ICCJ. Decizia nr. 1871/2014. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1871/2014
Dosar nr. 10783/83/2011
Şedinţa publică din 27 mai 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Satu Mare sub nr. 10783/83/2011, reclamanta I.F. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 221/2009, acordarea de despăgubiri în cuantum de 300.000 RON reprezentând prejudiciul moral suferit de soţul său care a fost prizonier de război în fosta URSS în perioada 10 mai 1944 - 15 noiembrie 1947.
Prin Sentinţa civilă nr. 2323/D din 14 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă, s-a respins acţiunea reclamantei.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a apreciat că reclamanta nu are vocaţie la beneficiul Legii nr. 221/2009.
Tribunalul a reţinut că în mod evident, acest act normativ oferă o satisfacţie morală şi, deopotrivă, o despăgubire materială victimelor condamnărilor cu caracter politic şi măsurilor administrative asimilate acestora dispuse de organele regimului totalitar comunist din România. Soţul reclamantei însă, prizonier de război în perioada 10 mai 1944 - 15 noiembrie 1947, nu este o victimă a măsurilor cu caracter politic luate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 de autorităţile statului comunist, ci o victimă a celui de-al doilea război mondial. Aşa încât, excedând sferei persoanelor cărora li se adresează actul normativ precitat, cererea reclamantei se înfăţişează a fi neîntemeiată.
Pe de altă parte, tribunalul a constatat că, la data adoptării soluţiei, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 îşi încetaseră efectele juridice în virtutea prevederilor art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, şi art. 147 alin. (1) din Constituţie, ca efect al publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea normei juridice enunţate.
În plus, prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, obligatorie pentru instanţe în conformitate cu art. 3307 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că, urmare a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 şi nr. 1360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.
Pentru considerentele expuse, tribunalul, în temeiul dispoziţiilor legale enunţate, a respins, ca fiind nefondată, cererea reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe, a formulat recurs reclamanta I.F. solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
Prin Decizia civilă nr. 1931/2013-R din 27 martie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, s-a respins, ca nefondat, recursul reclamantei.
În motivare, instanţa a reţinut faptul că până la data publicării în M. Of. nr. 789/7.11.2011 a Deciziei civile nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în baza art. 329 C. proc. civ. în soluţionarea unui recurs în interesul legii, Curtea de Apel Oradea a admis acţiunile întemeiate pe Legea nr. 221/2009 constatând caracterul politic al măsurilor administrative, al condamnărilor cu caracter politic din perioada 6 martie 1945 - decembrie 1989 şi acordând daune morale chiar şi după publicarea deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 şi nr. 1360/2010, statuând că aceste decizii nu pot fi aplicate cauzelor aflate pe rol la data publicării, pentru a nu încălca dreptul la un proces echitabil instituit de art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, legea incidentă la data formulării cererii de chemare în judecată fiind aplicabilă pe tot parcursul procesului, invocând cauzele Blecic/Croaţiei, Stratis Andreatis/Greciei, Popageorgiu/Greciei, pronunţate în acest sens de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv art. 14, art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei arătate.
Curtea de apel a arătat că prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit cu forţă obligatorie pentru instanţe conform art. 3307alin. (4) C. proc. civ. (dezlegările date problemelor de drept judecat sunt obligatorii pentru instanţe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial) că, urmare a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 şi nr. 1360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constituit temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.
Aşadar, deşi până la publicarea acestei decizii Curtea de Apel Oradea a admis acţiunile introduse anterior publicării deciziilor de neconstituţionalitate, reţinând în acest sens existenţa unei speranţe legitime pentru realizarea dreptului pretins, precum şi faptul că în cauză nu pot fi discriminaţi reclamanţii ale căror acţiuni nu au fost soluţionate până la data publicării deciziilor de neconstituţionalitate şi care au fost promovate anterior acestui moment, urmare a publicării Deciziei nr. 12/2011 în recurs în interesul legii, prin care s-a statuat expres că dreptul pretins nu mai are niciun fundament în legislaţia internă, instanţa a apreciat că soluţia corectă este de respingere a recursului.
Curtea de apel a reţinut că a proceda altfel decât a conchis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar însemna o încălcare a dispoziţiilor art. 3307 alin. (4) C. proc. civ., dispoziţii ce sunt imperative.
Referitor la critica privind neconstatarea caracterului politic al măsurii administrative, instanţa a precizat că scopul direct urmărit de reclamantă prin promovarea acţiunii este acela de a obţine obligarea Statului Român la plata de despăgubiri morale urmare a dispunerii măsurii administrative, iar cum acest din urmă capăt de cerere s-a apreciat ca fiind nefondat, critica s-a constatat a fi lipsită de interes.
Împotriva acestei decizii, a formulat un nou recurs reclamanta I.F. prin mandatar M.V.
La termenul de judecată din data de 27 mai 2014, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu.
Având în vedere dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., instanţa va analiza cu prioritate această excepţie.
Potrivit dispoziţiilor art. XIII pct. 3 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 au fost modificate în sensul că "hotărârile judecătoreşti pronunţate în temeiul prevederilor alin. (1) lit. a) şi b) sunt supuse recursului, care este de competenţa curţii de apel (...)".
Acest act normativ a fost publicat în M.O. nr. 714/26.10.2010 şi a intrat în vigoare la data de 29 octombrie 2010.
Cum sentinţa Tribunalului Satu Mare, prin care a fost soluţionată acţiunea reclamantei I.F., a fost pronunţată la data de 14 iunie 2012, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, această hotărâre judecătorească este supusă recursului, a cărei soluţionare este de competenţa curţii de apel, în conformitate cu textul legal mai sus menţionat.
Prin urmare, Curtea de Apel Bucureşti în mod corect a soluţionat recursul declarat de reclamantă, pronunţând o decizie irevocabilă, în sensul art. 377 alin. (2) pct. 4, care nu se încadrează între hotărârile ce pot fi atacate cu recurs, menţionate de art. 299 alin. (1) C. proc. civ.
În raport de aceste considerente, se constată că toate criticile invocate prin prezenta cerere de recurs nu mai pot fi analizate, reclamanta beneficiind de o judecată devolutivă în faţa instanţei de fond şi de controlul de legalitate efectuat de către instanţa de recurs.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că cererea de recurs formulată de reclamanta I.F. prin mandatar M.V. nu poate fi primită având în vedere caracterul inadmisibil al căii de atac cu care este învestită şi ca urmare a admiterii excepţiei, se va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta I.F. prin mandatar M.V. împotriva Deciziei civile nr. 1931/2013-R din 27 martie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 mai 2014.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 1870/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1875/2014. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
