ICCJ. Decizia nr. 2225/2014. Civil
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2225/2014
Dosar nr. 2156/115/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 18 septembrie 2014
Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 256 din 1 aprilie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul I.l. şi de pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin împotriva sentinţei civile nr. 3811 din 10 decembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, decizie definitivă,
Împotriva acestei hotărâri definitive a declarat recurs reclamantul I.I., ce a fost promovat la data de 15 mai 2014 şi înregistrat la Curtea de Apel Timişoara la data de 21 mai 2014, iar ulterior înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie spre soluţionare, fiind înregistrat, pe rolul instanţei supreme, la data de 4 iunie 2014.
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat, la data 5 iunie 2014, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatând u-se că recursul nu este admisibil.
Completul de filtru C4, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia din 5 iunie 2014, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Potrivit dovezilor aflate la filele 22-23 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat recurentului şi intimatului I.J.P. Caraş-Severin.
Recurentul lacob loan a depus punct de vedere asupra raportului în termenul de 10 zile de la comunicare, prevăzut de art. 493 alin. (4) C. proc. civ, invocând faptul că recursul este admisibil.
La data de 9 septembrie 2014, constatându-se că se poate trece la examinarea recursului, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluţionarea căii de atac.
S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 18 septembrie 2014, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Prin Decizia civilă nr. 256 din 1 aprilie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul l.l. şi de pârâtul I.P.J. Caraş-Severin, împotriva sentinţei civile nr. 3811 din 10 decembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, decizie definitivă.
Decizia menţionată a fost pronunţată în soluţionarea unui apel, într-o cauză având ca obiect plata unor drepturi băneşti.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâtului I.P.J. Caraş-Severin ia achitarea sumei de 30.903,10 lei, ca diferenţă dintre cuantumul ajutoarelor cuvenite la trecerea în rezervă, calculate conform Legii nr. 284/2010, respectiv de 42.614 lei şi suma achitată, de doar 11.800,10 lei.
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, tară drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.
Potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, preluate şi de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., „nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct 1 lit. a) - i), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, (.). De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel in cazurile in care legea prevede ca hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând ca mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.
În raport de dispoziţiile legale anterior menţionate, Decizia nr. 256 din 1 aprilie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, nu este supusă recursului.
Prin urmare, instanţa urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul l.l.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul l.l., domiciliat în Caransebeş, jud. Caraş-Severin, în contradictoriu cu pârâtul I.J.P. Caraş-Severin, cu sediul în Reşiţa, jud. Caraş-Severin, împotriva. Deciziei nr. 256 din 1 aprilie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 18 septembrie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 2222/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 2226/2014. Civil → |
---|