ICCJ. Decizia nr. 2239/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2239/2014
Dosar nr. 809/1371/2012
Şedinţa publică din 13 iunie 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
I. Prin cererea înregistrată la 7 august 2012 pe rolul Tribunalului Specializat Mureş sub nr. 809/1371/2012, reclamanta SC I. SRL Livezeni, societate în insolvenţă, a chemat în judecată pe pârâta SC L. SRL Reghin, solicitând obligarea acesteia la virarea sumei de 616.410,99 lei, reprezentând garanţie de bună execuţie în contul special deschis în acest sens, având codul Iban deschis la B.R.D. S.G. Tg. Mureş, cu cheltuieli de judecată.
În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 969 alin. (1), art. 970, art. 1073 C. civ. şi art. 112, art. 242 alin. (2) şi art. 274 C. proc. civ., iar în motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut în esenţă că pârâta a refuzat virarea sumelor reprezentând cota de 5% din valoarea fiecărei facturi, cu titlu de garanţie, conform celor convenite prin clauza prevăzută la art. 10.2 din contractul de execuţie de lucrări din 11 iunie 2010 încheiat între părţi.
Prin sentinţa nr. 301 din 01 martie 2013, Tribunalul Specializat Mureş a respins ca nefondată acţiunea.
Pentru a pronunţa această sentinţă, în raport de prevederile contractuale, tribunalul a reţinut, în esenţă, ca fiind întemeiată excepţia invocată de pârâtă privind neexecutarea contractului prin nefinalizarea lucrării şi neîntocmirea procesului-verbal de recepţie de către reclamantă, act în baza căruia urma a fi efectuată plata lucrării.
Astfel, prima instanţă, având în vedere că reclamanta nu şi-a îndeplinit propriile obligaţii contractuale, a apreciat acţiunea promovată de aceasta ca fiind neîntemeiată.
II. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat apel reclamanta SC I. SRL, solicitând modificarea în tot a sentinţei atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
În dezvoltarea criticilor formulate, reclamanta a susţinut că tribunalul a interpretat în mod greşit clauzele contractuale, a denaturat voinţa părţilor şi a pronunţat hotărârea atacată cu încălcarea dreptului său la un proces echitabil.
Prin Decizia civilă nr. 35/A din 13 iunie 2013, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a admis apelul declarat de reclamanta SC I. SRL Livezeni împotriva sentinţei nr. 301 din 01 martie 2013 a Tribunalului Specializat Mureş, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis cererea de chemare în judecată şi în consecinţă, a obligat pârâta la virarea sumei de 616.410,99 lei, cu titlu de garanţie de bună execuţie în temeiul contractului din 11 iunie 2010, în contul special deschis în acest sens la B.R.D. S.G. Târgu Mureş, având codul Iban.
Pentru a decide astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut că cererea introductivă dedusă judecăţii este o acţiune în obligaţie "de a face", respectiv, de constituire a garanţiei de bună execuţie prin virarea sumei de 616.410,99 lei în. contul special deschis în acest sens.
De asemenea, curtea a apreciat că obligaţiei pârâtei, în calitate de antreprenor, de a vira în contul reclamantei, în calitate de executant, a sumelor cu titlu de garanţie de bună execuţie, nu îi corespunde o obligaţie corelativă, aceasta având o existenţă independentă, de sine stătătoare.
Astfel, faţă de obiectul acţiunii, a reţinut că nu se impunea analizarea excepţiei de neexecutare a contractului şi absolvirea pârâtei de executarea obligaţiei asumate contractual.
În concluzie, instanţa de prim control judiciar a consemnat că, deşi excepţia de neexecutare reprezintă un mijloc de apărare la îndemâna părţii căreia i se pretinde executarea obligaţiei, fără ca partea ce pretinde acest lucru să-şi fi executat propria-i obligaţie, în speţă, obligaţia de constituire a garanţiei de bună execuţie într-un cont al reclamantei, îi incumbă pârâtei, în calitate de beneficiar, potrivit art. 969 C. civ., necondiţionat de îndeplinirea vreunei obligaţii corelative a reclamantei în calitate de executant.
III. Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, în termen legal, a declarat recurs pârâta, indicând în cererea depusă la dosar motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând modificarea.
În motivarea căii extraordinare de atac exercitate, pârâta a reluat susţinerile formulate în cuprinsul cererii de apel, dezvoltând critici asupra următoarelor aspecte:
Astfel, a susţinut că reclamanta SC I. SRL Livezeni nu şi-a îndeplinit propriile obligaţii contractuale, respectiv nu i-a predat lucrarea executată, fapt în considerarea căruia apreciază că aceasta îi datorează daune moratorii, potrivit art. 21.1 din contract, în cuantum de 0,3 % pe zi de întârziere, procent aplicat la valoarea contractului (2.760.000 euro), rezultând o valoare de 8.280 euro pe zi de întârziere, aplicată unui interval de 600 de zile, cuprins între 21 iulie 2010, data scadenţei obligaţiei de predare a ucrării şi 14 martie 2012, data deschiderii procedurii insolvenţei împotriva acesteia.
Faţă de cele anterior expuse a susţinut că nu i se poate imputa neîndeplinirea obligaţiei de constituire a garanţiei, câtă vreme reclamanta nu şi-a îndeplinit propria obligaţie de finalizare la termen a lucrării contractate.
În acest context a arătat că invocarea excepţiei de neexecutare a contractului a avut drept scop şi repararea prejudiciului pe care l-a suferit ca urmare a neexecutării lato sensu de către reclamantă a obligaţiilor contractuale asumate, fapt pentru care a refuzat consemnarea garanţiei până ce reclamanta va proceda la repararea prejudiciului cauzat prin executarea necorespunzătoare şi cu întârziere a propriilor obligaţii.
A mai arătat pârâta că, potrivit clauzei prevăzute la art. 10. 1 din contractul de subantrepriză încheiat între părţi, acestea au convenit ca reclamanta, în calitate de executant să constituie, pentru o perioadă de 24 de luni de la finalizarea construcţiei, garanţia de buna execuţie, pârâtei, revenindu-i, în calitate de antreprenor, obligaţia deblocării la expirarea acestui termen a contului de garanţii al executantului, în cazul în care nu are reclamaţii referitor la lucrările executate.
Astfel, pornind de la scopul pentru care se constituie garanţia de bună execuţie şi funcţia acesteia (repararea prejudiciilor), în cauză obligaţia de constituire a garanţiei fiind transferată către antreprenor, a susţinut că, asumându-şi obligaţia ca din va oarea fiecărei facturi pe care o achită, cota de 5% să fie virată în contul de garanţie de bună execuţie, este firesc să poată opune reclamantei - executant excepţia de neexecutare a contractului, atunci când aceasta solicită constituirea garanţiei de bună execuţie.
Din această perspectivă, a susţinut că obligaţia principală stabilită în sarcina sa constă în plata preţului, iar virarea procentului de 5% din valoarea fiecărei facturi, cu titlu de garanţie de bună execuţie constituie doar o obligaţie subsidiară, a cărei executare este condiţionată de îndeplinirea prevederilor art. 18 din contract, aspecte în raport de care argumentele reţinute de instanţa de apel în sensul respingerii ca nefondată a excepţiei de neexecutare a contractului, respectiv pentru lipsa reciprocităţii şi interdependenţei obligaţiilor pretins neexecutate de către reclamantă, apare ca nelegală.
A mai arătat pârâta că decizia recurată este nelegală şi în raport de admiterea cererii introductive şi obligării sale la virarea sumei de 616.410,99 lei cu titlu de garanţie de bună execuţie în contul bancar indicat de reclamantă prin cererea introductivă, fără a avea în vedere natura respectivului cont, în sensul de a stabili dacă este un cont de garanţie de bună execuţie sau un alt tip de cont bancar.
Pentru toate cele susţinute, pârâta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului reclamantei, cu consecinţa menţinerii hotărârii primei instanţe, cu cheltuieli de judecată.
Înalta Curte în conformitate cu art. 137, cu aplicarea art. 298, raportat la art. 316 C. proc. civ., văzând dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. a luat în examinare cu prioritate excepţia nulităţii recursului.
Recurenta a invocat ca motiv de ordine de ordine publică, prin notele scrise depuse la 13 iunie 2014, nulitatea absolută a deciziei atacate pentru calificarea cererii de chemare în judecată ca fiind în obligaţie de a face, iar nu în pretenţii, fără să pună această chestiune în discuţia părţilor.
Referitor la această susţinere, Înalta Curte reţine că nu constituie motiv de ordine publică, întrucât pentru a fi în prezenţa unui asemenea motiv presupune existenţa unor încălcări a acelor norme legale prevăzute expres de legiuitor sub sancţiunea nulităţii, situaţie care nu se regăseşte în speţă. Pretinsa încălcare a principiului contradictorialităţii, nu se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., care sancţionează pronunţarea hotărârii recurate pentru nerespectarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) din acelaşi cod, având în vedere că, în realitate, calificarea de către instanţă a naturii juridice a acţiunii, constituie aprecierea acesteia asupra petitului cererii cu care a fost învestită, astfel cum rezultă fără echivoc din formularea reclamantei, iar referitor la considerentele în raport de care se formează convingerea instanţei în sensul soluţionării cauzei, legiuitorul nu statuat necesitatea punerii în dezbaterea contradictorie a părţilor, fiind un act de deliberare.
Totdată, Înalta Curte reţine că obligaţia de examinare a instanţei de recurs nu subzistă în ceea ce priveşte motivele formulate în afara cadrului legal, care nu constituie motive de ordine publică.
În ceea ce priveşte^ criticile formulate în cuprinsul memoriului de recurs depus la dosar, Înalta Curte reţine că pârâta, deşi a indicat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a menţionat ipotezele încălcării normei de drept substanţial şi interpretării eronate a legii, afirmând că ambele sunt incidente în cauză, în concret nu indicat nicio normă legală sau convenţională care să fi fost încălcată sau greşit interpretată prin decizia instanţei de apel.
Însă, simpla reluare a situaţiei de fapt a cauzei şi prezentarea din nou a argumentelor expuse, în întâmpinările depuse în faţa instanţelor de fond, nu răspund exigenţelor cerute de art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.
Modul de redactare al deciziei şi reanalizarea probelor administrate la fond demonstrează preocuparea instanţei de prim control judiciar în a stabili dacă soluţia este fundamentată pe probe şi pe dispoziţiile legale aplicabile speţei.
Prin criticile formulate, recurenta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.
Altfel spus, situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel, constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuţie în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele recurentei nu relevă nicio încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluţiei adoptate.
De aceea, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.
Dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. statuează că recursul se declară împotriva unor hotărâri judecătoreşti, a căror modificare sau casare se poate obţine pentru anumite motive de nelegalitate expres prevăzute.
Prin urmare, motivele de recurs trebuie să vizeze nelegalitatea hotărârii judecătoreşti recurate, iar nu doar reiterarea apărărilor formulate în faţa instanţelor devolutive.
Aceasta, deoarece recursul este reglementat drept o cale de atac extraordinară, care priveşte analiza măsurii în care criticile aduse de recurentă, prin motivele de recurs, hotărârii instanţei anterioare se încadrează sau nu în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În speţă, susţinerile recurentei prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât expunerea parcursului relaţiilor contractuale dintre părţi şi a litigiului dedus judecăţii şi reluarea apărărilor formulate de pârâtă în faţa instanţelor anterioare, deja cenzurate de acestea şi care au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., motivarea recursului constă nu numai în indicarea motivelor de nelegalitate la care se referă art. 304 C. proc. civ., ci şi în dezvoltarea lor, care constituie motivarea în concret a recursului, adecvată căii de atac, având în vedere că motivele de nelegalitate sunt prevăzute sub aspect general în art. 304 menţionat.
Prin urmare, nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, de exemplu atunci când nu se arată şi dezvoltarea motivelor de nelegalitate. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, susţinerile recurentei nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de apel, deşi recursul nu are caracter devolutiv.
În alţi termeni, faţă de considerentele precedente, se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac şi având în vedere, deopotrivă, inexistenţa în cauză a motivelor de ordine publică care să atragă incidenţa prevederilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata nul recursul în conformitate cu art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâta SC L. SRL Reghin împotriva Deciziei nr. 98/A din 21 octombrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2233/2014. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2245/2014. Civil. Pretenţii. Obligatia de a... → |
|---|
