ICCJ. Decizia nr. 2230/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2230/2014
Dosar nr. 4072/91/2012
Şedinţa publică din 13 iunie 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
I. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 4072/91/2012, reclamanţii C.I., C.S., în calitate de părinţi, C.D., l.M. şi C.l., în calitate de surori, respectiv, frate, ai defunctei C.N.L.a, în contradictoriu cu pârâta SC C.A. SA, au solicitat obligarea acesteia din urmă la plata sumei totale de 700.000 euro (sau contravaloarea acestora în lei, la data plăţii, din care, câte 200.000 euro pentru C.I. şi C.S., părinţii defunctei C.N.L., şi câte 100.000 euro pentru C.D., l.M. şi C.l., surori, respectiv, frate, ai aceleiaşi defuncte), reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin decesul rudei lor, produs în urma accidentului de circulaţie produs la 02 ianuarie 2010; cu cheltuieli de judecată, la care au renunţat ulterior, cu precizarea că le vor formula pe cale separată.
În baza prevederilor art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, reclamanţii au solicitat introducerea în, în calitate de intervenient forţat, a numitului N.A, persoana vinovată de producerea accidentului.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că prin sentinţa penală nr. 8 din 14 ianuarie 2011, pronunţată de Judecătoria Adjud în Dosarul nr. 1733/173/2010, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că N.A, conducătorul autoturismului, este vinovat de producerea accidentului de circulaţie soldat cu decesul numitei C.N.L.
Au mai arătat că autoturismul, condus de persoana vinovată, era asigurat R.C.A. la data producerii accidentului la pârâta SC C.A. SA
Reclamanţii au susţinut că, urmare a tragicului eveniment rutier, au fost prejudiciaţi moral prin durerea încercată în urma decesului neaşteptat al fiicei, respectiv surorii lor, astfel încât în mod întemeiat pretind o minimă compensaţie care să uşureze suferinţa persoanelor apropiate victimei.
Prin sentinţa civilă nr. 10/C din 30 ianuarie 2013, Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamanţi a echivalentului în lei la data plăţii a următoarelor sume, cu titlu de daune morale: 5.000 euro către C.l.; 5.000 euro către C.S.; 2.500 euro către C.D.; 2.500 euro către l.M. şi 2.500 euro către C.l.; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut, în esenţă, că la 02 ianuarie 2010, în timp ce intervenientul forţat N.A conducea autoturismul, pe raza localităţii Adjud, jud. Vrancea, datorită nerespectării vitezei legale şi neadaptării acesteia la condiţiile de trafic, a produs un accident soldat cu moartea victimei C.N.L.
S-a reţinut că autoturismul implicat în accident, condus de persoana vinovată, era asigurat R.C.A. la data producerii accidentului la pârâta SC C.A. SA şi că aceasta nu a contestat în cauză existenţa şi valabilitatea poliţei.
Conform actelor de stare civilă depuse la dosar (filele 8-14), coroborate cu declaraţiile martorului audiat, prima instanţă a reţinut că reclamanţii au calitatea de rude apropiate ale defunctei C.N.L.a, victima accidentului rutier şi că au suferit în mod evident traume care îi îndreptăţesc la plata de daune morale din partea pârâtei, conform art. 1391 C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2009.
În cuantificarea daunelor acordate reclamanţilor, tribunalul a avut în vedere că acestea trebuie să fie rezonabile, iar aprecierea asupra lor să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv suferit, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a persoanelor îndreptăţite să pretindă şi să primească daune morale, dar nici acestea să fie derizorii.
Astfel, prima instanţă pentru a asigura un echilibru între prejudiciul suferit de reclamanţi şi daunele cuvenite acestora s-a raportat la următoarele criterii: relaţia de rudenie dintre reclamanţi şi defunctă, gradul de afecţiune existent între aceştia, starea familială, faptul că toţi reclamanţi sunt persoane majore, care nu au dovedit că s-ar fi aflat în întreţinerea defunctei C.N.L.; formularea cererii de acordare de despăgubiri la 3 ani de la data decesului victimei accidentului şi realităţile socio-economice ale momentului.
II. Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel reclamanţii şi pârâta, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate sub următoarele aspecte:
Reclamanţii au invocat netemeinicia sentinţei atacate în raport de cuantumul redus al daunelor morale acordate şi au solicitat ca, faţă de împrejurările concrete în care a decedat ruda lor şi de impactul pe care dispariţia bruscă şi prematură a acesteia l-a produs în vieţile lor, să fie reapreciate daunele morale în sensul acordării lor într-un cuantum care să le aducă o minimă satisfacţie pentru pierderea suferită.
Pârâta a solicitat admiterea apelului propriu şi schimbarea în parte a sentinţei atacate în sensul acordării de despăgubiri morale doar către părinţii defunctei într-un cuantum rezonabil, criticând hotărârea tribunalului sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate, susţinând că acestea sunt disproporţionat de mari faţă de împrejurarea că victima a avut, la rândul ei, o culpă în producerea accidentului, nepurtând centura de siguranţă, iar reclamanţii nu au făcut toţi dovada unei puternice legături afective faţă de defunctă, susţinând că doar părinţii ar justifica un astfel de interes, nu şi fraţii sau surorile acesteia care, după decesul victimei, s-au căsătorit şi şi-au continuat activitatea socială, profesională şi de cuplu.
Prin Decizia civilă nr. 35/A din 13 iunie 2013, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a admis apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 10 din 30 ianuarie 2013, pronunţată de Tribunalul Vrancea Tribunalului Vrancea, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care a schimbat-o în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamanţilor următoarele sume de bani, cu titlu de daune morale: câte 20.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, pentru C.I. şi C.S. şi câte 10.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, pentru C.D., l.M. şi C.l.; a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC C.A. SA Sibiu împotriva aceleiaşi sentinţe şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, înlăturând din cuprinsul ei dispoziţiile contrare deciziei pronunţate.
Pentru a decide astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut că tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 1391 alin. (2) din C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2009, potrivit căruia instanţa poate să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu.
Având în vedere că norma legală precitată legitimează expres procesual activ fraţii şi surorile victimei în obţinerea de daune morale, curtea a înlăturat ca nefondate susţinerile pârâtei în sensul excluderii reclamanţilor C.D., l.M. şi C.l. din categoria persoanelor îndreptăţite la acoperirea prejudiciului moral suferit prin pierderea bruscă şi prematură a surorii lor C.N.L. în accidentul rutier produs de autovehiculul asigurat.
Referitor la cuantumul daunelor morale acordate de prima instanţă, apreciat ca fiind prea mic de reclamanţi şi prea mare de pârâtă, curtea a reţinut, în esenţă că, deşi cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale stabilindu-se funcţie de o serie de criterii generale referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, ţinând cont de caracteristicile concrete ale speţei, între care legătura de rudenie dintre reclamanţi şi defunctă, părinţi-fiică, respectiv frate şi surori, legătura afectivă existentă între aceştia, vârsta la care viaţa defunctei a fost curmată, 31 de ani, a apreciat că se impune majorarea cuantumului daunelor morale acordate în primă instanţă, la suma de 20.000 euro pentru fiecare dintre cei doi părinţi, şi, respectiv, la 10.000 euro pentru fiecare dintre cei trei fraţi, apreciind că acestea constituie o reparaţie echitabilă şi de natură a compensa suferinţa psihică a celor cinci reclamanţi.
III. Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, în termen legal, a declarat recurs pârâta, indicând în cererea depusă la dosar motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea căii extraordinare de atac exercitate, pârâta a reluat susţinerile formulate în cuprinsul cererii de apel, dezvoltând împotriva deciziei atacate critici vizând exclusiv cuantumul daunelor morale acordate reclamanţilor şi, deşi a indicat motivele de nelegalitate anterior menţionate, nu şi-a dezvoltat criticile subsumat acestora, prezentarea fiind una nestructurată.
De asemenea, Înalta Curte constată că criticile formulate se referă la interpretarea şi aprecierea probelor, pârâta specificând chiar că reclamanţii aveau obligaţia să demonstreze, prin probe, că le-au fost lezate sentimentele puternice de afecţiune, prin moartea violentă a numitei C.N.L.
În acelaşi sens, pârâta a susţinut că instanţele de fond, prin hotărârile pronunţate, au dat eficienţă numai situaţiei de drept, nu şi situaţiei de fapt, în speţă, ignorând culpa concurentă a defunctei în producerea faptei ilicite, respectiv a accidentului rutier, prin aceea că nu purta centura de siguranţă.
A reiterat susţinerile referitoare la extinderea nejustificată de către instanţele de fond a cercului persoanelor îndreptăţite la despăgubiri morale, faţă de prevederile legale, practica judiciară internă şi a C.E.D.O., reluând opinia sa în sensul că doar părinţii defunctei victime a accidentului rutier ar justifica primirea de despăgubiri şi solicitând excluderea fratelui şi surorilor acesteia de la acordarea sumelor pretinse cu acest titlu.
Referitor la dreptul la despăgubiri al reclamanţilor C.l., C.D. şi l.M., respectiv fratele şi surorile defunctei C.N.L., pârâta a arătat că acesta ar fi fost întemeiat, doar în măsura în care aceştia ar fi avut o vârsta fragedă, iar creşterea, întreţinerea şi educarea lor ar fi depins de sursele de venit ale defunctei, în orice altă situaţie, în opinia pârâtei, fiind vorba despre o îmbogăţire fără justă cauză a acestora.
Înalta Curte în conformitate cu art. 137, cu aplicarea art. 298, raportat la art. 316 C. proc. civ., văzând dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. a luat în examinare cu prioritate excepţia nulităţii recursului.
Recurenta a reiterat motivele prezentate în cererea de apel, însă nu a formulat nicio critică la adresa deciziei instanţei de apel, care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., indicând doar formal motivele de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Însă, simpla reluare a situaţiei de fapt a cauzei şi prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspund exigenţelor cerute de art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.
Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.
De aceea, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.
Dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. statuează că recursul se declară împotriva unor hotărâri judecătoreşti, a căror modificare sau casare se poate obţine pentru anumite motive de nelegalitate expres prevăzute.
Prin urmare, motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătoreşti recurate, iar nu doar reiterarea susţinerilor de la judecata în instanţa de prim control judiciar devolutiv.
Aceasta, deoarece recursul este reglementat drept o cale de atac extraordinară, care priveşte analiza măsurii în care criticile aduse de recurentă, prin motivele de recurs, hotărârii instanţei anterioare se încadrează sau nu în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În speţă, susţinerile recurentei prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, dar care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., motivarea recursului constă nu numai în indicarea motivelor de nelegalitate la care se referă art. 304 C. proc. civ., ci şi în dezvoltarea lor, care constituie motivarea în concret a recursului, adecvată căii de atac, având în vedere că motivele de nelegalitate sunt prevăzute sub aspect general în art. 304 menţionat.
Prin urmare, nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, de exemplu atunci când nu se arată şi dezvoltarea motivelor de nelegalitate. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, susţinerile recurentei nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de apel, deşi recursul nu are caracter devolutiv.
În alţi termeni, faţă de considerentele precedente, se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care Înalta Curte urmează a constata nul recursul în conformitate cu art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâta SC C.A. SA Sibiu împotriva Deciziei civile nr. 35/A din 13 iunie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Obligă recurenta - pârâtă SC C.A. SA Sibiu la plata sumei de 1.576 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru datorată pentru judecata în apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2207/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2233/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
