ICCJ. Decizia nr. 2305/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2305/2014
Dosar nr. 1013/1/2014
Şedinţa publică din 23 septembrie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La 20 noiembrie 2003, M.A., D.L. şi H.A. au contestat Decizia nr. A/8131 din 16 octombrie 2003 emisă în baza prevederilor Legii nr. 10/2001, de M.A.N., prin care s-a admis în parte notificarea formulată de cei în cauză, la 26 octombrie 2001 şi li s-a restituit în natură terenul în suprafaţă de 2.004,36 mp, situat în localitatea Băile Olăneşti, judeţ Vâlcea, pentru restul suprafeţei solicitate, competenţa de soluţionare fiind declinată în favoarea Academiei Române.
Contestatorii au solicitat restituirea în natură a suprafeţei totale în legătură cu care au formulat notificarea - 4.500 mp - reprezentând 2 lacuri, teren aferent şi alei, amplasate pe raza localităţii Băile Olăneşti, judeţul Vâlcea, precum şi contravaloarea fructelor civile - culese, sau nu, de către pârât - pe ultimii 3 ani, anterior demersului judiciar, apreciată la suma de 500.000.000 lei.
După un prim ciclu procesual, finalizat prin Decizia nr. 3239 din 20 aprilie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, urmare admiterii recursurilor declarate de reclamanţi şi pârât, s-au casat ambele hotărâri pronunţate în fond şi apel, cauza fiind trimisă spre rejudecare tribunalului.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa supremă a reţinut în esenţă că, din conţinutul actelor normative invocate de pârât (O.G. nr. 39/2002, aprobată prin Legea nr. 251/2002) nu rezultă cu certitudine în administrarea cui se află imobilul în litigiu, pentru stabilirea exactă a regimului juridic al acestuia impunându-se introducerea în cauză a Academiei Române.
Tot astfel, odată stabilit deţinătorul terenului, instanţele urmează a proceda la identificarea precisă a acestuia, sub aspectul întinderii şi vecinătăților, şi analizarea în detaliu a cererilor formulate pe calea notificării.
În rejudecare, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins ca nefondat capătul principal al cererii introductive, având ca obiect contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. A/8131 din 16 octombrie 2013 şi a anulat, ca netimbrat, capătul de cerere vizând obligarea pârâtului la plata fructelor civile, pentru ultimii trei ani, anteriori demersului judiciar.
Apelul formulat de reclamanţi împotriva acestei hotărâri, a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, care, prin Decizia nr. 407/A din 25 iunie 2009, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe, reţinând că tribunalul nu s-a conformat indicaţiilor date prin decizia de casare, limitându-se doar la a introduce în cauză Academia Română şi a luat act de faptul că părţile nu au solicitat alte probe în susţinerea cererii principale.
Rejudecând, în al treilea ciclu procesual, urmare casării şi respectiv desfiinţării hotărârilor anterioare, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 946 din 26 aprilie 2012, a admis în parte cererea formulată de reclamanţii M.A., D.L. şi H.A., în contradictoriu cu pârâţii M.A.N. şi Academia Română.
A respins ca nefondat capătul de cerere privind anularea deciziei de restituire din 16 octombrie 2003 emisă de pârâtul M.A.N.
A dispus restituirea în natură de către pârâtul M.A.N., către reclamanţi, a terenului în suprafaţă de 2.494 mp care face parte din imobilul cu suprafaţă totală de 14.196 mp situat în „Cazarma X”, or. Băile Olăneşti, ce a primit umărul cadastral X, pe baza documentaţiei din 04 noiembrie 2009 avizată de O.C.P.I. Vâlcea, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză topografică omologat de instanţă, întocmit de expert tehnic judiciar în specialitate topografie - geodezie-cadastru, S.I.
A obligat pârâtul M.A.N. la plata către reclamanta M.A. a sumei de 5.956,17 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de avocat şi onorariu de expert).
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că cele două lacuri solicitate de părţi nu aparţin Complexului Olăneşti (care în prezent este în subordinea Spitalului Elias ce se află în administrarea Academiei Române) şi „par” că au fost predate către U.M. X Bucureşti, ca teren aferent Vilei P. (cazarma X Olăneşti).
Rezultă astfel că M.A.N. este administratorul acestora.
Din actele de predare, mai reţine tribunalul, rezultă că Vila P. avea 2 lacuri cu suprafaţa însumată de 2.039 mp, mai mică decât suprafaţa de 4.500 mp, solicitată de părţi.
Or, expertul care a efectuat expertiza topografică în acest ciclu procesual a reţinut că suprafaţa acestora, de 2.494 mp, face parte din suprafaţa totală de 14.196 mp, situată în, Cazarma X, or. Băile Olăneşti care a primit nr. cadastral pe baza documentaţiei din 04 noiembrie 2009 avizată de O.C.P.I. Vâlcea. Aceeaşi suprafaţă a fost identificată ca fiind aferentă celor două lacuri solicitate de reclamanţi şi de către expertul care a întocmit prima expertiză tehnică topografică la fond - fila 153 şi urm Dosar nr. 4309/2003.
Se reţine astfel că deşi reclamanţii solicită restituirea unei suprafeţe de 4.500 mp reprezentând 2 lacuri, din acte rezultă că M.A.N. are în administrare o suprafaţă de 2.039 mp, iar în concret o suprafaţă de 2.454 mp, identificată la fata locului de către experţi.
Cu privire la legalitatea deciziei contestate, prima instanţă a reţinut că aceasta nu a făcut referire în niciun fel, la terenurile cu destinaţia de lacuri solicitate de reclamanţi şi care nu fac parte din Complexul Olăneşti, pentru care pârâtul a declinat dosarul către Academia Română. Ca atare, se arată, pârâtul M.A.N. nu a soluţionat cererea reclamanţilor cu privire la aceste lacuri.
Chiar dacă terenul în suprafaţă de 2.454 mp identificat de experţi apare ca fiind afectat de elemente de sistematizare, pentru faptul că acesta reprezintă o „oază” între alte terenuri ale reclamanţilor (imobilul se învecinează pe toate laturile cu alte terenuri ale reclamanţilor) rezultă că nemişcătorul nu este destinat uzului public, ci privat, astfel că nimic nu împiedică restituirea în natură a terenului.
Soluţionând „apelurile” declarate împotriva acestei hotărâri, Curtea de Apel Bucureşt, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 26/A din 23 ianuarie 2014, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că, urmare admiterii în parte a cererii, a anulat în parte Decizia nr. A/8131 din 16 octombrie 2003 emisă de M.A.N., cu privire la soluţia de declinare a competenţei în favoarea Academiei Române.
A obligat pârâtul M.A.N. să propună acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 165/2013, în favoarea reclamanţilor, pentru suprafaţa de 2.494 mp teren, care face parte din imobilul situat în oraşul Băile Olăneşti, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert Stanciu Iulică.
A menţinut dispoziţia din sentinţă cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că, potrivit probatoriului administrat, lacul cu nuferi şi terenul aferent, ce fac obiectul demersului judiciar, nu au trecut niciodată în administrarea Academiei Române.
Astfel, terenul în cauză este aferent Vilei „P.” şi reprezintă, împreună cu suprafaţa ce a fost restituită deja, prin decizia M.A.N., grădina vilei, respectiv cazarma - Olăneşti, încă din anul 1992.
Probele cauzei atestă că terenul în litigiu împreună cu Vila P. au fost predate în anul 1992 de Sanatoriul Militar Olăneşti către reprezentanţii M.A.N prin Ordinul nr. 4902/1992, pentru Cazarma.
Aşadar, imobilul în cauză nu a făcut obiectul O.G. nr. 39/2002, acesta neaflându-se în patrimoniul fostului Sanatoriu Olăneşti, la data apariţiei ordonanţei.
Prin procesul verbal din 1992, încheiat între Sanatoriul Olănești şi U.M. X, s-a procedat la predarea-primirea terenului aferent vilei Plopul (cazarma 3158 Olănești), în suprafaţa de 62.367 mp
Potrivit documentaţiei aferente, suprafaţa de teren solicitată de către intimaţi făcea parte din suprafaţa totala predată, fiind individualizată sub denumirea de Parcela Lac, în suprafaţa de 1.170 mp, respectiv Parcela Lac, în suprafaţa de 869 mp
Însă, cazarma (reprezentând terenul revendicat din prezenta cauza) nu a făcut obiectul predării către Academia Romana, nefiind inclusă în lista bunurilor de la poziţia din O.G. 39/2002.
În aplicarea acestei ordonanţe, aprobată cu modificări prin Legea nr. 251/2002 s-a încheiat Protocolul din 28 februarie 2002 de predare a bunurilor ce au trecut din administrarea M.A.N în administrarea Academiei Romane. Protocolul a fost urmat de încheierea procesului-verbal de predare-primire unde se arată că, patrimoniul imobiliar aflat în folosinţa Complexului Olănești, compus din construcţii, reţele, şi amenajări terenuri, se predă conform Anexei 6.
Or, în enumerarea din această lista anexă, nu se regăseşte la capitolul imobile: Clădiri, lacuri, terenuri şi Cazarma.
De asemenea, în situaţia activelor imobilizate, aflate în administrarea Academiei Romane, anexă la Bilanţul contabil din 31 decembrie 2003, la rubrica amenajări şi terenuri nu figurează niciun teren, valoarea contabilă fiind nulă.
Nici în situaţia mijloacelor fixe ce alcătuiesc domeniul public al statului, la bunurile aflate în administrarea Academiei Romane prin Spitalul Elias, nu se regăsesc suprafeţele de teren revendicate, singurele terenuri menţionate fiind două drumuri pietruite cu balast, drum acces Sanatoriu, drum asfalt intrare principală şi drum pasat cu bolovani.
Tot astfel, prin adresa din 2002, M.A.P. - O.N.C., a arătat că cele două lacuri sunt în administrarea M.A.N conform registrului parcelar, fiind individualizate la poz. 16 şi 17 din acest registru.
De asemenea, din extrasul de carte funciară emis de O.C.P.I. Vâlcea, şi din anexele acestuia ataşate la filele 83-85 din dosarul C.A.B, reiese că este notat dreptul de administrare în ceea ce priveşte imobilul în litigiu în favoarea M.A.N.
Totodată, conform raportului de expertiză efectuat în cauză, reiese că a fost identificat în speţă terenul în suprafaţă de 14.196 mp, proprietar fiind Statul, administrator M.A.N., cât şi terenul de 2.004,36 mp care face obiectul Deciziei nr. 8131/2003, şi terenul în litigiu în suprafaţă de 2.949 mp, cu privire la care se reţine că face parte din suprafaţa totală de 14.196 mp, situat în oraşul Băile Olăneşti care a primit nr. cadastral pe baza documentaţiei din 04 noiembrie 2009, avizată de O.C.P.I. Vâlcea.
Împotriva hotărârii sus-menţionate, au declarat recurs în termen legal reclamanţii M.A., H.A. şi D.L. care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ. de la 1865, aplicabil cauzei de faţă, critică decizia, după cum urmează:
- soluţia, sub aspectul imposibilităţii restituirii în natură, nu a fost motivată în fapt şi în drept.
- au fost interpretate şi aplicate greşit dispoziţiile legale referitoare la obligativitatea restituirii în natură, făcându-se eronat trimitere la prevederile art. 1 alin. (2) al Legii nr. 165/2013.
- astfel, nu s-a lămurit dacă, în cauză, într-adevăr terenul revendicat este afectat de lucrări de sistematizare, dacă acestea sunt funcţionale şi ce „obiectiv” deservesc, raportul de expertiză neconţinând nicio menţiune în acest sens.
- trebuia reţinut că Statul nu deţine niciun titlu valabil de proprietate pentru terenul revendicat, în sensul Legii nr. 10/2001 şi nr. 223/1998.
- nu s-a cercetat dacă, în legătură cu imobilul notificat, există servituţi legale sau amenajări de utilitate publică, simpla împrejurare că pe acesta se află două guri de vizitare canal şi un traseu de canalizare, nefiind în măsură să atragă imposibilitatea restituirii în natură a imobilului, către reclamanţi.
- decizia din apel este nelegală şi prin prisma faptului că obligă M.A.N. să propună acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, constând în compensarea prin puncte în condiţiile art. 21 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 165/2013, fiind nesocotite dispoziţiile Deciziei nr. 20/2007, dată de instanţa supremă în soluţionarea unui recurs în interesul legii.
La data de 24 iunie 2014, recurenţii-reclamanţi, au invocat motivul de ordine publică al greşitei calificări, de către curtea de apel, a căii de atac exercitată împotriva sentinţei nr. 946 din 26 aprilie 2012, dată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, solicitând în temeiul art. 304 pct. 1 raportat la pct. 3 C. proc. civ., casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei curţii de apel, în vederea soluţionării recursului.
Se arată că prima instanţă a soluţionat cauza la data de 26 aprilie 2011, după intrarea în vigoare a modificărilor operate prin Legea nr. 202/2010, astfel că, împotriva sentinţei pronunţată de tribunal, calea de atac era recursul, iar nu apelul, astfel cum în mod greşit a fost calificată.
Se face trimitere la dispoziţiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora, dispoziţiile legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării în vigoare şi proceselor în curs de judecată, începute sub legea veche.
Ca atare, hotărârea judecătorească este supusă căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea nouă.
Recursul se priveşte ca fondat, din perspectiva analizării motivului de ordine publică vizând calificarea greşită a căii de atac.
Se constată că instanța de control judiciar a calificat greşit calea de atac ce putea fi exercitată împotriva sentinţei nr. 946 din 26 aprilie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, avându-se în vedere dispoziţiile Legii nr. 202/2010, atât în ceea ce priveşte regimul căilor de atac în materia Legii nr. 10/2001, cât şi sub aspectul normelor tranzitorii.
Astfel, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită, la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deținătoare sau, după caz, al entității investite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel.
Conform art. 26 al Legii nr. 202/2010, care reprezintă norma tranzitorie, dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 „privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989”, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin această lege (...) se aplică şi proceselor aflate în curs de soluţionare în primă instanţă, dacă nu s-a pronunţat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a noii reglementări.
Din interpretarea acestor dispoziţii, rezultă fără echivoc că, în materia Legii nr. 10/2001, republicată (ca şi a Legilor nr. 31/1990 şi nr. 221/2009) numai hotărârile judecătoreşti pronunțate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, rămân supuse ambelor căi de atac (apel şi recurs), hotărârile pronunţate ulterior apariţiei noii reglementări, fiind sustrase exerciţiului apelului.
În acest context legislativ, din perspectiva interpretării sintagmei „dacă nu s-a pronunţat o hotărârea în cauză”, este lipsită de relevanţă împrejurarea că litigiul a parcurs mai multe cicluri procesuale, în condiţiile în care celelalte hotărâri date de prima instanţă au fost casate, respectiv desfiinţate.
Or, chiar conform prevederilor art. 311 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, sub imperiul căreia a fost iniţiat demersul judiciar, hotărârea casată nu are nicio putere, deci nu există din punct de vedere juridic.
Tot astfel, o hotărâre desfiinţată, cum este sentinţa din cel de-al doilea ciclu procesual, nu poate fi producătoare de efecte sub niciun aspect şi cu atât mai puţin, nu poate influenţa exerciţiul căilor de atac.
În prezenta cauză, sentinţa nr. 919 din 21 octombrie 2004 a Tribunalului Bucureşt, secţia a III-a civilă, dată în primul ciclu procesual a fost casată - împreună cu Decizia nr. 205/A din 7 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti - în calea de atac a recursului, cauza fiind trimisă spre rejudecare, la prima instanţă.
Ulterior, în cel de-al doilea ciclu procesual, s-a pronunţat sentința nr. 1582 din 14 octombrie 2008 de către Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, desfiinţată la rândul ei, prin Decizia nr. 407/A din 25 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşt, secţia a III-a civilă, cauza fiind din nou trimisă spre rejudecare, primei instanţe.
Tribunalul a pronunţat o nouă hotărâre (sentinţa nr. 946 din 26 aprilie 2012) singura hotărâre a fondului existentă din punct de vedere juridic, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 - 25 noiembrie 2010 - care, potrivit atât normei tranzitorii, cât şi dispoziţiei de drept comun incidentă în cauză (art. 725 C. proc. civ. de la 1865) rămâne supusă regimului căilor de atac, în vigoare la data emiterii actului jurisdicţional.
Or, la această dată, aşa cum s-a arătat, intraseră deja în vigoare modificările procedurale operate prin Legea nr. 202/2010, de imediată aplicare, prin care în materia Legii nr. 10/2001, a fost suprimată calea de atac a apelului, sentinţa pronunţată în cel de-al treilea ciclu procesual, nemaiputând fi astfel atacată, decât pe calea recursului.
Ca o consecinţă a greşitei calificări a căii de atac, instanţa nu a fost alcătuită într-o compunere legală, fiind nesocotite astfel dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 „privind organizarea judiciară”, ceea ce atrage şi incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, recursul urmează a se admite, cu consecinţa trimiterii cauzei aceleiaşi curţi de apel, în vederea soluţionării recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanţii D.L., H.A. şi M.A. împotriva Deciziei nr. 26/A din 23 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o casează.
Trimite cauza spre soluţionare aceleiaşi instanţe, în vederea judecării recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 946 din 26 aprilie 2011 a Tribunalului Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2304/2014. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2306/2014. Civil → |
|---|
