ICCJ. Decizia nr. 2536/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2536/2014
Dosar nr. 4838/99/2011*
Şedinţa publică din 02 octombrie 2014
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, la data de 15 martie 2011, reclamantul P.M.L. a chemat în judecată Consiliul Judeţean Iaşi şi Judeţul Iaşi, reprezentat prin Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea Hotărârii din 16 martie 2011 emisă de pârâţi în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate pentru suprafaţa de 5000 mp teren expropriat şi să oblige pârâţii la plata unor despăgubiri al căror cuantum să respecte dispoziţiile legale aplicabile în materie.
Prin Sentinţa nr. 112 din 16 ianuarie 2013, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, a admis acţiunea, a anulat în parte Hotărârea din 16 martie 2011 emisă de pârâţi în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor prevăzute în art. 2 şi a obligat pe pârâţi să plătească reclamantului suma de 23.579 RON cu titlu de despăgubiri şi suma de 4.600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin Încheierea nr. 140 din 9 aprilie 2013, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, a admis cererea formulată de petentul P.M.L. şi a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul Sentinţei civile nr. 112 din 16 ianuarie 2013 a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, în sensul că suma datorată de pârâţi reclamantului cu titlu de despăgubiri este de 295.955 RON, în loc de 23.579 RON, cum din eroare s-a dactilografiat.
Prima instanţă a reţinut că terenul în suprafaţă de 5.000 mp, situat în Iaşi, Zona Aeroport, proprietatea reclamantului P.M.L. conform titlului de proprietate din 24 noiembrie 1992 eliberat de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, a fost expropriat în temeiul Legii nr. 255/2010, prin hotărârea de expropriere stabilindu-se cuantumul despăgubirilor la valoarea de 74.566 RON.
Conform raportului de expertiză efectuat în cauză, valoarea bunului expropriat este de 60.000 euro, iar valoarea prejudiciului cauzat proprietarului este de 5.194 euro.
În raport de dispoziţiile art. 22 şi urm. din Legea nr. 255/2010, tribunalul a admis acţiunea reclamantului şi a stabilit cuantumul despăgubirilor conform expertizei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Judeţul Iaşi - Consiliul Judeţean Iaşi şi P.M.L. Ulterior, apelantul P.M.L. a declarat că îşi retrage apelul formulat, depunând la dosar declaraţia autentificată sub nr. 1724 din 4 iunie 2013 eliberată de BNP M.R.M.
Prin Decizia civilă nr. 35 din 19 februarie 2014, Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă, a luat act de declaraţia apelantului P.M.L. de retragere a apelului şi a respins apelul formulat de Judeţul Iaşi - Consiliul Judeţean Iaşi reprezentat prin Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi împotriva Sentinţei civile nr. 112 din 16 ianuarie 2013 a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat ca pârâţii să fie obligaţi la o despăgubire reală pentru imobilul expropriat, ceea ce impune, implicit, anularea Hotărârii din 16 martie 2011 emisă de pârâţi în privinţa despăgubirilor acordate.
Expertiza efectuată în cauză de către prima instanţă a avut în vedere dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi a concluzionat că valoarea terenului expropriat şi a pagubelor cuvenite reclamantului este de 295.955 RON.
La cererea apelantului Consiliul Judeţean Iaşi - Judeţul Iaşi, instanţa de apel a dispus efectuarea unei noi expertize de evaluare a despăgubirilor pentru imobilul expropriat.
Deşi instanţa a stabilit criteriul legal ce trebuia avut în vedere la momentul efectuării raportului de expertiză, comisia de experţi nu a folosit metoda comparaţiei directe, ci metoda bonităţii, astfel încât curtea de apel a dispus refacerea raportului de expertiză.
Însă, raportul de expertiză a nesocotit din nou dispoziţiile imperative cuprinse în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, stabilind că valoarea terenului expropriat ar fi în sumă de 129.465 euro.
În aceste condiţii, instanţa de apel a concluzionat că valoarea menţionată în raportul de expertiză efectuat de prima instanţă, raport care a avut în vedere ca metodă de evaluare criteriul legal prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, precum şi susţinerile Consiliului Judeţean Iaşi în sensul că terenul în litigiu are un caracter special, deoarece este amplasat în zona de dezvoltare a Aeroportului Internaţional Iaşi, respectă dispoziţiile legale aplicabile în materie.
Curtea de apel a mai reţinut că majorarea valorii bunului expropriat pentru care apelanta a fost obligată nu poate fi dispusă în apelul formulat de Judeţul Iaşi - Consiliul Judeţean Iaşi deoarece ar constitui o agravare a situaţiei acestei părţi şi o încălcare a dispoziţiilor art. 296 teza a II-a C. proc. civ.
Împotriva Deciziei civile nr. 35 din 19 februarie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, a declarat recurs pârâtul Judeţul Iaşi - Consiliul Judeţean Iaşi.
Prin motivele de recurs, pe care le întemeiază pe prevederile art. 304 pct. 3, 6, 7 şi 9 C. proc. civ., pârâtul formulează următoarele critici:
1. Prima instanţă a dispus anularea Hotărârii din 16 martie 2011 emisă de pârâţi în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor prevăzute în art. 2, deşi acest lucru nu s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată.
Reclamantul a formulat contestaţie împotriva Hotărârii Consiliului Judeţean Iaşi nr. 37/2011 privind continuarea procedurilor de expropriere în vederea realizării lucrărilor de utilitate publică "Dezvoltarea şi Modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi" şi a Hotărârii Consiliului Judeţean Iaşi nr. 38/2011 privind emiterea titlului de expropriere şi realizarea aceleiaşi lucrări.
Deşi reclamantul a solicitat anularea unor acte administrative pentru care competenţa de soluţionare revenea unei instanţe de contencios administrativ, prima instanţă şi-a depăşit competenţa, pronunţându-se asupra Hotărârii din 16 martie 2011, încălcând astfel prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.)
2. Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a invocat faptul că despăgubirile în sumă de 74.566 RON stabilite de expropriator prin Hotărârile nr. 37/2011 şi nr. 38/2011 sunt injuste deoarece evaluatorul nu a ţinut cont de valoarea reală a terenului.
Or, aceste despăgubiri, arată recurentul, au fost stabilite în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (8) din Legea nr. 255/2010 şi cu prevederile art. 8 din H.G. nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010.
Susţine recurentul că au fost încălcate prevederile art. 26 din Legea 33/1995 deoarece valoarea despăgubirilor a fost stabilită de instanţă în baza unor oferte de vânzare de terenuri localizate în aproprierea terenului supus evaluării, fără a fi identificate şi verificate niciun fel de tranzacţii concrete cu privire la imobilele cu caracteristici similare terenului expropriat.
3. Pârâtul arată că instanţa de apel a omis să se pronunţe cu privire la legalitatea stabilirii şi acordării de către prima instanţă a despăgubirilor (prejudiciul colateral) cauzate prin exproprierea acestei proprietăţi. Înscrisurile referitoare la cheltuielile realizate de reclamant în vederea realizării investiţiei "Construire locuinţă şi depozit extravilan zona aeroport" nu pot fi luate în considerare atât timp cât nu se prezintă autorizaţia de construire. Din certificatul de urbanism din 16 octombrie 2006 rezultă că pentru obţinerea autorizaţiei de construire în această zonă (extravilan municipiu Iaşi) era necesară emiterea unei hotărâri a Consiliului Municipal Iaşi pentru includerea terenului în intravilanul municipiului Iaşi. De asemenea, în vederea emiterii autorizaţiei de construire, trebuiau obţinute de către reclamant o serie de avize şi aprobări de la instituţii ale statului printre care şi Autoritatea Aeronautică Română.
Totodată, suma de 23.579 RON reprezentând despăgubiri aduse reclamantului prin stoparea demersurilor acestuia de a construi pe terenul expropriat o hală metalică şi o locuinţă nu poate fi avută în vedere întrucât se referă la cheltuieli efectuate de acesta anterior exproprierii şi care nu pot fi considerate daune produse prin expropriere.
În plus, dată fiind amplasarea terenului în zona de siguranţă a Aeroportului Iaşi, acesta a fost utilizat numai pentru cultivare, destinaţia şi natura acestuia neputându-se schimba decât cu avizul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei şi cu respectarea dispoziţiilor legale în materia construcţiilor în zonele de siguranţă ale aeroporturilor şi a siguranţei zborului. Acest aspect nu a fost avut în vedere de comisia de experţi care, la stabilirea valorii terenului, a ţinut cont doar de poziţionarea terenului, accesul la aceste proprietăţi şi existenţa utilităţilor în acea zonă, fără a avea în vedere faptul că acest teren, ca de altfel toate terenurile din vecinătatea aeroporturilor sunt supuse unor restricţii urbanistice.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:
1. Din dispoziţiile art. 129 C. proc. civ. rezultă, pe de o parte, că instanţa nu poate depăşi limitele învestirii sale, iar pe de altă parte, că nu poate lăsa nesoluţionate capetele de cerere cu a căror judecare a fost legal sesizată. Aceste prevederi legale se coroborează cu cele cuprinse în art. 261 C. proc. civ. care impun ca hotărârea judecătorească să cuprindă obiectul cererii, precum şi motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei în soluţionarea acesteia.
Contrar celor susţinute prin motivele de recurs, cât timp reclamantul a contestat cuantumul despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat, solicitarea sa a vizat, implicit, şi anularea Hotărârii din 16 martie 2011 emisă de pârâţi, prin care au fost stabilite respectivele despăgubiri. De altfel, numai prin anularea acestei hotărâri s-ar fi putut schimba valoarea despăgubirilor acordate reclamantului.
Este adevărat că în petitul cererii de chemare în judecată au fost indicate şi Hotărârile nr. 37 din 11 februarie 2011 şi nr. 38 din 11 februarie 2011 emise de Consiliul Judeţean Iaşi, însă prin aceste hotărâri s-a aprobat numai emiterea titlului de expropriere, respectiv continuarea procedurilor de expropriere. Or, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul nu contestă procedura exproprierii, ci cuantumul despăgubirilor acordate şi care a fost stabilit prin Hotărârea din 16 martie 2011 emisă de pârâţi. Această calificare a cererii de chemare în judecată sub aspectul obiectului său a fost, de altfel, avută în vedere de prima instanţă atunci când a decis competenţa funcţională în favoarea secţiei civile a tribunalului.
2. Criticile formulate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 26 din Legea nr. 33/1995 sunt fondate.
Potrivit art. 26 din Legea 33/1994, "la stabilirea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile administrate de aceştia.".
Întemeindu-şi hotărârea pronunţată pe raportul de expertiză efectuat în prima fază procesuală, instanţa de apel a încălcat aceste dispoziţii legale.
Astfel, în cuprinsul acestui raport, experţii menţionează că au avut în vedere "patru oferte de vânzare de terenuri".
Prin urmare, experţii nu au ţinut seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în zona în care este situat imobilul în litigiu, ci ofertele de preţuri. Or, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, atât experţii cât şi instanţa au obligaţia ca, la stabilirea despăgubirilor acordate, să ţină seama de preţurile cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
În respectarea acestor prevederi legale şi a dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanţa avea datoria de a ordona administrarea de probe care să dovedească demersurile efectuate de părţi pentru a obţine înscrisuri prin care să probeze dacă în unitatea administrativ-teritorială s-au efectuat tranzacţii imobiliare cu privire la terenuri de acelaşi fel şi preţul la care s-au tranzacţionat astfel de bunuri la data efectuării raportului de expertiză.
În consecinţă, constatând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va dispune efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi va administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea aceloraşi prevederi legale, şi prin care să poată fi determinat preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află bunul în litigiu.
3. Sunt întemeiate şi susţinerile vizând nepronunţarea instanţei de apel asupra criticilor formulate de pârât cu privire la despăgubirile acordate de prima instanţă cu titlu de prejudiciu.
Într-adevăr, prin cererea de apel, pârâtul Consiliul Judeţean Iaşi a susţinut nelegalitatea sentinţei pronunţate de tribunal sub aspectul acordării sumei de 23.579 RON cu titlu de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului produs prin expropriere. Apelantul a pretins că suma solicitată de reclamant cu acest titlu nu poate fi acordată, deoarece, pe de o parte, se referă la cheltuieli efectuate anterior exproprierii, iar pe de altă parte, dată fiind natura acestor cheltuieli, ele nu pot reprezenta despăgubiri în sensul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1995.
Or, instanţa de apel nu a analizat în niciun fel aceste susţineri, iar verificarea, omissio medio, direct în faza de judecată a recursului, a unor aspecte asupra cărora instanţa de apel nu s-a pronunţat, ar însemna încălcarea drepturilor procesuale ale părţilor.
De aceea, aspectele care nu au făcut obiectul controlului instanţei de apel, deşi aceasta a fost legal învestită cu analizarea lor, vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei.
Prin urmare, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza aceleiaşi curţi de apel spre rejudecarea apelului formulat de pârât împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Iaşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Judeţul Iaşi - Consiliul Judeţean Iaşi împotriva Deciziei civile nr. 35 din 19 februarie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza la aceeaşi instanţă în vederea rejudecării apelului declarat de pârât împotriva Sentinţei civile nr. 112 din 16 ianuarie 2013 a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2535/2014. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2539/2014. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
