994, art. 129 şi art. 315 C. proc. civ.
Art. 26 din Legea nr. 33/1994 stabileşte modalitatea prin care se pot determina despăgubirile pe cale judiciară, pentru terenurile ce fac obiectul exproprierii pentru cauza de utilitate publică.
Recurenta susţine că se află în aceeaşi situaţie care a determinat Înalta Curte să pronunţe deciziile civile nr. 6726 din 10 decembrie 2010 şi nr. 7645 din 13 decembrie 2012, pe fondul nerespectării de către experţii judiciari şi de către instanţa inferioară a normei legale imperative cuprinse în art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi a încălcării de către instanţa de judecată a principiului rolului activ. Raportul de expertiză trebuia să se bazeze, în mod imperativ, pe tranzacţii autentice încheiate la momentul de referinţă stabilit de legiuitor (data întocmirii raportului).
În virtutea rolului activ, instanţa trebuia să înlăture concluziile raportului de expertiză, întrucât are competenţa de a stabili justeţea cuantumului despăgubirii, în virtutea prevederilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994. Susţine, citând din jurisprudenţa instanţei supreme, că, în aprecierea coroborată a probelor, instanţa de judecată poate da eficienţă doar acelor dovezi care conturează o anumită situaţie de fapt şi să înlăture pe cele contrare, inclusiv raportul de expertiză, ale cărui concluzii trebuie comparate cu înscrisurile administrate şi căruia nu i se poate recunoaşte o poziţie superioară în ierarhia mijloacelor de probă.
Recurenta arată că a dovedit faptul că raportul judiciar de expertiză nu răspunde cerinţei imperative enunţate atât de către instanţa supremă, cât şi de către legiuitor (art. 26 din Legea nr. 33/1994), întrucât experţii judiciari nu au stabilit valoarea despăgubirii prin raportare la preţul de vânzare care este propriu terenurilor arabile situate în extravilanul satului S.R. la momentul întocmirii raportului (octombrie 2013), ci au stabilit o valoare prin raportare la preţuri proprii terenurilor situate în satul G. şi la un moment, anterior în timp (2012).
Referitor Ia amplasamentul terenului, arată că, în pofida dovezilor administrate, experţii judiciari au susţinut că terenul nu se află în satul S.R., ci la intrarea în localitatea G. (acest fapt a fost reţinut şi în considerentele deciziei). Ori, astfel cum rezultă din înscrisurile administrate, respectiv din cuprinsul titlului de proprietate din 2001, terenul se află în extravilanul satului S.R. şi prin urmare faptul comparării acestuia cu terenuri situate în comuna G. este prin sine însuşi eronat.
Mai mult, deşi terenul are categoria de folosinţă arabil, experţii judiciari, pentru a justifica rezultatul expertizei, au comunicat faptul că, deşi terenurile erau înscrise în titlurile de proprietate ca fiind agricole, în fapt zona este împânzită de construcţii destinate activităţilor de comerţ.
În mod cert, experţii şi instanţa erau obligaţi să respecte categoria de folosinţă a terenului, ştiut fiind faptul că terenurile, arabile nu sunt construibile şi că prin urmare valorile de circulaţie sunt net inferioare pentru imobilele din prima categorie.
Nu în ultimul rând, experţii judiciari au ignorat contractele care au fost administrate în cauză (tranzacţii autentice încheiate în perioada 2008-2011, care relevă valori net inferioare celei stabilite de către experţi) motivat de faptul că au ca obiect terenuri amplasate mai modest decât cel în litigiu.
Enumera aceste contracte, care, în opinia sa ar fi trebuit să fie avute în vedere de către experţi.
Precizează că aceeaşi Comisie de experţi a redactat raportul judiciar şi în etapa anterioară a apelului, şi că atunci, ca şi acum, a procedat la evaluarea terenului arabil dintr-o perspectivă eronată. Astfel, experţii judiciari au ignorat categoria de folosinţă şi amplasamentul terenului şi au acordat prioritate unor factori lipsiţi de relevanţă din perspectiva terenului arabil (apropierea de localitate, faptul că în zonă terenurile au devenit atractive pentru proiecte imobiliare etc). Comisia de experţi s-a limitat să se raporteze la contracte încheiate în anul 2012 şi nu a prezentat nicio dovadă în sensul că ar fi efectuat demersuri pentru a procura contracte sau cel puţin informaţii (amplasament teren/preţ) din contracte autentificate recent.
Susţine că este de notorietate (deci nu necesită probe) faptul că preţurile terenurilor au scăzut în mod constant şi că prin urmare este imposibil ca valoarea determinată în octombrie 2013 (18.7 euro/mp, sau 242.034 RON) să fie superioară celei stabilite prin expertiza care a fost întocmită la fondul cauzei, în luna februarie a anului 2009 (17,99 euro/mp sau 222.800 RON).
Faptul dublării/triplării valorii terenului de către experţi în mod arbitrar este justificat din perspectiva instanţei de apel prin faptul „dezvoltării zonei” (fără ca pentru aceasta să existe vreo dovadă).
Valorile consemnate în cuprinsul contractelor menţionate anterior sunt situate în jurul valorii stabilite de către expropriator (6,1 euro/mp) şi nu poate fi reţinută concluzia experţilor prin care se triplează cuantumul despăgubirii pe considerentul că „s-a ales valoarea proprietăţilor A cu corecţia brută cea mai mică”.
După cum se poate observa, valoarea proprietăţii A nu este doar cea mai ridicată (0.7 euro/mp), dar este şi cea mai îndepărtată în timp (martie 2012).
Dintre contractele folosite de către experţi, cel de-al patrulea (proprietatea comparabilă D) prezintă caracteristicile cele mai apropiate de terenul expropriat (amplasament şi suprafaţă, 2811 mp faţă de 2900 mp cât are terenul expropriat) şi raportat la preţul relevat şi la factorul temporal (a trecut un an de la tranzacţionare şi preţurile nu au crescut de atunci) se poate concluziona exclusiv în sensul că valoarea despăgubirii stabilită de către expropriator este una justă
În concluzie, solicită, în virtutea prevederilor art. 129 C. proc. civ. şi art. 26 din Legea nr. 33/1994, admiterea cererii de recurs, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii cererii de apel (cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată).
În susţinerea motivului de casare cu trimitere, arată că, în ipoteza în care modificarea hotărârii recurate nu ar fi posibilă decât în condiţiile administrării probei cu expertiză tehnică judiciară, sunt aplicabile dispoziţiile art. 312 alin. (3) prima teză C. proc. civ.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. solicită obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.
Intimatul C.I. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
Recurenta a criticat decizia atacată prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că valoarea terenului expropriat, stabilită de instanţa de apel şi care a determinat menţinerea hotărârii de primă instanţă, a fost calculată cu nerespectarea criteriilor legale prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Prima critică subsumată acestui motiv de recurs este aceea că instanţa de apel nu ar fi respectat îndrumările obligatorii ale deciziei de casare privind modul în care trebuia să dispună expertiza.
Legat de această împrejurare, recurenta a susţinut că raportul de expertiză a înlăturat, nejustificat, contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosarul cauzei, cu motivarea că nu sunt relevante faţă de terenurile ce au constituit obiectul vânzării, care erau situate în altă localitate, aveau o altă categorie de folosinţă şi fuseseră tranzacţionale anterior efectuării expertizei.
Nu poate fi reţinută o astfel de critică întrucât, verificând considerentele deciziei recurate, rezultă că instanţa de apel a omologat corect raportul de expertiză, efectuat cu respectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Faptul că a fost menţinută valoarea stabilită de instanţa de fond de 17,99 euro/mp, în condiţiile în care valoarea calculată în apel era de 18,70 euro/mp nu înseamnă că instanţa de apel nu a dat dovadă de rol activ şi nu a procedat la refacerea raportului de expertiză, dispunând ca experţii să verifice tranzacţiile depuse la dosar în vederea unei corecte stabiliri a preţului, de piaţă.
Astfel, deşi recurenta a susţinut, constant că, potrivit titlului de proprietate, terenul expropriat se afla în satul S.R. şi avea categoria de folosinţă teren agricol, acestea fiind criteriile ce ar fi trebuit avute în vedere de experţi, situaţia de fapt, constatată de experţi la momentul efectuării raportului de expertiză, era diferită de cea din acte şi a fost corect avuta în vedere la momentul efectuării expertizei.
S-a constatat că terenul expropriat se afla la circa 100 de metri de limita teritorială a localităţii G., într-o zonă comercială şi nu agricolă, astfel că, evident, valoarea de piaţă a terenului a fost influenţată de aceste circumstanţe.
Pe de altă parte experţii au analizat contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosarul cauzei şi au motivat înlăturarea acestora, ca elemente de raportare pentru evaluarea terenului expropriat, în condiţiile în care terenurile tranzacţionale aveau caracteristici diferite.
Astfel, experţii au marcat pe harta topografică a zonei, loturile de teren pentru care au deţinut comparabile, pentru a fi evidenţiată poziţionarea diferită a acestora faţă de terenul expropriat şi au subliniat că nu există comparabile-terenuri cu deschidere la şoseaua naţională, în condiţiile în care terenurile din zona cu ieşire la şoseaua naţională au fost expropriate.
De asemenea, experţii au reţinut 4 comparabile cu caracteristici similare, cărora li s-au aplicat indicii de corecţie şi au selectat comparabila A, apreciată ca fiind cea mai apropiată de terenul expropriat, întrucât acesteia i s-a aplicat corecţia brută cea mai mică.
Recurenta a pretins că tranzacţia ce constituie comparabila D este cea care trebuia avută în vedere de către experţi, însă, cu excepţia suprafeţei, apropiată de cea a terenului expropriat, nu au fost relevate caracteristici fizice sau de piaţă similare, de natură a invalida corecţiile aplicate de către experţi.
Prin urmare, corect, aplicând indici de corecţie pentru valorile comparate experţii au stabilit un preţ de 18,7 euro/mp.
Acest preţ nu corespunde celui pe care recurenta îl susţine a fi real, de 6 euro/mp, întrucât aceasta nu a oferit contraargumente faţă de concluziile raportului de expertiză, cu atât mai mult cu cât a beneficiat de un expert numit la propunerea sa, care şi-a însuşit punctul de vedere al celui desemnat de instanţă, în ceea ce priveşte valoarea terenului.
Recurenta a criticat, în ceea ce priveşte nelegalitatea expertizei, şi faptul că preţul calculat în expertiză este mai mare decât cele stabilite anterior declanşării crizei economice (atât cel oferit de expropriator, cât şi cel din primul raport de expertiză), deşi criza economică a avut ca efect, notoriu, susţine recurenta, scăderea accentuată a valorii bunurilor imobile.
Acest argument nu poate fi valorificat pentru a reţine nelegalitatea expertizei, având în vedere că experţii au constatat schimbarea caracteristicilor zonei, prin dezvoltarea economică accentuată în ultimii ani, astfel că nu se mai poate ţine cont de situaţia de fapt avută în vedere la momentul emiterii deciziei de despăgubiri iniţiale, câtă vreme, pentru stabilirea valorii acestora, legea impune raportarea la momentul efectuării expertizei.
Cu privire la data Ia care a fost stabilită valoarea terenului, acesta nu este anul 2012, cum a susţinut recurenta, ci 9 octombrie 2013, data întocmirii raportului de expertiză. Deşi comparabilele reprezintă tranzacţii încheiate în anii 2012, această împrejurare nu poate constitui un impediment în stabilirea valorii de piaţă a imobilului, în condiţiile în care nu au fost identificate tranzacţii pentru anul 2013, iar experţii, aşa cum s-a arătat anterior, prin indicii aplicaţi, au actualizat valoarea imobilului la data efectuării expertizei.
Nici cele două contracte de vânzare, datând din anul 2012, depuse ca probă în recurs, nu sunt de natură a susţine un aspect de nelegalitate al hotărârii atacate sau stabilirea incorectă a situaţiei de fapt, ce ar fi impus casarea cu trimitere spre rejudecare.
Mai susţine recurenta că instanţa de apel nu a interpretat coroborat probele şi a acordat prevalenţă nejustificată raportului de expertiză, întocmit de aceşaşi experţi care au efectuat expertiza şi în ciclul procesual anterior.
Modul de apreciere asupra probelor reprezintă un aspect de temeinicie şi nu de nelegalitate astfel că nu poate fi subsumat dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar împrejurarea că expertiza a fost întocmită de aceeaşi comisie, care a efectuat evaluarea în ciclul procesual anterior, nu reprezintă o problemă de nelegalitate, în condiţiile în care, dacă se consideră vătămată în interesele sale procesuale, recurenta avea posibilitatea a învedera această situaţie instanţei de apel, uzând de mijloacele procedurale pentru a cere înlocuirea acestora sau refacerea probei.
Or, faţă de pasivitatea, sub aspectul menţionat, a pârâtei în apel, aceasta nu poate critica hotărârea, invocându-şi propria culpă procesuală.
În consecinţă, constatând legalitatea deciziei recurate, pronunţată cu respectarea deciziei instanţei de control judiciar Înalta Curte va respinge, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul ca nefondat.
În baza art. 274 C. proc. civ. instanţa va obliga pe recurenlul-pârât la plata sumei de 1.565 RON, cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant, reprezentând onorariu de avocat şi cheltuieli de deplasare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de către pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 235/A din 17 decembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, ca nefondat.
Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 1.565 RON, cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1823/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 1826/2014. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
