ICCJ. Decizia nr. 2190/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2190/2014
Dosar nr. 1790/30/2009
Şedinţa publică de la 12 iunie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 1790/30 din 23 martie 2009, reclamanta SC E. SA a chemat în judecată pe pârâta SC B.G. SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 155.373,22 lei, cu titlu de debit restant, la 115.120,58 lei cu titlu de penalităţi, la plata sumei de 182.007,69 lei costuri de organizare şantier, cu cheltuieli de judecată.
Pe cale reconvenţională, pârâta - reclamantă reconvenţional a solicitat obligarea reclamantei - pârâte reconvenţional la plata sumei de 155.373,22 lei, reprezentând penalităţi de întârziere, lucrarea fiind finalizată cu o întârziere de 273 zile, în temeiul art. 3.1 din contract potrivit căruia, faţă de data de începere a lucrărilor, fixată la 13 iulie 2007 şi termenul de finalizare - 10 noiembrie 2007, antreprenorul datorează penalităţi de 300 euro pe zi întârziere, dar nu mai mult de 5% din valoarea contractului. Această sumă, a solicitat a fi compensată cu debitul cerut de reclamantă prin acţiunea introductivă, în acelaşi cuantum. Totodată, a solicitat obligarea reclamantei - pârâte reconvenţional şi la 42.120 euro în echivalent lei la data plăţii, reprezentând daune provocate prin întârzierea în finalizarea lucrărilor, constând în pierderea clienţilor şi vânzarea apartamentelor la preţuri inferioare celor contractate, precum şi prin punerea sa în imposibilitatea de a vinde respectivele apartamente la preţurile preconizate, din cauza scăderii pieţei imobiliare şi înăspririi condiţiilor de acordare a creditelor imobiliare.
Prin sentinţa civilă nr. 143 din 03 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1790/30/2009, s-a admis, în parte, acţiunea reclamantei SC E. SA, în insolvenţă, împotriva pârâtei SC B.G. SA, a fost obligată pârâta faţă de reclamantă la 155.373,22 lei, cu titlul de debit restant şi la 115.120,58 lei penalităţi de întârziere, a fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 182.007,69 lei, cheltuieli de organizare şantier.
S-a admis cererea reconvenţională, a fost obligată reclamanta-pârâtă reconvenţional la plata sumei de 155.373,22 lei penalităţi de întârziere şi la 42.120 euro în echivalent lei la data plăţii, cu titlul de daune, s-a dispus compensarea sumelor de 155.373,22 lei şi a fost obligată pârâta SC B.G. SA faţă de reclamanta SC E. SA la 115.120,58 lei, cu titlul de penalităţi de întârziere, a fost obligată reclamanta - pârâtă reconvenţional faţă de pârâta - reclamantă reconvenţional la 42.120 euro în echivalent lei la data plăţii, cu titlul de daune. S-a respins cererea de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 36 din Legea 85 /2006. S-au compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, în baza contractului de antrepriză din 10 iulie 2007, reclamanta, în calitate de antreprenor, s-a obligat să execute pentru pârâta beneficiară, lucrări de terasamente, infrastructura, suprastructură şi zidărie, inclusiv organizare de şantier, pentru două imobile de locuinţe P+2, data prevăzută în contract pentru începerea lucrărilor fiind 13 iulie 2007 iar de finalizare -10 noiembrie 2007. Preţul estimativ al lucrării, de 881.851 euro, exclusiv T.V.A., a fost defalcat în 4 faze determinate de execuţie iar decontarea s-a prevăzut a fi executată pe cantităţile efectiv realizate, conform situaţiilor de lucrări acceptate de beneficiar, a proceselor verbale de recepţie iar pentru preţurile unitare prevăzute în deviz, pe baza ofertei acceptate de beneficiar. Procesul verbal de recepţie cantitativă - faza determinată 4, cota + 8,44 centuri la bloc 4 şi fazele determinate 2,3 cota + 2.74, + 5,59 la bloc 5, s-a încheiat la data de 27 iunie 2008 şi a fost emisă la 08 august 2008, în valoare totală de 307.981 lei, reprezentând lucrări de construcţii montaj şi regularizări. Procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor s-a încheiat la data de 25 iulie 2008 şi a fost semnat de către membrii Comisiei de recepţie cu menţiunea în concluzii „lucrările contractate au fost executate integral şi corespund calitativ cu cerinţele proiectului". Faţă de prevederile contractuale, finalizarea lucrărilor a fost decalată de la 10 noiembrie 2007 la 27 iulie 2008, respectiv cu 259 zile calendaristice, exclusiv ziua semnării (se arată în Raportul de expertiză tehnică -fila 301). Expertiza a calculat cuantumul penalităţilor de întârziere datorate de beneficiar pentru plata cu întârziere a facturilor emise de către antreprenor, în cuantum de 137.793,13 lei, calculul fiind efectuat în procentul de;0,1% pe zi întârziere din valoarea facturii neachitate până la data plăţii, conform extrasului de cont bancar, iar pentru sumele neplătite, până la data introducerii acţiunii - 20 martie 2009.
Expertiza a mai constatat neplata sumei de 155.373,22 lei, reprezentând c/v lucrări de C+M realizate şi neplătite din 14 iulie 2008, scadentă la data de 01 august 2008.
Faţă de concluziile primei expertize, a fost obligată pârâta la plata debitului restant de 155.373,22 lei cât şi a penalităţilor de întârziere, în cuantum de 115.120,58 lei, întrucât reclamanta nu a înţeles să majoreze aceste penalităţi, potrivit concluziilor expertizei.
Cu privire la cererea de obligare a pârâtei la costurile organizării de şantier, în sumă de 182.007,69 lei, s-a reţinut că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, în noua expertiză dispusă în cauză (fila 114 şi urm. - vol. II) s-a reţinut că lucrările de hidroizolaţii care puteau fi cuprinse ulterior în proiect, nu au fost realizate de reclamantă şi s-a apelat la o altă societate, din vina exclusivă a antreprenorului care, indiferent de vreme, putea introduce aditivi care să protejeze betoanele la temperaturi scăzute, respectiv se putea folosi beton impermeabil cu adezivi contra îngheţului în grosime de 10 cm, care nu s-ar fi fisurat şi, simultan, se putea obţine acordul proiectantului. Prin urinare, suspendarea lucrărilor pentru perioada în care s-au efectua, lucrările de hidroizolaţie datorându-se culpei reclamantei, aceasta nu poate solicita cheltuieli ocazionate cu organizare de şantier din această perioadă.
Prin aceeaşi nouă expertiză s-a făcut dovada daunelor suferite de pârâtă - reclamantă reconvenţional, prin vânzarea apartamentelor la preţuri inferioare celor contractate cu clienţii şi care se ridică la suma de 42.120 euro, sumă la care a fost obligată reclamanta - pârâtă reconvenţional.
Totodată, s-a constatat că este admisibilă şi cererea pârâtei -reclamante reconvenţional de obligare a reclamantei - pârâte reconvenţional la plata penalităţilor de întârziere pentru neexecutarea la termenele preconizate, penalităţi care au fost calculate în cuantum de 153.373,22 lei, suma reprezentând 5 % din valoarea contractului de antrepriză, stabilită prin acordul părţilor, la art. 3.2 din contract.
S-a stabilit că sunt incidente prevederile art. 969 şi urm. C. civ.
În temeiul art. 1144 C. civ. prima instanţă a stins reciproc datoriile privind suma de 153.373,22 lei, respectiv până la concurenţa acestor cotităţi.
Cu privire la cererea de disjungere şi suspendare a soluţionării cererii reconvenţionale, formulată de reclamanta SC E. SA, asupra căreia a fost deschisă procedura insolvenţei prin încheierea de şedinţă din 17 mai 2012, prima instanţă a respins-o, motivat de faptul că aceasta a fost formulată la ultimul "termen de judecată, după administrarea unui vast probatoriu, inclusiv efectuarea a două expertize, nefiind în interesul părţilor a se disjunge şi suspenda cererea reconvenţională, ca urmare a intervenirii compensării sumelor dispuse de instanţă, existând, eventual, posibilitatea suspendării executării.
Împotriva sentinţei civile nr. 143 din 03 iulie 2012 pronunţate de Tribunalul Timiş a formulat apel reclamanta SC E. SA Chişoda, prin care a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat; schimbarea, în parte, a sentinţei apelate, în sensul admiterii, în totalitate, a acţiunii precizate şi a disjungerii şi, respectiv, suspendarea judecării cererii reconventionale, obligarea pârâtei - intimate la plata cheltuielilor de judecată.
împotriva aceleiaşi sentinţei civile a declarat apel şi pârâta reclamantă reconventioral SC B.G. SA Arad, prin care a solicitat modificarea, în parte, a sentinţei atacate, în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata de penalităţi în cuantum de 115.120,58 lei.
Prin Decizia civilă nr. 217 din 22 noiembrie 2012, Curtea de Apel Timişoara, secţia a ll-a civilă, a admis apelul reclamantei SC E. SA. Chişoda, în insolvenţă, formulat împotriva sentinţei civile nr. 143 din 03 iulie 2012, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 1790/30/2009.
A schimbat, în parte, sentinţa atacată, în sensul că a admis cererea de suspendare a judecării cererii reconventionale formulată de reclamanta - reconvenţională SC B.G. SA Arad împotriva pârâtei - reconventionale SC E. SA Chişoda şi, în temeiul prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, a dispus suspendarea judecăţii cererii reconventionale.
A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei atacate.
A respins apelul pârâtei SC B.G. SA Arad împotriva aceleiaşi sentinţe.
A respins cererile apelantelor pentru cheltuielile de judecată, ca neîntemeiate.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Relativ la apelul reclamantei principale, SC E. SA Chişoda, instanţa de. apel a constatat că este întemeiată critica acesteia cu privire la dispoziţia primei instanţe de a respinge cererea de suspendare a judecării cererii reconventionale, formulată de pârâta SC B.G. SA Arad.
Aşa cum rezultă din datele cauzei, împotriva reclamantei SC E. SA Chişoda a fost deschisă procedura insolvenţei, prin încheierea pronunţată la data de 17 mai 2012, în Dosarul nr. 3753/30/2012, de Tribunalul Timiş. S-a reţinut că deschiderea procedurii s-a dispus în timpul desfăşurării judecăţii în primă instanţă, în prezentul dosar.
Potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006, de la data deschiderii procedurii insolvenţei se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Deschiderea procedurii insolvenţei împotriva reclamantei principale, în calitate de debitoare în Dosarul nr. 3753/30/2012 al Tribunalului Timiş a fost cunoscută primei instanţe prin demersurile aceleiaşi reclamante principale, care a şi formulat cererea de suspendare a judecăţii asupra cererii reconvenţionale în pretenţii, introduse împotriva sa de către pârâta - reclamantă reconventională, SC B.G. SA Arad.
Respingerea acestei cereri de suspendare de către prima instanţă este nelegală, deoarece din prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006, rezultă că suspendarea la care se referă această normă şi obiectul unei atare suspendări este una de drept, în sensul că intervine ex lege, iar judecătorul cauzei în faţa căruia se ridică incidenţa suspendării judecăţii nu are de verificat decât premisa la care se referă legiuitorul, şi anume dacă acţiunea judiciară, extrajudiciară sau după caz, măsura de executare silită este îndreptată împotriva unei persoane cu privire la care s-a deschis procedura insolvenţei, iar obiectul acţiunii sau măsurii are ca scop realizarea creanţelor asupra unei asemenea persoane debitoare sau asupra bunurilor sale. Legiuitorul nu lasă judecătorului posibilitatea unor aprecieri relativ la oportunitatea unei asemenea suspendări sau la incidenţa altor instituţii juridice, cum este şi cea a compensaţiei judiciare la care se referă prima instanţă.
Scopul normei dictate de art. 36 din Legea nr. 85/2006 este acela de a supune unei procedurii colective şi concursuale toate acţiunile, cererile şi măsurile exercitate de către creditori cu privire la realizarea creanţelor acestora asupra debitorului sau asupra bunurilor sale, în scopul ocrotirii intereselor creditorilor şi debitorului în egală măsură.
Prin urmare, reclamanta reconventională are îndreptăţirea legală de a formula o cerere de declarare a creanţei sale împotriva debitoarei -pârâte reconvenţional în prezentul dosar - şi de a se înscrie, astfel, în condiţiile legii insolvenţei, la masa credală.
În schimb, au fost găsite ca nefondate criticile apelantei reclamante referitoare la neacordarea de către prima instanţă a întregii sume, reprezentând penalităţile de întârziere, în sumă de 137.793,13 lei şi la plata costurilor legate de organizarea de şantier, în sumă de 151.985,13 lei.
Astfel, referitor la cuantumul pretenţiilor reprezentând penalităţi de întârziere, instanţa de apel a reţinut că această reclamantă, în calitate de reclamantă principală a solicitat prin acţiunea introductivă o sumă a penalităţilor de 115.120,58 lei, sumă acordată de către prima instanţă prin sentinţa atacată.
Prin rapoartele de expertiză efectuate în cauză, suma penalităţilor a fost stabilită la 137.793,13 lei. Raportul de expertiză şi răspunsul la obiectiuni au fost comunicate reclamantei principale până la termenul de judecată din 15 mai 2012 şji, cu toate acestea, reclamanta apelantă nu a înţeles să-şi precizeze cuantumul penalităţilor solicitate.
La termenul de judecată din 26 iunie 2012, prima instanţă a constatată încheiată etapa cercetării judecătoreşti, acordându-se părţilor cuvântul în fond pentru dezbaterea cauzei. Nici de această dată reclamanta apelantă nu a formulat precizarea necesară asupra sumei penalităţilor solicitate. La acest termen de judecată, prima instanţă a amânat pronunţarea, exclusiv pentru motivul nevoii de timp suplimentar pentru a delibera.
Cu toate acestea, reclamanta apelantă a depus, la data de 2 iulie 2012, între momentul amânării pronunţării şi data pronunţării sentinţei, concluzii scrise, în conţinutul cărora a solicitat obligarea pârâtei la penalităţi de întârziere precizate, în sumă de 137.793,13 lei.
Instanţa de apel a apreciat că reclamanta principală apelantă a încălcat flagrant normele de procedură, depunând o cerere precizatoare a pretenţiilor sale legate de penalităţi de întârziere după lăsarea cauzei în pronunţare şi până la pronunţarea acesteia, fără a avea îndreptăţirea de a depune concluzii scrise şi cu atât mai puţin de a formula cereri care modifică situaţia juridică a părţilor, cel puţin sub aspectul întinderii suplimentare a sumei penalităţilor de întârziere.
În mod judicios, prima instanţă nu a ţinut seama de precizarea penalităţilor de întârziere cuprinse în concluziile scrise, deoarece excede obiectului acţiunii introductive cu care a fost învestită instanţa, atât la introducerea cererii de chemare în judecată, cât şi pe toată durata disputării reciproce a pretenţiilor între părţi, până la momentul închiderii dezbaterilor.
Referitor la pretenţiile aceleiaşi reclamante principale apelante, privind obligarea pârâtei la costuri legate de organizare de şantier în sumă de 151.985,13 lei, instanţa de apel a constatat că, în mod temeinic, prima instanţă nu a acordat aceste pretenţii.
Sub acest cuprins, instanţa de apel a reţinut că menţinerea organizării de şantier peste termenele de realizare a lucrărilor se datorează exclusiv reclamantei apelante principale, în calitate de antreprenor, care, aşa cum relevă Raportul de expertiză întocmit de B.M., S.B.D. şi D.G. (fila 114 şi următoarele, dosar tribunal vol. II), nu a fost în măsură să execute lucrările, datorită incapacităţii sale de a pune în operă proiectul tehnic şi obligaţiile asumate în contractul din 10 iulie 2007, fiind edificatoare în acest sens răspunsurile date de experţi la obiectivele 1 - 5, fixate de pârâta SC B.G. SA Arad, pentru contraexpertiza tehnică în specialitatea construcţii (fila 122 - 123). Prin urmare, costurile necesare pentru organizare de şantier pe durata întârzierii lucrărilor se datorează culpei, exclusive, a antreprenorului, şi anume a reclamantei principale.
În ceea ce priveşte apelul reclamantei reconvenţionale SC B.G. SA Arad, instanţa de apel a statuat că prima instanţă avea obligaţia ca, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, să admită cererea de suspendare a judecării cererii reconvenţionale formulată de către această pârâtă.
Neprocedând astfel, în apelul reclamantei principale SC E. SA Chişoda, instanţa de apel a admis apelul declarat cu privire la această critică şi a admis cererea de suspendare, dispunând, în consecinţă, suspendarea judecăţii cererii reconvenţionale formulate de această pârâtă.
În cauză au formulat cereri pentru cheltuieli de judecată ambele părţi apelante, cereri ce au fost respinse în egală măsură, având în vedere soluţia pronunţată asupra apelurilor declarate, precum şi faptul că niciuna dintre apelante nu a căzut în pretenţii pecuniare.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta SC E. SA, prin lichidator Judiciar C.I.T. - filiala Timişoara şi pârâta SC B.G. SA Arad.
I. În recursul său recurenta - reclamantă declarate de reclamanta SC E. SA prin, lichidator Judiciar C.I.T. - filiala Timişoara, a adus următoarele critici deciziei recurate:
1. Hotărârea instanţei de apel este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Astfel, instanţa de apel a reţinut, în mod greşit, că reclamanta şi-a precizat acţiunea iniţială doar prin concluziile scrise depuse după rămânerea cauzei în pronunţare, când de fapt, ea a formulat această precizare, verbal, chiar la termenul de judecată din 26 iunie 2012, recurenta - reclamantă apreciind că această precizare s-a făcut în concordanţă cu prevederile art. 132 alin. (2) C. proc. civ., prin concluziile scrise făcându-se doar o dezvoltare a cererii formulate verbal.
A mai susţinut că s-a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 146 C. proc. civ., în sensul că recurenta - reclamantă avea dreptul să depună concluzii scrise şi să-şi precizeze cererea introductivă.
Prin urmare, instanţa de apel trebuia să admită apelul şi să acorde şi penalităţile de întârziere în cuantumul precizat de către reclamantă.
2. În ce priveşte cheltuielile legate de organizarea de şantier, s-a susţinut că hotărârea instanţei de apel este nelegală, aceasta fiind nemotivată, iar acest lucru face imposibil de determinat dacă instanţa de apel a aplicat legea în mcjd corect, mai ales că aceasta nu a analizat şi restul probatoriului administrat în cauză, ţinând seama doar de concluziile raportului de contraexpertiză.
În altă ordine de idei, recurenta - reclamantă a susţinut că din corespondenţa părţilor rezultă că nu este în culpă pentru menţinerea organizării de şantier, peste termenul de realizare a lucrărilor.
II. În recursul său recurenta - pârâtă SC B.G. SA Arad, a adus următoarele critici deciziei recurate:
1. Soluţia instanţei de apel cu privire la suspendarea cererii reconvenţionale este nelegală, deoarece, instanţa de apel trebuia să se raporteze nu doar la dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, ci şi la prevederile art. 52 din aceeaşi lege.
În opinia sa, prevederile art. 52 au scopul de atenua efectul dispoziţiilor art. 36, care interzice continuarea proceselor prin care se urmăreşte realizarea unei creanţe faţă de debitoarea intrată în insolvenţă, susţinând că nici debitoarea nu poate pretinde realizarea creanţei sale faţă de creditoare, dacă sunt îndeplinite condiţiile compensării.
Recurenta - pârâtă a apreciat că în situaţia în care debitoarea a promovat sau a continuat o acţiune împotriva creditoarei, în faţa unei instanţe care este alta decât judecătorul sindic, atunci această instanţă are dreptul şi competenţa de a constata compensarea creanţelor
reciproce.
În sprijinul argumentelor sale recurenta - pârâtă a invocat Decizia comercială nr. 1604 din 13 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
2. Instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, în sensul că nu a dispus disjungerea soluţionării cererii reconvenţionale, urmată de suspendarea judecării cauzei, în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006, ci a dispus direct suspendarea soluţionării cererii reconvenţionale.
Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
I. În ce priveşte recursul recurentei - reclamante SC E. SA, prin lichidator Judiciar C.I.T. - Filiala Timişoara.
1. Prima critică nu poate fi reţinută.
Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu corecta aplicare a dispoziţiilor art. 132 alin. (2) C. proc. civ., deoarece din cuprinsul încheierii de la data de 26 iunie 2012 a primei instanţe, (fila 221 dosar fond) nu rezultă că reprezentantul reclamantei şi-a precizat acţiunea, pe care, de altfel, trebuia s-o şi timbreze corespunzător, în sensul de a solicita penalităţi de întârziere în cuantumul rezultat din raportul de expertiză.
De asemenea, din cuprinsul aceleiaşi încheieri nu rezultă că amânarea pronunţării a avut în vedere şi depunerea de concluzii scrise care să cuprindă o eventuală precizare a cererii privind penalităţile de întârziere, astfel încât, s-a făcut o corectă aplicare şi a dispoziţiilor art. 146 C. proc. civ.
2. Nici cea de a doua critică nu poate fi reţinută.
Deşi recurenta - reclamantă a încadrat această critică în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., făcând trimitere şi la dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în realitate critica nu vizează nelegalitatea deciziei recurate, ci netemeinicia acesteia, recurenta - reclamantă criticând faptul că instanţa de apel nu a făcut o corectă interpretare a întregului material probatoriu administrat în cauză, or, în calea de atac a recursului, instanţa de recurs analizează doar legalitatea hotărârii instanţei de apel, nu şi netemeinicia acesteia, punctele 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ., fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.
II. În ce priveşte recursul formulat de recurenta - pârâtă SC B.G. SA Arad.
1. Prima critică nu poate fi reţinută.
Recurenta - pârâtă, este cea care a făcut o greşită interpretate a dispoziţiilor art. 52 din Legea nr. 85/2006, republicată şi modificată, compensarea creanţei sale cu cea a debitorului asupra sa putându-se face numai în faţa judecătorului sindic, care ar trebui să analizeze dacă erau îndeplinite condiţiile prevăzute de lege în materie de compensare legală, la data deschiderii procedurii insolvenţei asupra debitorului.
De altfel, potrivit art. 1145 C. civ. - 1864, nici n-ar putea opera compensarea dacă cele două datorii nu sunt deopotrivă lichide şi exigibile, or, potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006, modificată şi republicată, de la data deschiderii proceduri insolvenţei se suspendă de drept acţiunile judiciare pentru realizarea Creanţelor asupra debitorului, instanţa de apel procedând în conformitate cu dispoziţiile legale atunci când a dispus suspendarea judecării cererii reconvenţionale formulată de pârâtă împotriva reclamantei.
Abia în cadrul procedurii insolvenţei recurenta - pârâtă trebuie să procedeze la înscrierea creanţei sale şi să solicite judecătorului sindic să se pronunţe asupra incidenţei art. 52 din Legea nr. 85/2006, republicată şi modificată, mai ales că doar acum debitorul din procedura insolvenţei are o creanţă lichidă şi exigibilă împotriva creditorului său, care în speţa de faţă este recurenta - pârâtă.
Nu se poate reţine o aşa-zisă practică a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la acest aspect, hotărârea invocată fiind doar o decizie de speţă.
2. Nici cea de a doua critică nu poate fi reţinută.
Aşa-zisa greşeală săvârşită de instanţa de apel ţine doar de tehnica de redactare a hotărârii, consecinţa practică fiind aceeaşi, în sensul că s-a suspendat judecata cererii reconvenţionale, soluţionându-se doar cererea principală.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ambele recursuri, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu majoritate:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC E. SA prin lichidator Judiciar C.I.T. - filiala Timişoara şi de pârâta SC B.G. SA Arad împotriva Deciziei civile nr. 217 din 22 noiembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a ll-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2189/2014. Civil. Completare/lămurire... | ICCJ. Decizia nr. 2207/2014. Civil → |
|---|
