ICCJ. Decizia nr. 2103/2014. Civil. Brevete de invenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2103/2014
Dosar nr. 38794/3/2012
Şedinţa publică din 1 iulie 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă Deciziei nr. 241A din data de 17 decembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanţii-reclamanţi S.R., M.M.P. şi S.M.M. împotriva Sentinţei civile nr. 204 din 6 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în contradictoriu cu intimaţii - pârâţi SC T.G. DDBB SRL şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la data de 30 iunie 2006, reclamantul S.M. a chemat în judecată pe pârâtul Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci solicitând instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să dispună:
1. anularea brevetului de invenţie 115311 retipărit „Inductor rotativ de maşină electrică, cu magneţi permanenţi şi circuit magnetic variabil”, obţinut în urma revocării parţiale de către O.S.I.M. a B.I. 115311 iniţial, motivat de faptul că obiectul invenţiei nu este un inductor, ci un dispozitiv centrifugal şi de faptul că s-a făcut o greşită aplicare a regulii 37 (6) din H.G. nr. 152/1992;
2. anularea brevetului de invenţie 115311 iniţial, motivat de nerespectarea condiţiilor pentru existenţa unei invenţii brevetabile conform, art. 7 - 11 din Legea nr. 64/1991 combinat cu regula 10;
3. reformularea corectă şi repunerea în drepturi a conţinutului descrierii şi revendicărilor făcute pe baza figurilor 1 - 9 a CBI 92-01024 din 23 iulie 1992, îngrădit cu scopul vădit ca soluţia invenţiei să fie atribuită CBI 97-01050.
Ulterior s-a dispus introducerea în cauză a SC ICPE - I.C.M.E. SA Bucureşti, iar la data de 23 ianuarie 2007 a fost admisă excepţia inadmisibilităţii capătului 3 din cererea de chemare în judecată, având ca obiect reformularea corectă şi repunerea în drepturi a conţinutului descrierii şi revendicărilor.
Prin Sentinţa civilă nr. 601 din 1 aprilie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins cererea reclamantului ca fiind rămasă fără obiect, constatându-se că titularul brevetului 115311 a fost decăzut din drepturile ce decurg din brevet ca urmare a neplăţii taxelor de menţinere în vigoare a brevetului pentru perioada 1997 - 2008.
Prin Decizia civilă nr. 43 din 24 februarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală a admis apelul formulat de reclamantul S.M., fiind considerată greşit respinsă cererea ca fiind lipsită de obiect; prin aceeaşi decizie s-a statuat că excepţia inadmisibilităţii capătului 3 al cererii de chemare în judecată a fost corect soluţionată.
În rejudecare, prin Sentinţa civilă nr. 526 din 7 aprilie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la capătul 1 de cerere, având ca obiect anularea brevetului de invenţie 115311 retipărit şi a respins acest capăt de cerere pentru autoritate de lucru judecat; a admis excepţia inadmisibilităţii capătului 2 de cerere, având ca obiect anularea brevetului de invenţie 115311 iniţial şi a respins ca inadmisibil acest capăt de cerere.
În esenţă, tribunalul a reţinut autoritatea de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 1352 din 19 septembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă cu privire la capătul 1 al prezentei cereri de chemare în judecată, respectiv anularea brevetului 115311 retipărit; s-a constatat inadmisibilitatea capătului 2 al cererii de chemare în judecată având ca obiect anularea brevetului 115311 iniţial, deoarece reclamantul avea o altă cale de atac, cererea de revocare, pe care, de altfel, a şi folosit-o; în ceea ce priveşte capătul 3 al acţiunii iniţiale, instanţa a apreciat că această cerere a fost soluţionată irevocabil în primul ciclu procesual prin admiterea excepţiei inadmisibilităţii, tribunalul nemaifiind învestit cu această cerere în rejudecare.
Prin Decizia civilă nr. 245A din 28 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală a admis apelul declarat de apelantul-reclamant, a desfiinţat în parte sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, doar în ceea ce priveşte capătul de cerere care priveşte anularea brevetului de invenţie 115311 retipărit în raport de prevederile Regulilor nr. 24, 13 alin. (1), lit. a), d), f), 15 alin. (2) lit. a) din H.G. nr. 152/1992, respectiv art. 44 şi art. 60 din Legea nr. 64/1991 combinate cu regulile 7 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 152/1992; au fost păstrate dispoziţiile privind admiterea excepţiilor autorităţii de lucru judecat pentru celelalte cauze de nulitate ale brevetului nr. 115311 retipărit şi inadmisibilităţii capetelor 1 şi 3 din cererea de chemare în judecată.
Prin Decizia civilă nr. 611 din 3 februarie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă a admis recursul declarat de recurentul S.M. împotriva deciziei sus-menţionate, a modificat în parte decizia şi a trimis cauza spre rejudecarea cererii de anulare a brevetului retipărit; au fost păstrate celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei; a fost respins ca nefondat recursul declarat de pârâta SC ICPE - I.C.M.E. SA Bucureşti.
La rejudecarea cauzei, urmare decesului reclamantului S.M., au fost introduşi în cauză moştenitorii acestuia, respectiv S.R., M.M.P. şi S.M.M.
Prin Sentinţa civilă nr. 204 din 31 ianuarie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea având ca obiect anularea brevetului retipărit, reţinându-se următoarele motive:
Obiectul cererii cu care a fost învestit tribunalul în rejudecare, constă numai în soluţionarea capătului 1 al cererii iniţiale, respectiv cererea având ca obiect anularea brevetului de invenţie nr. 115311 retipărit, lucru care rezultă din dispozitivul deciziei de recurs pronunţată în cauză.
În cadrul procedurii anterioare de revocare a brevetului, declanşată de acelaşi reclamant, finalizată prin Sentinţa civilă nr. 1352 pronunţată la data de 19 septembrie 2001 de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în Dosar nr. 6954/2000, a fost analizată irevocabil existenţa condiţiilor de brevetabilitate raportat la anterioritatea pretinsă de reclamant, dată de propria cerere de brevet; în acea cauză a fost efectuată o expertiză tehnică, concluzia instanţei, cu caracter irevocabil, concluziile fiind în sensul existenţei noutăţii şi a îndeplinirii condiţiilor de brevetabilitate conform art. 7 - 10 din Legea nr. 64/1991, acestea fiind motivele de nulitate reiterate şi în prezenta cerere de chemare în judecată.
În al doilea ciclu procesual s-a stabilit prin Decizia civilă nr. 611 din 3 februarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă că nu există autoritate de lucru judecat, cât timp obiectul celor două cereri este strict formal diferit: cererea soluţionată prin Sentinţa civilă nr. 1352 pronunţată la data de 19 septembrie 2001 de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în Dosar nr. 6954/2000 a avut ca obiect revocare brevet, în vreme ce prezenta cerere de chemare în judecată are ca obiect nulitate.
Reţinând că această soluţie se impune cu puterea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ. şi reţinând şi faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut lipsa autorităţii de lucru judecat exclusiv prin prisma lipsei identităţii formale a obiectului celor două acţiuni, tribunalul a constatat că nu poate fi ignorată puterea de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 1352 pronunţată la data de 19 septembrie 2001 de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în Dosar nr. 6954/2000, neputându-se ca într-un litigiu ulterior (fie şi cu un alt obiect al acţiunii) să se statueze în mod diferit asupra unor aspecte asupra cărora s-a pronunţat în mod irevocabil o altă instanţă judecătorească.
Tribunalul a reţinut că, în ceea ce priveşte motivele de nulitate privind inexistenţa noutăţii şi a condiţiilor de brevetabilitate prevăzute de dispoziţiile art. 7 - 11 din Legea nr. 64/1991, cererea este neîntemeiată, impunându-se cu putere de lucru judecat analiza făcut de instanţă în mod irevocabil prin Sentinţa civilă nr. 1352 pronunţată la data de 19 septembrie 2001 de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în Dosar nr. 6954/2000, între aceleaşi părţi.
În subsidiar, ca argument al netemeiniciei, tribunalul a reţinut concluziile raportului de expertiză întocmit în primul ciclu procesual, probă câştigată cauzei, în sensul că, analizând în paralel revendicările brevetului retipărit contestat şi revendicările depozitului invocat de reclamant pentru dovedirea anteriorităţii, s-a constatat că acesta din urmă nu conţine o anterioritate distrugătoare de noutate sau de activitate inventivă şi că după revocarea parţială a brevetului iniţial nu mai există nicio suprapunere peste oricare din revendicările reclamantului.
Cercetând argumentele invocate, Tribunalul a constatat neîntemeiate şi celelalte motive de nulitate, ce vizau încălcarea Regulilor 7, 13 alin. (1) lit. a), lit. d), lit. f), 15 şi 24 din H.G. nr. 152/1992.
Instanţa de apel a reţinut următoarele considerente în analiza criticilor formulate împotriva sentinţei primei instanţe:
În ceea ce priveşte raportul de expertiză criticat, tribunalul a arătat în mod expres că acesta a constituit doar un motiv subsidiar pentru respingerea cererii de anulare a brevetului de invenţie nr. 115311 retipărit, argumentul principal fiind acela al puterii de lucru judecat al analizei făcute în mod irevocabil prin Sentinţa civilă nr. 1352 pronunţată la data de 19 septembrie 2001 de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în Dosar nr. 6954/2000, între aceleaşi părţi, dosar ce a avut ca obiect revocarea aceluiaşi brevet.
Or, cu privire la acest argument, apelanţii-reclamanţi nu au formulat critici, iar în aplicarea art. 292 alin. (2) C. proc. civ., Curtea a constatat că raţionamentul juridic al primei instanţe a fost unul corect sub aspectul distincţiei dintre autoritatea de lucru judecat, ce presupune o identitate formală de părţi, obiect şi cauză, şi puterea de lucru judecat, ce are în vedere constatările din cuprinsul unei hotărâri irevocabile pronunţate între părţi cu privire la chestiuni ce constituie atât motive de revocare, cât şi motive de anulare a unui brevet. Câtă vreme printr-o hotărâre irevocabilă pronunţată între aceleaşi părţi s-a constatat îndeplinirea condiţiilor de brevetabilitate prin raportare la anterioritatea pretinsă de reclamant, dată de propria cerere de brevet, instanţa învestită cu acţiunea în nulitatea brevetului pentru pretinsa neîndeplinire a aceloraşi condiţii de brevetabilitate, acţiune cu aceleaşi părţi, nu ar putea pronunţa o soluţie contrară celei dintâi.
Soluţia primei instanţe respectă, de asemenea, prevederile art. 315 C. proc. civ., întrucât ceea ce s-a reţinut într-un ciclu procesual anterior de către Înalta Curte a fost lipsa autorităţii de lucru judecat, prin prisma lipsei de identitate între acţiunea în revocare şi cea în anulare a brevetului. Or, astfel cum s-a arătat mai sus, chestiunea distinctă a puterii de lucru judecat nu a fost analizată până în prezent în dosar.
În ceea ce priveşte raportul de expertiză întocmit în faţa tribunalului la judecata în fond într-un ciclu procesual anterior, avut în vedere de instanţa de fond ca argument subsidiar pentru respingerea cererii, s-a constatat, argumentat, că sunt neîntemeiate criticile apelanţilor.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii S.R., S.M.M., M.M.P., criticând-o pentru următoarele motive:
1. Reclamantul a solicitat instanţelor să analizeze condiţiile de valabilitate a brevetelor a căror anulare se solicită prin prisma cererilor de brevet şi nu a brevetelor.
Nu pot exista două brevete identice, însă trebuie verificate condiţiile de valabilitate ale cererilor de brevet care stau la baza eliberării brevetelor, prin acestea revendicându-se aceeaşi elemente.
2. Tribunalul Bucureşti a respins cererea fără a se supune dispoziţiilor instanţei de recurs în a analiza valabilitatea brevetului de invenţie 115311 retipărit.
Chiar dacă Înalta Curte a reţinut că nu există autoritate de lucru judecat prin prisma identităţii formale a celor 2 acţiuni, acesta a constatat ca nu poate fi ignorată puterea de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 1352/2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul 6954/2000.
3. Cât priveşte puterea de lucru judecat, reţine instanţa de apel că nu ar fi formulat critici, deşi acesta a fost motivul principal pentru care instanţa de fond a respins acţiunea.
Se subliniază sub acest aspect că instanţa de fond cât şi instanţa de apel nu putea trece peste dispoziţiile instanţei de recurs, respectiv motivul pentru care fusese casată cauza şi trimisă spre rejudecare.
Totodată, instanţa de apel este o instanţă de control judiciar cu caracter devolutiv, aceasta fiind obligată să analizeze cauza sub toate aspectele, iar motivele de ordine publică, chiar dacă nu au fost arătate de parte, se analizează din oficiu.
Motivarea instanţei de apel cum că raţionamentul juridic al primei instanţe a fost unul corect sub aspectul distincţiei dintre autoritate de lucru judecat, ce presupune o identitate formală de părţi, obiect şi cauză şi cuprinsul unei hotărâri irevocabile pronunţate între părţi, fiind îndeplinite prevederile art. 315 C. proc. civ., întrucât ICCJ nu a analizat puterea de lucru judecat, nu este legală.
Faţă de acest aspect, puterea de lucru judecat nu este o veritabilă excepţie procesuală la momentul analizării cauzei, prin menţinerea dispoziţiilor luate prin hotărâri de către celelalte instanţe care au analizat cauza sub acest aspect, rămânând irevocabil stabilită autoritatea de lucru judecat, instanţa de apel neputând neglija acest lucru.
4. În toate căile de atac s-au încălcat dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că nu s-a analizat pricina pe fond, ci s-a încercat să se soluţioneze cauza dându-se prioritate excepţiilor invocate de partea adversă, pe baza unei expertize lovită în parte de nulitate - cu detalierea criticilor ce vizează modul de soluţionare a motivelor de apel aferente, împiedicându-se dreptul reclamatului la o justă şi corectă judecată.
Analizând criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului, în considerarea argumentelor ce succed:
1. Potrivit art. 40 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, în forma în vigoare la data sesizării instanţei (normă menţinută şi în urma republicărilor) brevetul de invenţie poate fi anulat în tot sau în parte, la cererea unei persoane interesate, când se constată că la data înregistrării cererii de brevet de invenţie nu erau îndeplinite condiţiile pentru existenţa unei invenţii brevetabile.
Întrucât brevetul de invenţie este vizat de norma legală, este nefondată prima critică, prin care se solicită verificarea cererilor de acordare a brevetelor şi revendicările formulate prin acestea.
2. În soluţionarea cauzei, cu ocazia rejudecării, instanţa de apel era ţinută doar de dezlegarea privind inexistenţa autorităţii de lucru judecat, în aplicarea art. 315 C. proc. civ.
Prin urmare, cum în mod corect s-a reţinut în cauză, instanţa putea să analizeze prezumţia de lucru judecat, care este distinctă de excepţia lucrului judecat.
Prezumţia de lucru judecat este reglementată ca mijloc de probă, având valoarea unei prezumţii, aşa cum rezultă din art. 1200 alin. (4) C. civ., cu caracter absolut între părţi, irefragabil, nefiind primită nicio dovadă împotriva ei, conform art. 1202 alin. (2) C. civ. care arată că „legea, în puterea unei asemenea prezumţii, anulează un act oarecare sau nu dă drept de a se reclama în judecată”.
Dacă a avut loc o judecată anterioară între părţi, fără a exista identitatea de obiect şi cauză, în cadrul căreia a fost dezlegată o anumită problemă de drept, aceasta se va impune în judecata ulterioară cu forţa prezumţiei de lucru judecat - ca mijloc de probă ce face dovada unui anumit mod de rezolvare a unui litigiu anterior, şi nu cu cea a excepţiei de lucru judecat ce s-ar opune unei noi judecăţi. Ceea ce s-a rezolvat jurisdicţional între părţi va fi opus, fără dreptul de a se administra proba contrarie, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluţionat.
Excepţia lucrului judecat oricum nu s-ar putea discuta, fiind o chestiune dezlegată prin decizia de recurs pronunţată anterior în cauză, prin care s-a constatat inexistenţa triplei identităţi de elemente pentru a opera.
3. Într-adevăr, în ceea ce priveşte puterea de lucru judecat, s-a reţinut de instanţa de apel că nu s-au formulat critici prin cererea de apel, deşi acesta a fost motivul principal pentru care instanţa de fond a respins acţiunea, însă s-a analizat sentinţa, cu referire la art. 292 alin. (2) C. proc. civ.
Înlăturarea acestuia considerent al deciziei a fost justificată de către reclamanţii-recurenţi pe argumentul că atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel nu putea trece peste dispoziţiile instanţei de recurs, respectiv motivul pentru care fusese casată cauza şi trimisă spre rejudecare - urmând a fi avute în vedere sub acest aspect cele arătate mai sus sub pct. 2.
În acelaşi context, reclamanţii-recurenţi s-au prevalat şi de faptul că instanţa de apel este o instanţă de control judiciar cu caracter devolutiv, care este obligată să analizeze cauza sub toate aspectele, inclusiv pentru motivele de ordine publică din oficiu, chiar dacă acestea nu au fost arătate de parte.
Caracterul devolutiv al judecăţii în apel trebuie coroborat însă cu dispoziţiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, motivele de ordine publică putând fi invocate din oficiu.
Numai în cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprind motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă, aşa cum prevede art. 292 alin. (2) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte distincţia dintre prezumţia lucrului judecat şi excepţia lucrului judecat urmează a fi avute în vedere cele reţinute mai sus, inclusiv sub aspect probator.
Considerentele deciziei sub acest aspect sunt confirmate prin prezenta decizie, în limitele analizate, în condiţiile în care în cererea de recurs nu se regăsesc critici sub aspectul legalităţii operării prezumţiei, respectiv a greşelilor săvârşite în recunoaşterea elementelor acesteia, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
4. Dreptul de acces la justiţie, în lumina art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Omului, nu este un drept absolut, fiind supus unor limitări admise în jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, justificate şi impuse de protejarea şi a principiului securităţii raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluţie definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată.
Criticile referitoare la valabilitatea raportului de expertiză nu se mai impune a fi analizate, în condiţiile în care argumentul aferent are un caracter subsidiar, iar argumentul principal a fost confirmat prin prezenta decizie, în considerarea celor anterior reţinute.
Constatând, prin urmare, că nu sunt fondate criticile formulate, Înalta Curte urmează să facă aplicarea dispoziţiilor art. 304 pct. 5 şi 9 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., dispunând în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii S.R., S.M.M., M.M.P. împotriva Deciziei nr. 241A din data de 17 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iulie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2096/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2105/2014. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
