ICCJ. Decizia nr. 1870/2014. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1870/2014
Dosar nr. 686/32/2011*
Şedinţa publică din 27 mai 2014
Prin cererea înregistrată sub numărul 4629/110/2008, la Tribunalul Bacău, reclamanta SC S. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC R.E. SRL pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună: 1. rezilierea Contractului de livrare şi execuţie sub rezerva proprietăţii din 24 mai 2006; 2. obligarea pârâtei la restituirea mărfurilor livrate şi neachitate în sumă de 54.320,79 RON; 3. obligarea pârâtei la plata sumei de 58.599,6 RON reprezentând contravaloarea serviciilor prestate şi neachitate şi la plata penalităţii de întârziere de 0,1% pe zi calculate până la punerea în executare a hotărârii judecătoreşti.
Ulterior reclamanta şi-a modificat obiectul acţiunii în sensul că îşi restrânge petitul acţiunii renunţând la capetele de cerere 1 şi 3 din acţiune şi îşi completează acţiunea solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 34.649,23 RON reprezentând valoare execuţie lucrări conform contractului, obligarea pârâtei la plata penalităţii de întârziere de 0,1% pe zi aferente atât mărfii livrate şi neachitate cât şi a serviciilor prestate până la data punerii în executare a hotărârii judecătoreşti, obligarea la plata unor despăgubiri ca urmare a folosirii utilajelor montate raportat la gradul de uzură al acestora şi la cheltuieli de judecată.
Reclamanta şi-a precizat acţiunea la fila 31 şi 39 din Dosarul 4629/110/2008, în sensul că solicită obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere până la data introducerii acţiunii în sumă de 36.649,00 RON şi plata unor despăgubiri ca urmare a folosirii utilajelor montate în sumă de 15.000 RON.
Tribunalul Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Sentinţa civilă nr. 93 din 5 martie 2009 a respins acţiunea formulată de reclamanta SC S. SRL Bacău în contradictoriu cu pârâta SC R.E. SRL Bacău ca fiind prematur introdusă.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 47 din 8 octombrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 4629/110/2008, a admis apelul reclamantei SC S. SRL declarat împotriva Sentinţei civile nr. 93 din 5 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia comercială de contencios administrativ, şi a desfiinţat în parte sentinţa apelată în sensul că a respins excepţia prematurităţii acţiunii cu privire la capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la restituirea mărfurilor livrate şi neachitate, în sumă de 54.320,79 RON şi plata penalităţilor aferente acestei sume, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecarea acestui capăt de cerere.
De asemenea, au fost menţinute dispoziţiile sentinţei apelate cu privire la celelalte capete de cerere.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a stabilit că reclamanta a îndeplinit procedura concilierii doar pentru capătul 2 de cerere, privind restituirea mărfurilor livrate şi neachitate în sumă de 54.320,79 RON şi la plata penalităţilor de întârziere.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC R.E. SRL Bacău, care a fost respins ca nefondat, prin Decizia nr. 2291 din 17 iunie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
La Tribunalul Bacău, cauza a fost înregistrată iniţial în rejudecare sub numărul 8122/110/2010.
Prin Sentinţa civilă nr. 270 din 31 martie 2011, pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosar nr. 8122/110/2010, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău, această din urmă instanţă constatând un conflict negativ de competenţă.
Curtea de Apel Bacău, în Dosarul înregistrat sub nr. 686/32/2011 a stabilit, prin Sentinţa civilă nr. 40/CC din 17 noiembrie 2011 că tribunalul este instanţa competentă să soluţioneze cauza.
Ca urmare, tribunalul a procedat la reînregistrarea Dosarului sub nr. 686/32/2011.
Prin Sentinţa civilă nr. 507 din 22 noiembrie 2012, pronunţată în Dosar nr. 686/32/2011, tribunalul a admis acţiunea astfel cum a fost precizată, în sensul că a obligat pârâta să restituie reclamantei mărfurile livrate şi neachitate conform facturii fiscale din 21 decembrie 2006 sau contravaloarea acestora în sumă de 54.320,79 RON şi a obligat pârâta la plata penalităţilor de întârziere conform art. 13 din Contractul din 24 mai 2006, în procent de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere până la punerea în executare a hotărârii.
În ce priveşte cererea reconvenţională formulată de pârâtă, aceasta a fost anulată ca netimbrată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a avut în vedere, în esenţă, următoarele considerente:
Conform Contractului de livrare şi execuţie sub rezerva proprietăţii din 24 mai 2006, SC S. SRL, în calitate de executant, trebuia să execute instalaţia de încălzire/răcire la obiectivul "Sediul SC R.E. SRL", cuprinzând atât execuţia propriu-zisă, cât şi furnizarea materialelor şi utilajelor necesare, conform documentelor anexate contractului.
Tribunalul a reţinut că înainte de emiterea facturilor către pârâtă (factura din 3 august 2006 în valoare de 150.000.00 RON, factura din 31 august 2006 în valoare de 60.000.00 RON, factura din 21 decembrie 2006 în valoare de 54.320,79 RON), reclamanta a achiziţionat materiale şi utilaje necesare execuţiei celor două etape din contract, că facturile emise de SC S. SRL au fost înregistrate de către pârâtă în contabilitatea sa, deci, acceptate de către aceasta. Având în vedere că pârâta a achitat deja suma de 210.000 RON, aceasta mai datorează reclamantei suma de 54.320,79 RON, reprezentând contravaloarea facturii din 21 decembrie 2006.
S-a considerat că suma de 210.000.RON achitată cu cele patru ordine de plată a stins factura din 3 august 2006 în valoare de 150.000.00 RON şi factura din 31 august 2006 în valoare de 60.000.00 RON, din care doar suma de 150.000 RON reprezenta avans.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC R.E. SRL.
Prin Decizia nr. 73/2013 din 12 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă SC R.E. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 507 din 22 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bacău, care a fost schimbată în parte în sensul că s-a respins ca nefondată acţiunea şi a fost obligată intimata-reclamantă să plătească apelantei-pârâte suma de 2.702 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut că prin Contractul de livrare şi execuţie sub rezerva proprietăţii din 24 mai 2005 SC S. SRL s-a obligat să execute instalaţia de încălzire la sediul SC R.E. SRL, pentru preţul total de 100.010 euro, părţile stabilind prin contract etapele de execuţie şi condiţiile de plată.
Prevalându-se de clauza de la art. 19 din contract (potrivit căreia mărfurile livrate, chiar şi după facturare, rămân în proprietatea executantului până la achitarea integrală), executanta - SC S. a promovat acţiunea iniţială, prin care a solicitat restituirea mărfurilor livrate cu factura din 21 decembrie 2006 către SC R.E. şi neachitate, odată cu rezilierea contractului menţionat.
Pe tot parcursul cauzei, reclamanta SC S. SRL a solicitat restituirea în natură a acestor mărfuri, deşi prin Decizia civilă nr. 47 din 8 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bacău se stabilise că nu pot face obiectul judecăţii capetele de cerere din acţiunea iniţială, privind rezilierea Contractului din 24 mai 2006 şi obligarea pârâtei la plata serviciilor prestate; cu alte cuvinte, restituirea mărfurilor nu mai putea fi examinată ca o consecinţă a rezilierii contractului, pentru că lipsa procedurii prealabile împiedica instanţa să se pronunţe cu privire la reziliere.
Ca urmare, din această perspectivă, cererea de restituire a bunurilor era inadmisibilă.
Trecând peste modul defectuos în care reclamanta şi-a formulat şi precizat pretenţiile deduse judecăţii, curtea de apel a avut în vedere că: prin precizarea de acţiune de la fila 31 din Dosar 4629/110/2008 reclamanta a solicitat penalităţi de întârziere pentru marfa livrată şi neachitată, prin precizarea de la fila 39 din acelaşi dosar se solicită penalităţi pentru facturile neachitate, iar în faţa instanţei de apel intimata a precizat că obligaţia de restituire a mărfurilor era alternativă cu obligarea la achitarea contravalorii mărfurilor, asumându-şi riscul de a se constata imposibilitatea de restituire în natură.
Constatând, drept urmare, că reclamanta a înţeles să solicite, în subsidiar, obligarea pârâtei la contravaloarea mărfurilor livrate cu factura din 21 decembrie 2006, instanţa de apel a constatat că nu se poate reţine inadmisibilitatea acţiunii, astfel cum a invocat apelanta-pârâtă.
Pe fondul cererii având ca obiect obligarea pârâtei la contravaloarea bunurilor livrate cu factura din 21 decembrie 2006, curtea de apel a constatat că în condiţiile în care nu au fost respectate etapele din contract cu privire la plata avansului, a lucrărilor privind execuţia traseelor de agent termic (pe baza situaţiilor de lucrări, procese-verbale recepţie), plata utilajelor necesare (30% la lansarea comenzii şi restul la livrarea utilajelor), intimata-reclamantă nu putea să solicite respectarea, de către beneficiar, a clauzelor contractuale referitoare la plată, ea fiind în măsură să invoce excepţia de neexecutare a contractului.
În speţă, reclamanta a solicitat plata unei facturi reprezentând contravaloare utilaje, potrivit contractului, făcând abstracţie de celelalte sume achitate de apelantă cu nerespectarea art. 4 din contract, derogarea de la clauza contractuală fiind asumată de ambele părţi.
Aşadar, s-a constatat că apelanta-pârâtă a achitat suma de 210.000 RON, că din această sumă intimata a justificat 151.377 RON, rămânând nejustificată o sumă de 58.623 RON.
În acest context, cererea reclamantei, de obligare a pârâtei la plata sumei de 54.320,79 RON, s-a apreciat a fi nefondată, având în vedere că părţile nu şi-au executat obligaţiile contractuale în condiţiile stabilite prin acordul lor, în sensul că nu s-au respectat cele două etape prevăzute în contract.
Referitor la apărarea intimatei-reclamante, care a susţinut că a justificat integral suma de 210.0000 RON primită de la beneficiar, instanţa de apel a constatat că această susţinere nu poate fi primită, întrucât facturile depuse la dosar în faţa instanţei de apel cuprind menţiuni din care rezultă că nu toate produsele achiziţionate au fost folosite pentru executarea lucrării în beneficiul SC R.E. SRL, menţionând cu titlu de exemplu factura nr. X1/2006, astfel de menţiuni regăsindu-se şi pe alte facturi. Intimata-reclamantă nu a clarificat aceste aspecte, care nici nu au făcut obiectul analizei în primă instanţă, facturile menţionate fiind depuse la dosar la solicitarea instanţei de apel.
Faţă de conţinutul facturilor pretinse a fi justificative, faţă de prevederile art. 4 din Contract, care făceau referire la situaţii de lucrări parţiale şi procese-verbale de recepţie, care trebuiau semnate şi de beneficiar, constatând lipsa acestor menţiuni, curtea de apel a apreciat că apărările intimatei-reclamante nu pot fi reţinute.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC S. SRL Bacău, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând în principal admiterea recursului şi modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului declarat de pârâtă şi în subsidiar, admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel în vederea efectuării unei expertize contabile şi a unei expertize tehnice în instalaţii.
Recurenta susţine că instanţa a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii şi, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat înţelesul acestuia.
În mod greşit instanţa de apel a considerat că lipsa proceselor-verbale de recepţie parţială a lucrărilor efectuate de reclamantă la imobilul aparţinând pârâtei reprezintă o nejustificare a sumelor de bani încasate cu titlu de avans şi nu dă naştere obligaţiei intimatei de a achita preţul contractului.
Astfel, condiţia suspensivă de încheiere a proceselor-verbale de recepţie pentru a deveni exigibilă obligaţia de plată a preţului, inserată în contractul de prestări servicii, este o condiţie pur potestativă ce nu poate produce efecte juridice.
Recurenta arată că în lipsa proceselor-verbale de recepţie a făcut proba executării lucrărilor cu facturi fiscale emise către pârâtă, acceptate şi înregistrate în contabilitatea acesteia, facturi fiscale ce însumează un total de 264.320,79 RON.
Toate aceste facturi fiscale au fost acceptate de intimată, care însă a refuzat semnarea proceselor-verbale de recepţie pentru a se prevala de art. 6 lit. g) (lovită de nulitate fiind o condiţie pur potestativă), dar instanţa nu a respectat dispoziţiile art. 4 din contract care prevăd că obligaţia de plată a SC R.E. SRL se năştea în momentul emiterii facturilor fiscale de către SC S. SRL.
Solicitarea instanţei de apel ca reclamanta să justifice avansul primit de 210.000 RON consideră că a fost abuzivă şi a dovedit necunoaşterea probelor de la dosar. În fapt, a reprezentat avans numai suma de 150.000 RON, celelalte plăţi fiind efectuate în baza unor facturi fiscale reprezentând contravaloare lucrări.
Astfel, recurenta susţine instanţa a schimbat înţelesul neîndoielnic al contractului şi al facturilor fiscale emise de reclamantă.
Mai arată şi faptul că a depus la dosar în apel în spatele fiecărei facturi fiscale emise către pârâtă, facturile fiscale prin care reclamanta a achiziţionat la rândul său materialele puse în operă la imobilul intimatei.
Astfel, recurenta susţine că instanţa a ignorat aceste înscrisuri, a ignorat expertiza contabilă efectuată în primă instanţă şi a respins proba cu expertiză solicitată de ambele părţi pentru lămurirea instanţei.
Refuzul nejustificat al pârâtei de a prezenta în vederea încheierii, şi semnării proceselor-verbale de recepţie, probat de reclamantă în faţa instanţei nu poate împiedica societatea recurentă să recupereze contravaloarea utilajelor/materialelor livrate către aceasta şi aferentă facturii din 3 august 2006. Mai mult, în raport de acest aspect apreciază ca eronată constatarea instanţei de control potrivit căreia reclamanta nu putea solicita respectarea de către beneficiar a clauzelor contractuale referitoare la plată în condiţiile în care nu au fost respectate etapele contractului.
Referitor la faptul, reţinut de instanţa de apel, că reclamanta nu a precizat clar pe parcursul judecăţii care este contravaloarea lucrărilor efectuate şi a utilajelor/materialelor utilizate, recurenta subliniază faptul că, în măsura în care instanţa de apel ar fi încuviinţat efectuarea în cauză a unei expertize în instalaţii s-ar fi rezolvat şi ştiinţific această problemă, prin identificarea lucrărilor de instalaţii efectuate de aceasta, a utilajelor de climatizare livrate către pârâtă şi stabilirea valorii acestora.
Susţine recurenta că a precizat clar valoarea lucrărilor efectuate, respectiv în valoare de 264.320,79 RON, şi a făcut proba în acest sens, iar pe tot parcursul procesului pârâta nu a negat că a primit aceste facturi şi că le-a înregistrat în contabilitate, ba mai mult, a afirmat că le-a primit, dar că nu a primit şi acceptat situaţiile de lucrări.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiurilor de drept indicate, Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În ceea ce priveşte obiectul litigiului în raport de care trebuia făcută judecata cauzei, chestiunea a fost tranşată prin decizia de casare pronunţată în primul ciclu procesual.
Conform Deciziei de casare nr. 47 din 8 octombrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, instanţa în rejudecare era învestită doar cu capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la restituirea mărfurilor livrate şi neachitate prin factura din 21 decembrie 2006, în sumă de 54.320,79 RON, şi la plata penalităţilor de întârziere, - ori contravaloarea acestor materiale, datorate pentru cea de-a doua etapă din contractul încheiat de părţi ce presupunea aprovizionarea cu utilaje şi montajul acestora.
Rejudecând apelul, după casare, Curtea de Apel Bacău a încălcat limitele deciziei de casare, solicitând reclamantei justificări şi pronunţându-se asupra sumei de bani încasate cu titlu de avans, în condiţiile în care execuţia primei etape din contract, respectiv execuţia traseelor de transport agent termic, tubulatură şi grile, nu mai făcea obiectul dosarului.
Pe de altă parte, ambele părţi au solicitat efectuarea unor expertize pentru lămurirea situaţiei de fapt, chiar instanţa de apel reţinând faptul că reclamanta nu a precizat clar pe parcursul judecăţii care este contravaloarea lucrărilor efectuate şi a utilajelor/materialelor utilizate, în condiţiile în care aceasta avea posibilitatea să administreze noi probe, potrivit art. 366 alin. (1) C. proc. civ., pentru suplimentarea probatoriului, pentru a se hotărî asupra răspunderii contractuale a pârâtei.
În consecinţă, Înalta Curte constată că instanţa de apel era ţinută în virtutea dispoziţiilor art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ. să lămurească aceste aspecte ale cauzei pentru o justă soluţionare a pricinii.
Astfel, cum corect susţine recurenta prin motivele de recurs, era util a se suplimenta probatoriul din acest punct de vedere şi să se clarifice modul în care părţile şi-au îndeplinit obligaţiile convenite pentru etapa a doua din contract "Aprovizionarea cu utilaje şi punerea lor în operă".
Această situaţie, în raport de care s-a făcut judecata în apel, duce la concluzia că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) la o situaţie de fapt incomplet stabilită (art. 314 C. proc. civ.).
În raport de aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că se impune completarea probatoriului prin administrarea unei expertize contabile şi a unei expertize în instalaţii având ca obiective identificarea lucrărilor de instalaţii efectuate de reclamantă, a utilajelor de climatizare livrate către pârâtă şi stabilirea valorii acestora.
Cum asemenea probe nu se pot administra direct în recurs, faţă de dispoziţiile art. 305 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel, pentru ca în baza efectului devolutiv al apelului, să stabilească pe deplin care este situaţia de fapt, faţă de care să facă o corectă aplicare a legii.
În acest sens, se va face aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (3) coroborat cu art. 314 C. proc. civ. şi, drept consecinţă, se va casa decizia atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă de apel.
Faţă de această situaţie nu se mai justifică analiza celorlalte critici formulate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC S. SRL Bacău împotriva Deciziei nr. 73/2013 din 12 septembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 mai 2014.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 1867/2014. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1871/2014. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
