ICCJ. Decizia nr. 1931/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1931/2014
Dosar nr. 28239/3/2009
Şedinţa publică de la 29 mai 2014
Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, a constatat următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 20164 din 27 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, instanţa a luat act de renunţarea reclamantei A.V.A.S. Bucureşti la judecarea cauzei în contradictoriu cu pârâta SC M. SA prin lichidator judiciar A.L. IPURL, a constatat nulitatea capătului de cerere privind restituirea dividendelor pentru lipsa obiectului, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC R.T. SRL, ca neîntemeiată, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.V.A.S. în contradictoriu cu pârâţii SC E.I. Danemarca, SC S.M. SRL, SC R.T. SRL şi Asociaţia M.P., a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu SC W.I. SRL, a cărei judecată a fost suspendată în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 prin Încheierea din 28 septembrie 2010 şi a respins cererea reconvenţională formulată de pârâtele SC E.I. Danemarca şi SC S.M. SRL, ca neîntemeiată.
Cu privire la cererea principală, prima instanţa a reţinut că pârâta SC R.T. SRL avea calitate procesuală pasivă, fiind parte în Contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni din 26 noiembrie 2004 şi, în raport de concluziile celor două rapoarte de expertiză, potrivit cărora pârâtele şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale referitoare la investiţia în sumă de 517.727 euro, iar, în cauză, nu se putea reţine un prejudiciu cauzat A.V.A.S. ca urmare a diminuării valorii de piaţă a acţiunilor în lipsa oricăror dovezi, singura soluţie posibilă este aceea a respingerii cererii de chemare în judecată aşa cum fusese completată.
Referitor la cererea reconvenţională astfel cum a fost precizează, Tribunalul Bucureşti a statuat că, în cauză, a operat pactul comisoriu prevăzut la art. 11.6 din contractul de privatizare, astfel încât respectiva convenţie s-a desfiinţat de drept, data la care se consideră că investiţia a fost realizată este aceea la care AGA a aprobat majorarea capitalului social cu valoarea bunurilor aportate, respectiv 4 mai 2007, iar cursul valutar luat în considerare este cel de la data menţionată, din calculul aritmetic făcut de expertul contabil rezultă că pârâtele au realizat investiţii în valoare de 517.727 euro şi pentru bunurile care nu au făcut obiectul majorării de capital, expertul contabil a considerat că investiţia a fost realizată la data înregistrării bunurilor de la pct. 3 lit. e) - h) în contabilitatea societăţii, respectiv 31 decembrie 2007.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Decizia nr. 296/2013 de la 23 septembrie 2013, a respins apelurile declarate de reclamanta A.V.A.S. şi pârâta SC S.M. SRL.
Referitor la apelul reclamantei, din analiza întregului material probator administrat în cauză (înscrisuri, răspunsul la interogatoriu, concluziile celor două rapoarte de expertiză), curtea de apel a considerat ca nefondate pretenţiile din cererea principală referitoare la obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri ca urmare a prejudiciului cauzat de intimatele-pârâte reclamante prin derularea unor operaţiuni postprivatizare de administrare, inadecvate, de vreme ce expertul contabil, în baza documentelor expertizate şi în raport de indicatorii economico-financiari analizaţi în intervalul de timp 2003 - 2004, constatând că intimaţii-pârâţi nu au înrăutăţit indicatorii menţionaţi, a ajuns la concluzia inexistenţei unui prejudiciu fundamentat pe operaţiunile de administrare a societăţii.
Cât priveşte prejudiciul cauzat prin diminuarea valorii de piaţă a acţiunilor, instanţa de apel a respins şi această solicitare ca nefondată, în raport de concluziile expertizei preţuitoare valori imobiliare, potrivit cărora nu se poate vorbi despre un prejudiciu cauzat A.V.A.S. în situaţia în care pe piaţă valoarea acţiunilor nu a suferit o schimbare importantă.
Nefondat este şi capătul de cerere privind prejudiciul cauzat de nerealizarea investiţiilor în raport de certificatul cenzorilor din 4 mai 2007 care atestă realizarea de investiţii de către consorţiul E., prin aport în natură, constând în consultanţă şi existenţă know-how în sumă de 517.727 euro.
Cu privire la calcularea datei de la care respectivele investiţii au fost realizate, instanţa de apel a făcut o corectă interpretare a clauzelor contractuale în sensul că pentru bunurile care au făcut obiectul majorării de capital, data de la care s-a considerat că investiţia a fost realizată a fost aceea la care AGA a aprobat majorarea capitalului social cu valoarea bunurilor aportate, respectiv 4 mai 2007, iar pentru bunurile şi serviciile care nu au făcut obiectul majorării de capital, data realizării investiţiilor este data înregistrării în contabilitatea societăţii a bunurilor, respectiv 31 decembrie 2007.
Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 alin. (1) C. proc. civ., în lipsa elementului de individualizare a obiectului respectivului capăt de cerere, soluţia instanţei de fond de constatare a nulităţii este corectă, deoarece reclamanta nu a cuantificat, după preţuirea sa, valoarea dividendelor şi nici nu a indicat criteriile în raport de care să fie posibilă o evaluare a acestor pretenţii.
Apelul pârâtei a fost, de asemenea, respins ca nefondat, reţinându-se, cu privire la contractul de garanţie imobiliară, incidenţa pactului comisoriu de gradul IV, scopul încheierii contractului de garanţie mobiliară constituindu-l tocmai garantarea investiţiei prin constituirea unei garanţii reale asupra întregului pachet de acţiuni.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta A.V.A.S., cât şi pârâta SC S.M. SRL Odorheiul Secuiesc, după cum urmează:
1. Reclamanta A.V.A.S. a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, invocând drept motive de nelegalitate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În argumentarea motivelor de recurs s-a învederat că instanţele de fond şi de apel se află într-o gravă eroare, considerând că raportul de expertiză a lămurit problema investiţilor, încălcând prevederile clauzei 10.3. din contract, potrivit căreia investiţia este considerată realizată dacă Cumpărătorul prezintă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data împlinirii termenului intermediar/scadenţei, certificat emis în acest scop de cenzorii societăţii sau de o firmă specializată de audit.
Totodată, în mod nelegal, a fost anulat capătul de cerere privind restituirea dividendelor, întrucât, prin cerere completatoare, s-a precizat cuantumul daunelor-interese la suma de 1.000.000 euro, iar dividendele solicitate pot fi, cu uşurinţă, identificate din documentele contabile ale societăţii.
2. Pârâta a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârilor pronunţate în sensul admiterii cererii reconvenţionale, invocând ca motive de nelegalitate prevederile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ.
În susţinerea recursului, aceasta a subliniat faptul că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a raportului de expertiză întocmit de expertul V.M. în ceea ce priveşte cuantumul investiţiilor, iar reclamanta nu se poate prevala de prevederile vreunui pact comisoriu de grad IV.
Înalta Curte, examinând recursurile declarate prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Cu privire la recursul reclamantei, fără a reanaliza probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, prima instanţă a dat eficienţă dispoziţiilor art. 201 C. proc. civ., dispunând efectuarea a două rapoarte de expertiză la cererea reclamantei înseşi, pentru a stabili existenţa şi valoarea investiţiilor.
Concluziile expertizelor dispuse au fost coroborate cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, respectiv certificatul cenzorilor din 4 mai 2007 care atestă realizarea de investiţii de către consorţiul E., prin aport în natură, constând în consultanţă şi existenţa know-how, fiind, astfel, respectate întocmai prevederile art. 10.3 din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni care statuează că investiţia este considerată realizată dacă se prezintă certificat emis în acest scop de cenzorii societăţii.
Aşadar, cumpărătorul a prezentat o dovadă conformă cu cerinţa contractuală anterior menţionată privind realizarea investiţiei, critica vizând greşita stabilire a situaţiei de fapt ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat nemaiputând fi valorificată pe calea recursului.
Capătul de cerere privind restituirea dividendelor a fost, în mod corect, anulat de prima instanţă, deoarece reclamanta nu a indicat valoarea ipotetică a dividendelor, fiind încălcate prevederile art. 112 pct. 3 C. proc. civ., care impun ca obiectul cererii şi valoarea acestuia să fie determinate sau, cel puţin, determinabile.
Întrucât reclamanta nu şi-a estimat pretenţiile formulate faţă de pârât cu privire la acest capăt de cerere, nesocotind dispoziţia instanţei în acest sens, în mod corect s-a dat eficienţă prevederilor art. 133 C. proc. civ. şi s-a admis excepţia nulităţii capătului de cerere referitor la plata dividendelor pentru lipsa obiectului.
În ceea ce priveşte recursul pârâtei, necontestându-se faptul că instanţele, în mod corect, au apreciat că nu au posibilitatea de a se pronunţa asupra intervenirii rezoluţiunii, întrucât aceasta operează de drept, Înalta Curte constată că se solicită reaprecierea unor împrejurări pe baza expertizelor efectuate în cauză, ceea ce implică, practic, reanalizarea situaţiei de fapt în temeiul probatoriului administrat, control de netemeinicie al hotărârii ce excede limitelor impuse de art. 304 C. proc. civ. şi nu intră în atribuţiile instanţei de recurs.
Aşadar, interpretarea dată probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecăţii, respectiv a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Scopul încheierii contractului de garanţie mobiliară l-a constituit tocmai garantarea investiţiei prin constituirea unei garanţii reale asupra întregului pachet de acţiuni, pârâta fiind de acord ca, în cazul neexecutării obligaţiei de garantare, creditoarea să poată folosi mijloace proprii pentru luarea în posesie a acţiunilor afectate garanţie.
În această situaţie, constatându-se, în mod corect, incidenţa pactului comisoriu de grad IV şi valabilitatea acestuia, rolul instanţei fiind limitat doar la constatarea existenţei unei neexecutări culpabile, s-a dispus respingerea cererii reconvenţionale ca neîntemeiate.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea reclamantei A.V.A.S. la plata sumei de 10.000 RON către pârâta SC E.I. Danemarca reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta A.V.A.S. şi de pârâta SC S.M. SRL Odorheiul Secuiesc împotriva Deciziei nr. 296/2013 din 23 septembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta A.V.A.S. şi de pârâta SC S.M. SRL Odorheiul Secuiesc împotriva Deciziei nr. 296/2013 din 23 septembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Obligă reclamanta A.V.A.S. la plata sumei de 10.000 RON către pârâta SC E.I. Danemarca.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 mai 2014.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 1924/2014. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1932/2014. Civil → |
|---|
