ICCJ. Decizia nr. 2096/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2096/2014
Dosar nr. 2103/180/2012*
Şedinţa publică din 1 iulie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal dosar declinat de la Judecătoria Bacău, reclamantul T.T.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC R. SA Oneşti obligarea pârâtei la plata sumei de 200.000 lei reprezentând daune pentru încălcarea drepturilor de autor.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că pârâta a folosit la sistemul de distribuţie în anul 1997 cu ocazia modernizării turnului de răcire nr. 1 elemente brevetate de el, respectiv sistemul de distribuţie format din ţevi metalice sub formă concentrică prevăzute cu dispoziţii de împrăştiere a apei de tip centrifugal-tangenţial. A mai arătat că aceleaşi elemente mai apar la acelaşi turn de răcire şi cu ocazia reparaţiei capitale din 2004. A mai arătat că elementele în cauză au fost brevetate conform brevetului nr. 112214C.
În drept şi-a întemeiat cererea pe art. 59, art. 32 alin. (2) şi art. 67 (fără a specifica actul normativ) şi art. 970, 1.073, 1.082 C. civ.
Prin Sentinţa civilă nr. nr. 340 din 04 februarie 2013 a Tribunalului Bacău a fost respinsă excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată şi admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, învestită cu soluţionarea apelului declarat de reclamant, prin Decizia nr. 108 din 28 noiembrie 2013, a respins calea de atac, ca nefondată, pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 59 alin. (4) din Legea nr. 64/1991 "încălcarea drepturilor prevăzute la art. 32 alin. (1) de către terţi după publicarea cererii de brevet de invenţie atrage pentru persoanele vinovate obligaţia de despăgubire potrivit dreptului comun (...)". În cauză, având în vedere natura patrimonială a obiectului acţiunii, este incident termenul de prescripţie 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 care începe să curgă potrivit art. 7 şi 12 din decret, de la data când s-a născut dreptul la acţiune.
În speţă dreptul la acţiune al reclamantului s-a născut cel mai târziu de la data când pârâta a încălcat ultima oară drepturile reclamantului prevăzute de art. 32 alin. (1) din Legea 64/1991, iar din înscrisurile de la dosar rezultă aşa cum a reţinut şi prima instanţă că pârâta nu ar mai încălca drepturile reclamantului încă din anul 2008 când a oprit instalaţia de la turnul de răcire nr. 1. Mai mult de atât, reclamantul a avut cunoştinţă de faptul că pârâta ar utiliza elemente brevetate de acesta cu mai mult de 3 ani înainte de introducerea acţiunii, respectiv înainte de data de 10 februarie 2009; astfel, din memoriul depus a rezultat că reclamantul avea cunoştinţă despre modul cum a fost realizat şi modernizat turnul de răcire, deoarece aceasta a fost făcută de un fost subaltern de-al său, modernizare ce a avut loc în anul 1997, iar apoi reparat în anul 2004, iar în consecinţă la data de 09 octombrie 2009 a şi formulat o plângere penală faţă de pârâtă privind aceleaşi drepturi. De asemenea în cauză nu este incident vreun caz de întrerupere a prescripţiei extinctivă prevăzute limitativ de art. 16 din Decretul nr. 167/1958, soluţia de neîncepere a urmăririi penale dată în urma plângerii penale formulate de reclamant nefiind de natură a întrerupe prescripţia.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, criticând decizia sub aspectul greşitei aplicări a dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958 deoarece acest act normativ nu poate anula Legea nr. 64/1991 care este o lege specială, având astfel prioritate.
Hotărârea Curţii de Apel se bazează pe prezumţii referitoare la data la care reclamantul a cunoscut aplicarea brevetului, prezumţie falsă.
O altă critică se referă la faptul că în mod greşit nu a fost încuviinţată expertiza tehnică de specialitate pentru a fi dovedit existenţa elementelor brevetate.
Intimata R. SA, prin întâmpinarea formulată în condiţiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ. invocă nulitatea recursului întrucât nu sunt indicate motive de nelegalitate, pe fond, solicitând respingerea căii de atac.
Înalta Curte, analizând decizia prin raportare la criticile formulate, reţine caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.
Prioritar, Înalta Curte învederează că îşi însuşeşte în totalitate considerentele de fapt şi de drept avute în vedere de instanţa superioară de fond la pronunţarea hotărârii.
Recurentul invocă greşita aplicare a dispoziţiilor referitoare la prescripţia extinctivă a dreptului la acţiune prin raportare la prevederile Legii nr. 64/1991, critică de nelegalitate ce va fi analizată din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Conform art. 32 "Brevetul de invenţie conferă titularului său un drept exclusiv de exploatare a invenţiei pe întreaga sa durată.
(2) Este interzisă efectuarea fără consimţământul titularului a următoarelor acte:
a) fabricarea, folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în vederea folosirii, oferirii spre vânzare ori vânzării, în cazul în care obiectul brevetului este un produs;
b) utilizarea procedeului, precum şi folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în aceste scopuri al produsului obţinut direct prin procedeul brevetat, în cazul în care obiectul brevetului este un procedeu".
Reclamantul invocă utilizarea invenţiei sale de către pârâtă fără acordul său, ceea ce determină incidenţa lit. a) a art. 32 alin. (1), alin. (2) lit. b) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie.
Legiuitorul a stabilit prin art. 59 alin. (4) din Legea nr. 64/1991 că încălcarea acestor drepturi atrage obligaţia de despăgubire potrivit dreptului comun.
Fiind în prezenţa unui drept patrimonial, acesta este supus prevederilor art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, conform cărora dreptul la acţiune, având obiect un drept patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
Or, termenul stabilit de legiuitor este de 3 ani conform art. 3 din actul normativ menţionat.
Potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958 prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune, iar în cazul existenţei unor prestaţii succesive, dreptul la acţiune cu privire la fiecare din aceste prestaţiuni se stinge printr-o prescripţie deosebită, conform art. 12 din acelaşi act normativ.
Cu alte cuvinte, aserţiunea recurentului în sensul că trebuia să se dea eficienţă doar dispoziţiilor legii privind brevetele de invenţie este lipsită de temei legal, în condiţiile în care norma juridică specială - art. 59 alin. (4) din Legea nr. 64/1991 - trimite pe autorul ale cărui drepturi de proprietate intelectuală au fost încălcate la dispoziţiile de drept comun în vederea acoperii prejudiciului suferit ca urmare a faptei pretins ilicite săvârşite de un terţ.
Nu subzistă nici critica referitoare la împrejurarea că instanţa a operat doar cu prezumţii la darea soluţiei când, în realitate, instanţele anterioare, analizând probatoriul administrat în cauză, au stabilit situaţia de fapt, respectiv data de la care s-a născut cel mai târziu dreptul la acţiune al reclamantului, la care au aplicat dispoziţiile referitoare la prescripţia extinctivă a dreptului la acţiune în situaţia existenţei unui drept patrimonial.
Critica referitoare la greşita soluţie a primei instanţe privind neadministrarea probei cu expertiză tehnică de specialitate nu poate fi primită întrucât obiect al recursului este, potrivit art. 299 C. proc. civ., decizia pronunţată în etapa devolutivă a procesului.
Recurentul nu critică soluţia dată de instanţa de apel cu privire la acest aspect şi anume lipsa de utilitate a probei faţă de împrejurarea că pricina a fost soluţionată pe cale de excepţie, aşa încât cele învederate nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului.
Înalta Curte, pentru cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul T.T.A. împotriva Deciziei nr. 108 din data de 28 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iulie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2094/2014. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2103/2014. Civil. Brevete de invenţii. Recurs → |
|---|
