ICCJ. Decizia nr. 2072/2014. Civil. Exequator (recunoasterea inscrisurilor si hotararilor straine). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 2072/2014

Dosar nr. 9455/30/2012

Şedinţa publică de la 5 iunie 2014

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 625/PI din 19 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş a fost respinsă acţiunea civilă formulată de reclamantul O.D. în contradictoriu cu pârâta M.N.

Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere că prin cererea înregistrată la 09 octombrie 2012, reclamantul O.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâta M.N. recunoaşterea cu efecte depline în România a Ordinului de Protecţie pronunţat de Instanţa Penală a Oraşului New York, Comitatul Queens, în Dosar nr. 2008QN040397, definitivă şi executorie.

În motivare, reclamantul a învederat că, prin ordinul de protecţie în cauză, fosta sa soţie a fost obligată să respecte cele dispuse de instanţă şi că hotărârea este definitivă potrivit legii statului unde a fost pronunţată, instanţa având competenţa să judece procesul.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 166 din Legea nr. 105/1992.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut că prin Ordinul de Protecţie emis de Instanţa Penală a Oraşului New York, Comitatul Queens, în Dosar nr. 2008QN040397, a fost obligată pârâta să respecte o serie de condiţii de comportament în raporturile cu reclamantul O.D.

Prin hotărâre s-a stipulat ca ordinul este valabil până la data de 26 noiembrie 2008.

Având a se pronunţa, potrivit dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., asupra excepţiei lipsei de interes, invocată în cauză, instanţa a găsit-o ca fiind întemeiată, raportat la împrejurarea ca din conţinutul hotărârii atacate rezultă că efectele acesteia au încetat la data de 26.11.2008, astfel ca reclamantul nu a făcut dovada uneia din condiţiile de admisibilitate ale acţiunii în justiţie, şi anume interesul, în sensul de folos practic urmărit.

Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul, care a criticat-o pentru netemeinicie, solicitând modificarea (schimbarea) ei în sensul admiterii acţiunii.

Pe cale de întâmpinare, intimata a solicitat respingerea apelului ca inadmisibil, iar pe fond, ca neîntemeiat.

Susţinând excepţia inadmisibilităţii, a învederat că sentinţa apelată cuprinde o evidentă eroare materială, în dispozitiv trecându-se „se admite acţiunea (...)”, deşi din considerente rezultă că acţiunea a fost respinsă; în consecinţă, apelul trebuie soluţionat după soluţionarea cererii de îndreptare a erorii materiale pe care a formulat-o.

Pe fond, a învederat că în mod legal a fost reţinută excepţia lipsei de interes a reclamantului în formularea cererii.

Examinând sentinţa prin prisma criticilor formulate şi în baza art. 295 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanţa a reţinut următoarele:

Corespunde realităţii că în dispozitivul sentinţei s-a consemnat „Admite acţiunea civilă (...)” şi că, aparent, reclamantul nu ar avea interes să critice pe calea apelului hotărârea tribunalului.

Se observă, însă, din lecturarea întregii hotărâri, că acţiunea a fost respinsă şi că menţiunea referitoare la admitere este o evidentă eroare materială, pârâta intimată însăşi formulând o cerere de îndreptare în baza art. 281 C. proc. civ.

Astfel, contrar susţinerilor intimatei, apelul declarat de reclamant poate fi soluţionat, iar excepţia inadmisibilităţii căii de atac este nefondată.

În continuare, instanţa a reţinut că reclamantul a solicitat recunoaşterea în România a efectelor unei hotărâri străine în condiţiile Legii nr. 105/1992 (în vigoare la data formulării cererii).

Este adevărat că în cauză nu s-a făcut dovada existenţei a vreuneia dintre situaţiile pentru care, în baza art. 168 din lege, instanţa română poate refuza recunoaşterea.

Pe de altă parte, contrar susţinerilor apelantului, prima instanţă nu a procedat la examinarea în fond a hotărârii străine şi nici la modificarea ei pentru ca dispoziţiile art. 169 din lege să fie, astfel, încălcate.

Inclusiv din sus-menţionata normă rezultă, însă, că (fără a verifica hotărârea străină) instanţa română are posibilitatea de a verifica dacă cererea de recunoaştere întruneşte condiţiile de sesizare a instanţei, inclusiv sub aspectul îndeplinirii condiţiei existenţei interesului în a pretinde un drept în sensul art. 109 alin. (1) C. proc. civ. (în vigoare la data formulării cererii).

Văzut ca folos practic urmărit de cel ce a investit instanţa, interesul trebuie să fie legitim, juridic, personal, direct născut şi actual.

Or, în cauză, cum în mod corect a reţinut prima instanţă, în persoana reclamantului nu este întrunită condiţia existenţei interesului (văzut ca folos actual) în recunoaşterea ordinului de protecţie dat de instanţa străină la 09 noiembrie 2008, câtă vreme menţionatul ordin a fost valabil până la 26 noiembrie 2008, dată situată mult anterior celei la care reclamantul a sesizat instanţa română cu cererea în exequator.

Se constată, de astfel că, pe calea prezentului apel, reclamantul a făcut referire doar la dispoziţiile art. 168 alin. (1), art. 169 din Legea nr. 105/1992, fără a indica în ce constă interesul său – în sensul celor mai sus arătate – în recunoaşterea ordinului de protecţie menţionat.

Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 119 din 25 septembrie 2013 a respins apelul declarat de reclamantul O.D.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul O.D., prin care a solicitat admiterea recursului.

În drept a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ.

În motivarea recursului, reclamantul a arătat că în mod greşit a fost respins apelului, reţinându-se lipsa interesului în formularea cererii de faţă. Acţiunea de faţă a vizat recunoaşterea ordinului de protecţie, fără a se solicita punerea acesteia în executare.

Recurentul arată că acţiunea de faţă este una în constatare, iar respingerea acesteia pentru lipsa interesului este greşită.

Intimata pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de motivele de nelegalitate invocate şi argumentele aduse în susţinerea lor, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Prealabil examinării criticilor formulate se impun câteva observaţii cu privire la modul în care recurentul şi-a dezvoltat motivele de recurs.

Potrivit actualei reglementări a recursului cuprinsă în C. proc. civ. Titlul V – Căile extraordinare de atac, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Totodată, conform art. 3021 lit. c) din acelaşi titlu, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, înţelegând prin aceasta, prezentarea argumentelor subsumate ipotezei legale a motivului invocat.

În cauză, deşi recurentul deşi a enunţat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 – 9 C. proc. civ., din dezvoltarea criticilor se constată că acestea pot fi analizate numai prin prisma motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Din acest punct de vedere, considerentele deciziei atacate au vizat soluţionarea cauzei prin prisma îndeplinirii condiţiei existenţei interesului, reţinând în mod corect că ordinul de protecţie dat de instanţa străină a fost valabil până la data de 26 noiembrie 2008, dată situată mult anterior celei la care reclamantul a sesizat instanţa română cu cererea de exequator.

Criticile recurentului care vizează fondul cauzei nu pot fi analizate, având în vedere împrejurarea că instanţa nu a trecut peste una dintre condiţiile de sesizare a instanţei.

În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul O.D. împotriva deciziei civile nr. 119 din 25 septembrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2014.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2072/2014. Civil. Exequator (recunoasterea inscrisurilor si hotararilor straine). Recurs