ICCJ. Decizia nr. 2159/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2159/2014
Dosar nr. 4995/118/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 10 septembrie 2014
Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin Decizia nr. 17/C din 10 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă în dosarul nr. 4995/118/2013, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta Constantinescu Ileana împotriva Sentinţei civile nr. 3570 din 24 septembrie 2013 a Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Municipiul Medgidia, prin primar, Primarul municipiului Medgidia şi Primăria municipiului Medgidia.
Împotriva acestei hotărâri definitive a declarat recurs reclamanta C.I., ce a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa la data de 20 mai 2014 şi înaintat de această instanţă, la data de 28 mai 2014, înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie spre soluţionare.
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat, la data de 19 iunie 2014, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul nu este admisibil.
Completul de filtru CF11, la data de 19 iunie 2014, a luat act de conţinutul raportului, dispunând comunicarea acestuia către părţile în litigiu, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Potrivit dovezilor din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat atât recurentei-reclamante, cât şi intimaţilor-pârâţi.
Recurenta-reclamantă C.I. a depus punct de vedere asupra raportului, fiind transmis prin fax la data de 27 iunie 2014 şi prin poştă la data de 1 iulie 2014, iar intimaţii-pârâţi Primăria municipiului Medgidia, Primarul municipiului Medgidia şi Municipiul Medgidia, prin primar au depus punct de vedere la 2 iulie 2014, cu respectarea termenului de 10 zile de la comunicare, prevăzut de art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
La data de 9 septembrie 2014, constatându-se că se poate trece la examinarea recursului, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin, (4) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 10 septembrie 2014, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 4995/118 din 14 mai 2013, reclamanta C.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Medgidia, prin primar, Primarul municipiului Medgidia şi Primăria municipiului Medgidia ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea Dispoziţiei nr. 379 din 15 aprilie 2013 prin care a fost respinsă Notificarea nr. 37/2013 pe motiv că nu a fost depusă în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Prin urmare, decizia recurată a fost pronunţată în soluţionarea unui apel într-o cauză având ca obiect contestaţia formulată împotriva dispoziţiei de respingere a notificării, acţiunea reclamantei încadrându-se astfel în ipoteza reglementată prin dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Potrivit dispoziţiilor 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, „Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel".
După intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, aceste prevederi trebuie însă coroborate cu dispoziţiile alin. (1) şi (2) ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în M. Of. al României nr. 365 din 30 mai 2012, care prevăd următoarele:
„(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară. "
Legea nr. 10/2001 este o lege specială, astfel că textele de lege citate au incidenţă în cauza pendinte.
Totodată, se reţine că, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.
De asemenea, conform art. 483 alin, (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului, hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.
În acest context, trebuie subliniat că principiul legalităţii căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.
Prin urmare, faţă de dispoziţiile legale anterior menţionate, se constată că Decizia civilă nr. 17/C din 10 martie 2014 a Curţii de Apel Constanţa - recurată în prezenta cauză, este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.
În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 248 alin. (1) raportat la dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta C.I. împotriva Deciziei nr. 17/C din 10 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2155/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2160/2014. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
