ICCJ. Decizia nr. 1865/2014. Civil. Pretenţii. Suspendare provizorie a executării. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1865/2014
Dosar nr. 772/1285/2010
Şedinţa publică din 27 mai 2014
Prin Sentinţa comercială nr. 2755 din 22 aprilie 2011, pronunţate de Tribunalul Specializat Cluj, în Dosarul nr. 772/1285/2010, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de către reclamanta M.V. împotriva pârâţilor SC O.T. SRL, F.D. şi F.J.
A fost admisă, în parte, acţiunea formulată de către reclamanta S.I. împotriva pârâtei SC O.T. SRL.
A fost obligată pârâta SC O.T. SRL Cluj-Napoca la plata, către reclamanta S.I., a sumei de 28.500 euro, cu dobânda comercială legală calculată la această sumă, începând cu data de 15 martie 2010 şi până la achitarea integrală a ei.
A fost obligată pârâta SC O.T. SRL să plătească reclamantei S.I. cheltuieli de judecată parţiale în sumă de 3.906,4 RON taxă de timbru şi timbru judiciar şi 1.100 RON onorariu expert.
Au fost compensate onorariile avocaţiale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta M.V. a învederat, în chiar acţiunea de chemare în judecată faptul că ea a fost cea care a dat banii cu care reclamanta S.I. a susţinut că a împrumutat pârâţii. Prin urmare, între reclamanta M.V. şi pârâţi, nu există niciun raport contractual, astfel că pârâţii nu au cum să fie obligaţi să-i restituie acesteia ceva ce ea nu le-a împrumutat. Raporturile juridice dintre cele două reclamante, bunică şi nepoată, le privesc doar pe acestea, neavând cum să fie puse în discuţie şi analizate în cadrul acestei acţiuni, formulată în contradictoriu cu pârâţii.
În ceea ce priveşte însă acţiunea formulată de către reclamanta S.I., s-a susţinut de către reclamantă şi confirmat de către pârâţi faptul că prima a fost angajata societăţii, ca urmare a solicitării ce i-a fost adresată de către pârâţii persoane fizice, asociaţii persoanei juridice.
Pe baza declaraţiilor martorilor, a atitudinii pârâţilor de rea-credinţă rezultată din faptul că în mod constant şi neechivoc nu au recunoscut faptul că ar fi primit societatea sume de bani de la reclamantă, bazându-se pe împrejurarea că toate actele contabile se găsesc la ei şi ştiind că nu există vreun înscris direct doveditor al acordării împrumuturilor, precum şi pe baza expertizei tehnice judiciare din care a rezultat faptul că au intrat bani în societate, prin creditare, iar cu privire la provenienţa acestor bani, iar pârâţii nu au dat niciun răspuns şi nici nu au arătat de unde ar fi putut să provină, fiind evident că nu din încasările de la clienţii societăţii, aplicând art. 1197 C. civ., instanţa a admis doar în parte acţiunea, doar pentru sumele de bani evidenţiate în contabilitatea societăţii ca intrate, pentru restul neexistând nici măcar un început de dovadă scrisă, însăşi reclamanta S.I. afirmând că au fost bani cheltuiţi cu deplasarea până în Grecia.
Împotriva acestor hotărâri au declarat apel pârâta SC O.T. SRL şi pârâţii F.D. şi F.J.
Prin Decizia civilă nr. 112/2013 din 12 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis apelul declarat de pârâta SC O.T. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 2755 din 22 aprilie 2011, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj, care a fost schimbată parţial, în sensul diminuării sumei de 28.500 euro, la suma de 28.000 euro.
S-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
A fost respins ca lipsit de interes apelul declarat de pârâţii F.D. şi F.J. în contra aceleiaşi sentinţe.
Au fost obligaţi apelanţii să plătească în solidar, suma de 1.500 RON, cheltuieli parţiale de judecată.
În motivare, instanţa de apel a reţinut în ceea ce priveşte apelul declarat de pârâţii persoane fizice F.D. şi F.J. că aceştia nu prezintă interes pentru a cere şi obţine reformarea hotărârii primei instanţe.
S-a constatat că deşi prin Încheierea din 28 iunie 2010 prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive faţă de aceşti doi pârâţi, apelanţi în această fază procesuală, pe considerentul că aspectul privind împrumutul dintre reclamanta S.I. şi cei doi pârâţi este o chestiune de fond, cu prilejul soluţionării acţiunii prima instanţă s-a pronunţat exclusiv asupra acţiunii reclamantei faţă de pârâta SC O.T. SRL Cluj-Napoca.
Curtea de apel a reţinut că motivul de apel privind omisiunea şi cel al greşitei soluţionări a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor-apelanţi se loveşte de absenţa dovedirii unui folos practic, câtă vreme aceşti pârâţi nu au căzut în pretenţiile reclamantei.
În ceea ce priveşte apelul declarat de pârâta SC O.T. SRL Cluj-Napoca, instanţa de apel a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, tranşată prin Încheierea din 28 iunie 2010, instanţa a observat că aceasta se identifică cu necesitatea rezolvării pe fond a cauzei deoarece persoana faţă de care se pretinde dreptul alegat trebuie dovedit că este parte în contractul ce face obiectul izvorului obligaţiei. Or, o atare probă, în lipsa unui înscris preconstituit poate fi făcută în anumite circumstanţe şi cu alte probe, mai ales că sub aspect probator sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 46 C. com. de la 1887.
Chiar dacă instanţa a soluţionat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în maniera reflectată în încheierea atacată, instanţa de apel a avut în vedere ulterior că aceasta a administrat probe pentru a se clarifica dacă pretenţiile alegate de reclamante sunt fondate şi totodată a se stabili dacă există o răspundere contractuală din partea pârâtei. Aşa fiind, o vătămare a drepturilor procesuale ale apelantei nu poate fi reţinută ca fondată.
Cât priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în sens material, s-a observat că din probatoriu a rezultat că împrumutul a fost acordat în tranşe, prima dintre acestea fiind la data de 13 martie 2007, iar acţiunea fiind înregistrată la data de 12 martie 2010, se constată că termenul de trei ani nu a fost împlinit.
Cu privire la critica conform căreia instanţa a dat mai mult decât s-a cerut, instanţa de apel a reţinut că aceasta este fondată deoarece rezultă cu evidenţă că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 28.000 euro, iar prima instanţă a acordat suma de 28.500 euro fără ca reclamantele să fi solicitat expres printr-o modificare a câtimii obiectului valoric al pretenţiilor şi fără ca instanţa să justifice pertinent care este raţiunea pentru care a procedat astfel.
Curtea de apel a reţinut că în speţă nu poate fi vorba de o simplă eroare materială deoarece nu se întrevede ipoteza unei greşeli de clacul sau a trecerii eronate a sumei de bani câtă vreme din silogismul judiciar nu se are în vedere că de pildă ar fi trecut în considerente suma corectă, iar în dispozitiv o altă sumă ori pur şi simplu ar fi confundat dintr-o simplă eroare matematică suma solicitată.
Câtă vreme instanţa a argumentat că acţiunea este întemeiată în întregime pentru suma de 28.500 euro, deşi era solicitată suma de 28.000 euro, eroarea este una de judecată şi nu poate fi îndreptată decât pe calea apelului.
Mai mult, dacă s-a plecat de la teza conform căreia în cauză era vorba de o eroare materială intimata ar fi avut posibilitatea ca până la intentarea apelului ori soluţionarea acestuia să învestească prima instanţă cu o atare cerere, or acest demers nu a fost utilizat.
Astfel că aceasta nu poate paraliza apelul limitat la această diferenţă acordat în plus numai pe teza existenţei ipotezei erorii materiale.
Starea de fapt reţinută de prima instanţă din care rezultă obligaţia pârâtei de a restitui împrumutul s-a statuat că este pe deplin dovedită cu mijloacele de probă administrate în cauză. Chiar dacă se susţine că pentru împrumutul acordat părţile au încheiat un înscris (reclamanta), iar că un astfel de înscris nu a fost încheiat niciodată şi că sursa banilor intraţi în contul societăţii sunt din aportul asociaţilor (pârâta), cert este că datorită raporturilor de muncă în care erau implicate părţile şi a premisei de la care s-a plecat pentru plata sumelor de bani către partenerul extern, un înscris era mai puţin probabil să fi fost întocmit. Aceasta decurgând chiar şi din încrederea cu care reclamanta a fost cooptată în societate şi aportul acesteia la dezvoltarea obiectului acesteia în sectorul turism extern.
Pe cale de consecinţă, dat fiind că raportul juridic de obligaţii a fost încheiat între o persoană fizică şi una juridică, societate comercială, instanţa de apel a apreciat sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 46 C. com. de la 1887.
Faţă de ansamblul probelor administrate, depoziţii de martori, interogatorii, alte înscrisuri, raportul de expertiză contabilă şi prezumţiile simple ale magistratului, curtea de apel a reţinut că încercarea de a se dovedi că toate plăţile şi respectiv intrările de capital în conturile asociaţiei în perioada de referinţă a litigiului aşa cum rezultă şi din expertiza contabilă validează pe deplin teza reclamantei şi infirmă şi teza pârâtei.
Că este aşa rezultă şi din maniera în care au fost menţionate sumele de bani în contul societăţii fără ca pârâta, comerciant profesionist, prin reprezentanţii săi, să evidenţieze clar că respectivele sume de bani sunt încasate cu titlu de împrumut de la asociaţi ori ca aport de la aceştia.
Dimpotrivă, comparând datele de debitare a contului personal al reclamantei, respectiv cu valoarea nominală a sumelor retrase cu datele la care tranşele de împrumut şi apoi de plată s-au operat în contul pârâtei s-a constatat o relaţie logică.
Instanţa de apel a arătat că este puţin probabil ca din întâmplare sau pură coincidenţă exact la datele la care au fost retrase sumele de bani din contul reclamantei asociaţii pârâtei să crediteze contul societăţii cu împrumuturi proprii pentru satisfacerea obligaţiilor de plată către partenerul extern la care un aport esenţial l-a adus însăşi reclamanta.
Toate acestea coroborate au condus şi instanţa de apel la concluzia certă că starea de fapt reţinută de prima instanţă este pe deplin probată şi corespunde adevărului. De aceea, aceste critici ale pârâtei au fost înlăturate ca fiind neîntemeiate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC O.T. SRL Cluj-Napoca, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi modificarea deciziei recurate în sensul admiterii acţiunii.
1. Printr-o primă critică, recurenta-pârâtă susţine că hotărârea recurată este nemotivată sub aspectul considerentelor pentru care instanţa de apel a reţinut că reclamanta-intimată faţă de care s-a admis acţiunea, S.I., a deţinut un cont personal din care a ridicat suma de 28.000 euro, care face obiectul litigiului.
Raportat la probele de la dosar, respectiv extrasul de cont bancar depus pe numele reclamantei M.V. (faţă de care s-a respins acţiunea ca neîntemeiată), rezultă cu puterea evidenţei că aceasta era titulara contului în discuţie, iar nu reclamanta S.I.
Din hotărâre nu rezultă raţionamentul pe care l-a adoptat instanţa, respectiv cum s-a stabilit că reclamanta a deţinut un cont personal din care a retras repetat suma de 28.000 euro, în condiţiile în care nici măcar reclamanta nu a afirmat prin acţiune că a deţinut un cont.
Trebuia ca instanţa de apel să-şi motiveze soluţia sub acest aspect, raportat la probele de la dosar, iar nu să denatureze însuşi conţinutul probei cu înscrisuri aflat la dosarul cauzei, respectiv extrasul de cont bancar care nu este al reclamantei S.I.
2. O altă critică se referă la faptul că instanţa a interpretat abuziv actul juridic, considerând că înscrisul intitulat extras de cont bancar-B.T. aflat la dosarul cauzei face dovada că reclamanta S.I. a deţinut un cont bancar la B.T. de unde ar fi retras suma de 28.000 euro.
În condiţiile în care din conţinutul înscrisului menţionat rezultă cu puterea evidenţei că acesta este al reclamantei M.V. şi face dovada sumelor de bani deţinute doar de aceasta în temeiul unui contract bancar încheiat între aceasta şi B.T., nicidecum între reclamanta S.I. şi banca menţionată, a rezultat o interpelare greşită a actului şi totodată o hotărâre nemotivată.
Art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la un proces echitabil, implică şi obligaţia instanţelor de a analiza probele aşa cum sunt ele, iar nu denaturând înţelesul vădit al acestora, aşa cum s-a procedat în cauză. Motivarea este de esenţa hotărârii şi ea trebuie să fie pertinentă, întemeiată, concretă şi convingătoare, exigenţe pe care recurenta consideră că instanţa de apel le-a ignorat cu desăvârşire în prezenta cauză.
3. Ultima critică priveşte greşita aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 1197 şi art. 1203 C. civ.
Cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1203 C. civ. cu privire la prezumţiile judiciare, recurenta-pârâtă arată că raţionamentul juridic pe care instanţa de apel şi-a întemeiat hotărârea nu poate conduce la convingerea că sumele de bani respective sunt cele care au fost operate în contabilitatea firmei, având în vedere că s-a respins acţiunea faţă de reclamanta M.V. ca neîntemeiată.
Pe de altă parte dispoziţiile art. 1203 C. civ. au fost greşit aplicate întrucât prin raportul de expertiză contabilă judiciară efectuat în cauză nu s-a dovedit că există coincidenţă între sumele de bani retrase din bancă cu sumele de bani evidenţiate în contabilitatea societăţii, ce au fost operate în registrul firmei în mod corect cu titlu de creditare de către asociaţi. Din analiza acestor probe nu rezultă coincidenţă nici între momentul retragerii sumelor de bani din bancă şi nici data la care au fost efectuate creditările.
Recurenta consideră că au fost greşit aplicate în cauză dispoziţiile art. 1197 C. civ. cu privire la registrul de evidenţă contabilă a societăţii, căruia în mod greşit i-a fost conferită valoarea probantă a unui început de dovadă scrisă în sensul prevăzut de lege, cu privire la dovedirea raportului juridic de împrumut între reclamanta S.I. şi SC O.T. SRL.
Cu atât mai mult este nejustificată această concluzie a instanţei de apel în aplicarea art. 1197 C. civ. cu cât registrul societăţii nu se coroborează cu celelalte probe de la dosar, nedovedind existenţa raportului de împrumut.
Recurenta-pârâtă arată că s-a probat faptul că SC O.T. SRL a fost creditată în perioada de referinţă de asociaţii F.J. şi F.D., care deţineau mijloace proprii, iar întreg materialul probator administrat în cauză (interogatorii, martori, expertiză) este bazat exclusiv pe probe indirecte, singurul fir care le leagă este reprezentat de prezumţiile judiciare aplicate în cauză cu încălcarea legii.
Astfel, valoarea probantă pe care instanţa de fond a acordat-o registrului contabil al societăţii conform art. 1197 C. civ. - aceea de început de dovadă scrisă cu privire la existenţa împrumutului dintre reclamantă şi firmă, este făcută cu greşita aplicare a legii.
Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată următoarele:
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Prin argumentul adus în sprijinul motivului analizat, recurenta a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a reţinut în motivare că reclamanta S.I. a deţinut un cont personal din care a ridicat suma de 28.000 euro în condiţiile în care din probele administrate, respectiv extrasul de cont bancar a rezultat faptul că titulara contului era reclamanta M.V.
Contrar susţinerilor recurentei, curtea de apel şi-a motivat soluţia, pe baza probelor administrate în cauză, nemulţumirea recurentei vizând de fapt lămurirea interpretării unei probe administrate în cauză, aspect de fapt care nu mai poate fi reevaluat în recurs.
Din motivarea explicită şi argumentele aduse în sprijinul soluţiei rezultă că s-au respectat circumstanţele cauzei şi că au fost analizate motivele de fapt şi de drept şi apărările care s-au invocat, instanţa referindu-se expres la dispoziţiile legale aplicabile.
Potrivit motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se poate cere modificarea soluţiei recurate atunci când instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii sau a schimbat natura şi înţelesul acestuia.
De altfel, textul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se referă la actele juridice în sens de negotium juris, adică, manifestări de voinţă producătoare de efecte juridice, şi nicidecum în sens de instrumentum probationis, adică, de înscris, ca mijloc de probă.
Cu privire la acest motiv, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de apel a dat o interpretare "abuzivă" înscrisului intitulat extras de cont bancar, în condiţiile în care din conţinutul acestuia rezultă în mod evident că reclamantei M.V. îi aparţine contul bancar din care erau retraşi banii, şi nu reclamantei S.I.
Susţinerile recurentei nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în cazul de faţă motivul de nelegalitate fiind invocat cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.
În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 1197 şi 1203 C. civ.
Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel nu a interpretat greşit dispoziţiile art. 1203 C. civ. şi a aplicat în mod corect prezumţiile ca mijloace de probă, pe care C. civ. le defineşte ca fiind consecinţele pe care legea sau magistratul le trage dintr-un fapt cunoscut la un fapt necunoscut, reţinând în mod corespunzător, pe baza probatoriului administrat, existenţa sumelor de bani evidenţiate ca intrate în contabilitatea societăţii, cu care reclamanta S.I. a creditat societatea.
Completarea probatoriului cu prezumţii deduse din împrejurările cauzei nu este de natură a atrage nelegalitatea dispoziţiilor instanţelor fondului, cum greşit pretinde reclamanta. Doar în măsura în care acestea ar fi fost unicele considerente ce ar fi stat la baza hotărârii pronunţate, nesusţinute şi necompletate probator, hotărârea pronunţată în atare condiţii ar fi fost susceptibilă a atrage controlul de legalitate prin intermediul căii de atac deduse judecăţii.
Instanţa de apel a aplicat corect şi dispoziţiile art. 1197 C. civ., coroborând concluziile raportului de expertiză contabilă cu dispoziţiile art. 52 C. com., care prevăd că "registrele comercianţilor chiar neţinute în regulă, fac proba, contra lor".
În consecinţă, prin faptul că societatea recurentă nu a procedat la înregistrarea în contabilitate a acestor sume de bani în mod corect, aceasta îşi invocă de fapt propria culpă, instanţa de apel reţinând cu justeţe că registrul de evidenţă contabilă a societăţii este un început de dovadă scrisă care dovedeşte, coroborat cu martori şi prezumţii, raporturile contractuale şi suma împrumutată.
Faţă de considerentele expuse, constatând că nu a avut loc o aplicare greşită a legii de către instanţa de apel, iar hotărârea acesteia este temeinic şi pe deplin motivată, Înalta Curte apreciază recursul formulat ca fiind nefondat, şi, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., acesta va fi respins.
Fiind în culpă procesuală, recurenta-pârâtă SC O.T. SRL Cluj-Napoca va fi obligată, potrivit art. 274 C. proc. civ., la plata sumei de 2.000 RON onorariu de avocat şi echivalentul în lei, la data plăţii, al sumei de 160,20 euro cheltuieli de transport către intimata-reclamantă S.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC O.T. SRL Cluj-Napoca împotriva Deciziei civile nr. 112/2013 din 12 septembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurenta-pârâtă SC O.T. SRL Cluj-Napoca să achite intimatei-reclamante S.I. suma de 2.000 RON onorariu de avocat şi echivalentul în lei, la data plăţii, al sumei de 160,20 euro cheltuieli de transport.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 mai 2014.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 1864/2014. Civil. Recuzarea întregii... | ICCJ. Decizia nr. 1866/2014. Civil → |
|---|
