ICCJ. Decizia nr. 2042/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2042/2014
Dosar nr. 8693/3/2012
Şedinţa publică de la 4 iunie 2014
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. nr. 875 din 07 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, în Dosarul nr. 8693/3/2012, a fost respinsă, ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC SC A.B.R. SA împotriva pârâtei A.I.H. având ca obiect obligarea pârâtei să pună la dispoziţia SC M.I.D. SRL suma de 3.518.045 lei în contul în care se face plata creditorului către SC A.B.R. SA în vederea acoperirii parţiale a sumelor restante conform contractului de credit din 2007, iar, în subsidiar, obligarea la îndeplinirea obligaţiei de a face asumate prin scrisoarea de confort din data de 12 noiembrie 2007 constând în asigurarea fondurilor necesare SC M.I.D. SRL astfel încât aceasta să achite suma de 3.518.045 lei către reclamantă reprezentând obligaţii de plată la data de 13 decembrie 2011 izvorâte din contractul de credit din 2007.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că SC M.I.D. SRL, în calitate de împrumutat, cu doi asociaţi A.F.I.H. Cyprus Ud, cu o participaţie de 60%, şi Aimtrust Limited, cu o participaţie de 40% din capitalul social, a încheiat cu SC SC A.B.R. SA, împrumutător, contractul de credit din 15 noiembrie 2007, în baza căruia debitorul a primit mai multe facilităţi de credit prin încheierea contractelor din 2007. în contract s-au prevăzut drepturile şi obligaţiile părţilor, scadenţa şi sancţiunile în caz de nerambursare la termen a sumelor datorate.
Urmare a nerespectării obligaţiei de restituire împrumut conform contractului, Banca a pornit executarea silită împotriva debitorului M., care se află însă în procedura insolvenţei, Dosar nr. 38131/3/2012 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti. Instanţa a apreciat că Banca trebuie să urmărească cu prioritate debitorul, societatea care a obţinut împrumutul, interesul reclamantei fiind de recuperare a debitului şi că pârâta s-a angajat printr-o obligaţie distinctă de obligaţia asumată de împrumutatul M., raporturile juridice dintre părţile din dosar fiind materializate în scrisoarea de confort, prin intermediul căreia pârâta şi-a asumat o obligaţie generală de a urmări, asigura desfăşurarea activităţii M. în vederea restituirii împrumutului, fără ca pârâta să se oblige în acest fel la a garanta îndeplinirea obligaţiei de către împrumutat.
Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că pârâta şi-a asumat o obligaţie de mijloace, o obligaţie de diligentă, de a acţiona pentru atingerea unui anumit rezultat, din conţinutul scrisorii de confort nerezultând constituirea unei garanţii reale ori personale a pârâtei pentru obligaţiile debitoarei din contractul de credit, aspect ce apărea şi în corespondenţa părţilor. Pârâta şi-a asumat o obligaţie de a face, angajându-se să supravegheze executarea unor obligaţii ale M. şi nu o obligaţie de garanţie personală, întrucât nu s-a obligat să plătească în locul împrumutatului. Prin urmare, pârâta nu putea fi obligată la plata unei sume restante în baza contractului de credit, inadmisibilitatea invocată de pârâtă privind cererea principală fiind examinată ca o apărare de fond.
Referitor la executarea obligaţiei de diligentă de către pârâtă, s-a reţinut ca nedovedită atitudinea culpabilă a acesteia, aceasta invocând neînţelegerile dintre asociaţii M. decurgând din exercitarea drepturilor de vot, modalitatea de adoptare a hotărârilor societăţii, acţiunile pârâtei ca asociat majoritar, conform corespondenţei privind cooperarea între asociaţi, încercarea contactării acţionarului minoritar pentru rezolvarea situaţiei, banca fiind încunoştinţată despre neînţelegerile ivite între acţionari.
S-a subliniat că pârâta s-a angajat să supravegheze executarea obligaţiilor M. şi nu să plătească sumele restante din împrumutul nerestituit conform contractului de credit încheiat, existând posibilitatea angajării răspunderii pârâtei de plată a unor daune interese, în caz de neexecutare a obligaţiei potrivit scrisorii încheiate, ipoteza care nu se susţine în cauză.
În cazul înregistrării unor datorii reclamanta avea posibilitatea de a acţiona direct împotriva debitorului în raport de clauzele contractului de credit, modalitatea de plată convenită, contract ce nu prevede menţiuni speciale referitoare la sursa de finanţare, dar aceasta nu a dovedit că ar fi procedat întocmai cu prioritate prin acţiune directă împotriva debitorului.
Obligaţia urmărită prin prezenta acţiune, în baza scrisorii de confort emise de pârâtă la 12 noiembrie 2007, se referă la obligaţia de garanţie în favoarea debitorului prin asigurarea sumelor necesare acoperirii creditului, fără, însă, a se indica, cu precizie, cum s-ar putea realiza această obligaţie, odată ce pârâta nu are calitate de administrator şi nu s-a obligat la plata în mod direct către bancă. în cauză, este vorba despre două societăţi distincte - A.I.H. şi SC M.I.D. SRL, în contractul de credit nu s-a menţionat scrisoarea de confort, sursa eventualelor sume drept garanţie, cele două acte nu sunt încheiate la aceeaşi dată, obligaţia din scrisoarea de confort fiind una de diligentă pentru asigurarea fondurilor necesare rambursării debitului şi nu o veritabilă obligaţie de garanţie, de plată în locul ori alături de debitor.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta SC A.B.R. SA a declarat apel, care, prin Decizia civilă nr. 265 din 11 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a fost respins ca nefondat.
În motivare, instanţa de control judiciar, în concordanţă cu cele reţinute de prima instanţă a reţinut, în esenţă, că obligaţia pârâtei a fost de diligentă, iar nu de rezultat, întrucât aceasta nu s-a obligat de a susţine posibilitatea ca debitoarea principală să-şi execute obligaţia.
S-a constatat că la momentul emiterii angajamentului, recunoscut de ambele părţi ca reprezentând o scrisoare de confort, această instituţie nu avea o reglementare expresă în C. civ. ca în prezent (art. 2322 Noul C. civ.), dar era practicată în mediul de afaceri, fiind guvernată de principiul libertăţii contractuale şi forţa obligatorie a contractelor.
Astfel, potrivit regulilor generale de interpretare, instanţa era ţinută de sensul literal şi gramatical al textului original redactat în limba engleză şi apoi tradus în limba română, dar fără să ignore conţinutul în ansamblu al scrisorii şi fără să confere o interpretare contrară voinţei exprese a părţilor regăsită în aceasta.
Formularea "ne vom asigura că debitorul deţine fonduri suficiente în permanenţă pentru îndeplinirea obligaţiilor" invocată de apelanta-reclamantă nu poate fi interpretată în sensul angajamentului expres de transferare a unor sume de bani către debitoare, câtă vreme acest lucru ar fi contrar scopului urmărit de părţi la emiterea scrisorii de confort şi trebuie să ţină cont de calitatea în care intimata-pârâtă şi-a asumat propriile obligaţii, aceea de acţionar majoritar, care, prin conduita sa şi monitorizarea activităţii curente a societăţii, putea influenţa capacitatea de plată a debitoarei.
Împrejurarea că după emiterea scrisorii de confort şi în cursul executării contractului de credit, intimata a făcut de bunăvoie plăţi în contul debitoarei, conform contractului de credit, s-a apreciat că nu poate fi considerată de natură a schimba conţinutul şi natura obligaţiilor asumate prin scrisoarea de confort, în absenţa unui angajament expres în acest sens din partea intimatei.
Instanţa de apel a constatat că în cauză nu este incidenţă instituţia promisiunii faptei altuia, invocată de apelantă, întrucât intimata şi-a asumat obligaţii în nume propriu, conform unui act juridic nenumit la acea vreme, care nu implica decât asumarea unei conduite de natură a facilita rambursarea creditului în calitate de acţionar majoritar ce poate controla administrarea curentă a societăţii debitoare, iar în condiţiile în care se cere executarea în natură, şi nu dezdăunări, utilizarea unei asemenea instituţii nu are o relevanţă imediată.
Distinct de cele reţinute, s-a constatat că prin prezenta acţiune, apelanta a urmărit executarea întocmai a obligaţiilor, conform obiectului pretins şi nu antrenarea răspunderii contractuale prin plata unor daune interese ca urmare a unei neexecutări directe a obligaţiilor proprii asumate pentru a verifica dacă există sau nu o neexecutare din partea acestuia şi un prejudiciu determinat în mod direct printr-o asemenea conduită. De altfel, şi distincţia obligaţie de rezultat - obligaţie de diligentă are caracter subsidiar în raport cu determinarea obiectului acesteia, apelanta propunând un obiect (acela de transfer a unor sume de bani în contul debitoarei pentru a face posibilă rambursarea creditului sau de asigurare directă a fondurilor în acelaşi scop) nerecunoscut de intimată.
Împotriva deciziei instanţei de apel, reclamanta SC A.B.R. SA a declarat recurs, solicitând admiterea recursului şi modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului formulat de SC A.B.R. SA şi schimbării sentinţei civile nr. 875 din 07 februarie 2013, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi precizată ulterior.
În argumentarea cererii de recurs, după un scurt istoric al cauzei, recurenta-reclamantă, susţine, în esenţă, că decizia atacată este nelegală, apreciind că ambele instanţe ar fi trebuit să parcurgă anumiţi paşi pentru o bună soluţionare a cauzei, respectiv: stabilirea naturii juridice a scrisorii de confort emise de intimata- pârâtă şi a raportului obligaţional născut între părţi în urma emiterii de către intimată a scrisorii de confort în beneficiul recurentei - reclamante; stabilirea naturii şi întinderii obligaţiilor asumate de către intimată prin emiterea Scrisorii de confort; calificarea corectă a obiectului cererii de chemare în judecată; analizarea în concret a elementelor angajării răspunderii civile contractuale.
În opinia recurentei, instanţa de apel a realizat o analiza superficială a cauzei, reţinând fără nicio motivare concretă doar faptul că intimata şi-ar fi asumat o obligaţie de diligentă de a susţine în calitatea sa de acţionar majoritar posibilitatea ca debitoarea să-şi execute obligaţia asumată prin încheierea contractului de credit între reclamantă şi M. şi că instituţia promisiunii faptei altuia nu ar fi incidenţă în cauză căci intimata şi-ar fi asumat obligaţii în nume propriu.
Recurenta apreciază ca fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., deoarece raţionamentul instanţei de apel şi implicit al primei instanţe este nelegal şi netemeinic, fiind rezultatul unei greşite interpretări a actului juridic dedus judecăţii şi a obligaţiilor generate de acesta în sarcina intimatei.
De asemenea, consideră ca fiind incident şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au aplicat în mod greşit legea - normele legale privind încheierea, executarea şi interpretarea convenţiilor - şi au pronunţat o soluţie lipsită de temei legal.
Recurenta arată că natura juridică a scrisorii de garanţie şi/sau scrisorii de confort de garanţie autonomă presupune, în principiu, o existenţă de sine stătătoare în raport cu actul juridic principal în considerarea căruia au fost emise.
Dacă pentru scrisoarea de garanţie bancară unitatea bancară solicită indisponibilizarea unei sume de bani egală cu valoarea garanţiei pentru emiterea şi menţinerea scrisorii, pentru scrisoarea de confort este suficient angajamentul entităţii - mamă că se va asigura că subsidiara sa îşi va executa obligaţiile la timp şi conform contractelor încheiate. Aşa cum îi spune şi numele, acest instrument de garanţie auxiliar este destinat asigurării unui confort sporit creditorului cu privire la solvabilitatea debitorului său şi sprijinul de care acesta se bucură în orice moment din partea societăţii - mamă pentru îndeplinirea întocmai a obligaţiilor sale.
Scrisorile de confort sunt considerate în dreptul francez drept obligaţii de a face, iar în baza acestora instanţele franceze dispun constant obligarea societatea-mamă să achite datoriile subsidiarei acesteia în temeiul unei scrisori de confort emise anterior.
Este absolut necesară luarea în considerare a caracteristicilor acestui instrument, aşa cum au fost dezvoltate la nivel internaţional, a funcţiei sale de garantare - de a oferi un confort creditorului prin asumarea unei garanţii independente - şi a conţinutului concret al acesteia, din care rezultă că A.I.H. s-a obligat să asigure respectarea obligaţiilor M. către Bancă şi existenţa fondurilor necesare în vederea îndepNnirii acestor obligaţii.
În ceea ce priveşte problema stabilirii naturii juridice a obligaţiei asumate de intimată, recurenta apreciază că obligaţia intimatei ar fi fost una de diligentă dacă aceasta presupunea faptul de a stărui pe lângă debitoarea M. în scopul determinării acesteia din urmă să obţină fonduri băneşti necesare rambursării creditului.
În cazul obligaţiei de diligentă, cel care se obligă nu garantează atingerea rezultatului, constând în cazul de faţă în deţinerea de către debitoarea M. a disponibilităţilor băneşti necesare rambursării creditului.
Analizând însă cuprinsul scrisorii de confort, se constată că intimata s-a obligat să asigure tocmai atingerea rezultatului avut în vedere de bancă la solicitarea acestei scrisori, respectiv faptul că la scadenţă M. va deţine fonduri băneşti necesare şi suficiente pentru executarea obligaţiilor asumate prin contract, situaţia fiind astfel diferită de caracteristicile unei obligaţii de diligentă.
Or, instanţele din fazele procesuale anterioare, susţine recurenta, au calificat greşit natura obligaţiei asumată de intimată prin emiterea scrisorii de confort. în realitate, intimata s-a obligat la atingerea unui rezultat concret determinabil respectiv acela ca la data scadentă debitoarea M. să deţină fonduri băneşti suficiente restituirii creditului. Lipsa unor precizări privind sursa fondurilor şi modul în care urma să fie îndeplinită această obligaţie nu afectează natura acestei obligaţii. Din contră, formularea mai largă a acestei obligaţii urmărea să dea posibilitatea A.I.H. să recurgă la o gamă mai largă de soluţii pentru a se asigura de îndeplinirea rezultatului promis, fără a fi constrânsă de anumite modalităţi în care să asigure îndeplinirea rezultatului, în concret, important pentru bancă era atingerea acelui rezultat, nu calea prin care urma a fi obţinut, din moment ce a considerat emiterea scrisorii ca un element esenţial acordării creditului, iar acest aspect a fost înţeles de A.I.H.
Trebuie avută în vedere voinţa reală a emitentului scrisorii de confort, voinţă care rezultă pe de o parte din conţinutul Scrisorii, iar pe de altă parte din actul decizional al intimatei de a emite această scrisoare. Astfel, avem în vedere decizia corporativă a intimatei de a emite această scrisoare, respectiv Hotărârea adoptată la data de 7 noiembrie 2007 în care se stabileşte expres că intimata A.I.H. decide să emită două scrisori de confort în beneficiul SC A.B.R. SA cu scopul de a garanta executarea a două facilităţi de credit acordate de Banca societăţii M.
Pentru determinarea voinţei reale a intimatei A.I.H. este esenţială terminologia acestei decizii interne a intimatei exprimate în limba engleză. Organele de conducere ale intimatei au avut în vedere emiterea unor scrisori de confort „in order to secure the performance oftwo toan facilities" - „cu scopul de o garanta executarea a două facilităţi de credit" (trad.ns.). Potrivit sintagmei anterior citate, intimata a avut reprezentarea că prin emiterea scrisorilor de confort se va realiza o garantare a executării contractului de credit. Prin urmare, voinţa intimatei a fost aceea de a garanta restituirea creditului de către debitoarea M., atâta doar că nu sub forma unei garanţii reale, potrivit celor exprimate în finalul scrisorii de confort.
Astfel, conchide recurenta, natura obligaţiei asumate de intimată este specifică obligaţiilor de rezultat şi nu obligaţiilor de diligentă, cum în mod greşit şi nemotivat, au reţinut primele două instanţe.
Recurenta precizează că nu a solicitat obligarea la plata unei sumei de bani în beneficiul său, ci doar stabilirea în sarcina intimatei a unor obligaţii care să conducă la executarea în natură a obligaţiei asumate contractual prin emiterea scrisorii de confort.
Apreciază că instanţa de apel trebuia să analizeze dacă din probatoriul administrat rezulta sau nu îndeplinirea de către intimată a obligaţiei asumate contractual şi eventual dacă a fost incidenţă vreo cauză exoneratoare de răspundere.
Consideră, totodată, ca fiind lipsit de orice temei legal raţionamentul instanţei, întrucât este relevant faptul că intimata A.I.H. s-a obligat în mod expres să asigure conducerea afacerilor debitoarei M. şi să îi supravegheze situaţia financiară în aşa fel încât aceasta să îşi poată îndeplini la scadenţă toate obligaţiile faţă de bancă.
Determinante pentru acordarea creditului de către SC A.B.R. SA au fost emiterea Scrisorii de confort care atestă sprijinul oferit de A.I.H. debitoarei M., cât şi puterea de decizie şi control a A.I.H. în cadrul M., concretizată în deţinerea de către aceasta a pachetului majoritar al părţilor sociale. Ca urmare, indiferent de susţinerile A.I.H., obligaţiile asumate prin Scrisoare vizau implicit exercitarea unui asemenea comportament în cadrul M. care să conducă la plata de către aceasta a ratelor de credit. Din această perspectivă, invocarea unor neînţelegeri cu asociatul minoritar este irelevantă şi nu înlătură obligaţiile asumate şi în calitate de asociat majoritar.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, solicitând, în principal, constarea nulităţii recursului, iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.
La termenul de judecată din data de 4 iunie 2014, înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare şi susţinută de reprezentanta acesteia la acest termen de judecat, motivat de faptul că anumite critici pot fi încadrate în temeiurile de drept invocate.
Analizând decizia atacată, în raport de criticile formulate, în |imitele controlului de legalitate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care succed:
Argumentat şi bine motivat, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, în speţă, instanţa de control judiciar a dat o corectă eficienţă normelor juridice incidente, făcând o distincţie legală şi justificată între angajamentul debitoarei SC M.I.D. SRL şi cel al intimatei-pârâte A.I.H. sub aspectul naturii juridice a obligaţiilor asumate.
Astfel cum s-a precizat expres, la momentul emiterii angajamentului menţionat (12 noiembrie 2007), recunoscut de ambele părţi ca reprezentând o scrisoare de confort, această instituţie nu avea o reglementare expresă în C. civ., ca în prezent (art. 2322 Noul C. civ.), dar era practicată în mediul de afaceri, fiind guvernată de principiul libertăţii contractuale şi forţa obligatorie a contractelor.
Este adevărat că acest angajament dintre SC M.I.D. SRL şi A.I.H. a fost considerat de părţi un factor decisiv la acordarea facilităţii de credit, însă este de necontestat că acesta nu constituie o garanţie aferentă obligaţiilor asumate de debitoarea SC M.I.D. SRL cu prilejul acordării facilităţii de credit acordat de creditoarea SC A.B.R. SA, astfel cum pretinde recurenta-reclamantă.
Prin acest act nenumit (scrisoare de confort - cum au denumit-o părţile litigante pe parcursul litigiului şi definită astfel conform prevederilor noului C. civ.) intimata-pârâtă şi-a asumat o obligaţie de diligentă (să supravegheze executarea obligaţiilor SC M.I.D. SRL), iar nu de rezultat (să plătească sumele restante din împrumutul nerestituit conform contractului de credit încheiat), din conţinutul scrisorii de confort nerezultând constituirea unei garanţii reale sau personale pentru obligaţiile debitoarei din contractual de credit (SC M.I.D. SRL).
Nu se poate susţine că instanţa nu a ţinut cont de voinţa emitentului, întrucât, cu respectarea regulilor de interpretare, instanţa de apel a analizat voinţa acestuia, fără a ignora însă conţinutul în ansamblu al scrisorii şi fără să confere o interpretare contrară voinţei exprese a părţilor regăsită în aceasta.
S-a constatat cu justeţe că formularea "ne vom asigura că debitorul deţine fonduri suficiente în permanenţă pentru îndeplinirea obligaţiilor" invocată de reclamantă nu poate fi interpretată în sensul angajamentului expres de transferare a unor sume de bani către debitoare, atât timp cât acest lucru ar fi contrar scopului urmărit de părţi la emiterea scrisorii de confort şi trebuie să se ţină cont de calitatea în care intimata şi-a asumat propriile obligaţii, aceea de acţionar majoritar, care, prin conduita sa şi monitorizarea activităţii curente a societăţii, putea influenţa capacitatea de plată a debitoarei.
Sunt lipsite de relevanţă susţinerile recurentei în sensul analizării voinţei A.I.H. în raport de menţiunile deciziei corporative din 15 august 2007, întrucât voinţa internă a rezultat fără echivoc din conţinutul actului nenumit, conţinut care nu face trimitere la o astfel de hotărâre şi care a fost analizat de instanţa de apel cu respectarea regulilor de interpretare a actului juridic civil.
Nu în ultimul rând, instanţa de apel a analizat îndeplinirea condiţiilor generale de către A.I.H., reţinând cu justeţe că, după emiterea scrisorii de confort şi în cursul executării contractului de credit, intimata a făcut de bunăvoie plăţi în contul debitoarei conform contractului de credit, nu poate fi considerat de natură a schimba conţinutul şi natura obligaţiilor asumate prin scrisoarea de confort în absenţa unui angajament expres în acest sens din partea intimatei.
În ceea ce priveşte instituţia promisiunii faptei altuia invocată de recurentă, în mod legal s-a constatat că nu este incidenţă în cauză, intimata asumându-şi obligaţii în nume propriu conform unui act juridic nenumit la acea vreme, care nu implica decât asumarea unei conduite de natură a facilita rambursarea creditului în calitate de acţionar majoritar ce poate controla administrarea curentă a societăţii debitoare, iar câtă vreme cât se cere executarea în natură, şi nu dezdăunări, utilizarea unei asemenea instituţii nu are o relevanţă imediată.
Prin urmare, în mod greşit, reclamanta urmăreşte executarea întocmai a obligaţiilor conform obiectului pretins (acela de transfer a unor sume de bani în contul debitoarei pentru a face posibilă rambursarea creditului sau de asigurare directă a fondurilor în acelaşi scop), întrucât nu s-a obligat să plătească în locul împrumutatului.
Aşa fiind, Înalta Curte, constatând că nu se verifică motivele de nelegalitate instituit de pct. 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ. invocate de recurentă, decizia atacată fiind la adăpost de orice critică, în raport de argumentele evocate, cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta SC A.B.R. SA împotriva Deciziei civile nr. 265 din 11 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, ca nefondat, menţinând decizia instanţei de apel ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.B.R. SA împotriva Deciziei civile nr. 265/2013 din 11 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2033/2014. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2044/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
