ICCJ. Decizia nr. 1866/2014. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1866/2014
Dosar nr. 3526/103/2010/a1
Şedinţa publică din 27 mai 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 23/COM din 27 februarie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 3526/103/2010 al Tribunalului Neamţ, secţia a II-a civilă, s-a admis excepţia lipsei de interes cu privire la cererea pentru stingerea servituţii de trecere formulată de reclamanta SC M. SRL Piatra-Neamţ împotriva pârâtei SC F. SRL Dumbrava Roşie cu consecinţa respingerii acţiunii faţă de această pârâtă.
S-a admis acţiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei SC P.P. SRL Roznov şi s-a stabilit în favoarea reclamantei SC M. SRL un drept de servitute pe terenul aparţinând pârâtei, situat administrativ în comuna Dumbrava Roşie, str. S., judeţul Neamţ, pe o suprafaţă de 177 mp, pentru trecerea cu piciorul şi autovehiculul de tonaj şi gabarit mare. S-a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta SC P.P. SRL împotriva reclamantei.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în Dosarul nr. 3526/103/2010 reclamanta SC M. SRL a chemat în judecată pârâta SC F. SRL solicitând să se dispună stingerea servituţii de trecere şi radierea acesteia din CF nr. X1 şi CF nr. X2 din localitatea Dumbrava Roşie.
În motivarea acţiunii s-a arătat că reclamanta SC M. SRL şi pârâta SC F. SRL au dobândit prin adjudecare de la SC I.S. SA, în procedură de faliment, suprafeţe de teren, curţi şi construcţii aflate în vecinătate. Între cele două societăţi a existat un litigiu în urma căruia, în favoarea reclamantei SC M. SRL şi în sarcina pârâtei SC F. SRL a fost instituit un drept de servitute de trecere conform Deciziei civile nr. 255/2002, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, întabulată la BCPI Piatra-Neamţ prin Încheierea nr. 18537/2003. Conform acestei servituţi reclamanta SC M. SRL putea utiliza drept cale de acces suprafeţele de teren de 453 mp şi respectiv 813 mp aparţinând pârâtei SC F. SRL.
Susţinând că această cale de acces nu poate fi utilizată în condiţii optime, reclamanta a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile pentru stingerea acesteia şi instituirea unei alte servituţi de trecere.
La acest dosar s-a dispus conexarea Dosarului nr. 4840/103/2010 al Tribunalului Neamţ având ca obiect acţiunea formulată de reclamanta SC M. SRL împotriva pârâtei SC P.P. SRL pentru instituirea unui drept de servitute de trecere cu piciorul, vehiculul şi autovehiculul de tonaj şi gabarit mare pe terenul aparţinând acesteia, cu motivarea că proprietatea reclamantei se află într-un loc înfundat şi se învecinează cu cel aparţinând pârâtei din dosarul conexat, în care aceasta a formulat o cerere reconvenţională pentru a se dispune radierea servituţii de trecere înscrise asupra fondului său.
În motivarea cererii reconvenţionale pârâta SC P.P. SRL a arătat că reclamanta SC M. SRL se află în posesia unei servituţi de trecere înscrisă şi întabulată în CF prin Încheierea nr. 18537/2003.
Raportat la această stare de fapt, prima instanţă a apreciat, în ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes, invocată din oficiu, cu privire la cererea reclamantei SC M. SRL de a solicita stingerea servituţii de trecere că, deşi, nu este cea mai bună soluţie pentru reclamantă aceasta este totuşi beneficiara unei servituţi, care poate fi utilizată, deşi există unele inconveniente şi riscuri având în vedere existenţa unei reţele de joasă tensiune, a unui bazin de procesare a apelor uzate şi a unei reţele electrice subterane de medie tensiune. Cu toate acestea, reclamanta nu are interesul de a solicita stingerea acestei servituţi instituite împotriva sa, cererea fiind formulată doar pentru a se dovedi că cealaltă servitute pe care o solicită în contradictoriu cu pârâta SC P.P. SRL rămâne singura cale de acces, în condiţiile în care nimic nu se opune ca pe viitor reclamanta să utilizeze ambele servituţi.
Prin urmare, prin stingerea servituţii utilizate de reclamantă, conform încheierii anterior menţionate, aceasta nu urmăreşte obţinerea unui folos practic, ci consideră că în acest mod ar face dovada că va rămâne într-un loc înfundat, ceea ce ar justifica obţinerea unei alte căi de acces. Pe de altă parte, proprietarul fondului aservit ar fi avut interesul să solicite stingerea servituţii şi nu reclamanta care are calitatea de proprietar al fondului dominant.
Cu privire la cererea de instituire a servituţii solicitată în contradictoriu cu pârâta SC P.P. SRL, tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată având în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică din care rezultă că servitutea nou constituită este o soluţie optimă pentru reclamantă şi care în acelaşi timp aduce prejudicii minime acestei pârâte.
Cererea reconvenţională formulată de pârâta SC P.P. SRL a fost respinsă cu motivarea că nu s-a argumentat şi nu s-a făcut dovada că servitutea astfel instituită ar deveni împovărătoare sau aducătoare de mari prejudicii.
Apelul declarat de pârâta SC P.P. SRL a fost admis prin Decizia nr. 74 din 12 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei în sensul respingerii acţiunii principale şi a celei conexe ca nefondate, fiind menţinute dispoziţiile privind respingerea cererii reconvenţionale.
În argumentarea deciziei pronunţate, instanţa de apel a arătat că sunt greşite considerentele reţinute de prima instanţă cu privire la interesul intimatei-reclamante SC M. SRL de a solicita stingerea servituţii existente, deoarece prin acţiunea formulată reclamanta a urmărit să stingă servitutea existentă pe proprietatea pârâtei SC F. SRL pentru a fi îndreptăţită să solicite o altă servitute de trecere pe proprietatea pârâtei SC P.P. SRL. Întrucât una dintre condiţiile de admisibilitate a unei cereri pentru constituirea unei servituţi de trecere este aceea ca fondul dominant să fie loc înfundat, iar în condiţiile existenţei în favoarea intimatei a unei căi de acces la drumul public, rezultă că fondul dominant nu mai îndeplineşte această condiţie. Prin urmare, trebuia analizat dacă servitutea existentă mai poate fi utilizată, şi în subsidiar, dacă se impune stabilirea unei alte servituţi de trecere.
În privinţa servituţii existente, constituită pe proprietatea pârâtei SC F. SRL, tribunalul a reţinut că deşi nu există niciun obstacol care să o pună pe reclamantă în imposibilitatea de a utiliza această servitute, reclamanta SC M. SRL întâmpină inconveniente şi riscuri în utilizarea servituţii, în absenţa unor probe care să demonstreze această susţinere.
În consecinţă, arată instanţa de apel, deoarece nu se poate reţine imposibilitatea utilizării servituţii existente, soluţia corectă era aceea de respingere a cererii prin care s-a solicitat stingerea servituţii de trecere pe fondul pârâtei SC F. SRL, soluţie în raport de care se impunea şi respingerea cererii conexe de stabilire a unei servituţi de trecere pe terenul proprietatea pârâtei SC P.P. SRL pentru că fiind deja constituită o servitute de trecere, terenul proprietatea reclamantei nu prezintă caracteristica de loc înfundat, condiţie necesară pentru admisibilitatea unei acţiuni în stabilirea servituţii de trecere.
Având în vedere că prin Contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2007 prin care apelanta-pârâtă SC P.P. SRL a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în vecinătatea celui aparţinând intimatei nu s-a instituit o servitute de trecere în favoarea acesteia rezultă că este justificată soluţia de respingere a cererii reconvenţionale, motiv pentru care sentinţa apelantă a fost schimbată în parte în sensul respingerii acţiunii principale şi acţiunii conexe formulate de reclamantă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC M. SRL, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ.
În mod concret recurenta invocă faptul că deşi apelul formulat de pârâta SC P.P. SRL a vizat strict acţiunea conexă care a fost admisă cu consecinţa instituirii unei servituţi de trecere şi respingerii cererii reconvenţionale formulate de această pârâtă, instanţa de apel a extins cercetarea sentinţei şi asupra acţiunii principale care a fost soluţionată pe excepţie şi nu pe fond.
Procedând în acest mod, susţine recurenta, prin decizia recurată anulând soluţia pronunţată pe excepţie în acţiunea principală şi evocând fondul a privat-o de o cale de atac şi de posibilitatea de a dovedi, pentru prima dată pe fond, că cererea de stingere a servituţii era întemeiată.
Deşi aceste apărări au fost formulate în faţa instanţei de apel, nu au fost avute în vedere, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
Din motivarea hotărârii rezultă implicit că instanţa de apel a judecat pe fond ambele acţiuni din dosarele conexate, dată fiind complementaritatea lor, efectuând însă o cercetare sumară a cauzei, cu consecinţa pronunţării unei hotărâri nelegale.
În subsidiar, recurenta solicită ca în ipoteza în care nu vor fi avute în vedere neregulile de ordin procedural care ar impune casarea cauzei cu trimitere spre rejudecare, să se dispună admiterea recursului pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dezvoltând în acest sens criticile de fond cu privire la modul în care pentru corecta aplicare a prevederilor art. 616 C. civ. se impune stingerea servituţii existente şi instituirea alteia pentru utilizarea în condiţii optime a terenului proprietatea sa.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi dispoziţiile legale anterior menţionate, Înalta Curte constată că este fondat.
Prealabil examinării motivelor de recurs se impune precizarea că, deşi recurenta nu indică încălcarea dispoziţiilor art. 295 C. proc. civ., rezultă în mod evident din dezvoltarea criticilor că motivele de nelegalitate vizează aceste prevederi legale, respectiv depăşirea limitelor cererii de apel.
Astfel, prin Sentinţa civilă nr. 23 din 27 februarie 2013 a Tribunalului Neamţ s-a admis excepţia lipsei de interes a reclamantei SC M. SRL cu privire la cererea pentru stingerea servituţii de trecere, formulată împotriva pârâtei SC F. SRL, în consecinţă, fiind respinsă acţiunea faţă de această pârâtă şi s-a admis acţiunea din dosarul conexat formulată împotriva pârâtei SC P.P. SRL, respingându-se cererea reconvenţională a acesteia.
Împotriva acestei soluţii, reclamanta nu a declarat apel, ci numai pârâta SC P.P. SRL, care a criticat sentinţa în privinţa admiterii acţiunii reclamantei SC M. SRL şi respingerii cererii sale reconvenţionale, acestea fiind, prin urmare, limitele învestirii instanţei de apel.
Din această perspectivă este corectă susţinerea recurentei în sensul că excepţia lipsei de interes nu mai putea fi analizată în absenţa unei astfel de critici.
Mai exact, excepţia lipsei de interes a reclamantei SC M. SRL a fost admisă în Dosarul nr. 3526/103/2012 al Tribunalului Neamţ pentru cererea prin care reclamanta a solicitat în contradictoriu cu această pârâtă stingerea servituţii de trecere, soluţia nu a fost criticată de niciuna dintre aceste părţi.
Obiectul criticilor formulate în apel de pârâta SC P.P. SRL a fost limitat la modul de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta SC M. SRL în Dosarul conexat nr. 4840/103/2013 al Tribunalului Neamţ, şi respectiv al cererii reconvenţionale formulate de pârâtă.
Prin urmare, în mod evident excepţia lipsei de interes a reclamantei, admisă în acţiunea formulată împotriva pârâtei SC F. SRL, nu putea fi analizată în cadrul apelului declarat de pârâta SC P.P. SRL, care nu era parte în cererea având ca obiect stingerea servituţii de trecere. Pe de altă parte, deşi nu rezultă că excepţia ar fi fost respinsă în apel, prin decizia recurată este analizat fondul cererii reclamantei - respinse pe excepţie -, situaţie în care este justificată critica potrivit căreia aceasta a fost privată de o cale de atac şi de posibilitatea de a-şi formula apărările necesare.
Procedând în acest mod instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 295 C. proc. civ., astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmând a fi admis în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu consecinţa casării deciziei şi trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Faţă de soluţia preconizată, analizarea motivelor de fond referitoare la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 616 C. civ. este inutilă şi lipsită de interes juridic, în rejudecarea cauzei, potrivit art. 315 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de apel va ţine seama de toate motivele şi apărările formulate, admiţând şi probele necesare şi utile justei soluţionări a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC M. SRL Piatra-Neamţ împotriva Deciziei civile nr. 74/2013 din 12 septembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 mai 2014.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 1865/2014. Civil. Pretenţii. Suspendare... | ICCJ. Decizia nr. 1867/2014. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs → |
|---|
