ICCJ. Decizia nr. 2541/2014. Civil. Conflict de muncă. Revizuire - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2541/2014
Dosar nr. 4000/1/2013
Şedinţa publică din 02 octombrie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 8 octombrie 2012, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamanta Fotbal Club U.C. SA, reprezentată prin administrator judiciar Casa de insolvenţă T. SPRL, a formulat, în contradictoriu cu pârâtul P.V., acţiune în anulare împotriva deciziei nr. 106 din 04 octombrie 2012 a Comisiei de Recurs din cadrul Federaţiei Române de Fotbal pronunţată în Dosarul nr. 106/CR/2012, a încheierii de şedinţă din data de 28 august 2012 a Camerei Naţionale de Soluţionare a Litigiilor din cadrul Federaţiei Romane de Fotbal, pronunţată în cauza nr. 41/CL/2011, a deciziei nr. 42 din 20 aprilie 2011 a Comisiei de Recurs din cadrul Federaţiei Române de Fotbal pronunţată în Dosarul nr. 42/CR/2011, precum şi împotriva hotărârii nr. 41 din 10 martie 2011 a Camerei Naţionale de Soluţionare a Litigiilor din cadrul Federaţiei Romane de Fotbal Dosar nr. 41/CL/2011, solicitând constatarea nulităţii absolute a actelor Comisiei de Recurs din cadrul Federaţiei Romane de Fotbal, precum şi a celor ale Camerei Naţionale de Soluţionare a Litigiilor din cadrul Federaţiei Române de Fotbal şi desfiinţarea tuturor actelor Comisiei de Recurs din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, precum şi a tuturor actelor Camerei Naţionale de Soluţionare a Litigiilor din cadrul Federaţiei Române de Fotbal.
Prin încheierea de şedinţă din data de 15 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere având ca obiect: acţiunea în anulare ce vizează încheierea de şedinţă din data de 28 august 2012 a Camerei Naţionale de Soluţionare a Litigiilor din cadrul F.R.F. - pronunţată în cauza nr. 41/CL/2011; acţiunea în anulare îndreptată contra Hotărârii nr. 41 din 10 martie 2011 a Camerei Naţionale de Soluţionare a Litigiilor din cadrul F.R.F., pronunţată în Dosar nr. 41/CL/2011; acţiunea în anulare ce vizează încheierile de şedinţă pronunţate în dosarele arbitrale nr. 41/CL/2011, 42/CR/2011 şi 106/CR/2012; acţiunea în anulare împotriva tuturor actelor de procedură ale Comisiei de Recurs a FRF şi Camerei Naţionale de Soluţionare a Litigiilor din cadrul FRF.
Prin aceeaşi încheiere, a fost admisă excepţia tardivităţii formulării acţiunii în anulare ce vizează Hotărârea nr. 42 din 20 aprilie 2011 a Comisiei de Recurs din cadrul F.R.F., pronunţată în Dosarul nr. 42/CR/2011.
Respectiva încheiere a Curţii de Apel Bucureşti nu a fost atacată cu recurs, astfel încât dispoziţiile sale au devenit irevocabile.
Prin sentinţa civilă nr. 16 din data de 6 decembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins excepţiile invocate de pârât prin întâmpinare, respectiv excepţia inadmisîbilităţii acţiunii în anulare şi excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apei Bucureşti şi admis acţiunea în anulare formulată de SC Fotbal Club U.C. SA împotriva deciziei nr. 106 din 04 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 106/CR/2012 al Comisiei de Recurs din cadrul F.R.F., în contradictoriu cu pârâtul P.V., a anulat respectiva decizie.
Rejudecând, instanţa a admis recursul declarat împotriva încheierii de şedinţă din 28 august 2012, pronunţată în Dosarul nr. 41/CL/2011 al C.N.S.L din cadrul F.R.F. şi a modificat încheierea în sensul respingerii cererii de îndreptare a erorilor materiale strecurate în Hotărârea nr. 41 din 10 martie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 41/CL/2011 al C.N.S.L. din cadrul F.R.F., formulată de petentul P.V., în contradictoriu cu SC Fotbal Club U.C. SA.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, invocată de intimat, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că litigiul dintre părţi decurge din contractul individual de muncă din 23 septembrie 2010, încheiat între SC Fotbal Club U.C. SA (angajator) şi P.V. (salariat), a cărui încetare a fost constatată prin Hotărârea nr. 41 din 10 martie 2011 a C.N.S.L. din cadrul F.R.F.
Faţă de prevederile art. 57 alin. (1) din Statutul F.R.F., coroborat cu art. 284 alin. (1) C. muncii şi art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., instanţa a concluzionat că ipoteza prevăzută de art. 56 din Statutul F.R.F., potrivit căruia deciziile pronunţate de Comisia de Recurs a Federaţia Română de Fotbal pot fi atacate la Tribunalul Arbitral al Sportului, nu are incidenţă în cauză.
Cât priveşte excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, s-a reţinut că acţiunea în anulare vizează o decizie pronunţată într-o procedură jurisdicţională de către Comisia de Recurs a F.R.F., iar din interpretarea art. 3401 şi art. 3411 C. proc. civ., Comisia de Recurs a F.R.F. poate fi considerată un tribunal arbitral, ce pronunţă hotărâri arbitrale în sensul art. 360 şi urm. C. proc. civ. În consecinţă, acţiunea în anulare îndreptată contra unei astfel de decizii este de competenţa Curţii de Apel Bucureşti, în conformitate cu art. 365 alin. (1) C. proc. civ., ca instanţă imediat superioară celei ce ar fi trebuit să soluţioneze pricina în fond în temeiul clauzei compromisorii din contractul de muncă încheiat între părţi.
Pe fondul cauzei, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că litigiul, decurgând din interpretarea şi executarea contractului individual de muncă, nu era de competenţa comisiilor cu atribuţii jurisdicţionale din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, potrivit art. 57 alin. (1) ultima teză din Statutul Federaţiei Române de Fotbal, coroborat cu art. 248 şi 284 C. muncii, art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., din a căror interpretare rezultă este nulă şi clauza compromisorie înscrisă în contractul de muncă.
În consecinţă, decizia nr. 106/CR/2012 a Comisiei de Recurs din cadrul Federaţia Română de Fotbal, ce viza îndreptarea unor erori materiale strecurate.
În hotărârea dată de C.N.S.L. a Federaţie Române de Fotbal nr. 41 din 10 martie 2011, pe fondul litigiului, în acord cu prevederile art. 362 alin. (3) C. proc. civ., a fost desfiinţată în temeiul art. 364 lit. a) şi b) C. proc. civ.
Instanţa a apreciat că recursul declarat contra încheierii de şedinţă din data de 28 august 2012 a Camerei Naţionale de Soluţionare a Litigiilor din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, pronunţată în cauza nr. 41/CL/2011, trebuia să fie rezolvat pe fond, iar nu respins ca netimbrat, pe de o parte, deoarece autorul cererii de îndreptare eroare materială nu a achitat vreo taxă de procedură pentru soluţionarea cererii finalizate cu Hotărârea C.N.S.L. a Federaţie Române de Fotbal nr. 41 din 10 martie 2011 şi, prin urmare, nici recursul declarat contra încheierii de îndreptare de către partea adversă nu trebuia să fie supus cerinţei plăţii vreunei taxe de procedură. Totodată, cererile în materie de conflicte de muncă sunt scutite de orice taxe de timbru potrivit art. 285 C. muncii, iar potrivit în temeiul art. 2813 alin. (2) C. proc. civ., dreptului comun în domeniul procesual civil, părţile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de îndreptarea hotărârilor.
Prin recursul declarat împotriva acestei sentinţe, pârâtul V.P. a criticat hotărârea pronunţată invocând faptul că, în mod greşit, instanţa a respins greşit excepţiile inadmisibilităţii atacării deciziei nr. 106 din 04 octombrie 2012 a Comisiei de Recurs din cadrul Federaţiei Române de Fotbal direct la Curtea de Apel Bucureşti şi necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, precum şi soluţia pronunţată pe fondul litigiului.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului ca nefondat.
Prin decizia civilă nr. 3526 din 25 iunie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis recursul şi, pe cale de consecinţă, a modificat, în tot, sentinţa atacată, în sensul că a respins acţiunea reclamantei, ca inadmisibilă.
Instanţa a reţinut că, prin decizia nr. 106 din 04 octombrie 2012 a Comisiei de Recurs din cadrui Federaţiei Române de Fotbal, a fost soluţionat recursul declarat de către reclamantă împotriva încheierii de şedinţă din data de 28 august 2012 prin care, la cererea pârâtului din prezenta cauză, a fost îndreptată eroarea materială din hotărârea nr. 41/2011.
Prin decizia nr. 42/CR/2011 a Comisiei de Recurs din cadrul F.R.F. a fost soluţionat recursul declarat împotriva hotărârii nr. 41 din 10 martie 2011, prin care a fost soluţionată cererea pârâtului din prezenta cauză de a se constau rezilierea, din iniţiativa angajatorului, a contractului de muncă înregistrat la Federaţia Română de Fotbal din 29 septembrie 2010 şi acordarea de despăgubiri.
Prin încheierea din 15 noiembrie 2012, irevocabilă, a fost respinsă, ca tardivă, acţiunea în anulare împotriva deciziei nr. 42/CR/2011 a Comisiei de Recurs din cadrul F.R.F.
Instanţa a reţinut că, deoarece dispoziţia curţii de apel privind constatarea tardivităţii privind formularea acţiunii în anulare a deciziei nr. 42/CR/2011 a Comisiei de Recurs din cadrul F.R.F. a rămas irevocabilă, nu mai poate fi cercetat dacă litigiul era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului sau dacă exista o convenţie arbitrală valabilă în cadrul acţiunii în anulare care vizează decizia pronunţată cu privire la legalitatea încheierii de îndreptare a erorii materiale a deciziei nr. 42/CR/2011.
În consecinţă, din imposibilitatea formulării acestor critici, decurge prezumţia absolută a faptului că fondul litigiului era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului, ca exista o convenţie arbitrală valabilă, considerent pentru care nu se mai impune analiza motivelor de recurs prin care se susţine că există o convenţie arbitrală valabilă şi litigiul poate fi soluţionat pe calea arbitrajului.
Curtea a reţinut că, date fiind aceste premise, se pune problema dacă poate fi atacată pe calea arbitrajului, conform procedurii prevăzute de art. 340 şi urm. C. proc. civ., în faţa instanţelor din România, decizia nr. 106 din 04 octombrie 2012 a Comisiei de Recurs din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, în condiţiile în care potrivit art. 56 alin. (3) în prezent art. 57 alin. (3) din Statutul Federaţiei Române de Fotbal, deciziile pronunţate de Comisia de Recurs a Federaţiei Române de Fotbal pot fi atacate Ia Tribunalul Arbitral al Sportului de la Laussane.
Potrivit art. 365 alin. (1) C. proc. civ., competenţa de a judeca acţiunea în anulare revine instanţei judecătoreşti în circumscripţia căreia a avut loc arbitrajul.
Potrivit Codului federal elveţian al dreptului privat internaţional, deciziile tribunalului arbitral pot fi atacate la Curtea supremă federală elveţiană (art. 191), ca atare nu se pune problema limitării accesului la justiţie, prin prevederea acestor căi de atac în procedura arbitrală.
Partea nu poate decide să nu urmeze toate căile de atac stabilite în procedura arbitrală sau să formuleze acţiunea în anulare împotriva unor hotărâri arbitrale intermediare doar pentru a alege instanţa de judecată dintr-un anumit stat, în funcţie de locul efectuării arbitrajului. Situaţia contrară ar echivala cu a admite posibilitatea eludării legii.
Având în vedere că acţiunea în anulare formulată împotriva deciziei nr. 106 din 04 octombrie 2012 a Comisiei de Recurs din cadrul Federaţiei Române de Fotbal pronunţată în Dosarul nr. 106/CR/2012 a fost considerată inadmisibilă, curtea a constatat nu se mai impune analizarea motivelor de recurs privind fondul acesteia.
La data de 25 iulie 2014, intimata SC Fotbal Club U.C. SA a formulat revizuire împotriva deciziei civile nr. 3526 din 25 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şt Justiţie, secţia I civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 2 şi art. 322 pct. 7 C. proc. civ. invocând faptul că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra argumentelor prezentate în conţinutul întâmpinării formulate în faţa instanţei de recurs, precum şi contrarietatea hotărârii pronunţate în prezenta cauză cu alte hotărâri pronunţate în dosare diferite.
În sinteză, întemeiat de dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuentul a invocat că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra apărărilor invocate în întâmpinare şi întemeiate de dispoziţiile legale dezvoltate referitoare la faptul că:
- Nu pot face obiectul arbitrajului conflictele de drepturi rezultate din raporturile de muncă. Necompetenţa tribunalului arbitral din cadrul Federaţiei Române de Fotbal de a soluţiona un conflict de drepturi rezultat din contractul individual de muncă din 23 septembrie 2010 înregistrat la ITM Dolj din 23 septembrie 2010, atrage şi necompetenta Tribunalului Arbitral al Sportului;
- Arbitrajul este prevăzut de lege şi trebuie desfăşurat în limitele şi în temeiul legii. Calea de atac împotriva hotărârii arbitrale este prevăzută de lege şi este de competenţa exclusivă a puterii judecătoreşti, astfel că acţiunea în anulare formulată de Fotbal Club U.C. SA este admisibilă;
- Recurentul a invocat jurisdicţii, respectiv Tribunalul Arbitral al Sportului şi Tribunalul Federal Elveţian care nu sunt jurisdicţii naţionale în sensul Constituţiei României şi nici al prevederilor art. 6 pct. 1 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului;
- Regulamentele Federaţiei Române de Fotbal nu sunt superioare prevederilor C. muncii, ale C. proc. civ., ale Legii nr. 24/2000, nici celor din Constituţia României.
În ceea ce priveşte motivul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuentul a invocat faptul că soluţia pronunţată este potrivnică altor hotărâri pronunţate de instanţele judecătoreşti, respectiv;
- încheierea din data de 10 iunie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 43291/3/2011, Tribunalului Bucureşti, secţiei a IIl-a civilă, a dispus, în temeiul art. 3671 coroborat cu art. 342 C. proc. civ., respectiv art. 384 alin. (1) şi (2) C. muncii, învestirea cu formulă executorie a hotărârii nr. 41 din 10 martie 2011 pronunţată de Camera Naţională a Litigiilor din cadrul FRF. Tribunalul Bucureşti, stabilind că hotărârii nr. 41 din 10 martie 2011 îi sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. şi ale C. muncii.
- prin decizia civilă nr. 5465 din 28 mai 2013, pronunţată în Dosarul nr. 4186/2/2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a stabilit că arbitrajul organizat de Federaţia Română de Fotbal este organizat în temeiul art. 340 şi art. 3411 C. proc civ., iar căile de atac exercitate împotriva hotărârii pronunţate de tribunalul arbitral organizat de FRF, sunt exercitate în baza C. proc. civ. din România şi nu în baza Codului de procedura al Confederaţiei Elveţiene.
La data de 18 martie 2014, intimatul a depus întâmpinare prin care a invocat inadmisibilitatea cererii de revizure, precum şi caracterul nefondat al acesteia.
Analizând cererea de revizuire sub aspectul admisibilităţii sale, Înalta Curte constată următoarele:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac ce permite retractarea unei hotărâri, numai pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel, sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere pentru cazurile prevăzute de pct. 1-9 C. proc. civ.
În temeiul textului citat, hotărârile date de instanţele de apel pot face obiect al cererii de revizuire, numai dacă evocă fondul. Or, instanţa de recurs evocă fondul numai în situaţia în care, în temeiul dreptului de control judiciar, aceasta reapreciază probele administrate de instanţele mferioare, reţine o altă situaţie de fapt şi pronunţă o soluţie diferită de cea pronunţată de instanţele inferioare.
Prin hotărârea atacată în prezenta cerere de revizuire nu se evocă însă fondul, iar Înalta Curte constată că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate ale acestei cereri.
Astfel prin sentinţa civilă nr. 16 din data de 6 decembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins excepţiile invocate de pârât prin întâmpinare, respectiv excepţia înadmisibilităţii acţiunii în anulare şi excepţia necompetenţei materiale. Pe fond, Curtea a admis recursul declarat împotriva încheierii de şedinţa din 28 august 2012, pronunţată în Dosarul nr. 41/CL/2011 al C.N.S.L. din cadrul F.R.F. şi a modificat încheierea în sensul respingerii cererii de îndreptare a erorilor materiale strecurate în Hotărârea nr. 41 din 10 martie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 41/CL/2011 al CN.S.L. din cadrul F.R.F., formulată de petentui P.V., în contradictoriu cu SC Fotbal Club U.C. SA.
Ulterior, prin decizia civilă nr. 3526 din 25 iunie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis recursul declarat de pârât şi, pe cale de consecinţă, a modificat, în tot, sentinţa atacată, în sensul că a respins acţiunea reclamantei, ca inadmisibilă.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate fi exercitată numai pentru motivele limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ.
Cum în speţă, această ultimă hotărâre atacată cu revizuire nu evocă fondul ci se limitează la a respinge acţiunea formulată ca fiind inadmisibilă, instanţa de recurs modificând hotărârea atacată pentru greşita interpretare a legii, cu păstrarea situaţiei de fapt reţinută de instanţa de fond, în cauză nu este îndeplinită condiţia de principiu a art. 322 alin. (1) C. proc. civ.
În consecinţă, cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., este inadmisibilă.
Dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., invocate de asemenea ca temei de drept al cererii, stipulează că revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate. Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs.
Prin urmare, textul cuprinde precizarea, în ceea ce priveşte hotărârile care pot face obiectul căii extraordinare de atac, că revizuirea este posibilă numai daca hotărârile potrivnice sunt dale de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Înalta Curte reţine că reglementarea cuprinsă la art. 322 pct. 7 C. proc. civ. s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situaţiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze şi neobservându-se existenţa lucrului judecat, s-ar ajunge la hotărâri potrivnice ale căror dispozitive nu se pot concilia, aceste prevederi reprezentând un remediu procesual pentru situaţia nesocotirii autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri.
În cauză nu se regăseşte situaţia premisă a textului de lege invocat ca ternei juridic al exercitării căii extraordinare de atac, în sensul existenţei triplei identităţi de obiect, cauză şi părţi.
Astfel, prin încheierea pronunţată în Dosarul nr. 43291/3/2011 instanţa secţiei a III-a civilă, a Tribunalului Bucureşti a dispus învestirea cu formulă executorie a hotărârii nr. 41 din 10 martie 2011 pronunţată de Camera Naţională a Litigiilor din cadrul FRF, iar prin decizia civilă nr. 5465 din 28 mai 2013, pronunţată în Dosarul nr. 4186/2/2012, instanţa a soluţionat excepţia de nelegalitate a unor dispoziţii din regulamentul Federaţiei Române de Fotbal, în temeiul dispoziţiilor legale speciale ale contenciosul administrativ.
Prin urmare, respectivele hotărâri au fost pronunţate în pricini diferite, între care nu există identitate de părţi şi nici de obiect şi, în concluzie, nu pot fi primite susţinerile revizuentului privitoare la similitudinea respectivelor cauze.
Raportând cererea de revizuire formulată, la cerinţele impuse de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în cauza dedusă judecăţii, aceste condiţii nu sunt îndeplinite, pentru a fi operant motivul de revizuire reglementat de acest text de lege.
În concluzie, fiind inadmisibilă exercitarea căii extraordinare de atac de retractare a revizuirii, conform art. 322 şi art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezenta cerere de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul Fotbal Club U.C. SA, împotriva deciziei civile nr. 3526 din 25 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2539/2014. Civil. Actiune in raspundere... | ICCJ. Decizia nr. 2542/2014. Civil. Drepturi băneşti.... → |
|---|
