ICCJ. Decizia nr. 2483/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2483/2014
Dosar nr. 7339/118/2012
Şedinţa publică din 27 iunie 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Judecata în faţa primei instanţe.
Obiectul cererii de chemare în judecată şi sentinţa Tribunalului Constanţa, secţia a ll-a civilă
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 25 iunie 2012, reclamanta A.N.V., reprezentată prin D.R.A.O.V. Constanţa, a chemat în judecată pârâtele SC C.S. (R.) A. L.T.D. SRL şi SC C.S.C.T. SRL, solicitând obligarea acestora la a-i pune la dispoziţie containerul, în vederea aducerii la îndeplinire a dispozitivului sentinţei civile nr. 1226/CA din 18 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Braşov şi la a-i achita suma de 100 dolari SUA plus T.V.A., pe zi de întârziere, începând cu data de 27 decembrie 2011.
Prin sentinţa civilă nr. 1376 din 30 aprilie 2013, Tribunalul Constanţa, secţia a ll-a civilă, a admis cererea, a obligat pârâtele să pună la dispoziţia reclamantei containerul, în vederea aducerii la îndeplinire a dispozitivului sentinţei civile nr. 1226CA din 18 martie 2011 a Tribunalului Braşov şi a mai obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 50.592 dolari SUA, cu titlu de prejudiciu, dar şi la plata de penalităţi de întârziere, în continuare, în valoare de 124 dolari SUA/zi, până la data predării containerului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că la Biroul Vamal Constanţa Sud, s-a prezentat reprezentantul comisionarului în vamă SC R. SA, în: numele administratorului şi asociatului unic al SC D.I. SRL, Dl. B.L., care a depus declaraţia vamală de tranzit din 07 octombrie 2008, cu destinaţie la D.J.A.O.V. Braşov, pentru marfa aflată în containerul, ajuns în Portul Constanţa.
În considerarea analizei de risc, dar și a solicitării Poliției de Frontieră Constanţa Sud, containerul a fost controlat de reclamantă, care a identificat bunuri accizabile (destinate SC D.I. SRL şi numitului B.L.), nedeclarate în vamă, care au fost indisponibilizate, fiind încheiat procesul-verbal de custodie din 14 octombrie 2008.
Ulterior, la sesizarea SC D.I. SRL, Tribunalul Braşov a pronunţat sentinţa civilă nr. 1226/CA din 18 martie 2011, prin care a anulat actele administrative individuale. Adresa din 08 octombrie 2008, procesul-verbal de custodie din 14 octombrie 2008 care cuprinde adeverinţele de reţinere a bunurilor din 13 octombrie 2008, emise de Biroul Vamal Constanţa Sud, precum şi adresa din 24 octombrie 2008 emisă de D.R.A.O.V. Constanţa; de asemenea, a mai obligat Biroul Vamal Constanţa Sud şi D.R.A.O.V. Constanţa să reîncarce bunurile reţinute în temeiul procesului-verbal de custodie din 14 octombrie 2008 şi adeverinţelor de reţinere a bunurilor din 13 octombrie 2008 în containerul, să treacă respectivul container în regim de supraveghere vamală, să îl transbordeze, pentru a se efectua operaţiunile de vămuire la Vama Braşov, să elibereze un permis vamal în care să menţioneze felul şi cantitatea mărfii care urmează să fie transbordată, dar şi termenul de efectuare a operaţiunii; totodată, Tribunalul Braşov a obligat în solidar Biroul Vamal Constanţa Sud şi D.R.A.O.V. Constanţa să achite către SC D.I. SRL următoarele sume, cu titlu de despăgubire: 6.509,12 lei, 3.277,17 lei plus T.V.A., 47.352 dolari SUA, în lei la cursul B.N.R. de la data plăţii, plus T.V.A. şi, în continuare, câte 100 dolari SUA pe zi, în lei la cursul B.N.R. de la data plăţii, plus T.V.A., începând cu data de 29 ianuarie 2010 şi până la data predării efective a containerului.
Prima instanţă a subliniat că Tribunalul Braşov a pronunţat hotărârea evocată mai sus, pornind de la constatarea că Biroul Vamal Constanţa Sud şi D.R.A.O.V. Constanţa au dispus în mod nelegal reţinerea containerului.
În continuare, a mai constatat că în vederea aducerii la îndeplinire a dispozitivului sentinţei civile nr. 1226/CA din 18 martie 2011, autoritatea vamală a solicitat celor două pârâte să îi pună la dispoziţie containerul, însă SC C.S. (R.) A. L.T.D. SRL a răspuns că se află în imposibilitatea de a-l elibera fără plata taxelor de depozitare şi a celor de staţionare, iar SC C.S.C.T. SRL, deşi şi-a manifestat disponibilitatea de a sprijini executarea hotărârii judecătoreşti, a precizat că are calitatea de depozitar, fapt care îi impune să nu procedeze la predarea containerului fără avizul celeilalte pârâte, care are dreptul de dispoziţie asupra bunului.
În acest context, prima instanţă a subliniat că în sentinţa civilă nr. 1226/CA din 18 martie 2011, Tribunalul Braşov a reţinut că "este evident că chiar în condiţiile în care prezenta hotărâre rămâne irevocabilă, reclamanta nu va putea să ridice containerul până nu achită toate taxele de manevrare, staţionare şi depozitare, astfel că este prejudiciată cu sumele pretinse de societăţile de depozitare (...)", iar această parte a hotărârii a fost invocată de SC C.S. (R.) A. L.T.D. SRL în susţinerea dreptului său de retenţie în temeiul căruia refuză restituirea-înainte de a i se plăti cheltuielile pentru depozitare. Cum însă această pârâtă nu a fost parte în procesul aflat pe rolul Tribunalului Braşov, prima instanţă a apreciat că ea nu se poate prevala de sentinţa menţionată mai sus pentru a opune un drept de retenţie, un asemenea drept nefiindu-i recunoscut judecătoreşte.
În considerarea situaţiei de fapt reţinute, tribunalul a constatat că acţiunea, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1349 şi 1357 din Noul C. civ., este întemeiată.
Astfel, după ce a citat textele de lege evocate anterior şi a enumerat condiţiile necesare antrenării răspunderii civile delictuale (existenţa unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, ca şi vinovăţia celui care a cauzat prejudiciul), prima instanţă a reţinut că fapta ilicită este reprezentată de refuzul celor pârâte de a pune la dispoziţia reclamantei containerul, în vederea aducerii la îndeplinire a dispozitivului sentinţei civile nr. 1226/CA din 18 martie 2011 a Tribunalului Braşov, care presupunea transportarea şi predarea containerului, reţinut sub sechestru, iar nu transportul mărfii cu un alt container închiriat, aşa cum în mod nefondat s-a apărat pârâta SC C.S. (R.) A. L.T.D. SRL.
În continuare, cu toate că a apreciat că apărările fiecărei pârâte în legătură cu inacţiunea pe care au manifestat-o sunt întemeiate, tribunalul a subliniat că, atât timp cât prin atitudinea lor, pârâtele au făcut imposibilă executarea silită a unei hotărâri judecătoreşti executorii, refuzul lor de predare a containerului se constituie într-o faptă ilicită, iar exercitarea drepturilor pe care le-au invocat este abuzivă. Aceasta, pentru că punerea în executare a unui titlu executoriu este un element important al statului de drept şi al ordinii publice, sentinţele executorii impunând o realitate juridică ce trebuie respectată erga omnes, chiar şi de către persoanele care nu au luat parte la proces.
Făcând referire la jurisprudenţa C.E.D.O., care a decis în mod constant că executarea unei hotărâri trebuie să fie considerată ca făcând parte integrantă din proces, pentru că dreptul de acces la justiţie ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă şi obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părţi, dar şi că executarea nu poate fi împiedicată, anulată sau întârziată în mod excesiv, prima instanţă a observat că în speţă executarea obligaţiei de predare a bunurilor şi a containerului de către autoritatea vamală a fost stabilită sub sancţiunea daunelor cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, iar prin împiedicarea de către pârâte a executării, s-a ajuns în situaţia în care reclamanta datorează creditorului obligaţiei de predare o sumă mai mare decât cea declarată a bunurilor.
În continuare, tribunalul a subliniat că drepturile trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit art. 14 din Noul C. civ., subliniind elementele care conturează conceptul bunei-credinţe în planul dreptului civil şi, prin urmare, şi pe cel al abuzului de drept.
Apreciind însă că ordinea de drept şi securitatea raporturilor juridice sunt incompatibile cu o condiţionare a punerii în executare a unei sentinţe judecătoreşti de realizarea unor drepturi incerte, supuse analizei în litigii aflate pe rol, prima instanţă a reţini t că invocarea unui drept de retenţie pe o durată excesivă sau a necesităţii recuperării cheltuielilor de depozitare, în condiţiile în care printr-o hotărâre s-a statuat în sensul predării bunurilor, este o expresie a abuzului de drept, apt să îi cauzeze reclamantei un prejudiciu, care în speţă, este echivalent cu suma la plata căreia aceasta a fost obligată de Tribunalul Braşov, respectiv de 124 dolari SUA pe fiecare zi de întârziere, calculat cu începere de la 16 ianuarie 2012, când pârâtele au înţeles să-şi manifeste în mod expres refuzul de predare a containerului.
De aceea, instanţa de fond a constatat că încălcarea de către pârâte a unei obligaţii de rezultat - de a nu aduce atingere drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalţi - atrage în mod necesar concluzia vinovăţiei celor două pârâte, în lipsa unor cauze exoneratoare, iar legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu rezultă expres din săvârşirea faptei, motiv pentru care a admis acţiunea.
Apelul. Decizia instanţei de prim control judiciar împotriva acestei sentinţe, SC C.S. (R.) A. L.T.D. SRL şi SC C.S.C.T. SRL au declarat apel, căile ordinare de atac fiind admise prin Decizia nr. 123 din 18 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca o consecinţă, sentinţa atacată a fost schimbată în parte, în sensul că cererea de obligare a pârâtelor la plata sumei de 100 dolari SUA plus T.V.A. pe zi de întârziere, începând cu data de 27 decembrie 2011, a fost respinsă, celelalte dispoziţii ale hotărârii fiind menţinute.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că la 30 mai 2013, ulterior pronunţării sentinţei atacate, a fost executată dispoziţia de predare către reclamantă a containerului, în vederea aducerii la îndeplinire a sentinţei civile nr. 1226CA din 18 martie 2011 a Tribunalului Braşov, aşa încât nu a mai examinat criticile aduse acestei măsuri, păstrând-o.
Referitor la capătul de cerere privind plata despăgubirilor, întemeiat pe răspunderea civilă delictuală, instanţa de prim control judiciar a reţinut că în mod eronat a apreciat tribunalul că între prejudiciul invocat de autorul acţiunii şi fapta ilicită pusă în sarcina pârâtelor-apelante există legătură de cauzalitate, în sensul că refuzul predării containerului ar fi cauza directă a pagubei suferite de autoritatea vamală, stabilită prin sentinţa Tribunalului Braşov.
Astfel, curtea de apel a subliniat că analiza considerentelor sentinţei civile nr. 1226/CA din 18 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Braşov relevă că despăgubirile solicitate de SC D.I. SRL autorităţii vamale s-au întemeiat în drept pe prevederile art. 18 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 554/2004 şi au avut drept cauză tocmai sancţiunea nulităţii actelor administrative vătămătoare, aplicată de instanţă, scopul lor fiind acela de înlăturare a efectelor actelor nelegale. Cum despăgubirile au fost acordate societăţii SC D.I. SRL tocmai în vederea acoperirii integrale a prejudiciului cauzat prin reţinerea containerului - fapt care a generat curgerea taxelor de depozitare şi staţionare -, instanţa de prim control judiciar a apreciat că ele nu pot fi puse în sarcina pârâtelor, neexistând o legătură de cauzalitate între prejudiciul invocat de autoritatea vamală şi fapta apelantelor, care au invocat dreptul de retenţis (cazul SC C.S. (R.) A. L.T.D. SRL) sau calitatea de depozitar şi lipsa acordului proprietarului containerului pentru predare (cazul SC C.S.C.T. SRL).
De aceea, curtea de apel a apreciat că în mod greşit instanţa de fond a constatat că prejudiciul este reprezentat de suma calculată în sarcina autorităţii vamale cu titlu de daune-interese pe zi de întârziere, respectiv 100 dolari SUA, la care se adaugă T.V.A., deoarece aceasta constituie, de fapt, contravaloarea zilnică a celor două taxe pe care SC D.I. SRL le datorează pentru depozitare în terminal (70 dolari SUA/zi) şi pentru staţionarea containerului (30 dolari SUA/zi), potrivit titlului executoriu invocat.
În considerarea acestor argumente, a admis apelul, schimbând în parte hotărârea atacată, potrivit distincţiilor expuse mai sus.
Recursul. Motivul de nelegalitate invocat
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Galaţi, prin A.J.F.P. Constanţa, subrogându-se în drepturile procesuale ale A.N.V. - D.R.A.O.V. Constanţa, potrivit O.U.G. nr. 74/2013.
Recurenta a solicitat desfiinţarea deciziei atacate si menţinerea hotărârii primei instanţe, ca legală şi temeinică, susţinând că instanţa de apel a încălcat şi a aplicat greşit legea; a invocat, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motivul de nelegalitate, recurenta, după ce a prezentat în mod amplu situaţia de fapt, a arătat că în mod greşit a reţinut instanţa de prim control judiciar că nu sunt îndeplinite cerinţele răspunderii civile delictuale, definite în art. 1357 alin. (1) din Noul C. civ.: prejudiciul, fapta ilicită săvârşită cu vinovăţie şi existenţa legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.
Cu referire la prima condiţie, recurenta a precizat că prejudiciul este cert, nivelul acestuia fiind de 50.592 dolari SUA, reprezentând despăgubiri de 100 dolari SUA pe zi de întârziere, plus T.V.A.; a mai arătat că a calculat suma cu începere de la 16 ianuarie 2012, când intimatele şi-au manifestat opoziţia de predare/eliberare a containerului, până la 26 februarie 2013, dar şi că la această sumă trebuie adăugate cheltuielile de executare silită şi dobânda legală aferentă.
În ce priveşte fapta ilicită, a susţinut că aceasta constă în refuzul pe care l-au manifestat intimatele, de a preda containerul şi bunurile din el, în raport de care autoritatea vamală s-a văzut împiedicată, independent de voinţa sa, în a aduce la îndeplinire obligaţia de a face stabilită în sarcina ei prin sentinţa civilă nr. 1266/CA din 18 martie 2011 a Tribunalului Braşov.
În acest context, recurenta a susţinut că în mod greşit a reţinut curtea de apel că "despăgubirile stabilite prin sentinţa civilă nr. 1266/CA/2011 nu pot fi puse în sarcina pârâtelor", deoarece nu a solicitat ca intimatele să fie obligate să suporte toate despăgubirile stabilite prin sentinţa respectivă, ci doar pe cele care au fost de natură să prejudicieze bugetul de stat, din cauza faptei culpabile a acestora, ca începând cu luna ianuarie 2012 s-au opus expres predării containerului si bunurilor. A arătat și că, în condiţiile existentei unei hotărâri judecătoreşti irevocabile care trebuie executată, invocarea de către intimata SC C.S. (R.) A. SRL a dreptului de retenţie apare ca fiind făcută abuziv.
Iar legătura de cauzalitate derivă, în opinia recurentei, din aceea că prin fapta culpabilă a intimatelor a fost afectst bugetul de stat, prejudiciul fiind cauzat în mod direct prin exercitarea abuzivă a dreptului de retenţie.
La 12 mai 2014, intimata SC C.S.C.T. SRL a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând actele dosarului, precum şi decizia atacată, prin prisma motivului de recurs invocat, înalta Curte reţine următoarele:
Cu titlu prealabil, se cuvine subliniat că solicitarea recurentei, de a fi desfiinţată decizia atacată, denotă o gravă necunoaştere a soluţiilor pe care le poate pronunţa instanţa de recurs în ipoteza admiterii acestei căi extraordinare de atac, astfel cum ele sunt expres prevăzute în art. 312 alin. (2) C. proc. civ.: casarea, respectiv modificarea hotărârii atacate.
În concret, recurenta a invocat motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea poate fi modificată când a fost dată cu încălcarea sau cu aplicarea greşită a legii; a susţinut, astfel, că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1357 alin. (1) din Noul C. civ. (aplicabil în speţă, de vreme ce fapta imputată intimatelor s-a realizat la data de 16 ianuarie 2012, ulterior intrării sale în vigoare).
Potrivit art. 1357 alin. (1) din Noul C. civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să-l repare.
Conţinutul acestei norme legale sintetizează aspectele esenţiale care caracterizează instituţia răspunderii delictuale, în ansamblul său; cele patru condiţii necesare pentru angajarea răspunderii sunt prejudiciul, fapta ilicită, existenţa legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi vinovăţia făptuitorului.
Prejudiciul reprezintă nu doar o condiţie a răspunderii, ci şi măsura ei, în sensul că autorul răspunde numai în limita acestuia, iar fapta ilicită constituie faptul generator de răspundere, care poate fi fapta proprie ori a altei persoane, precum şi fapta lucrurilor sau a animalelor aflate în pază juridică.
După cum rezultă din examinarea art. 1357 alin. (1) din Noul C. civ., autorul faptei ilicite trebuie să fie altă persoană decât cel vătămat; aşadar, fapta victimei înseşi se constituie într-o cauză exoneratoare de răspundere.
Examinând aceste condiţii prin raportare la datele speţei, Înalta Curte reţine că cerinţa prejudiciului este întrunită, întrucât bugetul de stat a suferit o pierdere, cât timp prin sentinţa civilă nr. 1226/CA din 18 martie 2011, Tribunalul Braşov a obligat în solidar pe Biroul Vamal Constanţa Sud şi D.R.A.O.V. Constanţa să achite către SC D.I. SRL următoarele sume, cu titlu de despăgubire: 6.509,12 lei, 3.277,17 lei plus T.V.A., 47.352 dolari SUA, în lei la cursul B.N.R. de la dată plăţii, plus T.V.A. şi, în continuare, câte 100 dolari SUA pe zi, în lei la cursul B.N.R. de la data plăţii, plus T.V.A., începând cu data de 29 ianuarie 2010 şi până la data predării efective a containerului.
Prejudiciul este astfel cert, nu doar sub aspectul existenţei sale, ci şi al întinderii.
Cu toate acestea, Înalta Curte subliniază că el nu a fost cauzat de către intimate, care astfel nu se fac vinovate de nicio faptă ilicită, ci de către autoritatea vamală însăşi.
Astfel, se cuvine subliniat că Tribunalul Braşov a reţinut, în hotărârea sa, că reţinerea containerului de către autoritatea vamală s-a făcut în mod nelegal; tocmai de aceea, a anulat actele administrative şi, dând deplină eficienţă art. 18 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 554/2004, a obligat Biroul Vamal Constanţa Sud şi D.R.A.O.V. Constanţa la plata către SC D.I. SRL de despăgubiri care includ şi sumele de 70 dolari SUA/zi, reprezentând taxa de depozitare în terminal şi de 30 dolari SUA/zi, reprezentând taxa de staţionare a containerului, la care se adaugă T.V.A.
În considerentele sentinţei sale, Tribunalul Braşov a subliniat că SC D.I. SRL nu va putea să procedeze la ridicarea containerului, chiar în ipoteza rămânerii irevocabile a hotărârii, până ce nu va achita toate taxele de manevrare, staţionare şi depozitare; de aceea, apreciiind că societatea este prejuriiciată şi cu sumele pretinse pentru depozitare, instanţa de contencios administrativ a obligat autoritatea vamală la plata acestora în continuare, până la data predării containerului; în acest fel, a acoperit integral prejudiciul, a cărui existenţă a apreciat-o ca fiind sigură, chiar dacă el urma a se produce ulterior, deoarece sumele către societăţile de depozitare curgeau zi de zi.
Aşadar, nu refuzul intimatelor de a preda containerul este fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, ci, în mod exclusiv, reţinerea nelegală a acestuia de către autoritatea vamală.
Prin urmare, părţilor trebuie să li se impună concluzia că singura vinovată de producerea prejudiciului este autoritatea vamală, care, urmare a reţinerii nelegale a containerului - sancţionată prin hotărârea instanţei de contencios prin anularea actelor administrative individuale -, a cauzat SC D.I. SRL prejudicii, constând, între altele, chiar în sumele pe care aceasta le datora deja, respectiv urma a le datora în viitor, societăţilor de depozitare, până la data ridicării containerului din terminal.
În aceste condiţii, încercarea recurentei de a obţine chiar aceste sume de la intimate este lipsită de temei legal, întrucât, aşa cum deja s-a reţinut, fapta ilicită a victimei înseşi este exoneratoare de răspundere.
Chiar dacă în lanţul cauzal al faptelor care au condus la curgerea în continuare a datoriei de 100 dolari SUA/zi, plus T.V.A., s-a interpus şi atitudinea intimatelor - SC C.S. (R.) A. L.T.D. SRL susţinând că se află în imposibi.itate de a elibera containerul fără plata taxelor de depozitare şi de staţionare, iar SC C.S.C.T. SRL precizând că are calitatea de depozitar, fapt care îi impune să nu procedeze la predarea containerului fără avizul proprietarului - atitudine pe care recurenta a interpretat-o sub forma unei veritabile opoziţii la executarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, instanţa supremă notează că o exercitare a drepturilor cu bună-credinţă ar fi impus ca, în vederea executării efective şi rapide a hotărârii irevocabile, recurenta să achite SC D.I. SRL sumele la plata cărora a fost obligată de Tribunalul Braşov, această societate să le achite mai departe societăţilor de depozitare, iar apoi să se procedeze la ridicarea containerului.
Aşa fiind, invocarea unui drept de retenţie nu are caracter abuziv, aşa cum afirmă recurenta şi cum în mod nelegal a reţinut şi prima instanţă; o asemenea apreciere denotă doar lipsa unei examinări de detaliu a sentinţei Tribunalului Braşov.
Prin urmare, atitudinea intimatelor nu doar că nu are caracter ilicit, dar este şi justificată, aşa încât, chiar dacă a fost de natură să conducă la creşterea debitului pus în sarcina autorităţii vamale, nu are potenţial cauzator de prejudiciu, a cărui singură autoare rămâne cea din urmă.
Cum considerentele expuse mai sus conduc spre concluzia că singura parte vinovată pentru producerea pagubei este autoritatea vamală, Înalta Curte apreciază că decizia instanţei de prim control judiciar a fost pronunţată cu aplicarea riguroasă a legii la situaţia de fapt pe deplin stabilită, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
Fiind stabilită, astfel, culpa procesuală a recurentei în promovarea căii de atac, aceasta urmează să fie obligată, în temeiul art. 274 alin. (1), raportat la art. 298, cu aplicarea art. 316 C. proc. civ., la plata către intimata SC C.S.C.T. SA a sumei de 4.960 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, compuse din onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - reclamantă A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Galaţi prin A.J.F.P. Constanţa împotriva Deciziei civile nr. 123 din 18 octombrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurenta - reclamantă să plătească intimatei - pârâte SC C.S.C.T. SA suma de 4.960 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2472/2014. Civil. Anulare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2487/2014. Civil. Acţiune în anularea... → |
|---|
