ICCJ. Decizia nr. 2583/2014. Civil. Conflict de muncă. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2583/2014
Dosar nr. 921/54/2014
Şedinţa publică din 3 octombrie 2014
Deliberând în condiţiile art. 395 alin. (1) C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de faţă:
Prin decizia civilă nr. 1676 din 7 mai 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, a fost admis apelul declarat de pârâta SC E. SA, în contradictoriu cu reclamanta F.S., iar sentinţa civilă nr. 5355 din 11 iulie 2013, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost schimbată în sensul respingerii acţiunii reclamantei prin care a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta SC E. SA, să constate că, activitatea desfăşurată de reclamantă în funcţia de bobinator se încadrează în grupa a II-a de muncă pentru perioada 17 august 1977-15 iunie 1993 şi 16 septembrie 1993-16 iunie 1995 şi să fie obligată pârâtă să elibereze o adeverinţă în acest sens.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamanta, pe care a înregistrat-o pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. 921/54/2014.
În motivarea cererii, revizuenta a susţinut că instanţa nu a ţinut cont de probele administrate în dosar şi în mod eronat a reţinut că activitatea desfăşurată de către reclamantă în cadrul societăţii nu se încadrează în grupa a lI-a de muncă conform Ordinului nr. 50/1990 anexa II pct. 79 în procent de 100%.
A susţinut că munca desfăşurată de către reclamantă în perioada 17 august 1977-15 iunie 1993 şi 16 septembrie 1993-16 mai 1995, având meseria de bobinator, se încadrează în cadrul atelierului bobing/hală de pregătit bobine, în grupa a II-a de muncă conform Ordinului nr. 50/1990, în procent de 100%.
A mai arătat faptul că activitatea desfăşurată de reclamantă în cadrul SC E. SA este încadrată în anexa 1 la Ordinul nr. 50/1990 la pct. 79. În activitatea de bobinator, în cadrul atelierului bobing/hală de pregătit bobine, a efectuat operaţii de degresare chimică cu solvenţi organici şi soluţii alcaline, utilizând materiale cu risc foarte ridicat; de mică, bandă de sticlă impregnată cu răşină, şnur poliesteric care era periculos pentru sănătate, aliaje de lipit care prin încălzire degajau fum toxic, azbest şi sticlă, iar această activitate a desfaşurat-o pe toată perioada la temperaturi extrem de ridicate, însă nici de aceasta dată instanţa nu a ţinut cont.
Or, dacă unor persoane care au lucrat în proximitatea reclamantei li s-a recunoscut grupa de muncă în procent de 100% din programul normal de lucra prin hotărâri judecătoreşti definitive, cu putere de lucru judecat ce se impune acestei instanţe ca o prezumţie legală şi absolută şi irefragabilă, este nelegal ca altei persoane care a lucrat în mod real şi în condiţii specifice grupei de muncă să nu i se poată stabili această calitate şi drepturile subsecvente din pricina unor neglijenţe ce nu-i incubă.
Din actele depuse la dosar, atât hotărârile irevocabile a unor colegi cu reclamanta, cât şi a cărţii de muncă, a reieşit clar că activitatea desfăşurată de reclamantă se încadrează în grupa a II-a de muncă conform Ordinului nr. 50/1990.
Activitatea pe care a descris-o, a exercitat-o pe tot parcursul programului de lucru.
A mai arătat că unii colegi ai săi care au desfăşurat aceeaşi muncă au beneficiat de această încadrare pentru perioadă, având hotărâri irevocabile. Or, principiul de bază al încadrării în grupele de muncă este cel al analizei condiţiilor de muncă, care trebuie să aibă în vedere condiţiile concrete de muncă.
Faţă de această situaţie s-a solicitat admiterea cererii şi să se schimbe în tot hotărârea atacată, în sensul admiterii acţiunii reclamantei.
În drept, şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 509 C. proc. civ. şi art. 451 C. proc. civ., precizând în şedinţă publică că temeiul juridic este art. 509 pct. 8 C. proc. civ., respectiv existenţa unor hotărâri potrivnice.
Prin decizia nr. 2906 din 08 iulie 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată de revizuenta F.S. împotriva deciziei nr. 1676 din 7 mai 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 510 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere precizarea că cererea de revizuire este întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. 921/54/2014.
Intimata nu a depus întâmpinare.
Înalta Curte, la termenul din 19 septembrie 2014, a reţinut cauza în pronunţare asupra admisibilităţii cererii de revizuire, în raport de prevederile art. 513 alin. (3) C. proc. civ.
Analizând cererea de revizuire, prin prisma prevederilor legale mai sus arătate, Înalta Curte constată că cererea nu îndeplineşte cerinţele de admisibilitate, pentru considerentele ce succed:
Revizuenta a solicitat instanţei anularea deciziei civile nr. 1676 din 7 mai 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata SC E. SA, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., normă care deschide părţilor calea acestei căi extraordinare de atac, de retractare, pentru cazul în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de aceiaşi grad sau de grade deosebite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
S-a susţinut că decizia a cărei anulare se cere este în contradicţie cu alte decizii ale aceleiaşi instanţe de apel (Curtea de Apel Craiova), pronunţate în pricini similare (acţiuni în constatare), în privinţa altor salariaţi, cauze soluţionate în contradictoriu cu aceeaşi intimată.
În aplicarea dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că revizuirea este inadmisibilă, întrucât pentru a fi incidenţă teza de la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se cer a fi întrunite cumulativ anumite condiţii, care nu se verifică în cauză.
Astfel, este necesar să fie vorba despre hotărâri definitive ale căror dispozitive sau considerente decisive ori decizorii sunt contradictorii, condiţie ce rezultă din dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ.; hotărârile să fi fost pronunţate în acelaşi litigiu (ceea ce presupune să fi existat tripla identitate de părţi, obiect şi cauză); hotărârile contradictorii să fi fost pronunţate nu în aceiaşi proces (dosar), ci în procese diferite şi, în cea de-a doua cauză, să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu fi fost analizată de cea dintâi instanţă.
Dacă în manifestarea sa de excepţie procesuală, care corespunde efectului negativ, autoritatea lucrului judecat este de natură să oprească o a doua judecată, nu tot astfel se întâmplă atunci când, acest efect al hotărârii judecătoreşti se manifestă pozitiv; efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior între aceleaşi părţi, tară posibilitatea de a mai fi contrazis.
Or, câtă vreme în prima ipoteză susţinută de revizuentă, se afirmă o pretinsă contrarietate între hotărâri definitive ale aceleiaşi instanţe (Curtea de Apei Craiova), pronunţate în cauze similare (iar nu identice).
În privinţa altor părţi ce sunt salariaţi ai aceleiaşi intimate, revizuentă nu poate obţine anularea deciziei instanţei de recurs, întrucât practica neunitară a instanţelor nu poate fi remediată pe calea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.; pentru situaţia descrisă, nu este întrunită cerinţa ca hotărârile să fi fost pronunţate în cazul unui litigiu cu privire la care să se verifice tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, faţă de cel anterior şi a cărui autoritate de lucru judecat se invocă a fi fost încălcată.
Remediul practicii neunitare rămâne pronunţarea unei decizii în interesul legii însă, Ia acest moment, date fiind efectele unei astfel de decizii, chiar şi aceasta ar fi lipsite de orice finalitate în privinţa situaţiei revizuentei, întrucât art. 517 alin. (2) C. proc. civ. prevede că soluţiile se pronunţă numai în interesul legii şi nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese.
Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia, premisă ce nu se verifică în speţă.
Pe de altă parte, contrar celor susţinute de revizuentă, instituirea normei de la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. răspunde acestui imperativ al respectării autorităţii de lucru judecat, dar şi celui al asigurării securităţii raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-un apel deghizat, de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că „există două puncte de vedere diferite asupra aceleiaşi chestiuni", constantă a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, afirmată de exemplu în Cauza Stanca Popescu împotriva României din 7 iulie 2009.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta F.S. împotriva deciziei nr. 1676 din 7 mai 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2570/2014. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 2584/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
