ICCJ. Decizia nr. 2458/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2458/2014
Dosar nr. 1013/108/2012
Şedinţa publică de la 30 septembrie 2014
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 20 februarie 2012, reclamanţii P.L., P.V.D., C.I., C.C., C.Ca., C.D., C.L.M. şi C.M.D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale Bucureşti, anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 10 octombrie 2011 şi obligarea pârâtului la plata despăgubirilor echivalente cu valoarea reală a terenului expropriat în suprafaţă de 9538 m.p., respectiv suma de 95.380 euro, raportat la valoarea de 10 euro/m.p.
În motivarea acţiunii, reclamanţii arată că sunt proprietarii terenului situat în Pecica, înscris în CF nr. XX nedefinitivă Pecica, nr. cadastral C1, în suprafaţă de 60000 m.p. În calitate de titulari ai dreptului real de proprietate asupra terenului mai sus menţionat, au fost înştiinţaţi că pe o suprafaţă de 9538 m.p. din terenul de mai sus, urmează să treacă autostrada Arad-Nădlac, pentru această suprafaţă de teren expropriată urmând a se plăti despăgubiri.
Mai arată că, în data de 08 octombrie 2011, cu ocazia întrunirii comisiei pentru aplicarea Legii nr. 255/2010, prin procesul-verbal cu nr. P1 s-a stabilit ca limită a despăgubirilor suma de 0,16 euro/m.p., arătând că nu sunt de acord cu această limită a despăgubirilor, considerându-le infime faţă de valoarea de circulaţie a terenurilor pe piaţă, precum şi faţă de valoarea despăgubirilor acordate anterior, acestea având o valoare cuprinsă între 4,34 euro şi 10 euro/m.p.
Prin sentinţa nr. 249 din 24 ianuarie 2013, pronunţată de Tribunalul Arad, secţia civilă, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii P.L., P.V.D., C.I., C.C., C.Ca., C.D., C.L.M. şi C.M.D., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA. În consecinţă, s-a anulat în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 10 octombrie 2011 privitor la cuantumul despăgubirilor şi a fost obligat pârâtul la plata, către reclamanţi, a sumei de 3004 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat.
Prima instanţă a reţinut următoarele în considerentele hotărârii:
Stabilirea despăgubirilor cuvenite în caz de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii speciale - Legea nr. 255/2010 - se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ general cuprins în Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în cauză fiind incidente prevederile art. 26 alin. (2) din legea amintită.
Pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor, instanţa a procedat conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, numind o comisie de trei experţi, din care unul desemnat de instanţă şi câte unul nominalizat de reclamantă, respectiv de către pârâtul expropriator.
Instanţa a reţinut că finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă despăgubire, în condiţiile în care exproprierea reprezintă o ingerinţă permisă nu numai de art. 44 din Constituţie, dar şi de art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică. Or, o dreaptă sau justă despăgubire presupune acordarea către proprietarul expropriat a preţului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind preţul pieţii, adică preţul cu care se vând sau se cumpără, în mod obişnuit astfel de terenuri.
Fiind în realitate o vânzare forţată, în care consimţământul vânzătorului nu este cerut de lege, în considerarea efectelor general benefice a utilităţii publice căreia îi va fi afectat imobilul, este firesc ca despăgubirea pentru bunul expropriat să cuprindă doar un preţ echivalent cu preţul la care s-ar fi vândut, în mod normal bunul, în cazul unei vânzări obişnuite, consimţite de ambele părţi, dar şi eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător, reprezentat inclusiv de eventualul beneficiu de care a fost lipsit ca urmare a unei exproprieri intempestive, în raport de lucrările realizate şi care urmau să aducă un beneficiu cert şi previzibil.
Acesta este motivul pentru care instanţa a acordat o valoare probantă deosebită adresei B.N.P. „D.”, cu sediul chiar în localitatea Pecica, conform căruia, în perioada 2010-2012, preţul de vânzare declarat de către părţi a variat de la 1.500 la 2.000 euro/ha, în funcţie de amplasament şi suprafaţa vândută, preţuri ceva mai mari (2.900 - 3.000 euro/ha) au fost declarate (este adevărat în situaţii mai rare) la tranzacţii în care cumpărătorul era o societate comercială.
Prin urmare, instanţa a reţinut preţul de 3.000 euro pentru un ha de teren, respectiv 0,3 euro/m.p. - echivalent 1,35 RON/m.p., ca fiind un indicator elocvent pentru stabilirea valorii de circulaţie a suprafeţei expropriate.
În afară de această valoare de circulaţie a terenului, tribunalul a reţinut a fi pertinente şi juste aprecierile din cuprinsul raportului de expertiză conform cărora, în cuantumul despăgubirilor cuvenite trebuie incluse şi sumele necesare reclamanţilor pentru a-şi reîntregi proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeaşi zonă, de pe piaţa liberă, a unei alte suprafeţe de teren egală ca întindere cu cea preluată în domeniul public şi care cuprind: 2% comision unei societăţi de intermedieri imobiliare, 1% cheltuieli notariale suportate de cumpărător şi 2% o estimare a cheltuielilor suplimentare legate de deplasări, publicitate.
Prin urmare, prima instanţă a constatat că despăgubirea totală cuvenită reclamanţilor este de 3004 euro, obţinută din înmulţirea suprafeţei de 9538 m.p. cu 0,3 euro/m.p. (rezultă 2861 euro), la care se adaugă procentul de 5% arătat anterior aplicat la suma de 2861 euro, mai precis 143 euro.
În schimb, a arătat instanţa, nu se justifică includerea în cuantumul despăgubirilor a contravalorii producţiei agricole nerealizate, respectiv dauna pentru lipsa de folosinţă a terenului.
De asemenea, instanţa nu a acordat daunele datorate cheltuielilor suplimentare de transport şi daunele pentru lipsa de acces la parcelele rămase în proprietate, reţinând, pe de o parte, că nu există dovezi că noile drumuri de acces pe care expropriatorul este obligat să le realizeze vor presupune o rută de deplasare mai lungă decât prezenta, astfel că eventualele cheltuieli suplimentare de transport sunt incerte, iar pe de altă parte, instanţa nu a putut reţine drept cert prejudiciul ce ar rezulta din construirea în viitor de către reclamanţi a unui nou drum de acces pentru parcelele rămase în proprietatea lor.
Prin decizia nr. 23/A din 26 februarie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, s-a admis apelul declarat de reclamanţii P.L., P.V.D., C.I., C.C., C.Ca., C.D., C.L.M. şi C.M.D. împotriva sentinţei civile nr. 249 din 24 ianuarie 2013, pronunţată de Tribunalul Arad şi, în consecinţă, a fost schimbată, în parte, sentinţa atacată, în sensul că a fost obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 35.290 euro, reprezentând contravaloarea terenului expropriat. A fost menţinută în rest sentinţa. Prin aceeaşi decizie a fost respins apelul declarat de pârât împotriva hotărârii primei instanţe.
În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Curtea de apel a constatat că prima instanţă nu s-a conformat dispoziţiilor legale în materia exproprierii, în sensul că nu a stabilit despăgubirile pe baza raportului de expertiză cerut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care să aibă în vedere valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat, precum şi preţul cu care se vând imobile similare, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei, ci a avut în vedere adresa B.N.P. „D.”, cu caracter general, în baza căreia instanţa a făcut un simplu calcul matematic.
În acest sens, arată instanţa de apel, este de menţionat că însuşi expertul B.M., care a semnat cu observaţii raportul de expertiză, a arătat, prin scriptul din dosarul de fond, că rezultatele obţinute prin raportul de expertiză sunt eronate, deoarece valoarea de circulaţie stabilită prin grila notarilor este orientativă şi nu poate fi folosită în rapoartele de evaluare.
Or, observaţiile aduse raportului de expertiză de către acest expert nu au fost luate în considerare de către prima instanţă, care atât ea, cât şi experţii erau obligaţi, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prin utilizarea metodei comparaţiilor directe, să utilizeze comparabile cu adevărat similare, respectiv terenuri cu aceleaşi caracteristici, cu atât mai mult cu cât în apel reclamantul a depus un contract de vânzare-cumpărare încheiat de B.N.P. D. la 12 august 2011, în care preţul era de 2,5 euro/m.p.
Astfel, prin suplimentul la raportul de expertiză efectuat în apel, s-a stabilit, pe baza metodei comparaţiei directe, avându-se în vedere contractele de vânzare-cumpărare privind terenuri similare, că valoarea de piaţă a terenului expropriat este de 35.290 euro (9538 m.p. x 3,70 euro/m.p. = 35.290 euro).
În ceea ce priveşte suma de 1934 euro menţionată în suplimentul la raportul de expertiză, reprezentând valoarea daunelor pentru teren (pentru redobândire teren, pentru cheltuieli suplimentare de transport, pentru lipsa subvenţiei, pentru terenuri greu de cultivat, pentru lipsa de acces), Curtea a reţinut că, prin acţiunea introductivă, nu a fost formulat un petit în acest sens, iar pe de altă parte, a apreciat că nu s-a făcut dovada existenţei acestor prejudicii şi nici dovada caracterului cert al acestora.
Cât priveşte apelul pârâtului, Curtea a apreciat că nu pot fi primite susţinerile acestuia, potrivit cărora datele cuprinse în raportul de evaluare întocmit de SC E. SRL sunt în conformitate cu dispoziţiile legale, întrucât aceste susţineri au fost contrazise prin suplimentul de expertiză analizat mai sus, supliment care respectă dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, solicitând modificarea în tot a deciziei atacate şi, pe fondul cauzei, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs se arată că valorile stabilite prin expertiza ce a stat la baza declanşării procedurilor de expropriere, cea efectuată de SC E. SRL, au fost corecte, datele cuprinse în raportul de evaluare fiind în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare. Totodată, arată recurenta, raportul de evaluare a fost întocmit şi cuprinde elementele constitutive ale valorii despăgubirilor aferente fiecărui imobil în parte, aşa cum sunt prevăzute de Legea nr. 33/1994, adică preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel şi contravaloarea prejudiciului produs proprietarului prin faptul exproprierii. Valoarea de despăgubire a fost estimată conform prevederilor Legii nr. 255/2010, Legii nr. 33/1994 şi potrivit standardului internaţional IVS 1, reprezentând o valoare specială a terenurilor compusă din valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului, această valoare specială fiind mai mare decât o valoare de piaţă.
Învestită cu soluţionarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte va analiza cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii-reclamanţi.
Susţinerea intimaţilor-reclamanţi, în sensul că pârâtul a formulat critici ce nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de lege, nu poate fi primită.
În principal, criticile formulate de pârât vizează greşita aplicare a dispoziţiilor legale în materia exproprierii, ceea ce permite încadrarea lor formală în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare la aplicarea sau interpretarea greşită a legii.
În raport de aceste considerente, precum şi ţinând seama de dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţii-reclamanţi va fi respinsă.
În ceea ce priveşte recursul declarat de pârât, acesta se vădeşte a fi nefondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată, promovată în condiţiile art. 9 din Hotărârea nr. 941/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, reclamanţii au contestat cuantumul despăgubirilor stabilit prin hotărârea din 10 octombrie 2011 , pentru exproprierea suprafeţei de 9538 m.p. , teren situat în localitatea Pecica, judeţul Arad, nr. cadastral C1, considerând că valoarea reală a terenului expropriat este superioară valorii de 0,16 euro/m.p., arătând că nu sunt de acord cu această limită a despăgubirilor, considerându-le infime faţă de valoarea de circulaţie a terenurilor pe piaţă, precum şi faţă de valoarea despăgubirilor acordate anterior, acestea având o valoare cuprinsă între 4,34 euro şi 10 euro/m.p.
Trebuie precizat faptul că, la data promovării H.G. nr. 416/2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Nădlac-Arad”, publicată în M. Of. nr. 288/03.05.2010, cadrul legal în materia exproprierilor pentru cauză de utilitate publică era reglementat prin Legea nr. 198/2004, care, în ceea ce priveşte valoarea despăgubirilor face trimitere la Legea nr. 33/1994 - art. 26.
La data promovării prezentei acţiuni - 20 februarie 2012, ca de altfel şi în prezent, cadrul legal în materie de expropriere îl reprezintă Legea nr. 255/2010, publicată în M. Of. nr. 853/20.12.2010, care a abrogat Legea nr. 198/2004.
Deşi a intervenit o succesiune în timp a actelor normative cu privire la expropriere, totuşi procedura de contestare a cuantumului despăgubirilor stabilite de către expropriator este aceeaşi, atât cea menţionată anterior în Legea nr. 198/2004, cât şi cea adoptată ulterior prin actul normativ, respectiv Legea nr. 255/2010. De asemenea, în ceea ce priveşte modalitatea de calculare a cuantumului de despăgubirii, aceasta a fost menţionată de ambele acte normative, care au făcut şi fac trimitere la dispoziţiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
Potrivit prevederilor art. 44 alin. (3) din Constituţia României, revizuită, dreptul de proprietate privată este garantat de stat şi „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire”.
Această dispoziţie a fost preluată în Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, care statuează în art. 1 că „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească”, reţinându-se caracterul excepţional al cedării proprietăţii prin expropriere.
Conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, pentru stabilirea despăgubirilor, instanţa va constitui o comisie de experţi compusă dintr-un expert numit de instanţă, unul desemnat de expropriator şi un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii.
Art. 26 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege stabileşte că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa, vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
În fine, în condiţiile art. 27, primind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî. Despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.
Din analiza coroborată a textelor enunţate se desprinde concluzia că, la determinarea cuantumului despăgubirilor, instanţa, raportându-se la concluziile comisiei de experţi, raportul de expertiză fiind obligatoriu, nu poate să stabilească un cuantum mai mic decât cel oferit de expropriator şi nici mai mare decât cel solicitat de expropriat sau de altă persoană interesată.
Instanţa de apel a reţinut, în mod legal, că prima instanţă nu s-a conformat dispoziţiilor legale în materia exproprierii, în sensul că nu a stabilit despăgubirile pe baza raportului de expertiză cerut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care să aibă în vedere valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat, precum şi preţul cu care se vând imobile similare, ci a avut în vedere adresa Biroului notarilor publici asociaţi „D.”, cu caracter general, în baza căreia instanţa a făcut un simplu calcul matematic.
În urma efectuării suplimentului la raportul de expertiză, realizat la judecata în apel a cauzei, s-a stabilit, pe baza metodei comparaţiei directe, avându-se în vedere contractele de vânzare-cumpărare privind terenuri similare, că valoarea de piaţă a terenului expropriat este de 35290 euro.
Se reţine că expertiza administrată şi omologată în cauză a fost efectuată cu respectarea cerinţelor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, aşa cum rezultă din conţinutul raportului întocmit de către experţi, aspect reţinut şi de instanţa de apel, ca urmare a analizării şi verificării conţinutului expertizei.
Instanţa de apel, în considerarea dispoziţiilor art. 27 alin. (1) al Legii nr. 33/1994, verificând concluziile suplimentului la raportul de expertiză, l-a comparat cu oferta şi pretenţiile formulate de părţi şi a concluzionat că opinia expertului S.A. corespunde dispoziţiilor legale în materie.
Rezultă, din conţinutul normei citate anterior, că instanţa de judecată, după efectuarea expertizei prevăzute de art. 25 din legea specială, are obligaţia de a compara pretenţiile părţii cu rezultatul expertizei şi cu despăgubirile acordate de expropriator, ceea ce înseamnă că instanţa trebuie să verifice cuantumul sumei de bani solicitate de expropriat cu titlu de despăgubiri.
Se reţine că, în contextul legii speciale privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, persoana ce sesizează instanţa de judecată, nemulţumită fiind de cuantumul despăgubirilor acordate de către expropriator, are obligaţia să indice, prin cererea introductivă, cuantumul pretenţiilor, independent de calculul realizat de expertul judiciar pe parcursul judecăţii, care, urmare a comparării cu pretenţiile expropriatului, poate fi valorificat de către instanţa de judecată dacă sumele indicate de expert nu le depăşesc pe acestea, astfel cum dispune art. 27 din Legea nr. 33/1994.
Concluzionând, în cauză, instanţa de apel a aplicat şi interpretat în mod just dispoziţiile legale suscitate, suplimentul la raportul de expertiză întocmit în faza procesuală a soluţionării în apel a litigiului respectând aceste proceduri legale.
Critica recurentului-pârât, în sensul că instanţa de apel nu a ţinut seama de raportul de evaluare întocmit de SC E. SRL, care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, este nefondată.
Stabilirea valorii imobilului expropriat presupune administrarea, de către părţile litigante, a unor probatorii pertinente sub acest aspect şi o apreciere a acestora de către judecătorul cauzei, întrucât prin dispoziţiile legale menţionate nu se instituie obligativitatea reţinerii de către instanţă a valorii despăgubirii stabilită prin raportul tehnic de expertiză întocmit de expropriator la momentul exproprierii, ci, dimpotrivă, se autorizează instanţa să constituie o comisie de experţi care să calculeze despăgubirea.
De asemenea, instanţa de judecată nu este obligată a reţine nici valoarea rezultată din raportul de expertiză întocmit de comisia constituită conform art. 25 din Legea nr. 33/1994 întrucât, potrivit art. 27 alin. (1) din acelaşi act normativ, „primind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărâ”, iar potrivit art. 27 alin. (2) „despăgubirea acordată de instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată”.
În consecinţă, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din acelaşi Cod, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii-reclamanţi.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara împotriva deciziei nr. 23/A din 26 februarie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2454/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2643/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
