ICCJ. Decizia nr. 2539/2014. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2539/2014
Dosar nr. 15648/63/2011
Şedinţa publică din 02 octombrie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 iunie 2011, sub nr. 15648/63/2011, la Tribunalul Dolj, reclamanţii B.V., B.F. şi B. (în prezent B.) R. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.M., să se dispună obligarea pârâtei către reclamanţi, în nume propriu şi ca moştenitori ai defunctului B.I., la plata sumei de 150.000 euro, în echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul patrimonial constând în suma pe care reclamanţii au cheltuit-o pentru a încerca să compenseze modificările stării de sănătate a defunctului B.I., ca urmare a stresului şi efectelor psihice ce au indus şi efecte fizice de agravarea bruscă a stării de sănătate, generate de plângerea penală promovată de pârâta S.M. împotriva lui B.I.
De asemenea, au solicitat obligarea pârâtei la plata către reclamanţi, în nume personal a sumei de 150.000 euro, în echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul nepatrimonial constând în vătămarea prestigiului lor personal, ca membri ai familiei al cărei cap de familie era defunctul B.I., precum şi a reputaţiei familiei prin promovarea plângerii penale împotriva defunctului B.I. şi suferinţele personale psihice, determinate de agravarea bruscă a sănătăţii defunctului B.I., odată cu promovarea de către pârâtă S.M. a plângerii penale împotriva defunctului B.I., ceea ce a cauzat, în final, moartea acestuia, experienţe care le-au produs grave suferinţe psihice cauzate prin lezarea sentimentelor de afecţiune şi de dragoste pe care le-au nutrit faţă de defunct.
Prin sentinţa civilă nr. 310 din 19 iunie 2013, Tribunalul Cluj a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamanţilor, precum şi excepţiile insuficientei timbrări a acţiunii şi lipsei calităţii procesuale a reclamanţilor, ambele invocate de pârâtă, instanţa reţinând, în sinteză, că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 C. civ.
Prin decizia civilă nr. 189/A din 25 februarie 2014, Curtea de Apel Cluj, secţia 1 civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii B.V., B.F. şi B.R. împotriva sentinţei civile nr. 310 din 19 iunie 2013 a Tribunalului Cluj, pronunţată în Dosarul nr. 15648/63/2011.
Curtea a reţinut că reclamanţii şi-au întemeiat în drept cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile art. 998 şi art. 999 din vechiul C. civ., în temeiul cărora angajarea răspunderii civile delictuale a unei persoane fizice poate fi dispusă dacă sunt îndeplinite, cumulativ, patru condiţii fundamentale; respectiva persoană fizică să fi săvârşit o faptă ilicită; fapta să fi fost săvârşită cu vinovăţie, indiferent dacă vinovăţia îmbracă forma intenţiei sau a culpei; să se fi cauzat un prejudiciu; să existe legătură de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.
S-a reţinut că reclamanţii au invocat că fapta pe care pârâta ar fi săvârşit-o este reprezentată de formularea unei plângeri penale, în data de 16 iunie 2008, îndreptată împotriva membrilor Consiliului de Administraţie al SC P.G. SA Craiova, anume B.I., B.F.D., R.R.C. şi B.C., plângere finalizată cu Ordonanţa din data de 23 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, emisă în Dosarul nr. 7294/P/2008, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de respectivele persoane pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 271 alin. (1) pct. 2 şi art. 272 alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 şi care i-a produs numitului B.I. emoţii negative care au determinat recidiva bolii cu care acesta fusese diagnosticat în anul 2005, anume glioblastom lob temporal stâng (tumoare cerebrală), şi, în final, decesul.
În aprecierea reclamanţilor, pârâta a formulat plângerea penală împotriva lui B.I., tocmai pentru a-i provoca agravarea stării de sănătate, ea cunoscând situaţia medicală a acestuia.
Curtea a reţinut însă că pârâta S.M. şi-a întemeiat plângerea penală pe fapte apreciate ca încălcări ale legii şi având o posibilă relevanţă penală chiar de către reprezentanţii unei autorităţi a statului cu atribuţii de control al activităţii econornico-financiare a societăţilor comerciale. Astfel, în nota de constatare încheiată la data de 17 noiembrie 2008 de Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Garda Financiară, secţia Dolj se face vorbire despre controlul desfăşurat la sediul social al SC P.G. SA Craiova, având ca obiectiv verificarea celor sesizate în plângerea înregistrată din 30 iunie 2008 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova şi se evidenţiază, în mod detaliat, unele nereguli săvârşite în cadrul SC P.G. SA Craiova în perioada supusă verificării, respectiv 2000-2008. Totodată, prin adresa din 19 noiembrie 2008 Garda Financiară, secţia Dolj a sesizat Inspectoratul de Poliţie al judeţului Dolj - Serviciul Investigare a Fraudelor, solicitând efectuarea de cercetări pentru a stabili dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzută de art. 2721 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 şi art. 214 alin. (2) C. pen.
În aceste circumstanţe, instanţa de apel a apreciat că nu se poate considera că plângerea penală formulată de pârâtă a fost lipsită de orice temei, având semnificaţia unui demers judiciar, prin excelenţă abuziv, făcut cu rea-credinţă şi menit a-i provoca numitului B.I. suferinţe psihice şi, în genere, o stare de tensiune şi nelinişte care să conducă la recidiva bolii sale şi la agravarea acesteia.
Curtea a mai observat şi că, în cauză, nu s-a făcut nici dovada că plângerea, astfel formulată, este cea care a condus la agravarea stării de sănătate a lui B.I., cunoscut fiind că în cazul bolilor tumorale riscul recidivei este real şi crescut, chiar în lipsa unor factori externi care să îi producă celui bolnav emoţii negative şi o stare de nelinişte.
Curtea a concluzionat că, în cauză, nu s-a tăcut dovada că fapta pârâtei S.M. a fost una caracterizată de rea-credinţă şi de intenţia de a-i produce un rău numitului B.I. şi, implicit, membrilor familiei sale, astfel încât să poată fi caracterizată ca faptă ilicită delictuală în sens civil, după cum nu s-a făcut nici dovada că recidiva bolii lui B.I. şi agravarea acesteia a fost cauzată de formularea plângerii.
La data de 25 aprilie 2014, reclamanţii B.V., B.F. şi B.R. au promovat recurs, în termen legal, împotriva deciziei civile pronunţate de Curtea de Apei Cluj, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei la curtea de apel, în vederea rejudecării.
Prin motivele de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., reclamanţii au invocat faptul că instanţa a dat o putere probantă covârşitoare notei de constatare încheiată la data de 17 noiembrie 2008 de Ministerul Economiei şi Finanţelor prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Garda Financiară, secţia Dolj şi adresei din 19 noiembrei 2008 prin care Garda Financiară, secţia Dolj a sesizat Inspectoratul de Poliţie al judeţului Dolj - Serviciul Investigare a Fraudelor, ignorând probele administrate de reclamanţi, asupra cărora nu s-a pronunţat, reţinând o stare de fapt greşită în sensul că acţiunea formulată este neîntemeiată.
Recurenţii au invocat că respectivele înscrisuri sunt ulterioare plângerii penale formulate de intimată şi au reprezentat acte premergătoare în dosarul penal în care s-a dat soluţia de neîncepere a urmăririi penale.
S-a mai invocat faptul că instanţa de apel nu a observat că plângerea iniţială a fost urmată şi de alte completări şi sesizări care au fost conexate la dosarul penal nr. 7294/P/2008, în care s-a pronunţat soluţia de neîncepere a urmăririi penale, respectivele sesizări dovedind caracterul şicanatoriu şi abuziv al demersurilor formulate împotriva autorului reclamanţilor, precum şi faptul că demersurile pârâtei, lipsite de fundament real şi serios, au caracter ilicit, delictual, în sensul art. 998 şi art. 999 C. civ.
Recurenţii au mai arătat că intimata a urmărit să agraveze starea de sănătate a autorului lor cunoscând sensibilitatea fizică a acestuia, abuzând de dreptul său de a se adresa justiţiei, aspecte ce rezultă din actele dosarului, iar instanţa de apel nu a avut în vedere susţinerile şi probele din care rezultă îndeplinirea celor patru condiţii ale răspunderii civile delictuale.
Instanţa de apel a respins greşit şi criticile privind maniera în care a fost apreciată proba testimonială de instanţa de fond cu menţiunea că hotărârea instanţei de fond a fost corectă.
Faţă de motivarea arătată şi nefăcând referire la probele administrate, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nemotivată, fiind încălcate prevederile art. 361 pct. 5 C. proc. civ., câtă vreme nu au fost analizate susţinerile pârtilor din apel. Instanţa nu a analizat fondul, motiv pentru care se impune o nouă judecată.
De asemenea, prin faptul respingerii cererii de administrare a probei testimoniale în apel, au fost încălcate şi prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanţa nestăruind în aflarea adevărului.
Examinând modul în care recurenţii au înţeles să motiveze recursul şi având în vedere prevederile art. 3021 alin. (1) lit. c) raportate Ia art. 306 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondată excepţia nulităţii recursului, armând să o admită având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., „cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii (...) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”.
Dezvoltarea motivelor de recurs presupune prezentarea tuturor prevederilor legale încălcate şi a interpretării pe care recurenţii apreciază că trebuia dată, pentru a combate punctual argumentele de drept invocate de instanţă în susţinerea soluţiei pronunţate şi a argumenta că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este nelegală, nefiind suficientă indicarea formală a prevederilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Recurenţii sunt, în realitate, nemulţumiţi de modalitatea în care instanţa de apel a analizat probatornle administrate în cauză, solicitarea acestora fiind în sensul de a se reaprecia aceste probe, pe care le-au indicat în mod detaliat, şi din care, în opinia lor, rezultă că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale în legătură cu faptele săvârşite de intimată.
Înalta Curte apreciază că respectivelor critici nu le este adăugat vreun element suplimentar de analiză care să exprime un motiv de nelegalitate subsumat dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., devreme ce recursul nu indică critica efectivă din punctul de vedere al modului greşit de interpretare şi aplicare a unor texte legale, sau al lipsei de temei legal.
Aprecierea probelor nu constituie un aspect de nelegalitate a hotărârii pronunţate, cu atât mai puţin susceptibil de a fi încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., ci un aspect de netemeinicie a hotărârii, ceea ce nu poate face obiect de analiză pentru instanţa de recurs.
Este nepermisă critica de netemeinicie efectuată în recurs, în raport de calificarea recursului drept cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege, în condiţiile art. 299 alin. (1) şi art. 304 C. proc. civ. în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc reluarea fondului, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind doar legalitatea hotărârii pronunţate în apel.
În consecinţă, Înalta Curte reţine că pârâţii nu s-au conformat exigenţelor cerute de art. 3021 C. proc. civ., motivele invocate neîncadrându-se în dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Văzând dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum şi pe cele ale art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiţii procedurale încât nu este posibilă examinarea hotărârii atacate sub vreun aspect de nelegalitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamanţii B.V., B.F., B.R. împotriva deciziei civile nr. 189/A din 25 februarie 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2536/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2541/2014. Civil. Conflict de muncă.... → |
|---|
