ICCJ. Decizia nr. 1841/2014. Civil. Recalculare pensie. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1841/2014
Dosar nr. 1629/1/2014
Şedinţa publică din 11 iunie 2014
Asupra contestaţiei în anulare constată următoarele:
Prin decizia nr. 951 din 20 martie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul F.G. împotriva deciziei nr. 82/A din 28 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
S-a reţinut de instanţa supremă, în raport de dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., că decizia atacată nu este supusă recursului.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare F.G., întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2, pct. 3 şi pct. 4 C. proc. civ., arătând că s-a pronunţat o soluţie eronată, întrucât pricina dedusă judecăţii nu este un conflict de muncă, deoarece a ieşit la pensie din anul 1999.
Analizând contestaţia în anulare, Înalta Curte constată că aceasta nu este admisibilă, în considerarea argumentelor ce succed.
Prin dispoziţiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părţilor îndeplinirea actelor de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Se reţine însă că potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., hotărârea atacată nu este supusă niciunei căi de atac.
Sintagma folosită de legiuitor cuprinde atât căile de atac ordinare, cât şi pe cele extraordinare, din modul în care este redactat textul rezultând că legea nu face nicio distincţie între aceste căi de atac. Or, unde legea nu distinge, nici judecătorul nu poate face vreo asemenea distincţie ( ubi lex non distinguet, nec nos distinguere debemus) .
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţată cu nesocotirea lor.
Pentru aceste considerente, contestaţia în anulare urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de F.G., în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Galaţi, împotriva deciziei nr. 951 din 20 martie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1830/2014. Civil. Actiune in raspundere... | ICCJ. Decizia nr. 1842/2014. Civil → |
|---|
