ICCJ. Decizia nr. 2231/2014. Civil. Expropriere. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 2231/2014

Dosar nr. 2249/108/2012

Şedinţa publică din 18 septembrie 2014

Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;

Prin Decizia civilă nr. 144/A din 17 octombrie 2013 Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a respins apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin M.T.I., prin CN A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Timişoara şi a admis apelul declarat de reclamanta O.V. împotriva sentinţei civile nr. 3386/bis din 17 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Arad, a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a obligat pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 475.070 lei cu titlul de despăgubiri pentru exproprierea suprafeţei de 28.797 mp teren şi a menţinut în rest hotărârea atacată. De asemenea, a obligat pârâtul la 3.150 lei cheltuieli de judecată în primă instanţă şi apel.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul, solicitând modificarea hotărârii atacate şi, pe fondul cauzei, respingerea acţiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că valorile stabilite prin expertiza ce a stat la baza declanşării procedurilor de expropriere au fost cele corecte. În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost semnată de pârât prin avocat B.M.B. (fila 8 dosar), care nu a depus împuternicire avocaţială şi care nu a reprezentat partea în apel.

La 08 mai 2014 numitul O.R.O. a formulat cerere de introducere în cauză în calitate de moştenitor al intimatei-reclamante O.V., decedată, şi a depus în copie certificat de deces, precum şi certificatul de moştenitor din 6 decembrie 2013 emis de S.P.N. I.

Prin încheierea din 15 mai 2014, Înalta Curte, constatând că a operat o transmisiune a calităţii procesuale, a dispus introducerea în cauză, în calitate de intimat-reclamant, a lui O.R.O.

Prin aceeaşi încheiere, faţă de împrejurarea că recursul a fost semnat de avocat care nu a depus împuternicire avocaţială şi nici nu a reprezentat partea în apel, Înalta Curte a dispus a se comunica recurentului-pârât obligaţia semnării cererii de recurs, sub sancţiunea anulării acesteia, în condiţiile art. 3021 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare, aflate la filele 32-33 dosar, citaţiile purtând menţiunea amintită au fost primite de serviciul de registratură al recurentului-pârât, atât la sediul central din Bucureşti, cât şi la sediul D.R.D.P. Timişoara.

Analizând recursul din perspectiva dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune anularea acestuia, pentru considerentele ce succed:

Dispoziţiile legale mai sus invocate dispun: „(1) Cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, următoarele menţiuni (...) d) semnătura.”

În acelaşi timp, art. 69 alin. (2) C. proc. civ. prevede că „Avocatul care a asistat pe o parte la judecarea pricinii, chiar fără mandat, poate face orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen şi care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp. El poate să exercite de asemenea orice cale de atac împotriva hotărârii date(.)”.

Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că avocatul care a semnat cererea de recurs nu a reprezentat partea nici în apel şi nici la instanţa de fond, astfel încât, în lipsa unui mandat, nu avea calitatea de reprezentant al părţii, pentru a exercita, în numele acesteia, calea de atac.

Lipsa semnăturii putea fi totuşi, împlinită în condiţiile art. 133 alin. (2) C. proc. civ., sens în care instanţa a acordat un termen şi a citat recurentul-pârât cu menţiunea expresă a semnării cererii de recurs, sub sancţiunea anulării cererii.

Nici în aceste condiţii recurentul nu a înţeles să-şi îndeplinească obligaţia.

Pentru aceste considerente, constatând lipsa din cererea de recurs a unei menţiuni prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii, Înalta Curte va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.T.I. prin CN A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Timişoara împotriva Deciziei civile nr. 144/A din 17 octombrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2014.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2231/2014. Civil. Expropriere. Recurs