ICCJ. Decizia nr. 2619/2014. Civil. Nulitate act juridic. Recurs

Decizii civile ICCJ 2014


R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 2619/2014

Dosar nr. 13854/111/2012

Şedinţa puplică de la 23 septembrie 2014

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 296/Com din 4 iunie 2013, Tribunalul Bihor a admis excepţia autorităţii de lucnj judecat, invocată de pârâtele SC Î. SA şi SC I.T. SRL şi, în consecinţă:

A respins acţiunea formulată şi precizată de reclamanta SC S.I. SA - societate în reorganizare judiciară, prin administrator judiciar C.V.A. Sprl în contradictoriu cu pârâtele SC I.T. SRL şi SC Î. SA.

A respins ca nefondată cererea formulată de pârâte privind amendarea reclamantei în conformitate cu prevederile art. 1081 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

A respins cererea pârâtelor privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond analizând cu prioritate excepţiile invocate, a stabilit următoarele:

Excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtele SC Î. SA şi SC I.T. SRL prin prisma prevederilor art. 166 C. proc. civ., şi art. 1201 C. civ., este întemeiată.

Sub aspectul condiţiilor cumulative ale efectului negativ al puterii de lucru judecat, din cuprinsul prevederilor art. 1201 C. civ. rezultă că legea civilă indică trei condiţii cumulative: identitate de obiect, identitate de cauză şi identitate de părţi, aceleaşi elemente care configurează cererea de chemare în judecată.

S-a arătat că reclamanta, prin prezenta acţiune solicită ceea ce a mai fost solicitat prin acţiunile ce au format obiectul Dosarelor cu nr. 893/111/2008 şi cu nr. 7876/111/2006.

Referitor la cauză, element ce are în vedere temeiul juridic al dreptului valorificat prin cerere, care nu se confundă cu cauza acţiunii, cu dreptul subiectiv sau cu mijloacele de probă ale temeiului juridic, din perspectiva art. 1201 C. civ., are în vedere fundamentul juridic al noii cereri.

Referitor la cel de-al treilea element - părţile - constant se subliniază în literatură că art. 1201 C. civ., referindu-se la „aceleaşi părţi. în aceeaşi calitate" are în vedere nu numai prezenţa lor fizică, ci şi cea juridică, adică participarea lor în proces în nume propriu sau în calitate de reprezentant. Astfel, dacă în ambele procese participă aceleaşi persoane, ca titulare ale dreptului ce formează obiectul litigiului, există identitate de părţi chiar dacă într-un proces o parte a figurat ca reclamantă şi cealaltă ca pârâtă, iar în al doilea proces aceste calităţi sunt inversate.

În cazul de faţă, în ceea ce priveşte cererea reclamantei privind constatarea nulităţii absolute a Contractului de vânzare-cumpărare din 18 ianuarie 2007 şi rectificarea cărţii funciare în sensul radierii întabulării SC I.T. SRL în baza C.V.C. din C.F. şi B din C.F. până la C.F., respectiv a privilegiului vânzătoarei SC Î. SA pentru plata preţului şi interdicţia de vânzare, instituită de SC I.T. SRL în favoarea SC Î. SA prin C.V.C. din 2007 a reţinut următoarele:

Dosarul nr. 893/111/2008: obiect, părţi, cauză.

Prin cererea de chemare în judecată formulată de SC S.I. SA prin administrator judiciar C.V.A. Ipurl, susţinută şi de intervenţia accesorie formulată de SC M.T. SA s-a solicitat, în contradictoriu cu SC I.T. SA şi SC Î. SA (capătul principal al acţiunii): constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 18 ianuarie 2007 şi - subsecvent -rectificarea cărţii funciare (capătul accesoriu al acţiunii).

În ceea ce priveşte cauza acţiunii (în sensul de situaţie de fapt calificată juridic, sau „fundamentul raportului juridic dedus judecăţii"), s-au invocat dispoziţiile art. 948 - 966-968 C. civ. privind cauza ilicită (ca şi în prezenta acţiune).

Numărul de Dosar s-a modificat în 7569/111/2010 ulterior suspendării cauzei.

SC S.I. SA şi SC M.T. SA au formulat apel împotriva soluţiei de la fond, iar prin Decizia nr. 30/C/2011/A din 22 martie 2011 Curtea de Apel Oradea a respins apelurile, soluţie irevocabilă prin nerecurare.

Cu privire la al treilea capăt de cerere care vizează pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de transfer al nudei proprietăţi a terenului înscris în C.F. Oradea din patrimoniul înfrăţirea în patrimoniul SC S.I. SA:

Dosarul nr. 7876/111/2006: obiect, părţi, cauză

Reclamanta SC M.T. SA Bucureşti a formulat, în contradictoriu cu SC Î. SA şi, pentru opozabilitate, cu SC S. SA - o acţiune în constatare prin care solicită instanţei constatarea dreptului de proprietate al SC S. SA asupra terenurilor de sub construcţii în suprafaţă de 49.203 mp, drept ce ar exista în patrimoniul SC S. SA încă de la constituire în 1992; subsecvent, obligarea pârâtei la intabularea terenurilor în favoarea SC S. SA;

În motivarea acţiunii: (a) prin Contractul de societate al Stimin, din 1992, înfrăţirea a aportat inclusiv dreptul de proprietate asupra terenurilor; (b) în schimbul aportării dreptul de proprietate asupra terenurilor - alături de aportarea clădirilor şi utilajelor înfrăţirea a dobândit la constituire un număr de 188.000 acţiuni nominative, corespunzător unui procent de 47% din capitalul social.

În Dosarul nr. 7876/111/2006, s-a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat prin raportare la Decizia nr. 498 din 24 octombrie 2000 a Curţii de Apel Oradea pronunţată în Dosarul nr. 2861/C/2000, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 6447 din 1 noiembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie pronunţată în Dosarul nr. 773/2001.

Asupra interpretării art. 4.4 raportat la art. 6.2 din contractul de societate al Stimin, instanţele s-au pronunţat irevocabil în sensul că, la constituire pârâta a aportat numai dreptul de folosinţă al terenurilor, că după ce obţinerea titlului de proprietate pe terenuri urma evaluarea terenurilor, majorarea de capital social şi atribuirea de acţiuni conform Legii nr. 31/1990, că în contractul de societate se precizează expres faptul că pentru ceea ce pârâta a aportat la constituire (drept de folosinţă în privinţa terenurilor) a vărsat integral aportul în natură, în schimbul căruia a dobândit, în 1992, 188.000 de acţiuni, corespunzător cotei de 47% din capitalul social al Stimin:

- „terenul, ca aport în natura la capitalul social, a fost adus de înfrăţirea numai cu titlu de drept de folosinţă, nu cu titlu de proprietate, pentru că, de altfel, nici nu era posibil întrucât, la momentul constituirii Stimin, terenul nu era proprietatea înfrăţirea";

- „urma ca în termen de 6 luni de la data la care înfrăţirea va obţine titlul de proprietate asupra respectivului teren, să se facă evaluarea şi cuprinderea acestuia în capitalul social al Stimin cu drept de proprietate, potrivit prevederilor legale; această evaluare, obligatorie conform art. 210 din Legea nr. 31/1990, nu s-a realizat";

- „aportarea terenului în proprietate ca urmare a evaluării presupune de altfel o majorare corespunzătoare a capitalului social, iar acţiunile emise pentru majorarea capitalului social vor fi oferite spre subscriere acţionarilor în condiţiile prevăzute de art. 210, 211 din Legea nr. 31/1990, ceea ce de asemenea nu s-a realizat";

- ,,art. 6.2 din contractul de societate al Stimin arată că înfrăţirea deţine 188.000 de acţiuni fiind acoperite integral cu valoarea aportului vărsat la înfiinţarea societăţii inclus în proporţie de 47%; înfrăţirea are acţiunile acoperite integral cu valoarea aportului vărsat la constituire, deci corespunzător dreptului de folosinţă al terenului".

În Dosarul nr. 7876/111/2006 s-a pus în discuţie aceeaşi problemă, interpretarea şi consecinţele art. 4.4, constatare care a fost făcută anterior prin hotărâre judecătorească irevocabilă. Drept dovadă, în Dosarul nr. 7876/111/2006, acţiunea SC M.T. SA a fost respinsă tocmai pentru autoritate de lucru judecat.

În Dosarul nr. 7876/111/2006, Curtea de Apel Oradea a soluţionat cauza prin Decizia nr. 67/30 iunie 2009, apelul formulat de SC Î. SA a fost admis, fiind schimbată în tot sentinţa Tribunalului Bihor, în sensul că a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de SC M.T. SA Bucureşti, pentru autoritate de lucru judecat.

În recursul formulat de SC M.T. SA Bucureşti, Dosarul nr. 7876/111/2006 a devenit nr. 7103/1/2009 la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Decizia nr. 67 din 30 iunie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, a fost menţinută de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a respins ca nefondat recursul SC M.T. SA Bucureşti, prin Decizia din 21 mai 2010.

Se arată că principiul autorităţii lucrului judecat are la bază regula că o constatare, făcută printr-o hotărâre irevocabilă, nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, aceasta cu scopul de a se realiza o administrare uniformă a justiţiei, cât şi pentru a împiedica contrazicerile între două hotărâri judecătoreşti, în sensul că drepturile recunoscute unei părţi SC Î. SA în cazul nostru) sau constatările făcute printr-o hotărâre irevocabilă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară, dată într-un alt proces.

Întrucât există autoritate de lucru judecat cu privire la dreptul de proprietate asupra terenului de sub construcţii, SC Î. SA a înstrăinat cea ce a avut în proprietate şi este menţionat în cartea funciară situaţia de proprietar tabular, existând o decizie definitivă şi irevocabilă a Curţii Supreme de Justiţie.

În speţă, dreptul pretins este dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 49.203 mp, pretins rezultat din acelaşi act juridic -contractul de societate SC S. SA din 1992.

Instanţa nu a putut reţine apărările reclamantei în ceea ce priveşte excepţia invocată, în sensul că nu ar fi îndeplinită cerinţa triplei identităţi întrucât în Dosarele menţionate cu nr. 893/111/2008 şi nr. 7876/111/200, solicitările reclamantei SC S.I. SA faţă de pârâte, au fost fondate pe pretinderea respectării obligaţiei de a da, pe când prezenta cerere de chemare în judecată are la bază nerespectarea de către pârâte a obligaţiei de a face, asumată faţă de reclamantă. Aceasta întrucât, aşa cum s-a menţionat, există autoritate de lucru judecat chiar dacă obiectul acţiunii este formulat diferit, dar scopul urmărit de reclamant, scopul final este acelaşi. în cazul de faţă, în toate cererile de chemare în judecată a urmărit un singur lucru: obţinerea dreptului de proprietate asupra aceleiaşi suprafeţe de 49.203 mp, respectiv publicitatea imobiliară consecutivă - adică suprafaţa de 49.203 mp să fie recunoscută ca fiind proprietatea SC S.I. SA sau să i se permită exercitarea acestui pretins drept de proprietate.

Pentru aceste motive, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâtele SC Î. SA şi SC I.T. SRL şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamanta SC S.I. SA, prin administrator judiciar C.V.A. Sprl în contradictoriu cu pârâtele SC I.T. SRL şi SC Î. SA.

Împotriva acestei hotărâri, în termen, a declarat apel apelanta reclamantă SC S.I. SA - prin lichidator judiciar C.V.A. Sprl, solicitând admiterea apelului şi, pe cale de consecinţă, modificarea, în parte, a hotărârii atacate, în sensul de a se dispune respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat şi continuarea judecării cauzei.

Prin Decizia civilă nr. 95/C/2013 pronunţată de Curtea de Apel Oradea s-a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă SC S.I. SA, prin administrator judiciar C.V.A. Sprl în contradictoriu cu intimatele-pârâte SC I.T. SRL, SC înfrăţirea SA, prin administrator judiciar Casa de Insolventă Transilvania - Filiala Bihor Sprl şi SC SC K.R. SA Societate în Comandită, pe care a anulat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel şi-a fundamentat decizia pe următoarele considerente:

Potrivit art. 1201 C. civ., există autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi poartă între aceleaşi părţi, având aceeaşi calitate.

Obiectul cererii de chemare în judecată constă în pretenţia concretă a reclamantului, prin care se urmăreşte protecţia unui drept sau a unui interes legitim.

Cauza cererii de chemare în judecată, faţă de care se verifică existenţa autorităţii de lucru judecat, este reprezentată de temeiul juridic al cererii, raportul juridic litigios, precum un contract, succesiune, accesiune etc.

Prima instanţă, în mod greşit, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat faţă de hotărârea prin care s-a soluţionat irevocabil Dosarul nr. 7876/111/2006, devenit Dosarul nr. 7103/1/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa de apel reţine că în Dosarul nr. 7876/111/2006, prin Decizia nr. 67/30 iunie 2009 a fost schimbată, în tot, sentinţa Tribunalului Bihor în sensul că s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de SC M.T. SA Bucureşti pentru autoritate de lucru judecat, decizie devenită irevocabilă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. în acest dosar s-a reţinut autoritatea de lucru judecat faţă de Decizia nr. 498/2000 a Curţii de Apel Oradea pronunţată în Dosarul nr. 2861/C/2000, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului.

Între obiectul celor două cereri nu există identitate, contrar celor reţinute de către prima instanţă, în sensul că ar exista autoritate de lucru judecat întrucât se urmăreşte acelaşi scop.

S-a reţinut că prin cererea ce a făcut obiectul Dosarului nr. 7876/111/2006, reclamanta SC M.T. SA Bucureşti a solicitat în contradictoriu cu SC Î. SA şi SC S.I. SA, a se stabili intenţia reală a părţilor la încheierea contractului de societate din 19 iunie 2008 în sensul că SC Î. SA s-a obligat să aducă drept aport în natură proprietatea asupra terenurilor, conform anexei 3 la contract şi să se dispună obligarea SC Î. SA la întabularea acestui teren în favoarea SC S.I. SA Oradea. Cu privire la această acţiune s-a reţinut că există autoritate de lucru judecat faţă de Decizia nr. 49.3/2000 a Curţii de Apel Oradea, prin care s-a statuat că la constituirea societăţii, SC Î. SA a adus ca aport în natură numai dreptul de folosinţă asupra terenului aferent construcţiilor.

Prin acţiunea din Dosarul nr. 7876/111/2006 s-a urmărit constatarea şi întabularea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 49.203 mp, ca efect al aportului la capitalul social adus de intimata SC Î. SA.

Prin prezenta acţiune nu se urmăreşte constatarea dreptului de proprietate, cu efect retroactiv, pe cale de interpretare a clauzelor contractului de societate, ci dobândirea lui, cu efect pentru viitor, prin pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare cumpărare autentic, asupra nudei proprietăţi a aceluiaşi teren.

În ceea ce priveşte cauza cererii de chemare în judecată, respectiv capătul 3 al acţiunii, nu există identitate între prezenta cerere şi cea soluţionată în Dosarul nr. 7876/111/2006, chiar dacă sunt întemeiate pe acelaşi contract de societate, aceeaşi clauză cuprinsă la art. 4.4.

În primul dosar, cauza cererii a constituit-o clauza cuprinsă la art. 4.4 din contract, interpretată ca statuând un aport în natură din partea intimatei SC Î. SA, reprezentat de proprietatea asupra terenului aferent construcţiilor. în schimb, în prezentul litigiu, pornind de la interpretarea dată irevocabil acestei clauze de către instanţele de judecată, ca reprezentând un aport al dreptului de folosinţă, apelanta reclamantă îşi întemeiază cererea pe aceeaşi clauză, însă interpretând-o ca fiind o promisiune de vânzare cumpărare.

Nu poate fi calificată drept identică cauza din cele două cereri doar prin referire strict la art. 4.4 din contractul de societate, ci trebuie avută în vedere calificarea şi interpretarea diferită a acestei clauze contractuale. Nu există identitate de cluză între o acţiune în revendicare întemeiată pe un contract şi o acţiune în revendicare întemeiată pe uzucapiune, chiar dacă scopul urmărit este acelaşi, dobândirea dreptului de proprietate.

În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat între prezentul litigiu, respectiv constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare din 18 ianuarie 2007 şi restabilirea situaţiei de C.F., şi litigiul ce a făcut obiectul Dosarului nr. 893/111/2008, devenit nr. 7569/111/2010, soluţionat prin sentinţa nr. 849/2010 a Tribunalului Bihor, definitivă şi irevocabilă s-a constatat următoarele:

Prin sentinţa nr. 849/J/2010 a Tribunalului Bihor, cererea reclamantei a fost respinsă ca lipsită de interes, având în vedere că dacă s-ar dispune constatarea nulităţii contractului de vânzare cumpărare, reclamanta nu ar obţine nici un folos practic, întrucât s-a stabilit irevocabil că SC Î. SA a adus ca aport în natură numai folosinţa terenului, astfel că, prin anularea contractului de vânzare cumpărare, dreptul de proprietate nu ar intra în patrimoniul reclamantei.

Instanţa de apel a reţinut că autoritatea de lucru judecat reprezintă acel efect al puterii de lucru judecat care este exclusivitatea, adică să nu mai fie posibil un nou litigiu între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect şi având aceeaşi cauză. Prin urmare, fiind o parte a puterii de lucru judecat, dacă nu se poate reţine existenţa puterii de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti, cu,atât mai puţin nu se poate reţine existenţa autorităţii de lucru judeca-. întrucât lipsind toate efectele puterii de lucru judecat, lipseşte şi exclusivitatea.

Se mai reţine că se bucură de putere de lucru judecat numai hotărârea prin care acţiunea este soluţionată în fond, nu şi când a fost judecată pe cale de excepţie procesuală, cum s-a întâmplat în speţă, prin sentinţa nr. 849/2010 a Tribunalului Bihor, întrucât instanţa nu a analizat fondul pretenţiilor deduse judecăţii. Se bucură de putere de lucru judecat doar soluţia dată excepţiei procesuale, neexistând o soluţie dată asupra fondului.

În consecinţă, instanţa de apel a apreciat că, în mod greşit, s-a reţinut autoritatea de lucru judecat faţă de o sentinţă prin care cererea de chemare în judecată a fost soluţionată pe o excepţie procesuală, fie ea şi de fond şi absolută.

Instanţa a mai reţinut că apelanta reclamantă a mai formulat un capăt de cerere ce nu a făcut obiectul nici unuia din cele două dosare faţă de care s-a reţinut autoritatea de lucru judecat, respectiv desfiinţarea contractului de ipotecă autentificat din 2007 pentru suma de 10.035.000 lei încheiat între SC I.T. SRL şi SC K.R. SA, prin cererea ce a făcut obiectul Dosarului nr. 893/111/2008, solicitându-se doar radierea ipotecii. Or, această solicitare nu a mai fost supusă analizei instanţei de judecată, astfel că nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat, neexistând nici una din cele trei identităţi, de părţi, obiect şi cauză.

Pentru aceste motive hotărârea instanţei de fond a fost desfiinţată şi trimisă cauza spre rejudecare.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs pârâtele SC I.T. SRL şi SC SC K.R. SA, societate în comandită.

Recurenta-pârâtă SC I.T. SRL a solicitat prin cererea de recurs admiterea recursului şi modificarea deciziei recurate numai în ceea ce priveşte respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat cu privire la capătul de cerere prin care apelanta SC S.I. SA a solicitat constatarea nulităţii absolute, pentru cauză ilicită, a contractului de vânzare-cumpărare din 2007 şi rectificarea corespunzătoare a cărţii funciare.

Recurenta-pârâtă SC I.T. SRL a criticat decizia recurată pentru motive de nelegalitate subsumate dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

A arătat că în ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, cu privire la capătul de cerere care vizează nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 18 ianuarie 2007, rectificarea cărţii funciare, se impune reţinerea autorităţii de lucru judecat faţă de Dosarul nr. 893/111/2008 (nr. 7569/111/2010).

Lipsa de interes în formularea unei acţiuni care să aibă ca obiect nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 18 ianuarie 2007 şi rectificarea cărţii funciare, a intrat în puterea de lucru judecat.

Recurenta arată că a invocat la fond excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la lipsa de interes a apelantei-reclamante SC S.I. SA de a formula din nou acţiunea cu privire la care Tribunalul Bihor s-a pronunţat deja irevocabil în Dosarul nr. 7569/111/2010 prin respingerea acesteia, în baza unei excepţii procesuale, respectiv a lipsei de interes în formularea cererii de chemare în judecată (sentinţa civilă nr. 849/2010 - rămasă irevocabilă prin nerecurare de către SC S. SA).

Interesul reprezintă folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civilă şi trebuie să fie legitim, născut şi actual, personal şi direct.

Astfel, cel ce se adresează în justiţie pentru a-şi apăra un drept trebuie să aibă interesul de a proceda astfel, întrucât ceea ce caracterizează din punct de vedere procedural această condiţie de exercitare a dreptului la .acţiune este principiul necesităţii practice a acţiunii, adică dacă cel interesat n-ar recurge la serviciul organelor jurisdicţionale, s-ar expune prin aceasta la un prejudiciu inevitabil.

Obiectul cererii din Dosarul nr. 7569/111/2010 (anterior nr. 893/111/2008) este identic cu obiectul capătului de cerere din prezenta cauză: nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 18 ianuarie 2007 şi rectificarea cărţii funciare.

Reclamanta a invocat că temeiul de drept decurge din cauza ilicită, învederând în acest sens dispoziţiile art. 948, art. 966, art. 968 C. civ. Prin urmare şi temeiul legal invocat este identic cu cel la care se face referire prin prezenta cauză.

Cauza acţiunii este scopul către care se îndreaptă voinţa celui care reclamă. Or, scopul urmărit de către reclamant prin prezenta acţiune este acelaşi cu cel avut în vedere la momentul formulării cererii de chemare în judecată din dosarul mai sus iterat, ambele cereri având aceeaşi finalitate, anularea contractului din 18 ianuarie 2007 şi transmiterea dreptului de proprietate către Stimin Industries.

Câtă vreme Tribunalul Bihor a arătat că cererea prin care SC S.I. SA solicită anularea contractului încheiat între SC I.T. SRL şi SC Î. SA este lipsită de Interes, chiar şi în ipoteza constatării nulităţii acestui contract, neexistând un folos practic pentru reclamantă, o altă soluţie nu ar putea fi pronunţată în prezenta cauză.

Instanţa de apel a analizat efectul de lucru judecat al unei hotărâri judecătoreşti numai prin" prisma exclusivităţii nu şi a caracterului obligativităţii.

Efectul de „lucru judecat" al unei hotărâri judecătoreşti are două accepţiuni:

- Stricto sensu semnifică autoritatea de lucru judecat (bis de eadem), care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect, cu aceeaşi cauză (exclusivitatea);

- Lato sensu semnifică puterea de lucru judecat (res judicata), care presupune că hotărârea beneficiază de o prezumţie irefragabilă că exprimă adevărul şi că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre (obligativitatea).

Instanţa de apel a reţinut, la fila 13 parag. 4, în ceea ce priveşte invocarea de către recurenta-pârâtă a excepţiei autorităţii de lucru judecat în privinţa nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 2007 şi rectificarea cărţii funciare, precum şi a puterii de lucru judecat sub aspectul lipsei de interes în exercitarea acestei acţiuni, că "autoritatea de lucru judecat reprezintă acel efect al puterii de lucru judecat care este exclusivitatea, adică să nu mai fie posibil un nou litigiu între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect şi având aceeaşi cauză. Prin urmare, fiind o parte a puterii de lucru judecat, dacă nu se poate reţine existenţa puterii de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti, cu atât mai puţin nu se poate reţine existenţa autorităţii de lucru judecat, întrucât lipsind toate efectele puterii de lucru judecat, lipseşte şi exclusivitatea."

Recurenta-pârâtă motivează că pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile privind soluţionarea unei probleme juridice nu este necesară existenţa triplei identităţi de părţi, cauză şi obiect, ci este necesară doar probarea identităţii între problema soluţionată irevocabil şi problema dedusă judecăţii, instanţa de judecată fiind ţinută să pronunţe aceeaşi soluţie, deoarece, în caz contrar s-ar ajunge la situaţia încălcării componentei res judicata a puterii de lucru judecat.

Consideră că instanţa de apel, în mod greşit, a analizat doar aspectul ce vizează exclusivitatea hotărârii judecătoreşti invocate, nu şi obligativitatea acesteia în ceea ce priveşte problema de drept soluţionată irevocabil şi care se bucură de efectele puterii de lucru judecat, respectiv a lipsei de interes în exercitarea acţiunii (strict cu privire la capătul de cerere referitor la nulitate).

Recurenta arată că lipsa de interes subzistă şi în cazul de faţă întrucât:

1. Chiar dacă, prin reductio ad absurdum, s-ar admite acţiunea şi s-ar dispune anularea contractului din 18 ianuarie 2007, o asemenea situaţie juridică nici nu vatămă, nici nu profită SC S.I. SA, al cărei patrimoniu nu poate fi reîntregit în nicio măsură cu dreptul de proprietate al acestor terenuri;

2. Efectul unei eventuale hotărâri de admitere pe fond a prezentei acţiuni ar fi o revenire a dreptului de proprietate de la cumpărător la vânzător, adică de la SC I.T. SRL la SC Î. SA.

La acest moment situaţia de fapt nu a suferit nicio modificare cu referire la aspectele care au fost avute în vedere la pronunţarea sentinţei nr. 849/2010 în Dosarul nr. 7569/111/2010, aşa încât se impune menţinerea aceleiaşi soluţii şi admiterea autorităţii de lucru judecat.

Câtă vreme Tribunalul Bihor a arătat că cererea, prin care SC S.I. SA solicita anularea contractului încheiat între SC I.T. SRL şi SC Î. SA, este lipsită de interes, chiar şi în ipoteza constatării nulităţii acestui contract, neexistând un folos practic pentru reclamantă, o altă soluţie nici nu ar putea fi pronunţată în prezenta cauză.

Constatarea nulităţii absolute a contractului nr. 71/2007 cu consecinţa rectificării C.F., a fost anterior solicitată în Dosarul nr. 893/111/2008 (7569/111/2010);

În ambele acţiuni au fost invocate aceleaşi texte de lege - acelaşi temei juridic - art. 948, art. 966, art. 968;

Există identitate de fundament juridic, motivul de nulitatea absolută invocat fiind acelaşi, respectiv cauza ilicită, iar finalitatea acţiunii este aceea de a scoate bunul din patrimoniul SC I.T. SA;

Constatarea nulităţii absolute a contractului din 2007 cu consecinţa rectificării C.F., nu mai poate fi exercitată de către SC S.I. SA la acest moment întrucât s-a statuat cu putere de lucru judecat că nu există un interes legal ocrotit în acest sens.

În ceea ce priveşte capătul de cerere care vizează pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de transfer al nudei proprietăţi a terenului înscris în C.F. Oradea din patrimoniul înfrăţirea în patrimoniul SC S.I. SA s-a făcut menţiunea, că apelanta se referă la cel de-al treilea petit, ca fiind solicitarea principala, completând, de data aceasta, cu referire la cauză, că fundamentul este promisiunea asumată de înfrăţirea de a transfera dreptul de proprietate către SC S.I. SA. Sub acest aspect, urmează a se constata că principalul capăt de cerere este constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 2007. De altfel, nici nu s-ar putea pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act de transfer al proprietăţii de la înfrăţirea către SC S. SA din moment ce recurenta este în prezent proprietar de drept iar contractul de vânzare-currparare din 2007 este valabil şi nu mai poate fi desfiinţat întrucât nu este îndeplinită o cerinţă esenţială pentru exercitarea acţiunii cu acest obiect şi anume interesul, excepţia lipsei de interes intrând în puterea de lucru judecat.

În drept a invocat art. 299 şi urm. C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă SC SC K.R. SA, societate în comandită a solicitat prin cererea de recurs casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel în vederea corectei stabiliri a cadrului procesual, din punct de vedere al părţilor prin excluderea recurentei-pârâte, SC SC K.R. SA de la judecata apelului.

Recurenta-pârâtă SC SC K.R. SA, societate în comandită a precizat că aspectele care fac obiectul criticilor sale sunt doar de ordin procedural şi nu înţelege să critice modu! de soluţionare a excepţiei autorităţii de lucru judecat.

Astfel, consideră că nu trebuia să facă parte din cadrul procesual al apelului, dată fiind renunţarea la judecata formulată de reclamantă în faţa instanţei de fond.

A criticat decizia recurată ca fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 304 pct. 5, 6 şi 9 C. proc. civ., art. 166 C. proc. civ., art. 246 C. proc. civ., art. 1201 C. civ. din 1865 dar şi a principiului disponibilităţii ce guvernează actele părţilor în procesul civil.

Incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., şi anume cazul în care instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

În cazul de faţă reclamanta Stimin a înţeles să stabilească un cadrul procesual iniţial în care a figurat şi pârâta-recurentă SC K. SA, înţelegând ulterior să renunţe la judecată în contradictoriu cu aceasta şi să precizeze capătul de cerere din acţiune, ce viza aceasta pârâta, într-o formă care să excludă orice participare a SC K. SA în proces. Stabilirea cadrului procesual pasiv final s-a realizat la data de 21 mai 2013, când instanţa fondului (Tribunalul Bihor), luând act de voinţa reclamantei SC S. SA exprimată în cererea de renunţare la judecată, a dispus scoaterea din cauză a recurentei SC K. SA, astfel încât sentinţa comercială nr. 296/Com/2013 s-a pronunţat numai faţă de SC S. SA, SC I.T. SA şi SC Î. SA.

Voinţa de renunţare la judecată fată ce SC K. SA a fost confirmată şi prin aceea că Stimin a criticat sentinţa fondului numai prin raportare la modul de soluţionare a excepţiei autorităţii de lucru judecat, fără referire la alte aspecte ce ar fi implicat SC K. SA.

Cu toate acestea Curtea de Apel Oradea, ca instanţa de apel, a dispus citarea în cauză a recurentei SC K. SA şi a pronunţat Decizia civilă nr. 95/C/2013 şi faţă de aceasta, astfel încât toate dispoziţiile hotărârii îi sunt opozabile recurentei SC K. SA deşi nu mai figura drept pârâtă încă din faza fondului.

În cauză au fost încălcate atât principiul disponibilităţii părţii, care şi-a manifestat în mod expres voinţa de a renunţa la judecată, cât şi dispoziţiile art. 246 C. proc. civ., care stabilesc dreptul reclamantului de a renunţa oricând la judecată. Totodată, sunt încălcate şi dispoziţiile art. 85-100 C. proc. civ., care stabilesc condiţiile în care se efectuează citaţiile şi comunicarea actelor de procedură, precum şi persoanele faţă de care se îndeplinesc, şi anume "părţile" cauzei.

Arată că dispoziţiile art. 261 C. proc. civ. stabilesc elementele pe care le va cuprinde hotărârea judecătoreasca şi menţionează la pct. 2 elementele de identificare ale părţilor. în cazul de faţă, SC K. SA nu mai avea calitatea de parte pentru a figura în dispozitivul deciziei recurate.

Având în vedere că soluţia scoaterii din cauză a recurentei SC K. SA nu a făcut obiectul vreunei cai de atac, aceasta a dobândit autoritate de lucru judecat, iar citarea în faţa instanţei de apel încalcă dispoziţiile art. 1201 C. civ. raportat la art. 166 C. proc. civ.

Din punct de vedere al efectelor produse de încălcarea dispoziţiilor procedurale, acestea nu pot fi înlăturate sau remediate fără desfiinţarea deciziei civile recurate. Aceasta deoarece recurenta SC K. SA suporta consecinţele pronunţării hotărârii din apel, trimiterea spre rejudecare fiindu-i opozabilă, urmând să facă parte din nou din cadrul procesual al fondului şi putând fi pusă în situaţia de a suporta plata cheltuielilor de judecată aferente fazei de judecată a apelului.

Dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., instituie sancţiunea anularii actului procedural în cazul în care s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt fel. Vătămarea produsă SC K. SA exista, înlăturarea ei este necesară şi oportună, însă nu există o altă cale procedurală decât anularea deciziei pronunţată de Curtea de Apel Oradea.

A invocat şi incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ., şi anume cazul în care instanţa de judecată "a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut".

Curtea de Apel Oradea, ca instanţa investită cu soluţionarea caii de atac a apelului formulat împotriva sentinţei Tribunalului Bihor nr. 296/Com/20l3, era obligată să se pronunţe exclusiv asupra aspectelor cu care era sesizată prin motivele de apel. Apelul a fost promovat de reclamanta Stimin, obiectul privind numai modul de soluţionare a excepţiei autorităţii de lucru judecat de către instanţa de fond.

Cu toate acestea, dispunând citarea în cauză a recurentei SC K. SA şi prezentând argumente legate de existenţa unui capăt de cerere vizând această recurentă (pagina 13 ultimul paragraf), instanţa de apel s-a pronunţat pe un aspect asupra căruia nu a fost învestită de către apelanta Stimin. Hotărârea menţionează: "Instanţa mai reţine că apelanta-reclamantă a formulat un capăt de cerere. respectiv desfiinţarea contractului de ipotecă autentificat din 2007 pentru suma de 10.035.000 lei încheiat între SC I.T. SRL şi SC K.R. SA". Or, acest capăt de cerere nu mai există în această formă, prin cererea depusă la data de 21 mai 2013 reclamanta S. renunţând la soluţionarea acestuia, precizându-l într-o formă ce excludea în orice mod implicarea SC K. SA în litigiu.

Pentru aceste motive, apreciază că instanţa de apel a luat în considerare critici şi aspecte asupra cărora nu fusese învestită de către apelanta SC S. SA invalidând, implicit, consecinţele juridice ale ultimei precizări de acţiune şi cererea de renunţare la judecată, deşi nicio parte nu criticase soluţia instanţei de fond cu privire la renunţarea la judecată.

Incidenţa prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv pronunţarea unei hotărâri fără temei legal, sau cu încălcarea ori aplicarea greşită a legii.

În acest sens arată că în măsura în care instanţa de recurs ar aprecia că, strict tehnic, argumentele recursului nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 6 C. proc. civ., solicită a fi analizate prin raportare la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi avute în vedere aceleaşi aspecte şi anume: greşita introducere şi citare în cauză a SC K. SA în calitate de pârâtă-intimată în faţa instanţei de apel, încălcarea dispoziţiilor procedurale privind renunţarea la judecată, cele privind citarea şi comunicarea actelor de procedură, cele privind efectele hotărârilor judecătoreşti şi încălcarea principiului disponibilităţii.

În această situaţie, dacă se va reţine numai incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită modificarea deciziei Curţii de Apel Oradea în sensul excluderii recurentei SC K. SA din cadrul procesual, reţinându-se că aceasta a fost scoasă din cauză în urma cererii de renunţare la judecata formulată de reclamanta Stimin la data de 21 mai 2013, cerere de care s-a luat act de Tribunalul Bihor şi care nu a fost contestată de niciuna din părţi, dobândind autoritate de lucru judecat.

În drept a invocat art. 304 pct. 5. 6, 9 C. proc. civ., art. 313, art. 315 alin. (2) C. proc. civ., art. 246, art. 261 C. proc. civ., art. 105 C. proc. civ.

Legal citată, intimata-reclamantă SC S.I. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului promovat de SC SC K.R. SA, societate în comandită în principal ca fiind inadmisibil, lipsit de interes şi, în subsidiar nefondat.

Intimata-reclamantă a arătat că, deşi instanţa de fond a luat act de renunţarea la judecată, hotărârea primei instanţe s-a pronunţat şi în contradictoriu cu recurenta SC K. SA.

Împotriva acestei părţi a sentinţei de fond nici recurenta SC K. SA şi nici celelalte părţi nu au formulat apel, motiv pentru care consideră că este inadmisibil a se îndrepta prin intermediul recursului împotriva deciziei din apel, o parte a unei sentinţe de fond neapelate de niciuna dintre părţi şi, ca atare, modificată în apel.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes, intimata-reclamantă, după ce prezintă condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească acest element al acţiunii civile, consideră că recurenta SC K. SA nu justifică interes în exercitarea căii de atac pentru că acţiunea principală, astfel cum a fost modificată ulterior, nu mai vizează o judecată în contradictoriu cu această recurentă.

În subsidiar, intimata apreciază că se poate îndrepta direct în recurs eroarea săvârşită, prin modificarea, în parte, a deciziei din apel, în sensul reţinerii că recurenta SC K. SA nu mai era parte în dosar.

Referitor la recursul promovat de recurenta-pârâtă, SC I.T. SRL a solicitat respingerea acestuia deoarece fundamentul (cauza debendi) a cererii de chemare în judecată dedusă judecăţii este promisiunea (obligaţia) asumată de SC Î. SA prin clauza contractuală referitoare la evaluarea şi cuprinderea terenului în capitalul social al societăţii, după obţinerea titlului de proprietate asupra respectivului teren. în schimb, cauza cererilor de chemare în judecată din Dosarul nr. 7876/111/2006 şi 893/111/2008 nu a fost promisiunea pentru viitor ci pretenţia de constatare a dobândirii anterioare a dreptului de proprietate prin înseşi efectele contractului de societate, motiv pentru care consideră că este vorba de cu totul altă problemă litigioasă care nu a fost ridicată anterior prezentului litigiu şi faţă de care nu avea cum să fie reţinută excepţia lipsei de interes.

Verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de motivele invocate precum şi de apărările formulate reţine următoarele:

Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare la greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale prevăzute de art. 1201 C. civ. din 1864 şi art. 166 C. proc. civ. sunt întemeiate pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 1201 C. civ. din 1864 „este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcute de ele şi în contra lor, în aceeaşi calitate" iar în temeiul art. 166 C. proc. civ. „excepţia puterii de lucru judecat se poate ridica de părţi sau de judecător, chiar înaintea instanţelor de recurs".

Principiul puterii de lucru judecat presupune că nu mai este posibilă judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi fiind purtat între aceleaşi părţi dar, şi că nu este posibilă o eventuală contradicţie între cele două hotărâri judecătoreşti, adică infirmarea constatărilor fărute într-o hotărâre judecătorească printr-o altă hotărâre judecătorească ulterioară, dată în alt proces.

Pornind de la acest principiu se constată că atât în cauza dedusă judecăţii (limitat la ceea ce s-a criticat, adică soluţia de desfiinţare cu trimitere sub aspectul primelor două capete de cerere) cât şi în cea care a făcut obiectul Dosarului nr. 893/111/2008 (nr. 7569/111/2010) soluţionată prin sentinţa nr. 849/2010 a Tribunalului Bihor, definitivă şi irevocabilă se verifică tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, specifică autorităţii de lucru judecat.

Astfel, atât în litigiul soluţionat prin sentinţa nr. 849/2010 cât şi în cauza dedusă judecăţii obiectul este identic, anume constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 18 ianuarie 2007 şi rectificarea cărţii funciare, în sensul radierii înscrisurilor aferente acestui contract. Aceleaşi părţi se regăsesc în ambele litigii.

În ceea ce priveşte cauzele de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare, care constituie şi cauza celor două cereri de chemare în judecată există, de asemenea, identitatea de natură să atragă incidenţa autorităţii de lucru judecat, întrucât, în ambele litigii cauzele de nulitate invocate au fost cauza ilicită pe temeiul art. 948 pct. 4 C. civ. din 1864, art. 966 şi art. 968 C. civ. din 1864, decurgând din interpretarea clauzei prevăzute de art. 4.4 din contractul de societate, în sensul că pârâta înfrăţirea SA s-a obligat ca după obţinerea titlului de proprietate asupra terenului (a cărui folosinţă a adus-o ca aport în natură la constituirea SC S.I. SA) să constituie dreptul de proprietate prin înscrierea în cartea funciară în favoarea SC S. SA.

S-a reţinut că acest fapt nu s-a mai realizat iar încheierea contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se solicită s-a făcut prin sustragerea pârâtei SC Î. SA de la executarea obligaţiilor asumate şi cu intenţia comună de a frauda societatea reclamantă.

Prin sentinţa civilă nr. 849/2010, Tribunalul Bihor a respins, ca lipsită de interes, acţiunea formulată de reclamanta SC S.I. SA, reprezentată prin administrator judiciar C.V.A. Ipurl, precum şi cererea de intervenţie formulată de intervenienta SC M.T. SA împotriva pârâtelor SC Î. SA, SC I.T. SRL şi SC SC K.R. SA.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bihor a reţinut că între părţi s-au mai purtat litigii cu privire la situaţia terenului care face obiectul contractului de vânzare-cumpărare a cărui anulare se solicită, făcând o succintă analiză a hotărârilor pronunţate, iar prin raportare la cele statuate în cuprinsul acestora a reţinut întemeiată excepţia lipsei de interes.

În acest sens, s-a evocat sentinţa civilă nr. 380 din 17 aprilie 2000 prin care s-a admis acţiunea reclamantei SC S.I. SA Oradea şi s-a dispus obligarea pârâtei să transmită aportul de capital al terenului aferent construcţiilor în suprafaţă construită de 49.203 mp.

Curtea de Apel Oradea, prin Decizia civilă nr. 498 din 24 octombrie 2000 a admis apelul declarat de pârâta SC Î. Oradea, a schimbat, în tot, sentinţa civilă criticată şi, pe fond, a respins ca, nefondată, acţiunea reclamantei, cu motivarea că din actul constitutiv, art. 4.4, rezultă că în ceea ce priveşte terenul, reprezentând aportul în natură la capitalul social, acesta a fost adus numai cu titlu de folosinţă, nu cu titlu de proprietate. în termen de 6 luni de la obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate urma a se face includerea acestuia în capitalul social. Acest lucru nu s-a mai realizat, reţinându-se că potrivit art. 210 din Legea nr. 31/1990 evaluarea aportului în natură este obligatorie iar aportarea terenului în proprietate ca urmare a evaluării presupune o majorare a capitalului social care nu a mai avut loc.

Soluţia instanţei de apel a fost menţinută prin Decizia nr. 6447/2002 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, din considerentele căreia rezultă că instanţa de apel a făcut o corectă interpretare a prevederilor actului constitutiv, că s-a aportat doar dreptul de folosinţă, iar pârâta are acţiunile acoperite integral cu valoarea aportului vărsat la constituire. Curtea Supremă a mai motivat că pârâta a fost de bună-credinţă, aspect care rezultă şi din notificările adresate reclamantei de a proceda la evaluarea terenului şi majorarea capitalului social în condiţiile legii.

În continuare, sentinţa nr. 849/Com/2010 a Tribunalului Bihor a evocat litigiul prin care SC M.T. SA a chemat în judecată pe pârâta SC Î. SA şi pe SC S.I. SA Oradea solicitând instanţei să stabilească faptul că intenţia reală a părţilor la încheierea contractului de societate a fost ca pârâta SC Î. SA să aducă, cu titlu de aport în natură la capitalul social, dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcţiilor şi să se dispună intabularea acestui drept în favoarea SC S.I. SA. Prin sentinţa comercială nr. 890/Com/2010 a Tribunalului Bihor acţiunea a fost admisă aşa cum a fost formulată. Apelul promovat împotriva acestei hotărâri a fost admis de Curtea de Apel Oradea prin Decizia nr. 67/C/2009, iar sentinţa nr. 890/2007 a fost schimbată în totalitate, în sensul respingerii acţiunii pentru autoritate de lucru judecat.

Instanţa de apel a reţinut că problema litigioasă a fost tranşată definitiv prin Decizia nr. 498/2000 a Curţii de Apel Oradea, irevocabilă prin Decizia nr. 6447/2002 a Curţii Supreme de Justiţie, hotărâri prin care au fost analizate şi interpretate clauzele contractului de societate în sensul că la constituirea societăţii SC S.I. SA, pârâta SC Î. SA a înţeles să aducă ca aport doar dreptul de folosinţă asupra terenului de 49.203 mp şi nu dreptul de proprietate asupra acestuia, iar acţiunile primite sunt acoperite integral cu valoarea aportului vărsat la constituirea societăţii, corespunzător dreptului de folosinţă asupra terenului. Soluţia instanţei de apel a fost menţinută prin Decizia nr. 1872 din 21 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin raportare la hotărârile mai sus evocate, sentinţa nr. 849/C/2010 a Tribunalului Bihor reţine, pe de o parte, că s-au analizat clauzele contractului de societate şi s-a stabilit, în mod irevocabil, că pârâta SC Î. SA a adus ca aport în natură la capitalul social al SC S.I. SA doar dreptul de folosinţă asupra terenului obiect al contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate s-a solicitat, nu şi dreptul de proprietate.

Dacă s-ar admite acţiunea, s-ar anula contractul şi s-ar restabili situaţia anterioară încheierii lui, reclamanta nu ar obţine nici un folos practic pentru că aceste terenuri nu ar putea intra în proprietatea sa cu titlu de aport în natură.

Pe de altă parte, s-a reţinut că pârâta a vândut terenurile ulterior datei la care instanţele au stabilit în mod irevocabil, că ceea ce s-a aportat a fost dreptul de folosinţă şi nu cel de proprietate, astfel că nu se poate reţine intenţia sa frauduloasă şi nici cauza ilicită iar iniţierea unui nou proces, deşi există autoritate de lucru judecat, nu este de natură să conducă la altă concluzie.

În acest cadru instanţa de apel, în mod greşit a admis apelul şi a anulat hotărârea instanţei de fond, cu consecinţa trimiterii spre rejudecare a primelor două capete de cerere din acţiunea formulată, considerând că sentinţa nr. 849/2010 a Tribunalului Bihor nu poate fi opusă cu putere de lucru judecat în cauză.

Puterea de lucru judecat de care se bucură o hotărâre judecătorească semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res judicato pro veritate habetur).

Această hotărâre, prin efectul autorităţii de lucru judecat, exclude posibilitatea judecării unui nou litigiu între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect şi cu aceeaşi cauză deoarece nu se poate reţine un interes (privit ca şi condiţie de exerciţiu al acţiunii civile) diferit în promovarea celor două acţiuni ci, dimpotrivă, acesta apare ca fiind identic în ambele procese.

Chiar dacă hotărârea reţinută cu autoritate de lucru judecat statuează asupra unei excepţii de procedură, această hotărâre are autoritate de lucru judecat asupra aspectului tranşat şi se impune în litigiul dedus judecăţii cu această forţă, în contextul în care nu s-au prezentat elemente noi de natură să conducă la concluzia că interesul reclamantei este unul diferit faţă de cel afirmat în litigiul soluţionat prin sentinţa civilă nr. 849/2010.

Noul cod de procedură civilă în art. 430 alin. (1) reglementează expres evoluţia doctrinară din această perspectivă şi stabileşte că hotărârea judecătorească ce statuează asupra unei excepţii procesuale are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.

În egală măsură, nu poate fi neglijat nici efectul pozitiv al puterii de lucru judecat care se degajă din hotărârea din 2010, în sensul că sub aspectul fundamentului juridic al acţiunii în nulitate s-a reţinut că nu există cauză ilicită şi intenţie frauduloasă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se cere.

Argumentul reţinut de instanţa de apel, potrivit căruia capătul de cerere în desfiinţarea contractului de ipotecă autentificat din 2007 încheiat între SC I.T. SRL şi SC K.R. SA nu a făcut obiectul nici unuia dintre cele două dosare şi, totuşi, nu a fost supus analizei instanţei de fond, nu îşi găseşte corespondent în cererea de chemare în judecată precizată succesiv în faza judecăţii în primă instanţă.

Instanţa de apel nu a observat ultima precizare şi reformulare făcută de intimata-reclamantă în faţa instanţei de fond, sub aspectul celui de-al doilea capăt de cerere, în care nu se mai regăseşte acest obiect.

În mod greşit, instanţa de apel a admis apelul şi a anulat hotărârea instanţei de fond cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecarea tuturor capetelor de cerere deoarece, cu privire la primele două capete de cerere, sentinţa nr. 849/2010 a Tribunalului Bihor se impune cu autoritate de lucru judecat, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond.

În ceea ce priveşte al treilea capăt de cerere, având ca obiect pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de transfer al nudei proprietăţi a terenului înscris în C.F. Oradea, din patrimoniul SA Î. SA, în patrimoniul SC S.I. SA, decizia instanţei de apel prin care s-a anulat hotărârea primei instanţe şi s-a trimis cauza spre rejudecare a intrat în puterea lucrului judecat deoarece nu a fost criticată prin recursul declarat.

Faţă de considerentele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul cu consecinţa modificării în parte a sentinţei recurate în sensul că, anularea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare, priveşte doar soluţia dată celui de-al treilea capăt de cerere din acţiunea promovată.

Pe cale de consecinţă, hotărârea instanţei de fond sub aspectul soluţionării primelor două capete de cerere, în temeiul excepţiei autorităţii de lucru judecat, va fi păstrată.

Recursul declarat de pârâta SC K.R. SA va fi admis pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond, prin încheierea de dezbateri din 21 mai 2013, parte integrantă din hotărârea pronunţată, a luat act de cererea reclamantei SC S.I. SA, de renunţare la judecată în contradictoriu cu pârâta SC K.R. SA, în temeiul art. 246 C. proc. civ.

Hotărârea instanţei de fond în partea care consfinţeşte actul de dispoziţie al reclamantei nu a fost atacată cu apel de niciuna dintre părţi, iar faţă de intimata-pârâtă SC K.R. SA, pretenţiile reclamantei nu mai subzistă şi, pe cale de consecinţă, judecata în apel nu mai vizează pe această parte.

Cu toate acestea, decizia pronunţată de instanţa de apel nu menţine această parte din hotărâre deoarece anulează, în tot, hotărârea instanţei de fond cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.

În această situaţie recursul declarat de SC K.R. SA nu poate fi privit ca inadmisibil sub motiv că această pârâtă nu a declarat apel împotriva hotărârii instanţei de fond. O atare apărare nu este întemeiată pentru că intimata-pârâtă nu ar fi justificat nici un interes în exercitarea căii de atac a apelului câtă vreme aceasta a fost de acord cu actul de dispoziţie privind renunţarea la judecată, aşa cum rezultă din încheierea de dezbateri.

Recurenta-pârâtă SC K.R. SA justifică cerinţa interesului în exercitarea acestei căi de atac a recursului deoarece decizia pronunţată de instanţa de apel anulează în tot hotărârea instanţei de fond, inclusiv încheierea prin care s-a luat act de renunţarea la judecată, parte integrantă din hotărâre, iar trimiterea cauzei spre rejudecare o plasează în situaţia în care s-ar fi aflat dacă reclamanta nu ar fi renunţat la judecată, cu toate consecinţele care decurg din această împrejurare, situaţie ce poate fi încadrată în cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 6, teza I C. proc. civ.

Hotărârea instanţei de apel din această perspectivă nu prezintă nici o motivare, ceea ce denotă că instanţa de apel, anulând, în tot, sentinţa instanţei de fond, a omis că aceasta conţine şi încheierea prin care s-a luat act de renunţarea la judecată, dispunând peste limitele a ceea ce s-a criticat în apel dar şi peste limitele a ceea ce s-a judecat în primă instanţă, contrar art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

Faţă de motivele reţinute, în temeiul art. 312 alin. (2) şi 93) C. proc. civ. va admite deopotrivă şi recursul pârâtei SC K.R. SA, cu consecinţa modificării deciziei în sensul celor precizate în finalul considerentelor ce privesc recursul recurentei-pârâte SC I.T. SRL, cu menţinerea hotărârii instanţei de fond şi în ceea ce priveşte dispoziţia care consfinţeşte renunţarea la judecată, în temeiul art. 246 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu opinie majoritară:

Admite recursurile declarate de recurentele-pârâte SC I.T. SRL Sibiu şi SC K.R.S.C. SA împotriva Deciziei nr. 95 din 5 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, modifică în parte decizia recurată în sensul că anulează în parte sentinţa apelată şi trimite cauza Tribunalului Bihor spre rejudecarea celui de-al treilea capăt de cerere, formulat în contradictoriu cu pârâta SC I.T. SRL Sibiu.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei şi ale sentinţei.

Cu opinia separată a d-nei judecător E.C. în sensul:

Admite recursurile declarate de recurentele-pârâte SC I.T. SRL Sibiu şi SC K.R.S.C. SA împotriva Deciziei nr. 95 din 5 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 23 septembrie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 2527/2014. Civil. Constatare nulitate act...  ICCJ. Decizia nr. 2621/2014. Civil. Actiune în daune... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2619/2014. Civil. Nulitate act juridic. Recurs