ICCJ. Decizia nr. 218/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 218/2014
Dosar nr. 13481/86/2011*
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 29 din 16 mai 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă, a fost respinsă, ca tardiv formulată, cererea de revizuire formulată de revizuienta T.V., prin procurator S.M., împotriva sentinţei civile nr. 1693 din data de 30 martie 2010, pronunţată de Judecătoria Suceava.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că p rin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 25 ianuarie 2011, sub nr. 748/86/2011, revizuenta T.V., prin mandatar S.M., a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii Comisia locală de fond funciar S., prin Primar L.I., R.C.G. decedat, R.G.G.C., N.G.F., S.G.L., Comisia Judeţeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 Suceava, R.C.I., S.M. şi S.C.E., revizuirea deciziei nr. 119 din 18 ianuarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 4996/314/2009 al Tribunalului Suceava.
Revizuenta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 322 pct. 2, pct. 4, pct. 5 şi pct. 7 C. proc. civ.
În ce priveşte cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., a arătat sentinţa civilă nr. 1693 din 30 martie 2010, confirmată prin decizia nr. 119 din 18 ianuarie 2011 a Tribunalului Suceava încalcă puterea de lucru judecat de care se bucură decizia civilă nr. 369 din 26 martie 2006 a Tribunalului Suceava şi sentinţa nr. 192 din 27 martie 2008 a Tribunalului Bacău.
La termenul de judecată din data de 4 octombrie 2011, instanţa a disjuns cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., iar în urma disjungerii, cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 14 octombrie 2011, sub nr. 13481/86/2011. P rin decizia nr. 115 din 14 noiembrie 2011, Tribunalul Suceava a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Suceava.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că, potrivit art. 323 alin. (2) teza I C. proc. civ., în cazul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa sau instanţele care au dat hotărârile potrivnice. Cum în speţă se invocă contrarietatea de hotărâri pronunţate de tribunal, faţă de norma imperativă invocată, s-a constatat că se impune, în temeiul art. 158 alin. (3) C. proc. civ., admiterea excepţiei necompetenţei materiale şi declinarea competenţei de soluţionare a cererii de revizuire în favoarea Curţii de Apel Suceava.
Prin decizia civilă nr. 3 din 22 februarie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă, cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă, întrucât, potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ., „revizuirea poate fi formulată împotriva unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţa de recurs atunci când evocă fondul”, respectiv împotriva unei hotărâri judecătoreşti prin care s-a rezolvat fondul pretenţiilor formulate de reclamanta prin cererea de chemare în judecată.
Or, prin decizia civilă nr. 119 din 18 ianuarie 2011, indicată de revizuientă ca fiind hotărârea supusă revizuirii, Tribunalul Suceava a respins recursul pârâtei T.V., prin mandatar S.M. fără a evoca fondul acţiunii formulate de reclamanta Comisia locală de fond funciar S., prin Primar, menţinând situaţia de fapt stabilită de instanţa de fond.
Constatând că decizia împotriva căreia s-a formulat prezenta cerere de revizuire nu se încadrează între cele enumerate de dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., Curtea de Apel Suceava a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.
Revizuenta T.V. a formulat recurs împotriva acestei decizii, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut că instanţa de revizuire nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, întrucât obiectul cererii de revizuire a fost sentinţa civilă nr. 1693 din 30 martie 2010 pronunţată de Judecătoria Suceava în Dosar nr. 4996/314/2009, care contrazice prin considerentele sale atât decizia civilă nr. 369/2006 a Tribunalului Suceava, cât şi sentinţa civilă nr. 192/2008 a Tribunalului Bacău, secţia contencios administrativ. Aşadar, cererea sa de revizuire trebuia soluţionată în compunerea legală pentru soluţionarea cererii în primă instanţă (un judecător), iar Curtea de Apel Suceava a soluţionat cererea în compunere de trei judecători.
O altă critică a constat în pretinsa eroare cu privire la hotărârea a cărei anulare a solicitat-o pe calea revizuirii întemeiate pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., aceasta fiind sentinţa civilă nr. 1693 din 30 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 4996/314/2009 de Judecătoria Suceava.
Prin decizia nr. 282 din 25 ianuarie2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat decizia nr. 3 din 22 februarie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, reţinând următoarele:
Deşi recurenta invocă eroarea instanţei de revizuire cu privire la obiectul căii extraordinare de atac într-un al doilea motiv de recurs, Înalta Curte a constatat că ordinea de analiză a criticilor formulate este inversă, întrucât nelegala compunere a instanţei de revizuire (primul motiv de recurs) decurge din greşita stabilire a obiectului cererii.
Recurenta revizuentă susţine în cel de-al doilea motiv de recurs că obiectul cererii sale de revizuire nu este decizia civilă nr. 119 din 18 ianuarie 2011 a Tribunalului Suceava, ci sentinţa civilă nr. 1693 din 30 martie 2010 pronunţată de Judecătoria Suceava.
Verificând acest aspect, Înalta Curte a constatat că prin cererea introductivă revizuienta a solicitat „revizuirea sentinţei civile nr. 1693 din 30 martie 2010, confirmată prin decizia civilă nr. 119 din 18 ianuarie 2011 de către Tribunalul Suceava”, întrucât aceasta „contrazice decizia civilă nr. 369/2006 şi sentinţa civilă nr. 192 din 27 martie 2008, ignorându-se puterea de lucru judecat.”
Prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. obligă judecătorul cauzei să se pronunţe asupra obiectului cererii deduse judecăţii, normă în aplicarea căreia curtea de apel trebuia să analizeze cererea de revizuire a sentinţei civile nr. 1693 din 30 martie 2010 a Judecătoriei Suceava, iar nu a deciziei civile 119 din 18 ianuarie 2011 a Tribunalului Suceava „prin care aceasta a fost confirmată”, astfel cum revizuienta a precizat.
Încălcarea acestei norme este susceptibilă de încadrare în dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., ipoteză de casare ce s-a reţinut ca incidentă în cauză prin reîncadrarea celei de-a doua critici formulate de recurentă.
Cum a fost schimbat obiectul cererii de revizuire deduse judecăţii, Înalta Curte a constatat că instanţa anterioară nu a intrat în cercetarea fondului cererii cu care a fost în mod real învestită, motiv pentru care a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
S-a constatat că motivul de recurs privind nelegala compunere a completului de judecată ce a pronunţat decizia recurată a rămas fără obiect, dată fiind împrejurarea că din cauza erorii cu privire la obiectul învestirii, curtea de apel a judecat în compunerea prevăzută de lege pentru soluţionarea unui recurs (3 judecători), iar nu a unei cereri formulate în primă instanţă (corespunzătoare sentinţei ca obiect la revizuirii, pronunţată de un judecător).
În rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă, la data de 5 aprilie 2013, sub nr. de Dosar 13481/86/2011*.
La termenul din 16 mai 2013, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, a invocat din oficiu excepţia tardivităţii cererii de revizuire a sentinţei civile nr. 1693 din 30 martie 2010 a Judecătoriei Suceava.
Excepţia exercitării tardive a căii de atac vizează încălcarea unei norme cu caracter imperativ [art. 324 alin. (1) C. proc. civ.], aşadar este o excepţie absolută ce poate fi invocată din oficiu, iar neexercitarea revizuirii în termenul prevăzut de lege atrage decăderea, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc. civ.
Prin cererea de revizuire se invocă o contradicţie între sentinţa civilă nr. 1693 din 30 martie 2010 a Judecătoriei Suceava (Dosar nr. 4996/314/2009), pe de o parte, şi decizia nr. 369 din 26 martie 2006 a Tribunalului Suceava, secţia civilă (Dosar nr. 887/C/2006) şi sentinţa civilă nr. 192 din 27 martie 2008 a Tribunalului Bacău, secţia comercială şi contencios administrativ (Dosar 4316/110/2007), pe de altă parte.
Conform art. 322 pct. 7 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., revizuirea se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceiaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate; aceste dispoziţii se aplică şi în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs.
Potrivit art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 alin. (1) de la comunicarea hotărârilor definitive, iar când hotărârile au fost date de instanţe de recurs după evocarea fondului de la pronunţare; pentru hotărârile prevăzute la punctul 7 alin. (2) de la pronunţarea ultimei hotărâri.
În speţă, s-a reţinut că sentinţa civilă nr. 1693 din 30 martie 2010 a Judecătoriei Suceava (a cărei revizuire se solicită) a fost comunicată revizuentei la data de 10 mai 2010, astfel cum rezultă din dovada de comunicare din Dosarul nr. 4996/314/2009 al Judecătoriei Suceava.
S-a reţinut, de asemenea, că de la data comunicării acestei sentinţe şi până la data formulării cererii de revizuire, 25 ianuarie 2011, a trecut mai mult de o lună.
Împotriva acestei sentinţe revizuienta T.V. a declarat recurs fără a indica motivele de recurs conform, art. 304 C. proc. civ.
Din criticile invocate, rezultă că acestea pot fi încadrate în conţinutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, revizuienta susţine că instanţa a aplicat greşit legea, deoarece intimaţii nu au invocat excepţia tardivităţii cererii de revizuire şi invocând din oficiu excepţia tardivităţii cererii de revizuire nu a observat că revizuienta solicita anularea ambelor hotărâri, atât cea a instanţei de fond, cât şi cea care a confirmat-o, adică decizia pronunţată în recurs. În calea de atac a revizuirii pentru contrarietate de hotărâri se examinează dacă şi în ce măsură hotărârea pronunţată în al doilea proces a încălcat autoritatea lucrului judecat a hotărârii date în primul proces. Contrarietatea cu hotărârea pronunţată în primul litigiu se referă nu numai la hotărârea instanţei de fond, dar şi la aceea a instanţei de recurs, pronunţate în al doilea litigiu.
Recursul va fi respins.
Potrivit art. 322 pct. 7 „Revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare precum şi a unei hotărâri dară de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere (…) dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate. Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs.”
Potrivit dispoziţiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. „Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, pct. 2 şi pct. 7 alin. (1) de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanţe de recurs după evocarea fondului, de la pronunţare; pentru hotărârile prevăzute la pct. 7 alin. (2) de la pronunţarea ultimei hotărâri”.
Analizând cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se constată că este tardivă.
Art. 322 C. proc. civ. statuează că în această situaţie, a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună.
În speţă, sentinţa civilă nr. 1693 din 30 martie 2010 a Judecătoriei Suceava (a cărei revizuire se solicită) a fost comunicată revizuentei la data de 10 mai 2010, astfel cum rezultă din dovada de comunicare din Dosarul nr. 4996/314/2009 al Judecătoriei Suceava. De la data comunicării acestei sentinţe şi până la data formulării cererii de revizuire, 25 ianuarie 2011 (Dosar nr. 748/86/2011, Tribunalul Suceava, precizată ulterior la data de 30 august 2011) a trecut mai mult de o lună şi, în consecinţă, cererea de revizuire a fost formulată peste termenul legal, iar soluţia Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă, este corectă.
De asemenea, critica formulată de revizuentă potrivit căreia obiect al revizuirii îl constituie atât hotărârea instanţei de fond, cât şi hotărârea din recurs, care a confirmat-o, este neîntemeiată, faţă de dispoziţiile art. 315 C. proc. civ.
Astfel, prin decizia nr. 282 din 25 ianuarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs, s-a stabilit că obiect al cererii de revizuire formulată în temeiul art. 322 pct. 7 de către revizuenta T.V. îl constituie sentinţa civilă nr. 1693 din 30 martie 2010 a Judecătoriei Suceava, iar nu decizia civilă nr. 119 din 18 ianuarie 2011 a Tribunalului Suceava, prin care „aceasta a fost confirmată”.
Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ. „în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”.
Prin urmare, se constată, cu privire la obiectul cererii de revizuire, că instanţa de trimitere a fost ţinută de problema de drept dezlegată de instanţa de recurs prin decizia mai sus indicată şi legal a analizat aceasta legalitatea sentinţei civile nr. 1693 din 30 martie 2010 a Judecătoriei Suceava în raport de prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de revizuenta T.V., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de revizuenta T.V. împotriva sentinţei nr. 29 din 16 mai 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 217/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 219/2014. Civil → |
|---|
