ICCJ. Decizia nr. 2233/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2233/2014
Dosar nr. 34763/3/2009
Şedinţa publică din 13 iunie 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
I. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 31 august 2009 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a lll-a civilă, sub nr. 34763/3/2009, reclamantul S.V.P. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin M.F.P., solicitând obligarea acestuia la plata sumelor de 71.500 euro şi 250.100 lei net, cu titlu de despăgubiri dovedite, dar neacordate de instanţe.
Prin cererea depusă la dosar la 11 ianuarie 2013, reclamantul şi-a precizat acţiunea introductivă, în sensul că a solicitat obligarea pârâtului la plata sumelor de 361.968,75 euro şi 1.266.131 lei, reprezentând prejudiciu moral şi 2.000.000 euro, prejudiciu moral, precum şi obligarea acestuia la predarea carnetului de muncă completat cu vechimea în muncă, potrivit art. 298 alin. (2) C. muncii.
Prin sentinţa civilă nr. 545 din 11 martie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a lll-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, invocată din oficiu la 11 martie 2013, referitor la petitul având ca obiect predarea carnetului de muncă; a respins capătul de cerere având ca obiect predarea carnetului de muncă ca fiind formulat în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă; a respins petitele cererii de chemare în judecată, precizate, având ca obiect plata de daune materiale şi morale, ca neîntemeiate şi a luat act de faptul că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în raport de obiectul petitului privind predarea carnetului de muncă al reclamantului, pârâtul nu are calitate procesuală pasivă, iar referitor la restul capetelor de cerere a apreciat, în raport de probatoriile administrate, că în cauză nu sunt întrunite elementele răspunderii statului pentru erorile săvârşite de judecători în activitatea lor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, arătând că în mod greşit i s-a respins cererea, că a făcut dovada erorilor săvârşite de judecători în ciclul procesual anterior celui în curs şi că, în consecinţă este îndreptăţit la plata de despăgubiri pentru prejudiciul suferit.
Prin Decizia civilă nr. 307/A din 4 noiembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul S.V.P. împotriva sentinţei civile nr. 545 din 01 martie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a lll-a civilă.
Pentru a decide astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut că tribunalul în mod corect a constatat că reclamantul nu a făcut dovada că pârâtul ar deţine carnetul său de muncă şi în consecinţă, a apreciat că acesta nu are calitate procesuală pasivă pe acest capăt de cerere.
Referitor la despăgubirile pretinse Statului Român pentru presupuse erori de judecată ale judecătorilor în cursul derulării unui alt itiqiu, curtea a reţinut că din verificările efectuate a rezultat că în cauză nu se regăsesc îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 pentru a se putea angaja răspunderea statului.
III. Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, în termen legal, a declarat recurs reclamantul S.V.P., fără să indice în cererea depusă la dosar motivele de nelegalitate pe care şi-a fundamentat criticile.
În motivarea lapidară a căii extraordinare de atac exercitate, reclamantul a susţinut că in urma unui control s-a găsit carnetul său de muncă, aşa cum a dovedit cu adresa din 09 iulie 2013 anexată cererii din 23 iulie 2013 şi deşi a solicitat preschimbarea termenului având în vedere obiectul cauzei - predarea carnetului de muncă şi plata salariilor aferente ultimilor 12 ani, aspect în considerarea căruia acţiunea ar fi trebuit soluţionată în termenul imperativ de 15 zile prevăzut de art. 286 C. proc. civ., tergiversarea cauzei s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 20 din Constituţia României si a art. 6 din C.E.D.O.
Înalta Curte în conformitate cu art. 137, cu aplicarea art. 298, raportat la art. 316 C. proc. civ., văzând dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. a luat în examinare cu prioritate excepţia nulităţii recursului.
Susţinerile recurentului din cuprinsul memoriului de recurs vizează fondul altui litigiu, soluţionat irevocabil, acesta neformulând nicio critică asupra deciziei instanţei de apel, câtă vreme nu se poate aprecia că aceasta ar fi tergiversat soluţionarea căii ordinare de atac.
Însă, simpla reluare a situaţiei de fapt şi prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspund exigenţelor cerute de art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii atacate.
Prin susţinerile formulate, recurentul tinde să obţină o nouă verificare a temeiniciei pretenţiilor deduse judecăţii, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.
De aceea, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.
Dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. statuează că recursul se declară împotriva unor hotărâri judecătoreşti, a căror modificare sau casare se poate obţine pentru anumite motive de nelegalitate expres prevăzute.
Prin urmare, motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătoreşti recurate, nu doar reiterarea susţinerilor expuse în faţa instanţei de prim control judiciar devolutiv.
Aceasta, deoarece recursul este reglementat drept o cale de atac extraordinară, care priveşte analiza măsurii în care criticile aduse de recurent, prin motivele de recurs, hotărârii instanţei anterioare se încadrează sau nu în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În speţă, susţinerile recurentului prezentate de acesta drept motive de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu vizează hotărârea atacată.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., motivarea recursului constă nu numai în indicarea motivelor de nelegalitate la care se referă art. 304 C. proc. civ., ci şi în dezvoltarea lor, care constituie motivarea în concret a recursului, adecvată căii de atac, având în vedere că motivele de nelegalitate sunt prevăzute sub aspect general în art. 304 menţionat.
Prin urmare, nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, de exemplu atunci când nu se arată şi dezvoltarea motivelor de nelegalitate. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, susţinerile recurentului nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de apel, deşi recursul nu are caracter devolutiv.
În alţi termeni, faţă de considerentele precedente, se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care Înalta Curte urmează a constata nul recursul în conformitate cu art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamantul S.V.P. împotriva Deciziei civile nr. 307/A din 4 noiembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2230/2014. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2239/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
