ICCJ. Decizia nr. 2291/2013. SECŢIA a ll-a CIVILA. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA a ll-a CIVILA
Decizia nr. 2291/2013
Dosar nr. 702/30/2012
Şedinţa publică de la 6 iunie 2013
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin sentinţa civilă nr. 190/PI din 23 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş s-a admis acţiunea formulată de reclamanta D.G.D., în contradictoriu cu pârâta SC A.T. SA, a fost obligată pârâta la plata sumei de 101.767,07 RON, către reclamanta D.G.D., moştenitoarea defunctei D.G. potrivit certificatului de calitate de moştenitor eliberat de Biroul Notarial Public D.G.C. la data de 21 decembrie 2009, reprezentând contravaloarea poliţei de asigurare de viaţă, conform certificatului de asigurare deţinut de numit D.G., iar în temeiul art. 274 C. proc. civ. a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.651,34 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Timişoara, reclamanta D.G.D. în contradictoriu cu pârâta SC A.T. SA, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 101.767,07 RON, ce constată în contravaloarea poliţei de asigurare de viaţă, conform certificatului de asigurare deţinut de defuncta mama reclamantei, D.G., cu cheltuieli de judecată.
În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 969 şi art. 970 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 1324 din data de 25 ianuarie 2011, Judecătoria Timişoara a admis acţiunea formulată de reclamanta D.G.D. în contradictoriu cu pârâta SC A.T. SA, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 101.767,07 RON, ce constată în contravaloarea poliţei de asigurare de viaţă, conform certificatului de asigurare deţinut de defuncta mamă a reclamantei, D.G., cu cheltuieli de judecată.
În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 969 şi art. 970 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 1324 din data de 25 ianuarie 2011, Judecătoria Timişoara a admis acţiunea formulată de reclamanta D.G.D. în contradictoriu cu pârâta SC A.T. SA, a obligat pârâta la plata sumei de 101.767,07 RON, către reclamanta D.G.D., moştenitoarea defunctei D.G. potrivit certificatului de calitate de moştenitor eliberat de Biroul Notarial Public D.G.C. la data de 21 decembrie 2009, reprezentând contravaloarea poliţei de asigurare de viaţă, conform certificatului de asigurare deţinut de numita D.G. şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.651,34 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel apelanta SC A.T. SA, solicitând modificarea sentinţei apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată având în vedere ca în mod greşit prima instanţă a interpretat clauzele contractului de asigurare deoarece autoarea reclamantei a semnat acea clauză potrivit căreia afecţiunile medicale preexistente exclud acordarea asigurării. Or, din cuprinsul înscrisurilor de la dosar autoarea reclamantei suferea de inimă anterior încheierii contractului de asigurare, fără a face cunoscut acest lucru, aspect ce exclude acordarea unor despăgubiri.
La termenul de judecată din data de 3 mai 2011, tribunalul a invocat ca motiv de apel de ordine publică necompetenţa materială a primei instanţe în soluţionarea litigiului.
Prin decizia civilă nr. 12 din data de 3 mai 2011 Tribunalul Timiş a admis apelul formulat de apelanta SC A.T. SA prin Sucursala Timişoara şi a reţinut cauza spre soluţionare în primă instanţă pe motiv că obiectul litigiului este unul evaluabil în bani având ca obiect obligarea pârâtei apelante asigurator la suma de 101.767,07 RON reprezentând contravaloarea poliţei de asigurare or, conform art. 2 lit. a) C. proc. civ. procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 RON se judecă în primă instanţă de tribunal.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, tribunalul a reţinut următoarele:
La data de 23 decembrie 2008 a intervenit contractul de leasing financiar între antecesoarea reclamantei, numita D.G. şi SC I.L.R. SA, filiala Timişoara, având ca obiect achiziţionarea de către acesta a unui autoturism marca N.P.
La acea dată numita D.G. a optat şi pentru încheierea unui certificat de asigurare de grup la societatea pârâtă.
La data de 6 octombrie 2009, D.G., a decedat conform certificatului de deces aflat la dosar.
Într-adevăr, la data încheierii certificatului de asigurare invocat în apărare de pârâtă, defuncta a luat la cunoştinţă despre condiţiile de asigurare. SC D.C.I.B. SRL a avut mandatul necesar din partea pârâtei de a acţiona în numele acesteia pentru preluarea actelor şi emiterea documentelor de asigurare.
Defuncta a înştiinţat asiguratorul prin mandatar de afecţiunile de care este suferindă.
Aceleaşi definiţii din condiţiile generale depuse de pârâtă, încadrează societatea mandatară SC D.C.I.B. SRL ca fiind contractant.
Această prevedere coroborată cu pct. 6 din acelaşi act reglementează anumite obligaţii în sarcina contractantului cu privire la eventuale excluderi din poliţă (care în speţa din faţă nu au operat). Potrivit aceluiaşi pct. 6 asiguratorul avea dreptul să nu accepte includerea unor asi guraţi în poliţă sau de a-i accepta în condiţii speciale fapt care în realitate nu s-a realizat (nefiind prezentat vreun document prin care defuncat să fi fost exclusă sau acceptată în condiţii speciale).
Important de asemenea de menţionat este faptul că aceleaşi condiţii speciale reglementau expres pct. 13 că riscul asigurat era decesul din orice cauză pe perioada de valabilitate a poliţei.
Nu trebuie ignorat nici faptul că pct. 15 care reglementează excluderile nu vizează vreo ipoteză aidoma celei pentru care este refuzată eliberarea sumei asigurate în prezenta cauză.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel pârâta SC A.T. SA prin Sucursala Timişoara solicitând admiterea apelului şi desfiinţarea sentinţei atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în baza art. 294 şi urm. C. proc. civ., raportat la motivele de apel invocate precum şi la susţinerile intimatei din întâmpinarea depusă a dosar, motivele de apel fiind reiterate şi prin concluziile scrise depuse de apelantă la ultimul termen de judecată, Curtea a constatat şi a reţinut că apelul de faţă este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
În baza caracterului devolutiv al apelului, instanţa de apel reanalizând susţinerile tuturor părţilor, precum şi probatoriul administrat în faţa primei instanţe, a constatat că judecătorul fondului a apreciat în mod temeinic şi legal starea de fapt şi de drept aplicabilă speţei.
Astfel, principala apărare a pârâtei şi de altfel principala susţinere din apelul de faţă este că defuncta D.G. i-a ascuns cu bună ştiinţă starea sa de sănătate în momentul încheierii certificatului de asigurare au fost apreciate ca nefondate.
Aceste susţineri nu pot exclude propria culpă a pârâtei care a încheiat o poliţă de asigurare cu defuncta, fără să depună minime diligenţe pentru aflarea stării de sănătate reale a asiguratului, stare de sănătate care putea fi dovedită cu acte medicale care să ateste existenţa sau nu a unor boli preexistente de natură să impieteze asupra condiţiilor de asigurare în care a fost încheiat certificatul de asigurare.
Astfel, faptul că pârâta invocă împrejurarea că defuncta a declarat pe proprie răspundere că nu suferă de afecţiuni preexistente nu este de natură să constituie clauză de excludere de la plata poliţei de asigurare câtă vreme în contractul de asigurare încheiat între părţi, la pct. 13 se prevede că riscul asigurat este decesul din orice cauză ar surveni pe perioada de valabilitate a respectivei poliţe de asigurare şi în acelaşi contract la pct. 15 nu sunt prevăzute între clauzele de excludere de la obligaţia de plată a poliţei de asigurare cele invocate de către apelantă.
În consecinţă, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 154/2012 din 11 septembrie 2012, a respins apelul formulat de pârâta SC A.T. SA împotriva sentinţei civile nr. 190/PI din 23 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş şi a obligat pârâta apelantă la 2.480 RON cheltuieli de judecată către reclamanta D.G.D.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în cadrul termenului legal, pârâta SC A.T. SA, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului pârâtei şi pe fond respingerea acţiunii.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
În susţinerea motivului de nelegalitate invocat, recurenta a arătat că soluţia instanţei de apel este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele:
La data de 23 decembrie 2008, reclamanta a încheiat cu pârâta contractul de asigurare, luând cunoştinţă despre condiţiile de asigurare, suma asigurată şi riscul asigurat, aceasta însuşindu-şi prin semnătură clauzele contractului.
Susţine că ambele instanţe au ignorat cu desăvârşire prevederile contractuale, în special cele ale art. III din certificatul de asigurare, schimbând semnificaţia acestor prevederi, prin reţinerea unei declaraţii de martor care a dat o altă interpretare clauzelor asumate.
În continuare, recurenta arată că instanţa de apel, deşi nu mai face referire la această probă testimonială, reţine culpa pârâtei, cu referire la lipsa de diligenţă pentru aflarea stării de sănătate reale a asiguratului. Dimpotrivă, recurenta susţine că a fost indusă în eroare cu privire la starea de sănătate a reclamantei, care fusese pensionată pentru gradul II de invaliditate.
De asemenea, recurenta invocă faptul că reclamanta a fost de acord cu clauza care stipulează excluderea de la plata indemnizaţiei de asigurare pentru evenimente produse ca urmare a unor afecţiuni preexistente.
Contractul de asigurare nu este susceptibil de interpretări multiple sau greu de înţeles, mai arată recurenta.
Prin întâmpinare, reclamanta D.G.D., a invocat în principal faptul că argumentarea recursului cuprinde motive de netemeinicie şi nu de nelegalitate, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Înalta Curte, în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 3021 lit. c) C. proc. civ. a luat în examinare excepţia nulităţii recursului.
Din expunerea criticilor aduse deciziei, rezultă că deşi a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile la adresa deciziei recurate reprezintă o succesiune de fapte şi afirmaţii, nestructurate din punct de vedere juridic, fără posibilitatea de a fi aubsumate acestui motiv de nelegalitate.
Prin urmare, în recurs, cale de atac extraordinară, nedevolutivă, instanţei nu-i revine obligaţia să examineze legalitatea şi temeinicia decizie atacate, dacă motivele nu au fost invocate şi argumentate, indicându-se încălcările de lege care atrag nelegalitatea.
Prin criticile invocate în cererea de recurs pârâta, şi-a exprimat nemulţumirea privind modul de interpretare al probelor administrate, dezvoltarea acestora nepermiţând încadrarea în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute art. 304 C. proc. civ. şi analizarea lor în consecinţă, motiv pentru care nu pot fi reţinute de către instanţă ca şi critici de nelegalitate.
Indicarea de către recurentă a interpretării eronate a unor clauze contractuale, nu atrage automat cerinţa motivării recursului în conformitate cu dispoziţiile aplicabile în materia recursului, cererea de recurs fiind supusă unor cerinţe de formă diferite de cele instituite pentru cererea de apel, cerinţe impuse de caracterul nedevolutiv al acestei căi de atac.
Nu în ultimul rând trebuie reţinut faptul că instanţa nu se poate substitui părţii pentru a imagina eventuale motive de nelegalitate, pentru că, potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părţile sunt cele care au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile stabilite de lege.
În alţi termeni faţă de considerentele precedente, se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formulate în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care, Înalta Curte va constata nulitatea cererii de recurs în conformitate cu dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Având în vedere dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta pârâtă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată conform înscrisurilor justificative, respectiv chitanţa din 29 mai 2013 care atestă plata onorariului de avocat şi chitanţa din 28 mai 2013, care atestă contravaloarea cheltuielilor de transport.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea cererii de recurs declarată de pârâta SC A.T. SA, prin Sucursala Timişoara împotriva deciziei civile nr. 154/2012 din 11 septembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Obligă recurenta SC A.T. SA prin Sucursala Timişoara la plata sumei de 3.254 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei D.G.D.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2261/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 2296/2013. Civil. Divorţ. Revizuire - Recurs → |
|---|
