ICCJ. Decizia nr. 1846/2014. Civil. Acţiune în revendicare. Recurs

Decizii civile ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1846/2014

Dosar nr. 3461/114/2011

Şedinţa publică din 11 iunie 2014

Prin sentinţa nr. 2365 din 20 septembrie 2012, Tribunalul Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins cererea pârâtei SC M.S. SRL privind anularea acţiunii ca insuficient timbrată, a respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC M.S. SRL și a admis acţiunea formulată de reclamanta SC H.V.T. SRL în contradictoriu cu pârâtele SC M.S. SRL şi SC M.S.G. SRL, prin administrator judiciar SC R.S. SPRL, obligând pârâta să respecte dreptul de proprietate şi posesie al reclamantei asupra construcţiei în suprafaţă de 306 mp şi a terenului de sub construcţie situat în Râmnicu Sărat, str. B.A., în suprafaţă de 306 mp, înscris în cartea funciară, conform încheierii din 18 iulie 2007, în sensul punerii la dispoziţie a imobilului.

Prin aceeaşi hotărâre, a fost instituită o servitute de trecere de 73,90 mp pentru reclamantă prin omologarea raportului de expertiză tehnică judiciară, completare, întocmit de expert judiciar P.L., cu obligarea reclamantei la plata a ½ din contravaloarea chiriei lunare pentru suprafaţa stabilită, calculată la valoarea pe mp ce se practică în zonă pentru terenuri cu aceeaşi destinaţie și a obligat pârâta la plata sumei de 110.160 RON, reprezentând prejudiciul suferit prin lipsa de folosinţă, materializat prin c/val. chiriei pentru ultimii 3 ani, anterior datei introducerii acţiunii, cu actualizarea sumei la data plăţii. Totodată, pârâta a fost obligată la plata sumei de 7.090 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă reprezentând 3.590 RON taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar, 3.000 RON onorariu avocat şi 500 RON onorariu expert şi a dispus darea în debit a pârâtei cu suma de 500 RON, reprezentând onorariu expert P.L.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a devenit proprietara bunului aflat în posesia pârâtei prin adjudecarea, la data de 20 octombrie 2006, a corpului de construcţie-staţie de spălare în suprafaţă de 306,00 mp, conform încheierii din 18 iulie 2007.

Se reţine că acest bun a fost în posesia şi proprietatea pârâtei, dar Curtea de Apel Ploieşti a anulat actul de proprietate al acesteia prin decizia nr. 515 din 15 iulie 2004, respectiv a anulat licitaţia din 24 iunie 2003, în baza căreia pârâta a obţinut dreptul de proprietate asupra celor 310 mp construcţie, staţie de spălare şi teren 1000 mp. Prin întâmpinare, pârâta a susţinut că este proprietara acestui bun imobil în baza unei licitaţii din 28 mai 2003 în cadrul căreia a adjudecat 3310 mp teren, care şi în prezent se află în proprietatea sa, însă, ulterior, prin răspunsul la interogatoriu recunoaşte că nu mai este proprietara bunului respectiv, dar neagă faptul că asupra imobilului respectiv ar fi existat vreodată un drept de servitute.

Terenul în suprafaţă de 3310 mp, proprietatea pârâtei înconjoară terenul şi imobilul proprietatea reclamantei, astfel că imobilul se află într-un loc înfundat, neavând cale de acces motiv pentru care reclamanta a solicitat în principal recunoaşterea dreptului de folosinţă şi posesie şi obligarea la plata lipsei de folosinţă precum şi acordarea unui drept de servitute.

În ce priveşte excepţiile invocate, referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocate de pârâtă instanţa a respins-o având în vedere faptul că reclamanta a precizat că solicită ca pârâta să fie obligată să predea bunul faţă de care nu mai este proprietară, nefiind vorba despre o eventuală tulburare de posesie pentru a califica acţiunea ca pe o acţiune posesorie.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesual pasive, excepţiea fost respinsă, având în vedere că susţinerea pârâtei referitoare la faptul că între părţi nu există raporturi juridice este neîntemeiată, în cauză reclamanta solicitând ca pârâta să-i lase în deplină proprietate, folosinţă şi să restituie bunul al cărei proprietară este bunul ce se află în posesia pârâtei SC M.S. SRL şi cum pârâta are posesia corpului de construcţie, staţie de spălare în suprafaţă de 306,00 mp, conform încheierii din 18 iulie 2007, aceasta are calitate procesual pasivă în cauza dedusă judecăţii.

Pe fond, instanţa a reţinut că reclamanta a făcut dovada proprietăţii imobilului revendicat, că şi-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară, precum şi dovada faptului că imobilul este înconjurat de terenul proprietatea pârâtei îndeplinind condiţiile de loc înfundat, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 576 C. civ., raportat la art. 616 C. civ. şi cum rezultă din documentaţia cadastrală depusă la dosar (terenul în suprafaţă de 306,00 mp conform încheierii din 18 iulie 2007 este înconjurat de terenul proprietatea pârâtei, conform încheierii de îndreptare eroare materială din 4 ianuarie 2007, respectiv a încheierii din 19 iunie 2003).

Cu privire la obligaţia pârâtei la plata sumei de 153.000 RON (actualizată la data de 7 iunie 2012, faţă de suma iniţială de la introducerea acţiunii în cuantum de 110.160 RON), instanţa a reţinut că reclamanta, în calitate de proprietar a suferit un prejudiciu care constă în lipsa de folosinţă, reprezentat de contravaloarea chiriei calculată pentru 3 ani anterior introducerii acţiunii în instanţă, în cuantumul practicat de către autoritatea publică, Primăria Municipiului Râmnicu Sărat pentru închirierea bunurilor proprietatea statului, respectiv pentru închirierea spaţiilor pentru prestări servicii şi producţie fără desfacere, la care se practică o valoare de 10 RON/mp suprafaţă închiriată. Prin aplicarea prevederilor art. 485 C. civ., pârâta este obligată să suporte această lipsă de folosinţă până la predarea bunului reclamantei.

Având în vedere însă, că reclamanta a achitat numai taxa judiciară de timbru aferentă pretenţiilor în suma de 110.160 RON solicitate prin acţiunea introductivă nu şi pentru suma de 42.840 RON, acţiunea a fost admisă numai pentru suma de 110.160 RON şi cum pretenţiile reclamantei au fost admise în parte, a fost respinsă cererea pârâtei privind anularea acţiunii ca insuficient timbrată.

Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanta SC H.V.T. SRL şi pârâta SC M.S. SRL, criticând hotărârea atacată ca fiind nelegală şi netemeinică.

Prin decizia civilă nr. 21 din 27 martie 2013 pronunată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanta SC H.V.T. SRL şi pârâta SC M.S. SRL, împotriva sentinţei nr. 2365 din 20 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ.

În pronunarea soluției, curtea de apel a reținut, cu privire la apelul declarat de reclamanta SC H.V.T. SRL, că nu este fondată prima critică care vizează împrejurarea că, în mod greşit instanţa de fond a dispus obligarea sa la plata a ½ din contravaloarea chiriei lunare pentru suprafaţa stabilită, calculată la valoarea pe mp ce se practică în zonă pentru terenuri cu aceeaşi destinaţie, aferent dreptului de servitute, stabilit în sarcina reclamantei și că, instanţa ar fi stabilit în mod aleatoriu această despăgubire.

Cererea de judecată formulată de reclamantă a fost înregistrată la data de 31 martie 2011, în temeiul dispoziţiilor art. 616 C. civ., care prevede că proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieşire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului sau pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporţie cu pagubele ce s-ar ocaziona. Prin urmare, la data înregistrării cererii de chemare în judecată, reclamanta a investit instanţa cu o cerere prin care prin efectul legii datora despăgubiri, astfel că, critica apelantei că în mod greşit a fost obligată la plata a ½ din contravaloarea chiriei lunare pentru suprafaţa stabilită, calculată la valoarea pe mp ce se practică în zona cu terenuri de aceeaşi destinaţie, nu este fondată.

Reclamanta a făcut dovada proprietăţii imobilului revendicat, constând în construcţie în suprafaţă de 306 mp şi a terenului de sub construcţie, situat în Râmnicu Sărat, str. B.A., în suprafaţă de 306 mp,, conform încheierii din 18 iulie 2007, astfel că în mod legal prima instanţă a admis acţiunea reclamantei şi a dispus obligarea pârâtei să respecte dreptul de proprietate şi posesie a reclamantei asupra imobilului, în sensul punerii la dispoziţie a imobilului, reclamanta înscriindu-şi dreptul de proprietate în cartea funciară şi dovedind că imobilul său este înconjurat de terenul proprietatea pârâtei, îndeplinind condiţiile de loc înfundat, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 576 C. civ., raportat la art. 616 C. civ.

În ce priveşte despăgubirea acordată de către instanţă ca urmare a instituirii servituţii de trecere de 73,90 mp, instanţa a obligat reclamanta la plata a ½ din contravaloarea chiriei lunare pentru suprafaţa stabilită, calculată la valoarea pe mp ce se practică în zonă pentru terenuri cu aceeaşi destinaţie, altă modalitate de calcul pe care trebuia să o aibă în vedere instanţa de fond, nu exista, considerente pentru care critica apelantei că instanţa de fond a depăşit limitele cu care a fost investită şi că a acordat mai mult decât s-a cerut şi cuantumul stabilit de instanţă este aleatoriu, nu este fondată.

Cu privire la apelul declarat de pârâta SC M.S. SRL, curtea de apel a reținut că este nefondată critica apelantei cu privire la calificarea acţiunii şi obiectul ei, prin care face susţineri că este fie o acţiune posesorie, fie o acţiune privind obligaţia de a face.

Acţiunea formulată de reclamantă este o acţiune în revendicare, aceasta a solicitat prin cererea introductivă să se dispună obligarea pârâtei la respectarea dreptului său de proprietate asupra construcţiei în suprafaţă de 306 mp şi a terenului de sub construcţie, imobil ce se află în posesia pârâtei, instanţa dispunând prin sentinţa apelată ca pârâta să respecte dreptul de proprietate şi posesie asupra imobilului, în sensul punerii la dispoziţie a imobilului, astfel că orice speculaţie pe care o face pârâta cu privire la caracterul acţiunii formulată de către reclamantă este nefondată.

S-a apreciat a fi nefondată și critica apelantei cu privire la servitutea de trecere instituită prin sentinţa apelată. Curtea de apel reține că, din probatoriile administrate în cauză a rezultat că, reclamanta a făcut dovada proprietăţii imobilului revendicat, şi-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară, imobilul acesteia fiind înconjurat de terenul proprietatea pârâtei şi că îndeplineşte condiţiile de loc înfundat, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 576 C. civ. raportat la art. 616 C. civ. S-a avut în vedere că, reclamanta a devenit proprietara bunului aflat în posesia pârâtei prin adjudecarea de la 20 octombrie 2006, a corpului de construcţie, staţie de spălare în suprafaţă de 306 mp, conform încheierii din 18 iulie 2007, opinându-se că în mod corect şi legal, prin sentinţa apelată, s-a instituit servitutea de trecere de 73,90 mp pentru reclamantă, stabilită prin raportul de expertiză tehnică judiciară completare, întocmit de expert judiciar P.L.

În ce priveşte critica apelantei cu privire la cererea de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilului, critica s-a apreciat că nu este fondată. Se reține că, reclamanta a suferit un prejudiciu, în calitate de proprietar al imobilului, dobândind imobilul prin adjudecare la data de 20 octombrie 2006, imobil ce se află şi prezent în posesie pârâtei, reclamanta neputând beneficia de prerogativele dreptului de proprietate, prejudiciu ce constă în lipsa de folosinţă reprezentat de contravaloarea chiriei calculată pentru 3 ani anteriori introducerii acţiunii în instanţă, termen stabilit în cadrul termenului de prescripţie al introducerii acţiunii, prevăzut de Decretul nr. 167/1958, prejudiciul fiind stabilit de către instanţă în cuantumul practicat de autoritatea publică, Primăria municipiului Râmnicu Sărat, pentru închirierea bunurilor proprietatea statului, respectiv pentru închirierea spaţiilor pentru prestări servicii şi producţie fără desfacere unde se practică o valoare de 10 RON/mp suprafaţă închiriată.

Celelalte critici aduse sentinţei de apelantă, potrivit cărora reclamanta nu ar fi cerut pârâtei dreptul de acces, că prin acordarea despăgubirilor se încalcă dispozițiile art. 1534, art. 1481, art. 1483, art. 2495 şi urm. C. civ., au fost apreciate că nu sunt fondate. Acţiunea în revendicare formulată de către reclamantă este imprescriptibilă și poate fi formulată oricând, existând posibilitatea acordării de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât pârâta SC M.S. SRL Buzău, cât şi reclamanta SC H.V.T. SRL Râmnicu Sărat, hotărârea fiind criticată pentru nelegalitate.

1. Pârâta SC M.S. SRL Buzău, în dezvoltarea motivelor de recurs, a criticat hotărârea atacată ca fiind nelegală întrucât nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluția de respingere a apelului şi că a fost pronunţată cu aplicarea greşita a legii, ceea ce atrage motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.

Un prim motiv de recurs invocat de pârâtă vizează calificare greşită a acţiunii, arătând că instanţa de apel a apreciat, eronat, asupra investirii sale cu o acţiune în revendicare. Susţine că reclamanta a fost cea care a calificat cererea de chemare în judecată ca fiind una posesorie şi a formulat precizări în acest sens, dovadă fiind şi faptul că a timbrat corespunzător acestui tip de acţiune. În susţinerea motivului de recurs privitor la greşita calificare a cererii analizate, pârâta dezvoltă şi apărări referitoare la modalităţile procedurale prin care se poate solicita instanţei respectarea dreptului de proprietate, făcând trimitere, în acest sens, cu titlu exemplificativ, la diverse tipuri de acţiune. Opiniază că, atunci când prin cererea în judecată se solicita expres respectarea dreptului de proprietate şi redobândirea posesiei, nu înseamnă ca s-a formulat neapărat o acţiune în revendicare, întrucât cererea dedusă judecaţii urmează a fi calificată în funcţie şi de celelalte elemente care o alcătuiesc sau o caracterizează.

Este reiterată excepţia lipsei de calitate procesuală a reclamantei în cererea de obligare a predării bunului vândut, susţinându-se că o atare obligaţie revine vânzătorului, împrejurare în raport cu care apreciază că reclamanta nu poate solicita recurentei, care are calitatea de terţ, să îndeplinească obligaţia vânzătorului, adică executarea unei obligaţii rezultată dintr-o convenţie în care nu este parte.

Apreciind că prima instanţă a fost investită cu o acţiune posesorie, recurenta pârâtă opiniază asupra inadmisibilităţii unei atare acţiuni. După expunerea condiţiilor de admisibilitate reglementate de art. 674 C. proc. civ., recurenta susţine că cerinţele legale nu sunt îndeplinite întrucât reclamanta nu a avut niciodată posesia bunului, pârâta are legala posesie şi folosinţă, nu a deposedat reclamanta şi nu i-a tulburat posesia, nefiind îndeplinită nici condiţia ca pârâta să fi dobândit posesia de la reclamantă într-un interval mai mic de un an, împrejurări care atrag, în accepţiunea recurentei, inadmisibilitatea acţiunii posesorii.

Cu privire la servitute, pârâtă precizează că, nu a contestat situaţia de fapt a terenurilor şi nici dreptul reclamantei de a avea acces la imobilul proprietatea sa fără ieşire la calea publica, fiind chiar de acord cu instituirea servituții şi a propus variante logice şi funcţionale pentru aceasta. Susţine însă că, instanţa de apel nu a analizat şi nu s-a pronunţat pe motivul de apel referitor la valoarea despăgubirilor cuvenite proprietarului fondului aservit şi nu a stabilit în dispozitivul hotărârii cuantumul despăgubirilor şi perioada pentru care sunt datorate.

Referitor la cererea de despăgubire pentru lipsa de folosinţa a imobilului, recurenta susţine, în principal, că obligaţia sa de despăgubire nu există, iar în subsidiar, apreciază că această obligaţie nu este datorată în întinderea stabilită de instanţă. Invocă faptul că obligaţia de despăgubire nu există în sarcina sa întrucât reclamanta nu avea folosinţa asupra imobilului deoarece nu avea cale de acces la imobilul respectiv. În subsidiar, sub aspectul întinderii şi modalităţii de determinare a despăgubirilor, pârâta apreciază că nu putea fi obligată la despăgubiri pe ultimii 3 ani, ci, eventual, de la data notificării sale.

Solicită admiterea recursului în sensul criticilor formulate, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în toate ciclurile procesuale.

2. Reclamanta SC H.V.T. SRL Râmnicu Sărat în dezvoltarea motivelor de recurs a arătat că, în mod nelegal a fost respins apelul declarat împotriva hotărârii prin care s-a dispus „obligarea reclamantei la plata a ½ din contravaloarea chiriei lunare pentru suprafaţa stabilită, calculată la valoarea pe mp ce se practică în zona pentru terenuri cu aceeaşi destinaţie”, aferent dreptului de servitute stabilit în favoarea reclamantei.

Arată că, a solicitat instanţei ca, odată cu respectarea dreptului de proprietate asupra imobilului, să i se acorde şi dreptul de servitute de trecere. Instanţa a stabilit însă, în mod aleatoriu, şi o despăgubire pentru servitutea de trecere acordată, deşi în petitul acţiunii ori în întâmpinare nu s-a formulat o atare solicitare, astfel încât consideră că, instanţa a depăşit limitele investirii sale.

Invocă şi faptul că, stabilirea cuantumului despăgubirii a fost realizat în mod aleatoriu de către instanţă, fără a avea în vedere prevederile art. 616 C. civ. potrivit cărora despăgubirea trebuie să fie proporţională cu pagubele ce s-ar putea ocaziona. Arată că, servitutea a fost stabilită pe o suprafaţă ce constituie cale de acces atât pentru proprietarul fondului aservit, cât şi pentru proprietarul fondului dominant, astfel încât faţă de calculul raportul de utilizare, recurenta apreciază că despăgubirea nu este proporţională şi nu este în conformitate cu prevederile art. 616 C. civ.

Solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii instanţei de apel, în ce priveşte admiterea apelului formulat de către reclamantă şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru ca, eventual, dacă se constată obligativitatea acordării de despăgubiri din oficiu, să se administreze probatorii în acest sens.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.

Ulterior, prin notele de şedinţă depuse la dosarul de recurs, recurenta pârâtă SC M.S. SRL a invocat excepţiile de ordine publică referitoare la lipsa calităţii procesuale pasive şi a inadmisibilităţii acţiunii, aceasta din urmă, ca rezultat al neîndeplinirii procedurii prealabile obligatorii prevăzută de art. 7201 C. proc. civ. În privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a arătat că dreptul de proprietate asupra terenului aservit în suprafaţă de 3310 mp şi construcţiei dobândite de pârâta SC M.S. SRL. a fost înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare din data de 3 decembrie 2003 către SC M.S.G. SRL, imobilul fiind, ulterior, înstrăinat succesiv către terţe persoane care şi-au intabulat dreptul de proprietate. Totodată, a invocat şi excepţia lipsei de interes a cererii reclamantei privind servitutea de trecere întrucât pentru proprietatea reclamantei era creată o servitute prin titlul său de proprietate, accesul fiind asigurat două căi de acces.

Intimata-reclamantă SC H.V.T. SRL a solicitat respingerea excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a recurentei-pârâte SC M.S. SRL în ceea ce priveşte capetele de cerere privind predarea bunului şi plata lipsei de folosinţă, fiind de acord cu excepţia invocată în ceea ce priveşte capătul de cerere privind dreptul de servitute de trecere, solicitând, totodată, respingerea excepţiei inadmisibilității ce derivă din prevederile art. 7201 C. proc. civ. întrucât pârâtele au fost notificate.

Analizând recursurile declarate, în raport de actele şi lucrările dosarului, criticile formulate prin cererile de recurs şi excepţiile invocate, dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta SC M.S. SRL Buzău şi va respinge, ca nefondat, recursul promovat de reclamanta SC H.V.T. SRL Râmnicu Sărat, având în vedere următoarele considerente:

În privinţa recursului declarat de pârâtă SC M.S. SRL Buzău, se invocă ca prim motiv de recurs greşita calificare a acţiunii, susţinându-se că, în mod eronat, instanţa de fond s-a considerat investită cu o acţiune în revendicare, atât timp cât reclamanta a precizat cererea ca fiind una posesorie, pe care a timbrat-o corespunzător. Critica de nelegalitate astfel invocată, susceptibil de încadrare în motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nu este întemeiată şi nu poate conduce la casarea hotărârii atacate.

Contrar susţinerilor pârâtei din recurs, în mod corect instanţa de fond a apreciat asupra cadrului procesual şi al obiectului investirii sale, având în vedere că reclamanta a sesizat instanţa de fond cu soluţionarea mai multor capete de cerere, având finalităţi diferite. În acest context, obiectul primului capăt de cerere a fost corect calificat ca fiind o cerere în revendicare, întrucât calificarea acţiunii trebuie realizată nu după natura termenilor folosiţi de reclamant, ci după motivele de fapt ale cererii şi după scopul urmărit prin promovarea demersului său judiciar

În speţă, reclamanta SC H.V.T. SRL Râmnicu Sărat a solicitat instanţei de fond, printre altele, să dispună obligarea pârâtei în a-i respecta dreptul de proprietate şi restituirea bunului imobil, compus din construcţie în suprafaţă de 306 mp şi terenul de sub construcţie, situat în localitatea Râmnicu Sărat, str. B.A., deţinut de pârâtă, în mod nelegal. Rezultă fără echivoc, din finalitatea urmărită prin demersul judiciar promovat, respectiv recunoaşterea şi apărarea dreptului de proprietate, restituirea bunului şi redobândirea posesiei asupra imobilului din litigiu, că reclamanta a înţeles să investească instanţa de fond cu o acţiune în revendicare, cererea acesteia fiind, de altfel, corect fundamentată juridic pe dispoziţiile art. 480 şi urm. C. civ. şi timbrată corespunzător la valoarea precizată la termenul din 9 iunie 2011, context în raport cu care critica pârâtei se vădeşte a fi nefondată. În aceste circumstanţe, Înalta Curte va reţine lipsa de relevanţă a criticilor care au vizat inadmisibilitatea acţiunii posesorii din punct de vedere al analizării condiţiilor reglementate de art. 674 C. proc. civ.

În cursul judecării cauzei în recurs, pârâta SC M.S. SRL Buzău a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive în acţiunea promovată la data de 31 martie 2011 arătând că, în anul 2003 a procedat la înstrăinarea dreptului său de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 3310 mp şi a construcţiei, hală de diagnosticare către SC M.S.G. SRL potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 3 decembrie 2003, imobilul fiind ulterior înstrăinat, succesiv, către terţe persoane.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei-pârâte în prezentul demers judiciar, Înalta Curte reţine necesitatea analizării criticilor formulate din perspectiva motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât se circumscriu unei excepţii procesuale absolute, de fond, al cărei regim juridic permite invocarea acesteia în orice stadiu al procesului, astfel cum dispune art. 162 C. proc. civ., excepţia vădindu-se întemeiată doar în privinţa capătului de cerere referitor la servitutea de trecere.

Astfel, prin acţiunea introductivă, reclamanta a investit instanţa de fond cu soluţionarea mai multor capete de cerere, printre care şi cu solicitarea privind instituirea unui drept de servitute de trecere pe terenul proprietatea pârâtei-recurente SC M.S. SRL Buzău.

Din cuprinsul art. 576 C. civ., care defineşte servitutea ca fiind o sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea unui imobil având un alt proprietar, rezultă că, servitutea este un drept real asupra lucrului altuia, fiind constituită ca o sarcină asupra fondului aservit.

De asemenea, potrivit art. 616 C. civ., care reglementează servitutea de trecere, proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieşire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporţie cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.

Rezultă din coroborarea textelor legale susmenţionate că, acţiunea privind servitutea de trecere aparţine proprietarului terenului înfundat şi este îndreptată împotriva proprietarului fondului aservit. În acest context normativ, se vădeşte a fi întemeiată susţinerea recurentei-pârâte referitoare la lipsa calităţii sale procesuale pasive în cererea privind instituirea dreptului de servitute, atât timp cât succesiunea actelor translative de proprietate denotă împrejurarea că, la data învestirii instanţei de fond, SC M.S. SRL nu era titulara dreptului de proprietate asupra terenului aservit.

Astfel, înscrisurile depuse în recurs de pârâtă relevă împrejurarea că, dreptul de proprietate al acesteia dobândit prin procesul-verbal de licitaţie din 28 mai 2003 asupra imobilului aservit situat în localitatea Râmnicu Sărat, str. B.A., compus din teren în suprafaţă de 3310 mp şi construcţie, hală de diagnosticare, a fost înstrăinat către SC M.S.G. SRL, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 3 decembrie 2003. La rândul său, SC M.S.G. SRL, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 24 noiembrie 2011, a vândut, prin lichidator, către SC M. SRL acelaşi imobil dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare şi înscris în cartea funciară a localităţii Râmnicu Sărat, potrivit încheierii din 4 decembrie 2003 a biroului de carte funciară al Judecătoriei Râmnicu Sărat. Ulterior, prin contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 2 august 2012, SC M. SRL a înstrăinat către SC B.F. SRL dreptul de proprietate asupra aceluiaşi imobil (teren şi construcţie) situat în municipiul Râmnicu Sărat, str. B.A., înscris în cartea funciară a localităţii Râmnicu Sărat.

Cum calitatea procesuală pasivă se legitimează prin suprapunerea acesteia cu calitatea de titular al obligaţiei urmărită prin demersul judiciar, Înalta Curte va reţine, în raport cu dispoziţiile înscrise în art. 616 C. civ. că, la data introducerii acţiunii (31 martie 2011), SC M.S. SRL nu era titulara dreptului de proprietate asupra terenului în privinţa căruia s-a solicitat servitutea de trecere, dreptul de proprietate asupra imobilului aservit aparţinând unei terţe persoane juridice, fiind intabulat în cartea funciară. Astfel, în raport de noul dobânditor, nu poate fi reţinută legitimarea procesuală a pârâtei SC M.S. SRL în cererea privind instituirea servituţii de trecere, drept pentru care, excepţia invocată urmează a fi admisă.

Cum sentinţa primei instanţe a fost pronunţată în contradictoriu cu pârâta SC M.S. SRL, iar soluţia pronunţată de instanţa de fond în privinţa pârâtei SC M.S.G. SRL nu a fost atacată, urmează a se avea în vedere că, admiterea acestei excepţii de ordine publică, în temeiul art. 162 C. proc. civ., va avea ca efect admiterea recursului declarat de SC M.S. SRL Buzău, a modificării în parte a deciziei recurate, cu consecinţa admiterii, în baza art. 296 C. proc. civ. a apelului pârâtei SC M.S. SRL Buzău împotriva sentinţei civile nr. 2365 din 20 septembrie 2012 a Tribunalului Buzău, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, şi a schimbării în parte a sentinţei atacate, urmând a se respinge, pentru lipsa calităţii procesuale pasive, capătul de cerere privind servitutea de trecere.

Drept consecinţă a infirmării calităţii procesuale pasive a recurentei pârâte SC M.S. SRL Buzău, Înalta Curte va înlătura obligarea reclamantei SC H.V.T. SRL Râmnicu Sărat la plata despăgubirilor aferente servituţii de trecere (½ din contravaloarea chiriei lunare pentru suprafaţa stabilită) întrucât obligaţia de dezdăunare, pentru eventuala grevare a terenului aservit, nu poate subzista faţă de pârâtă, fiind consecinţa soluţiei de respingere a cererii privind dreptul de servitute.

În privinţa celorlalte critici invocate pe pârâtă care se referă la modul de constituire a dreptului de servitute şi la consecinţele generate de admiterea acestei cereri, precum şi susţinerile referitoare la excepţia de fond privind lipsa de interes în solicitarea reclamantei privind instituirea dreptului de servitute, Înalta Curte constată că aceste critici vizează fondul soluţionării raportului juridic litigios şi nu mai pot face obiect al controlului judiciar în raport de reţinerea, în privinţa acestui capăt de cerere, a lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei, raţionament ce decurge din dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată netemeinicia susţinerilor recurentei SC M.S. SRL Buzău referitoare la lipsa calităţii sale procesuale pasive în capetele de cerere privind revendicarea imobilului litigios şi cea de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă. Reţinând corect cadrul procesual stabilit de instanţele de fond, justificarea calităţii procesuale pasive în cerere în revendicare a bunului imobil întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun, respectiv art. 480 şi urm. C. civ., impune ca pârâtul să exercite posesia asupra imobilul litigios. Având în vedere poziţia procesuală exprimată de pârâta-recurentă pe parcursul fazelor procesuale, rezultă împrejurarea că aceasta se află în stăpânirea elementului material al posesiei, recunoscându-se, fără echivoc, posesia exercitată asupra imobilului revendicat, în privinţa căruia reclamanta s-a legitimat procesual activ cu actul de adjudecare, reprezentat de procesul-verbal de adjudecare din 20 octombrie 2006 emis de A.V.A.S., modificat prin actul din 2007, dreptul de proprietate al acesteia asupra imobilului litigios, potrivit încheierii din 18 iulie 2007 a O.C.P.I. Buzău. De altfel, pârâta în recursul declarat nu a formulat critici care să vizeze soluţia pronunţată în privinţa acestui capăt de cerere, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive fiind neîntemeiată şi în raport de procesul-verbal de executare silită din data de 30 aprilie 2013, depus în recurs, încheiat de Biroul Executorului Judecătoresc A.A., în baza căruia bunul imobil litigios aflat în posesia pârâtei, a fost predat reclamantei. În privinţa cererii în despăgubiri, calitatea procesuală pasivă se justifică în raportul juridic dedus judecăţii, atât timp cât reclamanta a pretins angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei pentru prejudiciul cauzat de aceasta prin lipsa de folosinţă a imobilului revendicat.

Înalta Curte, reţine totodată, în contextul determinării corecte a obiectului investirii instanţei de fond, ca fiind lipsite de relevanţă susţinerile pârâtei recurente prin care pretinde lipsa unui raport juridic în temeiul căruia i-ar reveni obligaţia de predare a imobilului litigios, atât timp cât acţiunea în revendicare nu este condiţionată de preexistenţa unui raport juridic obligaţional între reclamant şi pârât. În considerarea acestui raţionament, se vădeşte a fi neîntemeiată critica referitoare la neîndeplinirea, anterior sesizării instanţei, a procedurii reglementată de art. 7201 C. proc. civ., dat fiind natura juridică civilă a raportului juridic supus analizei. Împrejurarea că părţile litigante sunt societăţi comerciale nu are relevanţă asupra naturii raportului juridic obligaţional care se circumscrie sferei raporturilor dreptului civil.

Printr-un alt motiv de recurs, decizia instanței de apel a fost criticată de pârâta SC M.S. SRL Buzău ca fiind nelegală şi din perspectiva modului greşit de soluţionare, raportat la dispoziţiile art. 998 C. civ., a capătului de cerere referitor la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului revendicat pe ultimii trei ani calculați anterior introducerii acțiunii. Critica de nelegalitate este întemeiată și atrage aplicabilitatea cazului de modificare înscris în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Premisa de analiză a pretențiilor reclamantei ce vizează plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului litigios, reclamă verificarea întrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art. 998 și urm. C. civ., răspundere care poate fi antrenată doar în ipoteza în care debitorul obligației nu își execută obligația cu vinovăție sau fără justificare, situație care reclamă ideea de culpă în neexecutarea obligației.

Acordarea despăgubirilor solicitate nu poate fi realizată decât prin prisma îndeplinirii condiției care impune existența unei fapte ilicite, imputabilă debitorului obligației. În aceste circumstanţe, nu se poate reţine ca fiind îndeplinită condiția premisă pentru antrenarea răspunderii civile în sarcina pârâtei-recurente deoarece acţiunea acesteia de contestare a dreptului de proprietate exhibat de reclamantă nu poate avea natura juridică a unei fapte ilicite, săvârșită cu vinovăție.

Răspunderea civilă delictuală nu poate fi angajată în cauză atât timp cât disputa litigioasă în cadrul acţiunii în revendicare pendinte s-a purtat asupra determinării titularului dreptului de proprietate, demersul judiciar având rolul de a statua irevocabil asupra recunoaşterii dreptului de proprietate reclamat în privinţa bunului litigios. Cât timp recurenta pârâtă s-a aflat în stăpânirea imobilului, aceasta a avut prerogativa de a exercita atributele posesiei ca un proprietar, iar deţinerea elementului material al posesiei (corpus) a generat în favoarea acesteia prezumţia de proprietate, conform art. 1854 C. civ. În acest context, nu poate fi reţinută ilicitatea faptei pârâtei până la momentul statuării, de către instanţă, asupra titularului dreptului de proprietate şi a consecinţei pe care o generează prezenta acţiune în revendicare, respectiv restituirea imobilului. Drept urmare, având în vedere dispoziţiile legale care ocrotesc buna-credinţă a posesorului şi în absența unei fapte ilicite imputabile debitorului obligației, a inexistenţei unei legături de cauzalitate între faptă și prejudiciu, răspunderea civilă delictuală a pârâtei nu poate fi antrenată, astfel încât, din această perspectivă, decizia urmează a fi reformată.

Verificarea legalităţii hotărârii atacate din perspectiva motivul de recurs înscris în art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reţine critica ca fiind nefondată. Hotărârea instanţei de apel cuprinde motivele de fapt şi de drept care au condus la pronunţarea soluţiei, instanţa de apel procedând la examinarea concretă a tuturor criticilor semnalate de părţi în memoriile de apel. În aceste circumstanţe, hotărârea răspunde exigenţelor legale înscrise în art. 261 C. proc. civ., raţionamentul instanţei fiind expus în cadrul considerentelor deciziei pronunţate, astfel încât motivul de nelegalitate invocat nu poate fi reţinut ca incident în cauză.

În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanta SC H.V.T. SRL Râmnicu Sărat, criticile prezentate vizează exclusiv dispoziţia instanţei prin care a fost obligată la plata de despăgubiri către proprietarul fondului aservit, reclamanta dezvoltând motive de recurs referitoare la depăşirea limitelor investirii instanţei de fond, precum şi la modalitatea de determinare a despăgubirii în raport de paguba pricinuită de servitutea instituită. Cu titlu preliminar, dezvoltarea criticilor din memoriul de recurs fac posibil încadrarea acestora în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cazurile prevăzute de pct. 7 şi pct. 8 din textul evocat fiind indicate doar formal.

Criticile învederate de reclamantă, subsumate recursului declarat, se vădesc a fi nefondate raportat la modalitatea de soluţionare a capătului de cerere referitor la servitutea de trecere, atât timp cât respingerea acestui capăt de cerere va genera consecinţa inexistenţei obligaţiei de dezdăunare în sarcina proprietarului fondului dominant, împrejurare în raport cu care apar ca lipsite de relevanţă criticile astfel evocate, drept pentru care recursul reclamantei SC H.V.T. SRL Râmnicu Sărat, împotriva deciziei civile nr. 21 din 27 martie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, va fi respins în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse mai sus, Înalta Curte va constata nelegalitatea deciziei atacate sub aspectul reţinerii incidenţei motivelor de recurs înscrise în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. evocate de pârâta SC M.S. SRL Buzău. Drept consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul acesteia declarat împotriva deciziei civile nr. 21 din 27 martie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizie pe care o va modifica în parte. În baza dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ. va admite apelul pârâtei SC M.S. SRL Buzău împotriva sentinţei civile nr. 2365 din 20 septembrie 2012 a Tribunalului Buzău, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, pe care o va schimba în parte, în sensul că, va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC M.S. SRL Buzău în ceea ce priveşte capătul de cerere privind instituirea servituţii de trecere şi, drept consecinţă, va respinge acest capăt de cerere pentru lipsa calităţii procesuale pasive. Drept urmare, va înlătura obligarea reclamantei SC H.V.T. SRL Râmnicu Sărat la plata despăgubirilor aferente servituţii de trecere (½ din contravaloarea chiriei lunare pentru suprafaţa stabilită).

Totodată, se va respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind plata contravalorii lipsei de folosinţă pe ultimii 3 ani anterior datei introducerii acţiunii, menţinând celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei.

Reţinând culpa procesuală a recurentei-reclamante SC H.V.T. SRL Râmnicu Sărat, în temeiul dispoziţiilor art. 274 şi art. 276 C. proc. civ. va dispune obligarea acestei la plata sumei de 3.727 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel şi recurs, către recurenta-pârâtă SC M.S. SRL Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC M.S. SRL Buzău împotriva deciziei civile nr. 21 din 27 martie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Modifică în parte decizia recurată, în sensul că admite apelul pârâtei SC M.S. SRL Buzău împotriva sentinţei civile nr. 2365 din 20 septembrie 2012 a Tribunalului Buzău, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Schimbă în parte sentinţa apelată în sensul că admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC M.S. SRL Buzău în ceea ce priveşte capătul de cerere privind instituirea servituţii de trecere şi respinge acest capăt de cerere pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

Înlătură obligarea reclamantei SC H.V.T. SRL Râmnicu Sărat la plata despăgubirilor aferente servituţii de trecere (½ din contravaloarea chiriei lunare pentru suprafaţa stabilită).

Respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind plata contravalorii lipsei de folosinţă pe ultimii 3 ani anterior datei introducerii acţiunii.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei.

Respinge, ca nefondat, recursul declarant de reclamanta SC H.V.T. SRL Râmnicu Sărat împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă pe recurenta-reclamantă SC H.V.T. SRL Râmnicu Sărat la plata sumei de 3.727 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel şi recurs, către recurenta-pârâtă SC M.S. SRL Buzău.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1845/2014. Civil. Actiune in raspundere...  ICCJ. Decizia nr. 1847/2014. Civil →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1846/2014. Civil. Acţiune în revendicare. Recurs