ICCJ. Decizia nr. 2033/2014. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2033/2014
Dosar nr. 94/118/2001
Şedinţa publică de la 4 iunie 2014
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamanta F.S.C.C. Constanţa a solicitat instanţei obligarea pârâtei SC A. SA Horia (fostă S.M.A. Horia) să efectueze transferul în proprietatea sa a Brutăriei situate în comuna Horia, jud. Constanţa.
În subsidiar, reclamanta a solicitat să se constate dreptul de retenţie în favoarea sa, precum şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de proprietate.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în data de 07 aprilie 1988, la sediul SC A. SA Horia (fostă S.M.A. Horia) a fost încheiat un proces - verbal între aceste părţi privind amenajarea Brutăriei, în urma acestei convenţii stabilindu-se ca bunul să fie transferat din proprietatea S.M.A. la C.A.P.D.M. Horia în paralel cu executarea lucrărilor iar, prin actul din 31 decembrie 1988 s-a constatat încheierea lucrărilor de amenajare.
Reclamanta a conchis că, în urma acestui act, bunul constând în Brutărie a revenit de drept proprietatea C.A.P.D.M. Horia, dar pârâta a refuzat în mod nejustificat perfectarea actelor de transfer.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1073 - 1313 C. civ.
Prin încheierea din data de 04 octombrie 2002 pronunţată de Tribunalul Constanţa s-a dispus suspendarea judecăţii acţiunii în temeiul dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 64/1995 republicată, având în vedere împrejurarea că faţă de pârâtă s-a dispus prin sentinţa civilă nr. 1262/Com din 26 aprilie 2000 deschiderea procedurii prevăzută de Legea nr. 64/1995.
Prin încheierea din data de 14 mai 2012 a Tribunalului Constanţa a fost admisă cererea de repunere pe rol a judecăţii, întrucât prin sentinţa civilă nr. 3171 din 21 aprilie 2011 judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii declanşată împotriva debitoarei SC A. SA Horia, iar împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs, care a fost respins ca tardiv formulat prin Decizia nr. 367 din 14 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa.
În temeiul dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ., la termenul de judecată din data de 03 septembrie 2012, reclamanta a modificat cadrul procesual, arătând că înţelege să se judece cu pârâta C.C. în nume personal şi cu pârâtul S.D., cumpărătorul activului, instanţa luând act de această modificare.
Reclamanta a formulat din nou precizări la termenul de judecată din data de 18 martie 2013, arătând că obiectul prezentei acţiuni este revendicare, iar ca pârâţi, înţelege să se judece cu S.D. şi C.C. în nume personal.
Pârâta C.C. a formulat note scrise prin care a arătat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 136 din Legea nr. 85/2006, conform cărora lichidatorul judiciar nu mai poate sta în proces, fiind descărcat de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titular de garanţii, acţionari sau asociaţi (filele 71, 72).
Aceeaşi pârâtă a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât sentinţa civilă nr. 3171 din 21 aprilie 2011 prin care judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii declanşată împotriva debitoarei SC A. SA Horia a rămas irevocabilă fără ca reclamanta să o fi recurat, iar bunul constând în "Brutărie" nu a fost niciodată transferat în patrimoniul lichidatorului judiciar C.C.I. Sprl şi nici al persoanei fizice C.C.
Pârâta a depus la dosar Decizia civilă nr. 1587/Com din 26 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa.
Pârâtul S.D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca inadmisibilă, întrucât reclamanta nu este proprietarul neposesor al bunului. De asemenea, capătul de cerere subsidiar este rămas fără obiect, cât timp bunul revendicat nu se mai află în patrimoniul pârâtei iniţiale. S-a apreciat că nu poate fi obligat pe calea aleasă de reclamantă să vândă bunul pe care l-a dobândit în proprietate.
La termenul de judecată din data de 19 decembrie 2012, reclamanta a formulat cerere de suspendare a judecăţii cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât prin sentinţa penală nr. 98/P din 27 septembrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de pârâţii din prezenta cauză S.D. şi C.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 215 C. pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. şi art. 214 C. pen. cu privire la imobilul Brutărie.
Prin sentinţa civilă nr. 922 din 25 martie 2013, Tribunalul Constanţa a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a judecăţii cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C.C., respingând acţiunea astfel cum a fost modificată, precizată şi formulată de reclamanta F.S.C.C. Constanţa, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acesteia; a respins acţiunea formulată de reclamanta F.S.C.C. Constanţa, astfel cum a fost modificată şi precizată, ca nefondată.
În motivare, în raport de întregul probatoriu administrat în cauză, prima instanţă a apreciat că nu se impune suspendarea pricinii, în temeiul dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C.C., s-a reţinut că aceasta nu deţine bunul revendicat, astfel că excepţia este întemeiată.
În legătură cu excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul S.D., aceasta a fost analizată de către instanţă ca apărare pe fondul cauzei.
Pe fond, s-a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, iar pe de altă parte chestiunea calităţii de proprietar a reclamantei F.S.C.C. Constanţa întemeiată pe înscrisurile depuse la dosar a fost dezlegată în mod irevocabil de Tribunalul Constanţa prin sentinţa civilă nr. 2171/Com/2009, rămasă irevocabilă.
Relativ la capătul de cerere subsidiar prin care s-a solicitat a se constata dreptul de retenţie în favoarea reclamantei, precum şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de proprietate, s-a reţinut că dreptul de retenţie este un drept real de garanţie imperfect prin care cel ce deţine un bun mobil sau imobil al altuia pe care trebuie să-l restituie, are dreptul să reţină acel lucru până când creditorul titular al bunului îi va plăti sumele pe care Ie-a cheltuit cu conservarea, întreţinerea sau îmbunătăţirea acelui bun.
Instanţa de fond a apreciat că, în speţă, nu este îndeplinită o condiţie esenţială pentru a putea funcţiona dreptul de retenţie, respectiv bunul să se afle la detentor, activul „Brutărie" aflându-se în posesia pârâtului S.D.
S-a arătat că instanţa poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act de proprietate în considerarea principiului executării în natură a obligaţiilor şi reparării în natură a pagubelor în baza dispoziţiilor art. 1073 şi 1077 C. civ., însă, în cauză, reclamanta nu are calitatea de creditor al niciunei obligaţii care să-i incumbe pârâtului S.D. de a transfera în proprietatea F.S.C.C. Constanţa bunul aflat în patrimoniul acesteia din urmă.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta F.S.C.C. Constanţa a declarat apel, care, prin Decizia civilă nr. 93 din 16 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins ca nefondat, fiind obligată apelanta la plata sumei de 4.999,99 lei cheltuieli de judecată către intimata C.C.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar, în concordanţă cu cele reţinute de prima instanţă, a apreciat că nu se impune suspendarea judecăţii cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 244 alin. (1) C. proc. civ.
Aceasta întrucât, obiectul cauzei îl reprezintă, în principal, obligarea pârâtei SC A. SA Horia de a transfera bunul ce a făcut obiectul licitaţiei, iar soluţionarea acestei cauze nu depinde de soluţionarea cauzei penale 454/P/2012, care vizează anularea licitaţiei pentru preţ derizoriu şi antrenarea răspunderii penale a cumpărătorului S.D., evaluatorul bunului - V.I., precum şi a lichidatorului judiciar al debitoarei SC A. SA Horia, în condiţiile în care legalitatea licitaţiei a fost analizată în cadrul procedurii legii insolvenţei.
În atare împrejurare, s-a arătat că, în mod corect, instanţa de fond nu a dispus suspendarea judecării cauzei, întrucât nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Distinct de cele reţinute, s-a arătat că prin Ordonanţa din 06 august 2013, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de C.C. şi continuarea cercetărilor faţă de V.I. şi S.D., însă această plângere a fost formulată abia în 2012, pe când prezenta cauza în 2001, nefiind nici un impediment în soluţionarea sa.
S-a constatat ca fiind corect soluţionată excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei C.C., dat fiind că imobilul nu a fost niciodată în posesia sau detenţia acesteia.
Această parte a acţionat doar în calitate de reprezentant al lichidatorului judiciar SC Insolv SPRL al debitoarei SC A. SA Horia în patrimoniul căruia s-a regăsit bunul la momentul licitaţiei.
În ceea ce priveşte transferul dreptului de proprietate asupra imobilului Brutărie, s-a reţinut că acesta a fost corect analizat de instanţa de fond în raport cu sentinţa civilă nr. 2171/2009 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în Dosarul nr. 914/36/2009, prin care a fost respinsă ca nefondată acţiunea reclamantei prin care aceasta solicitase să se constate că este proprietara brutăriei în baza autorizaţiei de construire din 1989 şi procesul - verbal din 07 aprilie 1988, reţinându-se, în motivarea hotărârii, că, potrivit procesului - verbal din 07 aprilie 1988, brutăria este proprietatea S.M.A. Horia, urmând să fie tranferată la C.P.A.D.M. Horia.
La 02 mai 1991, ca urmare a transformării fostului S.M.A. Horia în SC A. SA SA, în baza listelor de inventar, imobilul a trecut în proprietatea pârâtei, însă actele de transfer către C.P.A.D.M. nu au mai fost perfectate.
S-a reţinut că sentinţa civilă nr. 2171/2009 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în Dosarul nr. 914/36/2009, a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 1587/2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa.
Prin urmare, s-a constatat că dreptul de proprietate asupra imobilului a fost analizat irevocabil, prin sentinţele mai sus menţionate stabilindu-se că nu se impune anularea licitaţiei şi a raportului de evaluare.
Chiar şi dacă acest aspect nu ar fi făcut obiectul unei judecăţi, potrivit autorizaţiei din 1988 şi a procesului - verbal din 07 aprilie 1988, instanţa de control judiciar a apreciat că apelanta-reclamantă nu a dovedit temeinicia pretenţiilor sale.
Autorizaţia de construire priveşte amenajarea unei construcţii ce se afla în administrarea S.M.A. Horia, urmând ca, ulterior terminării lucrărilor de amenajare, imobilul să fie transferat apelantei, transfer care nu a avut loc şi care nu mai poate opera în actuala situaţie, întrucât bunul a fost vândut la licitaţia organizată în cadrul procedurii insolvenţei.
Întrucât reclamanta nu are calitatea de creditor al niciunei obligaţii care să-i incumbe pârâtului S.D. de a transfera în proprietatea F.S.C.C. Constanţa bunul aflat în patrimoniul acestei din urmă, instanţa de fond corect a soluţionat litigiul întemeiat pe dispoziţiile art. 1073-1077 C. civ.
În termen legal, împotriva deciziei instanţei de apel, reclamanta F.S.C.C. Constanţa a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul restituirii Brutăriei în proprietatea sa.
În motivare, sub un prim aspect, recurenta-reclamantă apreciază că hotărârea atacată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Susţine că la data de la data de 07 aprilie 1988, la sediul S.C. SC A. SA Horia (fosta S.M.A. Horia) s-a încheiat o convenţie intitulată proces-verbal în care F.S.C.C. (fost U.J.C.C.) se obliga să edifice o brutărie modernă pe ruinele din chirpici ale unei case sociale dezafectate, iar S.M.A. Horia se obliga ca la terminarea lucrărilor de construire a brutăriei, aceasta să treacă în proprietatea F.S.C.C.
Brutăria a fost construită în baza autorizaţiei de construire din 1989.
Lucrările au fost finalizate astfel cum o atestă actul de constatare a terminării lucrării 4485/31 decembrie 1988.
SC A. SA Horia a tergiversat îndeplinirea obligaţiei din convenţia din 07 aprilie 1988, deşi la data de 22 decembrie 1989 art. 969 C. civ. nu a fost abrogat, iar F.S.C.C. deja a finalizat construcţia, respectiv obligaţia din convenţie.
Datorită tergiversării predării prin protocol a brutăriei, reclamanta s-a adresat instanţei pentru ca prin hotărâre să oblige SC A. SA Horia să predea bunul devenit al F.S.C.C. ca urmare a îndeplinirii condiţiei prevăzute în convenţie, aceea de finalizare a brutăriei.
Prin adresele din 12 iunie 2002, organele statutare ale SC A. SA Horia nu neagă dreptul reclamantei de proprietar al brutăriei, ci doar faptul că protocolul de predare ar urma să fie semnat de lichidator, ca urmare a deschiderii procedurii în temeiul Legii nr. 64/1995 republicată.
Lichidatorul, arată recurenta, în loc să încheie protocolul de predare cu F.S.C.C., respectând astfel art. 969 C. civ., a vândut imobilul la preţul derizoriu de 25 milioane lei vechi, sfidând şi capătul de cerere prin care reclamanta solicitase să i se constate dreptul de retenţie.
Deşi a solicitat de nenumărate ori repunerea pe rol a dosarului, aceste cereri au fost respinse, menţinându-se suspendarea dosarului "până la închiderea procedurii".
Lichidatorul, susţine recurenta, nu este absolvit de a îndeplini anumite activităţi a doua zi şi următoarele după închiderea procedurii, iar faptul că lichidatorul mai are unele obligaţii după închiderea procedurii este descris şi de art. 142 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.
Prin urmare, apreciază că susţinerile lichidatorului şi reţinerile instanţelor de fond şi de apel, conform cărora acesta nu poate sta în instanţă în calitate de pârât ca lichidator, sunt greşite şi lasă nerezolvat dosarul suspendat până la închiderea procedurii.
Aşa fiind, în situaţia în care se vor analiza cererile reclamantei de repunere pe rol a dosarului se observă că ultima cerere a fost solicitată şi s-a judecat la data de 14 martie 2011, fiind respinsă cererea de repunere pe rol, întrucât lichidatorul a ascuns instanţei faptul că a depus raportul final, iar la 21 aprilie 2011 era convocată şedinţa pentru închiderea procedurii, dată la care judecătorul sindic a pronunţat sentinţa nr. 3171/2011 de închiderea procedurii.
Totodată, în opinia recurentei F.S.C.C. Constanţa, au fost încălcate prevederile legii cooperaţiei de consum.
Prin decizia recurată, instanţa a reţinut că reclamanta nu are dreptul de a mai solicita brutăria întrucât a fost vândută, fără să se analizeze dacă au fost respectate condiţiile art. 187 din Legea nr. 109/1996 aplicabilă da data introducerii acţiunii (2001) şi art. 107 din Legea nr. 1/2005 aplicabilă la data înstrăinării brutăriei (2005).
Sub un alt aspect, recurenta consideră că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi a schimbat natura şi înţelesul vădit neîndoielnic al acestuia.
Susţine, în esenţă, că instanţa de apel a încălcat dreptul la apărare a reclamantei prin refuzul categoric de a se efectua proba cu expertiză tehnică judiciară având drept scop identificarea brutăriei, condiţie esenţială a respectării convenţiei dintre F.S.C.C. şi SC A. SA Horia.
La dosar există autorizaţia de construire din 1989, actul de constatare a terminării lucrării din 31 decembrie 1988, lista consumului de materiale, avizul din 23 noiembrie 1989, memoriu tehnic, însă aceste lucrări, arată recurenta, trebuiau verificate pe teren de un expert tehnic imobiliar.
Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate, înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care succed:
Recursul reprezintă o cale extraordinară de atac, controlul exercitat fiind unul strict de legalitate, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţa de control judiciar în fundamentarea acesteia.
Or, în motivare, recurenta aduce în discuţie şi cererile de repunere pe rol a cauzei, respinse de prima instanţă, în raport de prevederile art. 244 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce excede controlului de legalitate al instanţei de recurs.
Fără a indica în mod expres temeiurile de drept pe care se fundamentează recursul, reclamanta a criticat hotărârea atacată motivat de împrejurarea că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi a schimbat natura şi înţelesul vădit neîndoielnic al acestuia, apreciind, totodată că hotărârea recurată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., hotărârea este nelegală „când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia".
În speţă, recurenta nu a arătat în concret în ce constă greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii în sensul textului legal evocat şi nici în ce constă încălcarea dispoziţiilor art. 969 C. civ., criticile invocate vizând, în realitate, interpretarea dată probelor, restabilirea situaţiei de fapt, aspecte ce nu constituie motive de casare sau de modificare a deciziei recurate odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/200 şi pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. prin dispoziţiile Legii nr. 219/2005.
Este de reţinut că instanţa de apel ca instanţă devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a dispune asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludentei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.
Prin urmare, recurenta-reclamantă se prevalează, în mod greşit, de încălcarea dreptului la apărare în raport de respingerea probei cu expertiză tehnică.
De altfel, instanţa de control judiciar, în temeiul efectului devolutiv al apelului a verificat legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe în limitele motivelor de apel formulate de apelanta-reclamantă, având în vedere apărările intimaţilor, stabilind situaţia de fapt sub toate aspectele sesizate şi în raport de probele cauzei, coroborând toate înscrisurile aflate la dosar, iar faptul că soluţia dată nu a corespuns voinţei recurentei, nu reprezintă un motiv de nelegalitate care să conducă la modificarea sau casarea deciziei atacate.
Prevederile art. 187 din Legea nr. 109/1996 şi ale art. 107 din Legea nr. 1/2005 nu au legătură cu cauza, în condiţiile în care problema litigioasă o reprezintă îndreptăţirea reclamantei de a solicita obligarea pârâtei SC A. SA Horia (fostă S.M.A. Horia) să efectueze transferul în proprietatea sa a Brutăriei situate în comuna Horia, jud. Constanţa.
Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, în cauză, nu se poate face abstracţie de sentinţa civilă nr. 2171/2009 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în Dosarul nr. 914/36/2009, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1587/2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, prin care, dreptul de proprietate asupra imobilului în discuţie (brutărie), a fost analizat irevocabil şi s-a stabilit că brutăria este proprietatea S.M.A. Horia.
S-a reţinut cu justeţe că autorizaţia din 1988 vizează amenajarea unei construcţii ce se afla în administrarea S.M.A. Horia, urmând ca, ulterior terminării lucrărilor de amenajare, imobilul să fie transferat reclamantei, transfer care nu a avut loc şi care nu mai poate opera în actuala situaţie, întrucât bunul a fost vândut la licitaţia organizată în cadrul procedurii insolvenţei către pârâtul S.D.
Câtă vreme reclamanta nu are calitatea de creditor al niciunei obligaţii care să-i incumbe pârâtului S.D. de a transfera în proprietatea F.S.C.C. Constanţa bunul aflat în patrimoniul acestei din urmă, în mod corect, ambele instanţe au soluţionat cauza în raport de prevederile art. 1073-1077 C. civ.
Înscrisurile invocate de recurentă au fost analizate, însă aceste probe nu puteau să conducă la o soluţie contrară dispoziţiilor sentinţei civile nr. 2171/2009 pronunţată de Tribunalul Constanţa, ceea ce ar fi însemnat o încălcare a principiului autorităţii de lucru judecat.
Fără a reitera considerentele anterior expuse, se constată că niciuna dintre cele două ipoteze ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (hotărârea recurată este lipsită de temei legal sau hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii) nu a fost demonstrată.
Pentru toate argumentele de fapt şi de drept care preced, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este la adăpost de orice critică, motiv pentru care, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta F.S.C.C. Constanţa împotriva Deciziei civile nr. 93 din 16 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, menţinând decizia instanţei de apel, ca fiind legală.
Constatând culpa procesuală a recurentei-reclamante în promovarea recursului de faţă şi în raport de solicitarea intimatei-pârâte C.C. privind plata cheltuielilor de judecată în recurs, urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării recurentei-reclamante F.S.C.C. Constanţa la plata sumei de 3.720 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă C.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta F.S.C.C. Constanţa împotriva Deciziei civile nr. 93 din 16 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta-reclamantă F.S.C.C. Constanţa la plata sumei de 3.720 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă C.C.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1340/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2042/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
