ICCJ. Decizia nr. 1831/2014. Civil. Acţiune în anulare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1831/2014
Dosar nr. 1798/314/2008*
Şedinţa publică de la 22 mai 2014
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea adresată Judecătoriei Suceava la data de 14 martie 2008, înregistrată sub nr. 1798/314/2007, reclamanţii T.E. şi T.I. au solicitat în contradictoriu cu pârâtele SC "B.C." SA - Sucursala Suceava şi SC "S.F." SRL Fălticeni, constatarea nulităţii absolute a Contractelor de garanţie imobiliară nr. X1 din 25 octombrie 2004 autentificat sub nr. X2 din 25 octombrie 2004 de Biroul Notarului Public V.I.; nr. X3 din 15 septembrie 2005 autentificat sub nr. X4 din 15 septembrie 2005 de Biroul Notarului Public A.I.; nr. X5 din 17 noiembrie 2005 autentificat sub nr. X6 din 17 noiembrie 2005 de Biroul Notarului Public A.I., cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 1980 din 14 aprilie 2008, Judecătoria Suceava a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, conform disp. art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. şi art. 3 pct. 11 C. com., potrivit cărora sunt considerate acte de comerţ operaţiunile de bancă şi schimb, sens în care practica judiciară a decis constant că împrumutul şi garanţiile acestuia sunt comerciale, dacă sunt făcute de către un comerciant.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 16 mai 2008 sub nr. 1798/314/2008.
Prin Sentinţa nr. 3100 din 16 octombrie 2008, Tribunalul Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, acţiunea în anulare formulată de reclamanţii T.E. şi T.I. în contradictoriu cu pârâtele SC "B.C." SA. - Sucursala Suceava şi SC "S.F." SRL reţinând, în principal că, contractele de ipotecă a căror constatare de nulitate reclamanţii au solicitat-o, au fost încheiate conform prevederilor legale ale art. 1774 - 1776 C. civ. şi semnate de aceştia, consimţământul lor la încheiere fiind absolut valabil.
Cu privire la reclamanta T.E., instanţa a reţinut că aceasta l-a împuternicit pe reclamantul T.I. - soţ, care, în baza procurii speciale autentificate sub nr. X7 din 17 noiembrie 2005 la BNP L.C. a semnat în mod valabil contractul ca şi mandatar al acesteia, prev. art. 1536 C. civ. fiind astfel respectate.
Instanţa de fond a apreciat că în cauză, în lipsa incidenţei prev. art. 953, 960 C. civ., consimţământul reclamanţilor la încheierea contractelor a fost valabil exprimat, vicierea lui prin eroare, dol, violenţă, nefiind dovedită în cauză.
Prin Decizia nr. 98 din 29 noiembrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul declarat de reclamanţi, a schimbat Sentinţa nr. 3100 din 16 octombrie 2008 şi, în rejudecare, a admis acţiunea şi a constatat nulitatea contractelor de ipotecă (garanţie imobiliară): nr. X1 din 25 octombrie 2004 autentificat de notar public I.V. sub nr. X2 din 29 octombrie 2004; nr. X9 din 15 septembrie 2005 autentificat de notar public A.I. sub nr. X4 din 15 septembrie 2005; nr. X5 din 17 noiembrie 2005 autentificat de notar public A.I. sub nr. X6 din 17 noiembrie 2005, reţinând instanţa de apel că, la încheierea actului - Contractul nr. X1 din 25 octombrie 2004, reclamanţii au fost induşi în eroare în legătură cu garanţiile contractului de împrumut, prin aceea că au avut încredinţarea din partea pârâţilor că bunul ipotecat nu se află în pericol deoarece împrumutul fusese garantat şi cu alte bunuri, inclusiv proprietatea administratorului şi patronului SC "S.F." SRL; or, aceştia nu ar fi încheiat actul dacă cunoşteau că ulterior, bunurile garantate urmau a fi scoase de sub gaj, contrar caracterului lui indivizibil stipulat la art. 6.2 din contractul de credit.
Ca atare, s-a constatat că este dată eroarea - viciu de consimţământ la încheierea acestui contract - nr. X10 din 15 septembrie 2005, deoarece, contrar prev. art. 6 pct. 2 din Contractul de credit nr. X11 din 25 octombrie 2004, acest contract a fost modificat ulterior fără ştirea reclamanţilor, prin Actul adiţional nr. X11 din 11 martie 2005 (prin care pârâţii au procedat la micşorarea garanţiilor prin scoaterea de sub gaj a unui număr de 7 bunuri aparţinând SC S.F. SRL şi stocul de marfă proprietatea aceluiaşi).
Împotriva acestei decizii a promovat recurs pârâta Banca Comercială "C." SA Sibiu - Sucursala Suceava, care a fost admis prin Decizia nr. 2502 din 23 iunie 2011 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială (Dosar nr. 1798/314/2008) şi s-a casat decizia recurată, iar cauza trimisă, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, reţinând că, instanţa de apel trebuia să analizeze existenţa sau inexistenţa unor cauze care conduceau, sau nu, la nulitatea absolută a contractelor.
În rejudecare, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 30 din 11 iunie 2013 a admis apelul declarat de reclamanţii T.E. şi T.I., a schimbat în totalitate Sentinţa nr. 3100 din 16 octombrie 2008 a Tribunalului Suceava, în sensul că a admis acţiunea, a constatat nulitatea Contractelor de ipotecă X1 din 25 octombrie 2004 autentificat de notarul public I.V. sub nr. X2 din 29 octombrie 2004; nr. X9 din 15 septembrie 2005 autentificat de notar public A.I. sub nr. X4 din 15 septembrie 2005 şi nr. X5 din 17 noiembrie 2005 autentificat de notar public A.I. sub nr. X6 din 17 noiembrie 2005.
În argumentarea acestei decizii instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că intimata SC "S.F." SRL Fălticeni a beneficiat de credite în valoare de 200.000 RON, 400.000 dolari SUA şi respectiv 416.000 euro. În scopul acordării celor trei credite s-a solicitat acestuia alături de alte garanţii şi o garanţie imobiliară. Intimata a propus garantarea creditului, de către terţe persoane fizice, respectiv T.I. şi T.E., cu ipoteca asupra imobilului constând în apartament proprietatea soţilor T.I. şi T.E., situat în mun. Suceava, str. Dornelor, judeţul Suceava, ipotecile asupra imobilului au fost constituite prin contractele de garanţie imobiliară sus-arătate.
În ceea ce priveşte Contractul de garanţie imobiliară nr. X1 din 25 octombrie 2004, s-a constatat că prima instanţă a apreciat că nu poate analiza criticile referitoare la nulitatea acestuia prin raportare la contractul de credit al cărui accesoriu este atâta timp cât nu s-a solicitat şi constatarea nulităţii contractelor de credit.
Instanţa de apel a reţinut că în condiţiile în care acţiunea prin care aceste contracte au fost atacate a fost respinsă irevocabil, reţinându-se că reclamanţii, fiind terţi faţă de aceste contracte, nu au căderea de a invoca motive de nulitate a acestora, deci fără a se antama fondul cauzei, în mod greşit prima instanţă nu a analizat criticile invocate, mai ales că, cu privire la aceste contracte s-au efectuat şi cercetări penale finalizate prin Ordonanţa prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 8/P/2010 din 28 decembrie 2011 prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a pârâtei-intimate SC B.C. SA şi aplicarea unei amenzi administrative faţă de aceasta, nefiind astfel analizată valabilitatea contractelor.
Având în vedere dispoziţiile din Contractul de credit nr. X11/2004, care nu a fost semnat de către reclamanţi, s-a constatat că susţinerile acestora referitoare la lipsa consimţământului, datorată falsei reprezentări a realităţii în momentul constituirii garanţiei imobiliare sunt întemeiate, aceştia fiind convinşi că în realitate garantează împreună cu beneficiarii creditului şi nu că vor fi singurii care vor garanta obligaţia, aflându-ne astfel în faţa unei lipse de consimţământ datorată unei erori-obstacol.
De asemenea, pornind de la faptul că reclamanţii au înţeles să garanteze obligaţiile din contractul de credit având în vedere condiţiile cu privire la care au fost în eroare, respectiv multitudinea şi siguranţa garanţiilor, este evident că garantarea creditului în condiţiile actuale, ca urmare a scoaterii de sub ipotecă a tuturor celorlalte garanţii, apare ca fiind lipsită de cauză, respectiv acel element care constă în obiectivul urmărit la încheierea unui asemenea act. Astfel, potrivit art. 966 C. civ., "obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea niciun efect".
În ceea ce priveşte Contractul de garanţie nr. X9 din 15 septembrie 2005, s-au constatat de asemenea criticile ca fiind întemeiate.
Atâta timp cât în contractul de ipotecă s-a stabilit că ipoteca se constituie până la concurenţa sumei de 360.000 RON, plus dobânzile revizuibile şi toate costurile aferente creditului, inclusiv dobânzi penalizatoare, penalităţi şi comisioane, instanţa de apel a considerat că nu a fost respectată cerinţa specializării sub aspectul creanţei garantate.
Cu privire la Contractul de ipotecă nr. X5 din 17 noiembrie 2005, s-a constatat că acesta a fost semnat de numitul T.I. în nume propriu, cât şi în calitate de mandatar al reclamantei T.E. Cu toate acestea, în procura specială autentificată sub nr. X7 din 17 noiembrie 2005, mandatara nu a indicat până la ce valoare înţelege să garanteze creanţa, ceea ce atrage nulitatea contractului de ipotecă, neexistând un consimţământ valabil exprimat cu privire la constituirea ipotecii, procura trebuind să respecte aceleaşi condiţii de specializare ca şi actul pentru încheierea căruia a fost dată.
Împotriva acestei decizii pârâta Banca Comercială C. SA a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în susţinerea căruia recurenta a arătat, în esenţă, că asupra valabilităţii contractelor de garanţie imobiliară s-a pronunţat cu putere de lucru judecat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 1348/2010 în Dosarul nr. 152/86/2009.
Totodată, susţine recurenta, instanţa de apel a interpretat şi aplicat în mod greşit legea atunci când a apreciat că indivizibilitatea garanţiilor presupune menţinerea în bloc a tuturor garanţiilor (constituite în mod independent) până la rambursarea integrală a obligaţiei principale, întrucât renunţarea la una dintre ipoteci ce privea un bun imobil este un drept al creditorului şi nu poate produce efecte asupra celorlalte ipoteci independent constituite în baza unor contracte de garanţie separate.
Prin reţinerea că modificările survenite ulterior semnării contractelor de garanţie ar fi de natură să atragă nulitatea, instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit legea, susţine recurenta, întrucât modificările au intervenit ulterior semnării şi nu au cum să fie calificate ca motive de nulitate.
De asemenea, recurenta susţine că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit legea atunci când a apreciat că intimaţii-reclamanţi nu şi-au exprimat în mod valabil consimţământul la constituirea garanţiilor, în sensul renunţării la beneficiul de diviziune în discuţie, întrucât instanţa de apel a răsturnat sarcina probei, aducând ca argumente în sprijinul soluţiei pronunţate numai aprecierile pur subiective ale intimaţilor-reclamanţi, fără a ţine cont că aceştia şi-au exprimat, în mod neechivoc, consimţământul în sensul suportării riscului neachitării la scadenţă a creditului, dobânzilor şi costurilor aferente, indiferent de întinderea acestora şi în lipsa probelor care susţineau poziţia acestora.
Reţinerea instanţei în ceea ce priveşte nevalabilitatea procurii speciale autentificate sub nr. X7 din 17 noiembrie 2005, motivat de faptul că mandatara nu a indicat până la ce valoare înţelege să garanteze creanţa, susţine recurenta, nu are nicio bază sau temei legal, ceea ce în opinia instanţei ar echivala cu inexistenţa unui consimţământ valabil cu privire la constituirea ipotecii, instanţa de apel nemotivându-şi această opinie eronată.
Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei instanţei de fond şi pe cale de consecinţă respingerea în tot ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.
Intimaţii-reclamanţi, prin întâmpinarea depusă la dosar, au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea hotărârii recurate ca fiind temeinică şi legală.
Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, reţine caracterul fondat al recursului pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 2502 din 23 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a admis recursul pârâtei Banca Comercială C. SA Sibiu - Sucursala Suceava, s-a casat Decizia nr. 98 din 29 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, şi a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Din considerentele hotărârii de casare rezultă fără posibilitate de echivoc, îndrumările şi recomandările obligatorii date instanţei în rejudecarea cauzei.
Astfel, prin decizia de casare s-a reţinut că instanţa de apel trebuia să analizeze existenţa sau inexistenţa unor cauze care duceau, sau nu, la nulitatea contractelor, nu să analizeze existenţa unor vicii de consimţământ, mai ales că sub acest aspect există putere de lucru judecat, aceasta rezultând din existenţa Sentinţei civile nr. 1199 din 15 iunie 2006 a Tribunalului Suceava, sentinţă rămasă definitivă şi irevocabilă.
Deşi obligatorii aceste recomandări, potrivit dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., este de observat că instanţa de apel nu s-a conformat recomandărilor date prin decizia de casare, respectiv de a analiza existenţa sau inexistenţa unor cauze care duceau, sau nu, la nulitatea contractelor de ipotecă, s-au analizat contractele de credit.
Or, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârea instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Soluţia consacrată de art. 315 alin. (1) C. proc. civ. are o justificare deplină şi o legitimare incontestabilă, ce decurge din însăşi raţiunea controlului judiciar, dispoziţiile evocate limitând însă obligativitatea deciziei instanţei de recurs la problemele de drept dezlegate şi la necesitatea administrării unor probe.
Prin urmare, modul de interpretare a unui anumit text de lege, ori aplicarea unui anumit principiu de drept, în condiţiile determinate de instanţa de recurs, este obligatorie pentru judecătorii fondului, iar instanţa determinată să rejudece cauza nu poate să ignore o atare interpretare.
Cum în cauză nu a fost examinată existenţa sau inexistenţa unor cauze care duceau, sau nu, la nulitatea contractelor de ipotecă, aşa cum a recomandat decizia de casare, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa hotărârea instanţei de apel şi va trimitere cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Banca Comercială C. S.A. Sibiu - Sucursala Suceava împotriva Deciziei nr. 30 din 11 iunie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 mai 2014.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 1819/2014. Civil. Pretenţii. Revizuire - Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1833/2014. Civil. Alte cereri. Recurs → |
|---|
