ICCJ. Decizia nr. 2631/2014. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2631/2014
Dosar nr. 52867/3/2011
Şedinţa publică din 23 septembrie 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 8 iulie 2011 sub nr. 52867/3/2011, reclamantele G.J. şi G.D., în contradictoriu cu pârâtele SC R.R. SRL - Cotidianul L. şi N.A.M., au solicitat obligarea acestora, în solidar la plata sumei de 250.000 euro, cu titlu de daune morale, precum şi la publicarea hotărârii tribunalului într-un ziar central.
Prin sentinţa civilă nr. 2062 din 19 noiembrie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis în parte cererea formulată de reclamante, fiind obligată pârâta SC R.R. SRL la plata către reclamantele G.J. şi G.D. a sumei totale de 150.000 lei, câte 75.000 lei pentru fiecare reclamantă, cu titlu de daune morale.
A fost respins capătul de cerere formulat în contradictoriu cu pârâta N.A.M. vizând plata despăgubirilor şi capătul de cerere vizând publicarea hotărârii judecătoreşti într-un ziar central, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că la data de 23 martie 2011, în ziarul Libertatea, editat de pârâta SC R.R. SRL a fost publicat un articol intitulat "Imagini şocante din accidentul aviatic de la Tuzla. A scăpat din impact, dar a ars de vie!", semnat de pârâta N.A.M.
Totodată, în pagina rezervată articolului, sunt încorporate două imagini fotografice: prima redă un cadru de la locul producerii accidentului aviatic produs la baza aviatică Tuzla din judeţul Constanţa, printre rămăşiţele avionului evidenţiindu-se trupul gol şi carbonizat al locotenentului L.G., în timp ce cea de-a doua imagine, în medalion suprapus peste prima imagine, în colţul din stânga sus, o prezintă pe aceasta, în timpul vieţii, în uniformă militară.
Tribunalul a apreciat că reclamantele, prin introducerea acţiunii au susţinut încălcarea propriului drept la respectarea vieţii private, prin afectarea gravă a sentimentelor lor, decurgând din publicarea imaginii corpului neînsufleţit al rudei lor.
Astfel, tribunalul a considerat că publicul, pe care ar fi trebuit să şi-l dorească un ziar de mare tiraj, ar fi fost interesat să afle că O.L.G. s-a născut, în localitatea Tîrnăveni, judeţul Mureş, că a absolvit A.F.A. Henri Coandă, având specialitatea de pilot pe aeronave şi că şi-a sacrificat viaţa la vârsta fragedă de numai 26 de ani, pe timpul unei misiuni de instrucţie la bordul unei aeronave militare, fiind decorată post-mortem cu Ordinul Naţional Steaua României, în grad de cavaler, cu însemn pentru militari, de către Preşedintele României, în semn de recunoştinţă şi apreciere a rezultatelor remarcabile obţinute în întreaga activitate profesională, a curajului dovedit în înfruntarea riscurilor majore şi a spiritului de sacrificiu până la jertfa supremă.
Din această perspectivă s-a reţinut că cel ce a decis publicarea colajului de imagini nu a ţinut seama de consecinţa afectării vieţii private a unor persoane, acordând prioritate dreptului său la liberă exprimare, deşi exercitarea acestui drept era circumscrisă obligaţiei de respectare a limitelor impuse de legea supremă în stat şi de art. 10 din Convenţie, sens în care, tribunalul a apreciat că fapta sa intră în sfera ilicitului civil, nebeneficiind ca atare, de garanţiile rezultate din jurisprudenţa C.E.D.O.
În acest context, sancţionarea unei astfel de fapte este prevăzută de lege, urmăreşte respectarea vieţii private a individului şi este necesară într-o societate democratică, pentru atingerea acestui scop, libertatea de exprimare nesocotind protecţia datorată individului şi aducând atingere în acest mod vieţii private a reclamantelor, mama şi sora persoanei decedate.
Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că toate condiţiile speciale cerute pentru angajarea răspunderii civile delictuale a comitentului pentru fapta prepusului, conform art. 1000 alin. 3 C. civ. sunt, realizate deoarece cel ce a realizat colajul de imagini a acţionat în calitatea sa de jurnalist, angajat al societăţii pârâte care editează ziarul L., iar fapta ilicită de publicare s-a făcut tocmai în îndeplinirea funcţiilor încredinţate ziaristului de către pârâtă.
În raport de amploarea deosebită a prejudiciului moral suferit de reclamante, cauzat de etalarea către publicul larg a imaginii fiicei, respectiv surorii lor, decedată la locul accidentului aviatic, fără a ţine cont de dreptul reclamantelor la respectarea vieţii private, tribunalul a apreciat că acordarea unor despăgubiri morale în cuantum de 75.000 lei către fiecare reclamantă în parte este suficientă în contextul dat. Totodată, tribunalul a considerat că însăşi soluţia de admitere a prezentei acţiuni, chiar şi în parte, este de natură să confere un confort reclamantelor şi să acopere prejudiciul suferit, astfel încât a respins solicitarea acestora vizând publicarea hotărârii judecătoreşti într-un ziar central, ca neîntemeiată.
Tribunalul a respins cererea formulată în contradictoriu cu N.A.M., ca neîntemeiată, cu motivarea că, din răspunsurile la interogatoriu, a rezultat că aceasta doar a redactat articolul, neprocedând la efectuarea colajului de imagini criticat şi la luarea deciziei de a-l publica, iar acest aspect nu a fost contestat de către reclamante.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantele G.D., G.J. şi pârâta SC R.R. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia civilă nr. 316/A din 9 decembrie 2013 a respins ca nefondate, apelurile declarate de apelantele-reclamante G.D., G.J. şi de apelanta-pârâtă SC R.R. SRL.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, referitor la apelul reclamantelor incidenţa dispoziţiilor art. 1169 C. civ., care le obligau să-şi dovedească susţinerile din acţiune. Din probele administrate în cauză şi în raport de motivele de apel formulate de acestea, s-a apreciat însă că soluţia primei instanţe prin care s-a respins acţiunea faţă de pârâta N.A.M., pentru nedovedirea îndeplinirii condiţiilor angajării răspunderii civile delictuale a acesteia, este legală şi temeinică, criticile formulate de apelantele-reclamante în acest sens, fiind nefondate.
Nefondată s-a apreciat a fi şi critica apelantelor-reclamante care viza cuantumul prea mic al daunelor morale la care a fost obligată cealaltă pârâtă, SC R.R. SRL, instanţa reţinând că, în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, având în vedere natura neeconomică a acestor daune, imposibil de echivalat din punct de vedere financiar, în schimb, ceea ce trebuie evaluat în realitate se referă la despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, iar nu prejudiciul ca atare.
Astfel, consecinţele negative suferite de reclamante pe plan psihic, importanţa valorii morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute s-au apreciat a fi argumente legale suficiente ce impuneau menţinerea soluţiei primei instanţei şi cu privire la cuantumul acestor daune.
În ceea ce priveşte apelul pârâtei, instanţa de apel a apreciat că sunt nefondate criticile referitoare la soluţia primei instanţe, aceasta fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 998, 999 C. civ., în limitele impuse în materie de art. 10 din C.E.D.O. şi cu respectarea art. 8 din aceeaşi convenţie.
În acest sens s-a apreciat că în cauza de faţă există un conflict între două drepturi egal protejate, dreptul reclamantelor prevăzut de art. 8 din Convenţie şi dreptul pârâtei garantat de art. 10, iar instanţa este chemată să realizeze un just echilibru între protecţia dreptului la liberă exprimare şi, pe de altă parte, aceea a dreptului la respectarea vieţii private a persoanei vizate, care, este protejat de art. 8 al Convenţiei.
Din această perspectivă, instanţa de apel a constatat că imaginile publicate de apelanta pârâtă, intră în câmpul de aplicabilitate a art. 8 din Convenţie, tulburând în mod grav şi nejustificat viaţa privată a apelantelor-reclamante, întrucât, deşi redau situaţii reale, măsura publicării lor alături de articolul menţionat în acţiune nu era una necesară, într-o societate democratică, pentru atingerea scopului invocat de pârâtă, prin întâmpinare, ca fiind urmărit, respectiv informarea cât mai fidelă a cititorilor.
În acest context, se reţine că dreptul la informare al cetăţenilor fusese anterior asigurat, prin redarea în mass media a accidentului aviatic la data producerii acestuia şi în zilele ce au urmat, prin publicarea articolului semnat de pârâta persoană fizică şi chiar prin dezbaterile publice făcute ulterior de Inspectoratul de Poliţie.
Faţă de această situaţie, s-a apreciat în mod corect faptul că vinovăţia apelantei-pârâte există în cauză, deoarece, potrivit dreptului comun în cazul răspunderii civile delictuale, nu interesează forma de vinovăţie, răspunderea autorului putând fi angajată chiar şi în cazul unei culpe „minore", iar dispoziţiile art. 998 C. civ. prevăd că, răspunde cel a cărui greşeală, „imprudenţă", sau „neglijenţă" a ocazionat prejudiciul, gradul de vinovăţie fiind luat în considerare la stabilirea întinderii obligaţiei de reparare a prejudiciului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamantele G.D. şi G.J., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris.
Criticile aduse deciziei atacate se referă în esenţă la faptul că, instanţa de apel, în mod greşit a dispus respingerea motivului de apel ce viza angajarea răspunderii ziaristului care a semnat articolul ce prezenta colajul de imagini cu pilotul L.G., ca parte integranta a articolului publicat de ziarul Libertatea.
În acest sens, recurentele susţin că în mod nejustificat cele două instanţe au făcut o distincţie între conţinutul scris al articolului şi colajul de imagini, deşi ambele au apărut sub semnătura ziaristei N.A.M. (fostă S.A.M.) iar fapta ilicită criticată a fost asocierea imaginii L.G. în uniforma de pilot cu imaginea trupului gol şi ars de lângă epava avionului, imaginea fiind criticată ca parte integrantă a articolului.
Astfel, concluziile instanţei de fond în sensul că ziarista N.A.M. nu ar fi efectuat colajul de imagini şi ca atare nu ar fi vinovată de producerea vreunui prejudiciu familiei G., menţinute de instanţa de apel, se bazează exclusiv pe răspunsul acesteia la interogatoriu, aspect care a fost contestat la termenul din 30 octombrie 2013, când s-a solicitat efectuarea unei adrese la SC R.R. SRL pentru a se comunica numele persoanei ce a efectuat colajul de imagini, iar cererea a fost respinsă de instanţă.
În acest context, recurentele apreciază că, dacă jurnalistul ar fi avut respect pentru fiinţa umană şi ar fi procedat etic şi nu în căutarea senzaţionalului, nu ar fi acceptat apariţia sub semnătura sa, a articolului însoţit de imaginea respectivă, motiv pentru care consideră că fapta ilicită îi este imputabilă, fiind însuşit colajul de imagini, astfel că prin acest fapt s-a produs un prejudiciu familiei pilotului decedat în condiţii atât de tragice.
Pentru aceste motive se solicită angajarea răspunderii civile delictuale şi a jurnalistului, pentru fapta proprie, aceea de a publica sub semnătura sa un colaj de imagini integrat în articolul publicat de ziarul L., care a produs un prejudiciu familiei G., între care există o evidentă legătură de cauzalitate.
O altă critică se referă la greşita respingere a motivului de apel ce viza acordarea integrală a daunelor morale solicitate, în cuantum de 250.000 euro, având în vedere că la întinderea prejudiciului se au în vedere, potrivit literaturii de specialitate, mai multe criterii, respectiv modul în care afirmaţiile şi imaginile au ajuns la cunoştinţa publicului, tirajul ziarului, dar şi poziţia socială şi profesională a persoanelor fizice lezate în cauză.
Prin valoarea mică a despăgubirilor, raportată la cifra de afaceri a trustului Ringier, la modalitatea concreta de publicare a unei ştiri tragice, prin comparaţie cu alte ziare care au preferat decenţa, diminuându-şi poate profitul şi numărul de cititori, cele două instanţe au încurajat aceste acte reprobabile de a publica orice în numele senzaţionalului şi pentru asigurarea unui profit considerabil.
Din această perspectivă, recurentele consideră că în mod greşit a apreciat instanţa de apel faptul că suma de 250.000 euro este "exagerata" şi nu a luat în considerare la stabilirea cuantumului prejudiciului moral cifra de afaceri a pârâtei Ringier, deoarece exista o legătură între fapta ilicită şi producerea de beneficii financiare din specularea imaginii cadavrului pilotului L.G., în scopuri comerciale, în numele senzaţionalului şi morbidului în presă.
Analizând criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de reclamantele G.D. şi G.J. să fie respins, pentru următoarele considerente:
- În susţinerea primului motiv de recurs, recurentele au criticat soluţia instanţei de apel în sensul neangajării răspunderii jurnalistei A.M.N. pentru fapta proprie, susţinând că cele două instanţe au făcut o distincţie nepermisă între conţinutul articolului şi colajul de imagini, în sensul în care colajul de imagini nu ar trebui considerat ca fiind separat de textul articolului, ci ca făcând parte integrantă din acesta.
Această susţinere a recurentelor nu poate fi primită, având în vedere considerentele instanţei de apel, care a reţinut în mod corect că în persoana jurnalistei A.M.N. nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, reglementate de dispoziţiile art. 998 şi art. 999 C. civ., întrucât, din cercetarea fondului cauzei, jurnalista nu a avut nicio legătură cu realizarea colajului de imagini criticat şi nici cu luarea deciziei de a fi publicat, contribuţia sa rezumându-se doar la redactarea textului articolului, astfel că, fapta ilicită a acesteia nu există.
Din această perspectivă, se constată că, instanţa de apel a reţinut în mod corect faptul că, simpla semnare şi asumare de către pârâta A.M.N. a articolului nu reprezintă un motiv suficient pentru a atrage răspunderea civilă delictuală a acesteia, întrucât nu s-a reţinut săvârşirea unei fapte ilicite comise de către ziaristă.
Astfel, faptul că pârâta, în calitate de autoare, a semnat articolul în care a apărut şi fotografia care a provocat tulburarea reclamantelor nu este suficient pentru a considera că aceasta a comis o faptă ilicită, cu atât mai mult cu cât există dovezi că pârâta A.M.N. nu a fost responsabilă şi de realizarea colajului de imagini.
În acest context, se constată neîntrunirea celorlalte condiţii ale răspunderii civile delictuale, respectiv prejudiciul, legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi vinovăţia, întrucât în lipsa unei fapte ilicite comise de ziarista A.M.N. nu va putea fi atrasă răspunderea civilă delictuală.
Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs prin care recurentele critică soluţia instanţei de apel referitor la neacordarea integrală a daunelor morale solicitate în cuantum de 250.000 euro, se constată că este nefondat, întrucât daunele morale şi, implicit, cuantumul acestora se stabilesc prin aprecierea mai multor criterii, respectiv consecinţele negative suferite de victimă pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori precum şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.
În acest sens s-a reţinut că, pentru cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimei, totodată reţinându-se că daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenţei fizice a persoanei, integrităţii corporale şi sănătăţii, cinstei, demnităţii şi onoarei sau a prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei, ci trebuie dovedite daunele morale suferite.
Din această perspectivă, se constată că reclamantele, deşi au argumentat modul în care ar fi îndreptăţite la daune morale într-un cuantum atât de mare, respectiv 250.000 euro, instanţa de apel a reţinut în mod corect că stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru astfel de suferinţe trebuie să se realizează în echitate şi păstrând principiul proporţionalităţii şi justului echilibru între natura valorilor lezate şi sumele acordate.
Astfel, stabilirea cuantumului despăgubirilor la suma de 75.000 lei pentru fiecare reclamantă se apreciază că este corectă, justă şi echilibrată, instanţa de apel reţinând că judecătorul este singurul care, în raport de consecinţele, pe orice plan suferite de reclamante, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală, care să compenseze prejudiciul moral cauzat, fără ca prin aceasta să se încerce o reparare cu mult peste vătămarea produsă, determinând o îmbogăţire fără justă cauză în persoana reclamantelor.
În acest sens, se apreciază că soluţia instanţei de apel de a menţine hotărârea instanţei de fond cu privire la întinderea daunelor morale datorate de pârâtă este corectă, în acest mod s-a stabilit un echilibru între consecinţele negative suferite de reclamante pe plan psihic şi fapta pârâtei, care nu a avut intenţia de a produce o tulburare emoţională reclamantelor, ci doar a luat decizia publicării unui articol menit să tragă un semnal de alarmă asupra dramelor ce au loc din cauza accidentelor.
În acest context, se constată că, prejudiciul nu se poate stabili prin raportare la încasările publicaţiei în care articolul a apărut şi care nu au nicio legătură cu întinderea prejudiciului, ci doar prin raportare la criteriile obiective prezentate, statornicite printr-o practică constantă a instanţelor române şi europene, de asemenea nici cifra de afaceri a societăţii pârâte nu are nicio legătură cu prejudiciul suferit de reclamante sau întinderea lui şi nici nu poate fi folosit ca şi criteriu la stabilirea cuantumului acestuia, întrucât cuantumul despăgubirilor poate fi stabilit în raport de întinderea prejudiciului, iar nu potrivit cu posibilităţile materiale ale autorului faptei ilicite sau cu cele ale victimei.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele G.D. şi G.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele G.D. şi G.J. împotriva Deciziei civile nr. 316/A din 9 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2044/2014. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2639/2014. Civil. Acţiune în anularea... → |
|---|
