ICCJ. Decizia nr. 2485/2014. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2485/2014
Dosar nr. 13241/30/2012
Şedinţa publică din 1 octombrie 2014
Asupra recursului constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la 27 decembrie 2012, Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii a solicitat, în baza art. 998-999 C. civ. şi art. 251 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, obligarea pârâtului R.R. la rambursarea sumei de 536.845,30 RON
Tribunalul Timiş, secţia I civilă, prin sentinţa nr. 2331/PI din 1 octombrie 2013 a admis acţiunea şi l-a obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 536.845,30 RON cu titlu de despăgubiri.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că prin sentinţa penală nr. 66 din 21 februarie 2012 a Judecătoriei Lugoj, definitivă prin decizia penală nr. 920 din 14 iunie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, partea responsabilă civilrnente Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii a fost obligată, pentru inculpatul R.R. - în baza dispoziţiilor art. 61 din Legea nr. 136/1995 şi art. 18 alin. (2) din Normele privind Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii - să plătească părţii civile B.A.E. următoarele sume: 18.854 RON cu titlu de despăgubiri materiale; 100.000 euro sau echivalentul în RON la cursul Băncii Naţionale a României din data efectuării plăţii, cu titlu de despăgubiri morale; o rentă lunară viageră în cuantum de 500 de euro sau echivalentul în RON la cursul Băncii Naţionale a României din data efectuării plăţii începând cu data producerii accidentului - 9 mai 2010.
Conform art. 22 C. proc. civ., hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.
Prin ordinul de plată nr. 727 din 20 iulie 2012, reclamantul a achitat suma de 536.845.30 RON, către B.L., tatăl părţii civile B.A.E., suma scadentă la dată plăţii.
Potrivit prevederilor art. 251 pct. 12 din Legea nr. 32/2000, Fondul are legitimare procesuală activă în orice proces împotriva persoanelor aflate într-o relaţie juridică cu el, pentru obligaţiile de plată achitate sau care urmează cu certitudine să fie achitate de acesta, iar în vederea recuperării sumelor cheltuite, Fondul are drept de regres împotriva entităţii care a determinat prejudiciul - art. 251 pct. 15 din Legea nr. 32/2000.
Conform prevederilor art. 13 din Ordinul CSA nr. 1/2008, „după plata despăgubirilor, Fondul se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate. Persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului au obligaţia să ramburseze Fondului despăgubirea achitată persoanei păgubite, cheltuielile legate de instrumentarea şi lichidarea pretenţiilor de despăgubire, precum şi dobânda legală aferentă sumelor cheltuite de Fond, potrivit legii".
Văzând că prin sentinţa penală mai sus enunţată, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia, respectiv a pârâtului R.R. şi că au fost acordate şi despăgubiri civile, achitate de către reclamant, tribunalul a constatat că prezenta acţiune în regres este întemeiată şi a admis-o, în baza normelor legale evocate.
Apărările pârâtului nu au putut fi reţinute în privinţa inadmisibilităţii sau netemeiniciei acţiunii, deoarece s-a constatat că vizează fondul despăgubirilor acordate de instanţa penală, definitiv şi care nu mai putut fi puse în discuţie în prezentul litigiu, ce poartă doar asupra obligării persoanei care a cauzat fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, printr-o acţiune în regres.
Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, prin decizia nr. 29 din 12 martie 2014, prin care s-a respins apelul declarat de pârât împotriva sentinţei tribunalului.
S-a reţinut că excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantului, susţinută de pârât, este neîntemeiată fiind, în mod corect, înlăturată şi de către prima instanţă.
S-a constatat că nu se poare reţine în cauză aplicarea principiului „etecta -una via non datur recurssus (regressus) ad alteram (viam)", respectiv inadmisibilitatea acţiunii civile în regres a reclamantului, în condiţiile în care a fost parte în procesul penal în care putea folosi toate apărările, iar recursul în procesul penal i-a fost respins.
În dosarul penal nr. 3853/252/2010, având ca obiect infracţiunea de vătămare corporală din culpă [art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen.], Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii a fost introdus, în calitate de parte responsabilă civilmente pentru inculpatul R.R., întrucât autovehiculul condus de acesta în momentul accidentului rutier nu era asigurat pentru răspundere civilă, deşi proprietarul avea obligaţia să încheie o astfel de asigurare.
Obligaţia Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii de a despăgubi persoanele păgubite în accidente de circulaţie în asemenea situaţie este prevăzută de art. 251 alin. (10) lit. b) din Legea nr. 32/2000.
S-a reţinut de către instanţa de apel că faptul că a participat în această calitate de parte responsabilă civilmente în procesul penal şi a exercitat toate drepturile procesuale, fiind în final obligat la plata despăgubirilor către partea civilă, respectiv către numita B.A.E., nu înlătură însă dreptul Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii de a recurge la acţiunea în regres împotriva persoanei răspunzătoare de accidentul de circulaţie pentru recuperarea sumelor plătite cu titlu de despăgubiri, acest drept fiind reglementat expres prin art. 251 alin. (15) din Legea nr. 32/2000, care prevede:
„În vederea recuperării sumelor cheltuite, Fondul are drept de regres împotriva entităţii care a determinat prejudiciul".
De asemenea, art. 13 din Ordinul nr. 1/2008 al Preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor stipulează;
„După plata despăgubirilor, Fondul se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate. Persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului au obligaţia să ramburseze Fondului despăgubirea achitată persoanei păgubite (...)".
În condiţiile în care reclamantul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii a făcut dovada achitării despăgubirilor în cazul de faţă, instanţa de apel a constatat că reglementările legale citate anterior îi legitimează dreptul de a pretinde şi de a obţine recuperarea acestor sume de la pârâtul R.R., care a cauzat prejudiciul numitei B.A.E. prin accidentul rutier provocat în data de 9 mai 2010.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul R.R., solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în tot a hotărârilor pronunţate în cauză şi în rejudecare, respingerea, ca inadmisibilă, a acţiunii civile.
A considerat că reclamantul, în dosarul penal, nu a depus mciun act în apărare, nu a formulat excepţii, motiv pentru care a apreciat că în situaţia în care aceasta urmărea cursul procesului ar fi avut posibilitatea să limiteze cuantumul despăgubirilor civile la plata cărora a fost obligat şi pentru recuperarea cărora a promovat acţiunea în regres.
A mai arătat că reclamantul, fiind parte în procesul penal şi potrivit principiului de drept electa una via non datur recurssus (regressus) ad alteram (viam), avea posibilitatea să-şi valorifice pretenţiile în cadrul respectivului proces, acţiunea civilă fiind alăturată celei penale.
A menţionat că în procesul penal nu a fost obligat la plata despăgubirilor civile în solidar cu reclamantul, motiv pentru care acţiunea civilă în regres, în inexistenţa obligaţiei solidare, este inadmisibilă.
A precizat că recursul declarat de reclamantul, parte responsabilă civilmente, în dosarul penal, a fost promovat tocmai pentru motivul neobligării şi a recurentului R.R. la plata despăgubirilor civile, şi cum acesta a fost respins, Fondul nu-şi mai poate valorifica pretenţiile pe calea acţiunii civile separate.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed.
Criticile privind neformularea de către Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii a tuturor apărărilor în procesul penal, in care a avut calitatea de parte responsabilă civilrnente, care ar fi avut, în opinia recurentului, rolul de a reduce cuantumul despăgubirilor, nu pot fi primite.
Astfel, se constată că acestea nu au relevanţă, în raport de soluţia pronunţată în procesul penal, definitivă, care nu mai poate fi cenzurată sub aspectul cuantumului despăgubirilor, prezentul litigiu având ca obiect obligarea persoanei care a cauzat fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, printr-o acţiune în regres.
În ceea ce priveşte motivele de recurs privind aplicarea principiului electa una via non datur recurssus (regressus) ad alteram (viam)l se reţine că reclamantul a fost introdus în procesul penal, în calitate de parte responsabilă civilrnente pentru inculpatul R.R., autovehiculul condus de acesta în momentul accidentului rutier nefiind asigurat pentru răspundere civilă.
Răspunderea civilă a Fondului, ca parte responsabilă civilrnente, este însă guvernată de regulile speciale cuprinse în Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare şi ale normelor adoptate în temeiul acesteia.
Astfel, după cum a constatat şi instanţa de apel, art. 251 alin. (10) lit. b) din Legea nr. 32/2000 reglementează obligaţia Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii de a despăgubi persoanele păgubite în accidente de circulaţie în asemenea situaţii.
Însă, se observă că prin acelaşi act normativ, prin care s-a instituit în sarcina Fondului o atare obligaţie, s-a prevăzut şi posibilitatea acestuia de a recurge la cţiunea în regres împotriva persoanei răspunzătoare de accidentul de circulaţie, pentru recuperarea sumelor plătite cu titlu de despăgubiri, acest drept fiind reglementat expres prin art. 251 alin. (15) din Legea nr. 32/2000.
Totodată, se constată că această reglementare este explicitată prin prevederile cuprinse la art. 13 din Ordinul nr. 1/2008 al Preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, care stipulează că după plata despăgubirilor, Fondul se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate, iar persoana responsabilă pentru repararea prejudiciului are obligaţia să ramburseze Fondului despăgubirea achitată persoanei păgubite.
Ca atare, reclamantul, în raport de dispoziţiile legale menţionate, are dreptul de a pretinde şi de a obţine recuperarea sumelor de la pârât, motiv pentru care nu pot fi primite motivele de recurs potrivit cărora atare pretenţii nu mai pot li valorificate pe calea acţiunii civile separate.
Nici criticile privind inadmisibilitatea acţiunii în regres, motivat de faptul că în procesul penal recurentul nu a fost obligat la plata despăgubirilor civile în solidar cu reclamantul, nu pot fi primite.
Se reţine astfel că prin decizia nr. 3/2010 dată în interesul legii, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 251 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 24 C. proc. pen., s-a stabilit că în procesul penal, Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii are calitatea de parte responsabilă civilmente şi poate fi obligat singur, iar nu în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile către persoanele păgubite prin accidente de vehicule neasigurate.
Pentru toate aceste motive, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârât va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul R.R. împotriva deciziei nr. 29 din 12 martie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2643/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2495/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
