ICCJ. Decizia nr. 2313/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2313/2014
Dosar nr. 52812/3/2010*
Şedinţa publică din 23 septembrie 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin decizia nr. 396A din data de 14 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelanţii-reclamanţi B.C.M., M.M. şi M.S.G. împotriva sentinţei civile nr. 2213 din 21 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Municipiul Bucureşti, prin Primarul General.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 52812/3/2010, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamantele au solicitat suspendarea efectelor hotărârii nr. 108 din 06 august 2010 sub aspectul transferului dreptului de proprietate către pârât de la data consemnării despăgubirilor până la data stabilirii cuantumului lor prin hotărârea ce o va pronunţa instanţa şi stabilirea unei juste despăgubiri faţă de data demarării procesului de expropriere pentru imobilul situat în str. B., cu nr. cadastral C1 înscris în CF nr. xx.
Prin cererea modificatoare reclamantele au solicitat: anularea hotărârii nr. 108/2010 şi stabilirea despăgubirilor la valoarea de piaţă a imobilului corespunzător lunii martie 2008 şi obligarea pârâtului la plata unor daune morale de 90.000 euro; obligarea pârâtului la finalizarea procedurii de expropriere demarată ca urmare a H.C.G.M.L. nr. 262 din 02 noiembrie 2006, în sensul stabilirii despăgubirilor în raport de momentul la care a fost evaluat imobilul prin raportul de expertiză din martie 2008 şi restrângerea efectelor exproprierii numai la suprafaţa afectată de lucrările de utilitate publică.
Prin cererea precizatoare formulată la data de 08 iunie 2011 reclamantele au arătat că daunele morale nu reprezintă un capăt de cerere distinct, fiind circumscris prevederilor Legii nr. 33/1994.
Prin sentinţa civilă nr. 2213 din 21 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a respins acţiunea ca neîntemeiată, în motivarea acesteia reţinându-se următoarele considerente:
Prin dispoziţia nr. 7141 din 14 decembrie 2006, de modificare a dispoziţiei nr. 6099/2006, s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în str. B., compus din teren în suprafaţă de 325,11 m.p. (din suprafaţa totală de 372 m.p.) şi construcţie de tip B şi tip A (S+P+3) cu excepţia apartamentului nr. 2 de la etajul 1 şi a apartamentului nr. 3 de la etajul 2, ambele vândute foştilor chiriaşi în temeiul Legii nr. 112/1995.
Prin hotărârea nr. 76 din 03 august 2010 pârâtul Municipiul Bucureşti Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a stabilit în favoarea reclamantelor o despăgubire în valoare de 1.718.121 RON pentru imobilul restituit prin dispoziţiile nr. 6099 şi 7141/2006.
Reclamantele nu fac dovada că au un drept de proprietate asupra etajului II al imobilului, acesta fiind exceptat de la restituire. La acest etaj este situat apartamentul nr. 3, vândut în baza Legii nr. 112/1995, şi care a fost expropriat prin sentinţa civilă nr. 728 din 05 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia III-a civilă, pe numele altor persoane, numiţii N.M. şi M.N. Prin urmare, acest apartament ocupă integral etajul II al imobilului din str. B. şi nu poate fi expropriat pe numele reclamantelor.
Cu privire la capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la finalizarea procedurii de expropriere, anularea şi suspendarea efectelor hotărârii de expropriere, reclamantele, neavând calitatea de proprietare ale apartamentului expropriat, nu au nici interesul şi nici calitatea de a ataca acest act, hotărârea neavând ca efect micşorarea patrimoniului lor.
Capătul de cerere privind acordarea de daune morale este accesoriu cererii principale de stabilire a despăgubirilor şi subsecvent cererii de obligare la finalizarea exproprierii şi, în consecinţă, este neîntemeiat.
Apelul declarat de reclamante împotriva sentinţei primei instanţe a fost apreciat ca fiind nefondat.
Curtea a constatat că, în baza dispoziţiei nr. 6099 din 19 iunie 2006 a Primarului General al Municipiului Bucureşti emisă conform Legii nr. 10/2001, s-a restituit în natură în proprietatea autorilor reclamantelor imobilul situat în Bucureşti, str. B., compus din construcţiei de tip B şi tip A (S+P+3) cu excepţia apartamentului nr. 2 situat la etajul 1, înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. XX/1998, cu cota de teren aferentă în suprafaţă de 15,21 mp şi a etajului 2 împreună cu terenul aferent în suprafaţă de 47,32 m.p.
Pentru apartamentele vândute în baza Legii nr. 112/1995 au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent potrivit dispoziţiei nr. 6100 din 19 iunie 2006 a Primarului General al Municipiului Bucureşti.
Din conţinutul dispoziţiei nr. 6099 din 19 iunie 2006 a Primarului General al Municipiului Bucureşti rezultă că etajul 2 al imobilului situat în str. B. nu a fost restituit în natură autorilor apelantelor reclamante.
Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat stabilirea cuantumului despăgubiri pentru etajul 2 din imobilul situat în str. B., iar prin cererea precizatoare a fost modificat obiectul cererii de chemare în judecată şi s-a solicitat stabilirea despăgubiri la valoarea de piaţă a imobilului corespunzător lunii martie 2008 şi obligarea pârâtului la plata unor daune morale de 90.000 euro.
Cu privire la acest capăt de cerere, prima instanţă a apreciat că este un capăt de cerere accesoriu cererii principale de stabilire a despăgubirilor şi subsecvent cererii de obligare la finalizarea exproprierii şi a fost respins ca neîntemeiat. Motivele de apel privind acest capăt de cerere sunt astfel nefondate, deoarece cererea a fost respinsă ca neîntemeiată şi nu anulată ca netimbrată.
Prima instanţă a constatat că reclamantele nu au calitatea de proprietare ale etajului 2 din imobilul situat în str. B., Bucureşti, potrivit dispoziţiei nr. 6099 din 19 iunie 2006 a Primarului General al Municipiului Bucureşti, situaţie juridică ce rezultă din înscrisul aflat la dosar de fond.
Pentru etajul 2 din imobilul situat în str. B., Bucureşti apelantele reclamante nu deţin un drept de proprietate pentru a putea fi îndreptăţite la despăgubiri în urma exproprierii.
Astfel, critica formulată în apel prin care s-a invocat că sunt titularele dreptului de proprietate a etajului 2 din imobilul situat în str. B., Bucureşti este nefondată, având în vedere conţinutul dispoziţiei nr. 6099 din 19 iunie 2006, enunţată şi de către apelante prin motivele de apel, şi din care rezultă că nu a fost restituit etajul 2, înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995.
Solicitarea apelantelor reclamante de a se stabili valoarea despăgubirilor la nivelul anului 2008 este nefondată având în vedere că despăgubirea se acordă potrivit evaluării efectuate la momentul efectuării raportului de expertiză.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele B.C.M., M.M. şi M.S.G., acesta fiind respins ca nefondat prin decizia nr. 4034 din 26 septembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Prin decizia nr. 1726 din 3 iunie 2014 pronunţată de aceeaşi instanţă s-a admis contestaţia în anulare formulată de reclamantele recurente împotriva deciziei de recurs, care a fost anulată în temeiul dispoziţiilor art. 318 teza a II-a C. proc. civ. - reţinându-se că nu s-au cercetat primele două motive de recurs invocate de acestea, respectiv cele vizând neanalizarea motivelor de către instanţa de apel şi existenţa dreptului de proprietate.
Cele două motive reţinute ca fiind nesoluţionate au fost susţinute prin cererea de recurs după cum urmează:
a. Prin motivele de apel au învederat că
- prin dispoziţia nr. 7141/2006, Primăria municipiului Bucureşti le-a restituit etajul 2 cu excepţia apartamentului nr. 3;
- spaţiul de la etajul 2 care le-a fost restituit este intabulat în C.F.;
- prin hotărârea nr. 108/2010 ce face obiectul contestaţiei în prezentul dosar, însăși intimata-pârâtă le-a recunoscut dreptul de proprietate;
- în faţa instanţei de fond a fost expertizat un spaţiu care nu făcea obiectul hotărârii nr. 108/2010, respectiv etajul 1;
- în mod greşit instanţa de fond a dispus anularea capătului de cerere având ca obiect daunele morale.
Practic, instanţa de apel nu a analizat aceste critici privind o parte a etajului nr. 2, din considerente rezultând că a reformulat motivele pentru care instanţa de fond a considerat că nu deţin dreptul de proprietate asupra unei părți din etajul 2, motiv pentru care se impune admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
b. Existenţa şi dovada dreptului de proprietate a fost făcută prin mai multe înscrisuri.
- prin dispoziţia nr. 6099/2006 s-au exceptat de la restituire spaţiul de la etajul 2 şi terenul aferent, iar prin dispoziţia nr. 7141/2006 s-a modificat dispoziţia anterioară, dispunându-se şi restituirea etajului 2, cu excepţia apartamentului nr. 3;
- spaţiul de la etajul 2, restituit prin dispoziţia nr. 7141/2006, era ocupat de un chiriaş cu care reclamanţii recurenţi au încheiat un contract de închiriere înregistrat la Administraţia Financiară;
- spaţiul de la etajul 2, restituit prin dispoziţia nr. 7141/2006, a fost întabulat în C.F.;
- prin hotărârea nr. 108/2010, expropriatorul, după ce a analizat actele de proprietate, le-a recunoscut calitatea de proprietari asupra spaţiului de la etajul 2, dispunând plata unei despăgubiri.
Toate aceste acte, deşi se găseau la dosar, nu au fost analizate de prima instanţă şi de instanţa de apel.
Analizând motivele de recurs omis a fi analizate de instanţa anterioară de recurs, în lumina deciziei pronunţate în soluţionarea contestaţiei în anulare, Înalta Curte constată următoarele:
Prin cererea de apel formulată împotriva sentinţei primei instanţe s-au arătat următoarele:
1. Instanţa de fond reţine în mod greşit că reclamantele nu sunt proprietarele imobilului expropriat.
La data preluării abuzive imobilul se afla în proprietatea autorului lor, G.C., potrivit actelor de vânzare-cumpărare autentificate sub AA/1928 şi nr. BB/1940 şi autorizaţiei de construcţie nr. CC/1930.
Prin dispoziţia nr. 6099 din 19 iunie 2006 a Primarului General al Municipiului Bucureşti emisă conform Legii nr. 10/2001, modificată prin dispoziţia nr. 7141 din 14 decembrie 2006, li s-a restituit în natură în proprietatea autorilor reclamantelor imobilul situat în Bucureşti, str. B., compus din construcţiei de tip B şi tip A (S+P+3) cu excepţia apartamentului nr. 2 situat la etajul 1 şi a apartamentului nr. 3 de la etaj 2, vândut în baza Legii nr. 112/1995.
Prin aceste dispoziţii le-a fost restituit şi etajul 2, mai puţin apartamentul nr. 3.
Acest apartament nu ocupă integral etajul 2, iar din actele existente la dosar rezultă că reclamantele sunt proprietare asupra apartamentului situat la etaj 2, în suprafaţă de 49,61 m.p.
Astfel, cu referire la actul relevant, se arată că la etajul 2 se află 2 apartamente, unul de 49,61mp - proprietatea reclamantelor şi unul de 99,07 - apartamentul nr. 3; totodată, în vreme ce suprafaţa utilă a etajului 2 este de 148,68 m.p. iar apartamentul nr. 3 are o suprafaţă utilă de 99,07 m.p., înseamnă că restul face obiectul dispoziţiei de restituire.
Totodată, apartamentul nr. 3 are nr. cadastral C2 şi este înscris în C.F. nr. zz nedefinitivă, iar apartamentul reclamantelor are nr. cadastral C1 şi este înscris în CF nr. xx.
Din hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 108 din 6 august 2010 rezultă în mod clar că sunt titularele dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, str. B.
2. Prin raportul de expertiză întocmit în cauză s-a evaluat un alt imobil şi nu cel ce face obiectul exproprierii.
Prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 108 din 6 august 2010 a fost stabilită despăgubirea pentru exproprierea imobilului proprietate a reclamantelor situat în Bucureşti, str. B., cu nr. cadastral C1, înscris în cartea funciară nr. xx.
3. În mod greşit s-a dispus de către instanţa de fond anularea capătului de cerere privind daunele morale ca netimbrat, potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997 - cu arătarea argumentelor care susţin această critică.
În faţa instanţei de apel s-a solicitat proba cu înscrisuri, instanţa a încuviinţat depunerea la dosar numai a unei părţi dintre acestea.
În soluţionarea acestui apel, instanţa de apel a confirmat sentinţa primei instanţe, cu motivarea că pentru etajul 2 din imobilul situat în str. B. Bucureşti apelantele reclamante nu deţin un drept de proprietate pentru a putea fi îndreptăţite la despăgubiri în urma exproprierii, avându-se în vedere conţinutul dispoziţiei nr. 6099 din 19 iunie 2006, enunţată şi de către apelante prin motivele de apel, şi din care rezultă că nu a fost restituit etajul 2 înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995.
Din cererea de apel rezultă că în justificarea dreptului de proprietate asupra, astfel indicat de reclamante, restului de suprafaţă de la etaj 2 (în afara apartamentului nr. 3), acestea au formulat mai multe critici cu privire la care instanţa de apel nu s-a pronunţat, nearătând în decizie argumentele pentru care acestea nu au fost primite.
Procedând în acest mod, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 261 alin. (1) și art. 295 alin. (1) prima teză C. proc. civ., nefăcând posibil controlul judiciar, ceea ce atrage incidența în cauză a art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și soluția casării deciziei și trimiterii cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță.
Art. 261 alin. (1) pct. 5 prevede că hotărârea se dă în numele legii şi va cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, în vreme ce în art. 295 alin. (1) prima teză se arată că instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă.
Vătămarea produsă părții prin modul de soluționare a cauzei, din perspectiva motivului de recurs reținut a fi incident, nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât soluționarea criticilor (astfel indicate ca și motiv al doilea de recurs) pentru prima dată în această etapă procesuală, lipsește partea de un grad de jurisdicție și de posibilitatea solicitării controlului judiciar - prezenta hotărâre având caracter irevocabil.
Critica privind evaluarea unui alt imobil decât cel expropriat este în strânsă legătură cu cel privind existența dreptului de proprietate, urmând a fi avută în vedere în acest context.
În aceste limite se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând ca instanța de apel să aibă în vedere și celelalte aspecte invocate prin cererea de recurs în susținerea criticii aferente.
Nepronunțarea de către instanța de apel asupra motivului referitor la greșita anulare a cererii privind acordarea de daune morale nu se confirmă, în decizie reținându-se caracterul nefondat al acestuia, cu motivarea că cererea a fost respinsă ca neîntemeiată şi nu a fost anulată ca netimbrată.
În consecință, cu aplicarea dispozițiilor procedurale mai sus arătate, Înalta Curte urmează să admită recursul și să caseze decizia de apel, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantele B.C.M., M.M. şi M.S.G. împotriva deciziei nr. 396A din data de 14 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2290/2014. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 2372/2014. Civil. Actiune în daune... → |
|---|
