ICCJ. Decizia nr. 1854/2014. Civil. Drepturi băneşti. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1854/2014
Dosar nr. 10724/107/2011
Şedinţa publică din 12 iunie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin decizia civilă nr. 1944 din 2 decembrie 2013 Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins ca nefondate recursurile declarate de reclamanta M.E. şi de pârâta SC U. SRL Alba-Iulia împotriva sentinţei civile nr. 410 din 12 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Alba.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut că în speţă, prin contractul individual de muncă încheiat între părţi şi înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor din 2010, părţile au negociat un salariu de 600 RON, spor vechime de 6%, spor 100% ore suplimentare.
Potrivit art. 91 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate înregistrat la D.M.S.S. Alba din 22 ianuarie 2012, salariul cuprinde potrivit art. 155 C. muncii salariul de bază, indemnizaţiile precum şi alte adaosuri, iar potrivit art. 95 din acelaşi act sporurile care se acordă în condiţiile acestui contract colectiv de muncă sunt pentru orele suplimentare, spor vechime de 6% pentru toţi salariaţii care au peste 3 ani vechime. Alte venituri sunt menţionate la art. 96 ca fiind tichetele de masă acordate conform prevederilor legale.
În art. 93 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, aşa cum a fost modificat prin actul adiţional din 5 septembrie 2008 se stabileşte forma de organizare a muncii şi salarizare care se aplică în cadrul societăţii după cum urmează: în regie pentru personalul TESA, şi în cota procentuală din vânzări pentru lucrătorii din chioşcurile de distribuţie presa şi carte, având în vedere şi realizarea unui volum minim de vânzări în vederea acoperirii fondului de salarii necesar.
Aceste clauze contractuale au fost interpretate corect de către instanţa de fond, în sensul că prin acestea a fost stabilită o modalitate de determinare a câştigurilor salariale lunare ale salariaţilor şi nici de cum voinţa reală a părţilor nu a fost în sensul solicitat de reclamantă de cumul a salariului de încadrare, a sporului de vechime şi spor ore suplimentare cu suma rezultată în urma aplicării procentelor din vânzări.
Ca atare, în mod justificat instanţa de fond a stabilit cuantumul drepturilor salariale cuvenite reclamantei ca fiind în sumă de 892 RON, conform concluziilor expertului din raportul de expertiză iniţial, fundamentate pe actul adiţional la Contractul colectiv de muncă din 5 septembrie 2008.
Cât priveşte recursul declarat de pârâtă, a reţinut că prima instanţă a determinat corect cuantumul cheltuielilor de judecată, că suma de 550 RON, reprezentând contravaloarea 5 zile de lucru pierdute cu ocazia procesului, este rezonabilă, dacă ne raportăm şi la veniturile lunare realizate de reclamantă reieşite din probele dosarului. Totodată, admiterea în parte a pretenţiilor reclamantei nu justifică diminuarea cheltuielilor, dată fiind natura acestora (contravaloare transport, contravaloare zi de lucru pierdută).
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, susţinând că instanţele de fond şi de recurs au înlăturat nefondat concluziile raportului de expertiză, motivând incoerent şi insuficient hotărârile, fără a indica probele pe care şi-au fundamentat convingerea, că expertul contabil nu a verificat toate documentele depuse, chiar dacă a făcut obiecţiuni la raportul de expertiză. Pentru aceste argumente a solicitat rejudecarea cauzei.
Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului declarat împotriva unei hotărâri irevocabile.
Analizând cu prioritate admisibilitatea recursului declarat de reclamanta M.E., în raport de dispoziţiile art. 137 raportat la art. 299 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil.
Potrivit dispoziţiilor legale mai sus invocate, sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională.
Decizia atacată cu recurs a fost pronunţată în condiţiile art. 208 şi art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la competenţa materială şi la căile de atac în materia litigiilor de muncă, fiind o decizie irevocabilă, potrivit dispoziţiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
Pentru aceste considerente recursul urmează a fi respins ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta M.E. împotriva deciziei civile nr. 1944 din 2 decembrie 2013 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1853/2014. Civil. Actiune in raspundere... | ICCJ. Decizia nr. 1855/2014. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
