ICCJ. Decizia nr. 2608/2014. Civil. Legea 10/2001. Anulare act, obligaţie de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2608/2014
Dosar nr. 44340/3/2009
Şedinţa publică din 8 octombrie 2014
Asupra cauzei de fata, retine urmatoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 09 noiembrie 2009, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. 44340/3/2009, reclamanta S.E. a formulat în contradictoriu cu A.V.A.S., contestaţie împotriva Deciziei nr. 287 din 30 septembrie 2009, solicitând obligarea pârâtei să soluţioneze în fond notificarea din 2001 privind restituirea în natură sau plata despăgubirilor pentru terenul în cotă de 4/16 părţi, înscris în C.F. Câmpeni - păşune de 1 hectar 7.476 mp (adică suprafaţa de 4.369 mp), cu obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin Decizia nr. 287 din 30 septembrie 2009, dată de pârâtă a fost respinsă notificarea formulată prin intermediul B.E.J., S.A. din Câmpeni, judeţul Alba, înregistrată în 2001 privind restituirea în natură sau plata de despăgubiri pentru terenul în cotă de 4/16 părţi, înscris în C.F. Câmpeni, - păşune de 1 ha 7.476 mp (adică suprafaţa de 4.369 mp), cu motivarea că prin sentinţa civilă nr. 1549/2001 pronunţată de Judecătoria Câmpeni, judeţul Alba, rămasă irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de donaţie intitulat „Declaraţie” încheiat la data de 02 mai 1976 cu privire la terenul mai sus menţionat, dispunându-se anularea încheierilor de intabulare prin care s-a renunţat în favoarea Statului Român, respectiv restabilirea situaţiei anterioare în C.F. Câmpeni în sensul reintabulării vechilor proprietari şi radierea dreptului de proprietate al Statului Român, iar raportat la această situaţie în cauză nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001.
Reclamanta a susţinut că greşit pârâta a apreciat că, în cauză, nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001, întrucât din actele anexate notificării, rezultă că terenul mai sus menţionat, după ce a fost donat la stat, a fost preluat de fosta I.P.L. Câmpeni, în prezent SC M. SA Câmpeni.
A arătat că, pentru acest teren, ca de altfel şi pentru alte terenuri învecinate, SC M. SA Câmpeni a obţinut Certificatul de atestare a dreptului de proprietate - eliberat de Ministerul Industriilor la data de 29 august 1995.
SC M. SA Câmpeni a fost privatizată prin vânzarea acţiunilor de către fostul F.P.S. şi respectiv A.P.A.P.S., precum şi prin cumpărarea acţiunilor de la F.P.P.
SC M. SA Câmpeni nu şi-a înscris în cartea funciară dreptul de proprietate asupra terenului proprietatea reclamantei, în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
A mai arătat că, notificarea a fost depusă la Primăria oraşului Câmpeni, judeţul Alba, prin Biroul executorului judecătoresc S.A.; Primăria oraşului Câmpeni a transmis-o la SC M. SA Câmpeni; SC M. SA Câmpeni a transmis-o pârâtei A.V.A.S. Bucureşti.
Prin urmare, reclamanta a susţinut că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 1, art. 2 lit. c), art. 3, art. 7, art. 9, art. 29 şi următoarele din Legea nr. 10/2001, întrucât terenul a fost preluat abuziv de către stat; actul de donaţie a terenului a fost declarat nul prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă; terenul se află în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, liber de construcţii iar instituţia publică care a efectuat privatizarea este abilitată să soluţioneze notificarea privind restituirea în natură sau plata despăgubirilor aferente imobilului. Cum în cauza dedusă judecăţii pârâta are calitatea de succesoare a entităţii care a făcut privatizarea, este obligată să soluţioneze notificarea.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 26, alin. (3), din Legea nr. 10/2001.
În susţinerea cererii, a fost depusă la dosarul cauzei, în copie, Decizia nr. 287 din 30 septembrie 2009 şi dovada de comunicare a acesteia.
A fost ataşat, în copie, dosarul administrativ format ca urmare a înregistrării notificării reclamantei şi în care a fost emisă Decizia nr. 287 din 30 septembrie 2009 contestată.
Prin sentinţa civilă nr. 1438 din 10 noiembrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de reclamanta S.E., în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin Decizia nr. 287 din 30 septembrie 2009 emisă de A.V.A.S. a fost respinsă notificarea înregistrată din 2001, formulată de reclamanta S.E., considerându-se că imobilul înscris în C.F. Câmpeni şi care vizează un teren în suprafaţă de 4.369 mp, nu face obiectul Legii nr. 10/2001. S-a apreciat că reclamanta este proprietar ca urmare a pronunţării sentinţei civile nr. 1549/2001 a Judecătoriei Câmpeni, rămasă irevocabilă şi prin care a fost constatată nulitatea absolută a contractului de donaţie intitulat „Declaraţie” încheiat la data de 02 mai 1976 şi s-a dispus şi anularea încheierilor de intabulare şi restabilirea situaţiei anterioare de C.F. în C.F. Câmpeni.
Din examinarea menţiunilor existente în C.F. a oraşului Câmpeni, se constatată că la data de 05 noiembrie 1970, în baza sentinţei civile nr. 824/1968 pronunţată de Judecătoria Câmpeni definitivă şi irevocabilă a fost intabulat dreptul de proprietate asupra porţiunii din imobilul de sub nr. de ord. A+2 cu titlu de uzucapiune în favoarea lui C.N.
Ulterior, în baza certificatului de moştenitor din 1970 eliberat de notariatul de Stat Local Câmpeni a fost intabulat, în cote egale, dreptul de proprietate al defunctei C.A. „N.”, cu titlu de drept de moştenire testamentară, în favoarea soţilor S.N. şi S.E.
În baza de Deciziei nr. 226/1976 eliberată de Consiliul popular judeţean Alba a fost intabulat dreptul de proprietate asupra porţiunilor înscrise sub nr. B 19,20 din imobilul de sub A+2 ce aparţinea soţilor S., în favoarea Statului Român cu titlu de donaţie.
În temeiul actului de partaj voluntar autentificat de Notariatul de stat local Câmpeni din 1978, imobilul de sub nr. A+2 a fost dezmembrat astfel: - casă cu suprafaţa de 2.182 mp ce a fost înscrisă în favoarea numiţilor M.M. şi D., parcela cu grădină ce a fost reînscrisă în favoarea lui B.N.A. şi parcela cu grădină cu suprafaţa de 5.104 mp ce fost înscrisă în favoarea Statului Român.
În ceea ce priveşte această din urmă parcel, în cartea funciară nu se mai regăseşte vreo altă înscriere ulterioară datei de 16 ianuarie 1979, despre care s-a făcut referire anterior, deşi reclamanta a afirmat că donaţia făcută Statului ar fi fost declarată nulă cu restabilirea situaţiei anterioare în cartea funciară nr. 94, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, care însă, nu a fost depusă la dosarul cauzei cu această menţiune, deşi sarcina acestei probe îi incumba reclamantei.
De asemenea, în cuprinsul contestaţiei, reclamanta a arătat că terenul în suprafaţă de 4.369 mp ce figurează înscris în C.F. a oraşului Câmpeni, se află în patrimoniul SC M. SA Câmpeni, fără a depune vreo dovadă în acest sens.
Aşa fiind, în raport de situaţia de fapt expusă, tribunalul a apreciat că în mod greşit s-a apreciat de către pârâtă că imobilul obiect al notificării nu intră în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001, atât timp cât din probatoriul administrat a rezultat că prin modalitatea de preluare se circumscrie ipotezei art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Cu toate acestea, soluţia de respingere a notificării se impunea, în condiţiile în care, din înscrisurile depuse nu rezultă că imobilul se regăseşte în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate.
Cum în cauza dedusă judecăţii reclamanta nu a depus nicio dovadă în acest sens, deşi sarcina probei îi revenea conform dispoziţiilor art. 1169 C. civ., văzând şi dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, contestaţia formulată este nefondată.
Împotriva sentinţei tribunalului a formulat apel reclamanta S.E., prin care a solicitat anularea în întregime a sentinţei civile apelate şi drept consecinţă: desfiinţarea Deciziei nr. 287 din 30 septembrie 2009 emisă de intimata A.V.A.S. Bucureşti şi obligarea acesteia să înainteze notificarea din 2001 la entitatea deţinătoare a imobilului înscris în C.F. Câmpeni, la SC M. SA Câmpeni, pentru a se pronunţa asupra acesteia.
În motivarea apelului formulat, apelanta-reclamantă a susţinut următoarele:
Prima instanţă a apreciat, în mod greşit, că imobilul solicitat prin notificare nu face obiectul Legii nr. 10/2001, deoarece sunt incidente prevederile art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
A mai aratat că la notificare a anexat actele justificative atât cu privire la calitatea de moştenitoare a proprietăţii tabulare, cât şi cu privire la dreptul de proprietate asupra terenului.
Dar, cu toate acestea, tribunalul a apreciat că, în condiţiile în care ea nu a depus înscrisuri din care să rezulte că terenul solicitat prin notificare se găseşte în patrimoniul SC M. SA Câmpeni, societate privatizată, soluţia respingerii notificării este întemeiată.
Tribunalul a apreciat că sarcina probei îi incumbă ei, potrivit art. 1169 C. civ.
A susţinut că hotărârea luată este greşită şi netemeinică fiind rezultatul interpretării eronate a probelor aflate la dosarul cauzei.
Astfel, a sustinut ca a depus la Primăria oraşului Câmpeni prin biroul executorului judecătoresc S.A. din Câmpeni, notificarea din 2001 însoţită de sentinţa civilă nr. 1549/2001 a Judecătoriei Câmpeni şi un raport de expertiză tehnică al ing. L.I., întocmit în Dosarul civil nr. 130/203/2006 a Judecătoriei Câmpeni, la care se afla anexat, în copie, planul de situaţie ce a stat la baza Decretului de expropriere nr. 751/1968.
Primăria oraşului Câmpeni, ţinând cont de faptul că terenul se afla în patrimoniul SC M. SA Câmpeni, fiind privatizată prin vânzarea acţiunilor deţinute de stat, de către fostul F.P.S. şi respective, A.P.A.P.S. către SC M. SA Câmpeni, a înaintat acestei unităţi notificarea.
SC M. SA Câmpeni a reţinut că terenul respectiv se află în patrimoniul său, având în acest sens certificatul de atestare a dreptului de proprietate, eliberat de Ministerul Industriilor la data 29 august 1995 şi că a cumpărat de la A.P.A.P.S., acţiunile deţinute de stat, fără a-şi intabula dreptul de proprietate asupra terenului proprietatea sa din C.F. Câmpeni, terenul este liber de construcţii.
Ca urmare a acestui fapt, SC M. SA Câmpeni a înaintat notificarea către A.V.A.S. Bucureşti spre soluţionare.
Pârâta, în baza notificării şi a actelor anexate acesteia, a emis Decizia nr. 287 din 30 septembrie 2009 prin care a respins notificarea.
Apelanta-reclamantă a mai susţinut că sentinţa apelată pronunţată de Tribunalul Bucureşti este nelegală, intrucat a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 21, art. 22 şi art. 25 din Legea nr. 10/2001 cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit acestor prevederi legale competenţa de soluţionare a notificării revine entităţii deţinătoare a imobilului, în cauză, SC M. SA Câmpeni, iar nu pârâta A.V.A.S.
De aceea, pârâta A.V.A.S. Bucureşti trebuia să restituie notificarea şi actele anexate la SC M. SA Câmpeni, pentru a o soluţiona potrivit prevederilor art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Pe de altă parte, instanţa a încălcat prevederile art. 129 C. proc. civ. atunci când nu a solicitat lămuriri pentru a stabili care este entitatea deţinătoare a terenului.
Neidentificarea entităţii deţinătoare nu reprezintă un motiv pentru respingerea notificării sau contestaţiei împotriva deciziei de soluţionare a notificării, această soluţie poate fi adoptată doar în ipoteza în care nu ar fi făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului şi a calităţii de moştenitoare a defunctei proprietare din cartea funciară, însă la dosar există probe în acest sens.
Prin Decizia civila nr. 35/A din 31 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admis apelul declarat de reclamanta si trimisa cauza spre rejudecare tribunalului.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de apel a retinut urmatoarele:
Prin declaraţia de donaţie din 02 mai 1976, a fost donat de către S.E. dreptul de proprietate în favoarea Statului Român asupra imobilului în suprafaţă de 4.369 mp, care reprezenta parcelele înscrise în C.F., Câmpeni.
Prin Decizia nr. 15 din 10 ianuarie 1977 s-a transmis această suprafaţă de teren din administrarea Biroului Executiv al Consiliului Popular al Oraşului Câmpeni în administrarea Întreprinderii de prelucrare a lemnului Câmpeni, în prezent SC M. SA.
Prin sentinţa civilă nr. 1549/2001 pronunţată de Judecătoria Câmpeni, judeţul Alba, rămasă irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de donaţie intitulat „Declaraţie” încheiat la data de 02 mai 1976 cu privire la terenul în suprafaţă de 4.369 mp, dispunându-se anularea încheierilor de intabulare în favoarea Statului Româna dreptului de proprietate, respectiv restabilirea situaţiei anterioare în C.F. Câmpeni în sensul reintabulării vechilor proprietari şi radierea dreptului de proprietate al Statului Român.
Curtea a constată că, în C.F. Câmpeni erau evidenţiate imobilele de sub A+2 cu număr topografic în suprafaţă totală de 1 ha şi 7.476 mp.
Aceste terenuri au fost dezmembrate în mai multe parcele: parcela cu număr topografic, casă 2.182 mp, parcela cu număr topografic 566/2- grădină de 4.368 mp, parcela cu număr topografic - grădină de 5.822 mp, - grădină în suprafaţă de 5.104 mp.
Parcelele cu numerele topografice au fost înscrise în C.F. Câmpeni în favoarea Statului cu suprafaţa de 5.104 mp, însă urmare a rectificării, s-a menţionat suprafaţa de 1.200 mp.
Astfel, la data pronunţării sentinţei civile menţionate, în C.F. Câmpeni, era evidenţiată în favoarea Statului Român numai suprafaţa de 1.200 mp, nu suprafaţa de 5.104 mp, cât era trecută iniţial.
Pe cale de consecinţă, în cartea funciară a fost menţionată ca fiind proprietar S.E. numai cu suprafaţa de 1.200 mp, deşi donaţia către Stat viza suprafaţa de teren de 4.369 mp, aşa cum rezultă din extrasul de carte funciară de la filele 36-38 din dosarul Curtii de Apel Bucuresti.
În raport de situaţia de fapt se reţine că, prin sentinţa civilă nr. 1549/2001 pronunţată de Judecătoria Câmpeni, judeţul Alba, rămasă irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de donaţie intitulat „Declaraţie” încheiat la data de 02 mai 1976 şi a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 4.369 mp în favoarea reclamantei S.E.
Din întreaga suprafaţă, s-a transcris în cartea funciară dreptul de proprietate numai pentru suprafaţa de 1.200 mp, rămânând dreptul de proprietate pentru diferenţa de teren de 3.169 mp, pentru care nu s-au efectuat menţiunile în cartea funciară,deoarece aceasta suprafata nu a fost identificata.
Intrucat, în Transilvania, menţiunile din cartea funciară sunt constitutive de drepturi, în conformitate cu Decretul nr. 115/1938, se constată că reclamanta beneficiază, în concret, numai parţial de dreptul de proprietate, aşa cum a fost recunoscut, desi aceasta a formulat notificare pentru întreaga suprafaţă de teren de 4.369 mp.
Având în vedere că suprafaţa de teren de 1.200 mp este înscrisă în cartea funciară in favoarea reclamantei, se impune ca analiza cererii de chemare în judecată să fie efectuata şi în raport de suprafaţa de teren nerestituită de 3.169 mp.
Cu privire la această suprafaţă de teren, s-a retinut că a făcut obiectul notificarii din 2001, depusă la A.V.A.S. de catre reclamanta.
Notificarea a fost soluţionată prin Decizia nr. 287 din 30 septembrie 2009, prin care a fost respinsă cu motivarea că terenul nu face obiectul Legii nr. 10/2001, deoarece imobilul a fost revendicat şi prin sentinţa civilă nr. 1549/2001 pronunţată de Judecătoria Câmpeni, s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare, motiv pentru care terenul a reintrat în proprietatea lui S.E.. Pe cale de consecință, s-a reţinut că, atâta timp cât S.E. a devenit proprietar, nu se mai poate formula notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru suprafaţa de teren respectivă.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 10/2001 „(1) Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condiţiile prezentei legi. (2) În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”.
De asemenea, potrivit art. 2 alin. (1) “În sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege: (…) c) imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr. 410/1948 privind donaţiunea unor întreprinderi de arte grafice, a Decretului nr. 478/1954 privind donaţiile făcute statului şi altele asemenea, neîncheiate în formă autentică, precum şi imobilele donate statului sau altor persoane juridice, încheiate în forma autentică prevăzută de art. 813 C. civ.*), în acest din urmă caz dacă s-a admis acţiunea în anulare sau în constatarea nulităţii donaţiei printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă”.
În cauza de faţă, se constată că sunt incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, având în vedere că imobilul a fost donat statului şi prin sentinţa civilă nr. 1549/2001 pronunţată de Judecătoria Câmpeni, judeţul Alba, rămasă irevocabilă, s-a constatat nulitatea donaţiei şi a fost restabilită situaţia anterioară.
În ceea ce priveşte restabilirea situaţiei anterioare, se constată că aceasta s-a realizat numai partial, cu privire la suprafaţa de 1.200 mp.
Astfel, în mod greşit, prima instanţă a apreciat că notificarea formulată nu se încadrează în dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi nu a analizat pe fond cererea dedusă judecăţii, respectiv calitatea de persoană îndreptăţită, preluarea abuzivă şi posibilitatea de restituire a imobilului sau acordarea de măsuri în echivalent.
De asemenea, prima instanţă nu a identificat nici măcar unitatea deţinătoare pentru a se stabili în mod corect cadrul procesual.
Identificarea unităţii deţinătoare în vederea stabilirii cadrului procesual corect este necesară, având în vedere şi adresa din 20 iulie 2009 emisă de către SC M. SA, aflată la fila 31 din dosarul de apel, din care rezultă că suprafaţa de teren notificată de 3923 mp se află în patrimoniul acesteia, fiind amplasat o parte din fabrica de mobilă şi depozitul de cherestea.
Pe cale de consecinţă, prima instanţă nu a soluţionat pe fond cauza dedusă judecăţii, fiind necesar să se administreze proba cu expertiză topografică în vederea identificării suprafeţei de teren, a deţinătorului acestuia şi a posibilităţii de restituire în natură sau de acordare de măsuri reparatorii în echivalent.
În mod greşit, s-a reţinut de către prima instanţă că nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 10/2001, având în vedere că apelantei nu i s-a restituit în natură diferenţa de suprafaţă de teren de 3.169 mp, datorită imposibilităţii obiective, determinată de lipsa suprafeţei de teren.
Impotriva deciziei curtii de apel a declarat recurs in termen legal pârâta A.A.A.S. criticand-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, pârâta a invocat într-o primă critică greşita aplicare a dispozitiilor Legii nr. 10/2001, republicată, în sensul că în cauză, reclamanta nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, in condiţiile în care nu a depus înscrisuri din care să reiasă dreptul de proprietate al acesteia asupra imobilului revendicat, regimul juridic al respectivului imobil, valabilitatea titlului de proprietate deţinut şi dovada calităţii de moştenitoare.
Printr- un alt argument de nelegalitate, recurenta a sustinut că în condiţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, are numai obligaţia de a emite propunere de acordare a despagubirilor, acordarea efectivă a acestora urmând a fi făcuta de C.N.A.N.R.P. care va decide, dupa finalizarea unor proceduri speciale, acordarea acestor măsuri reparatorii sau compensatorii, în condiţiile Legii nr. 165/2013.
Examinand criticile invocate de recurentă, raportat la motivul de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., Înalta Curte constata urmatoarele:
Prima critică nu poate fi examinată întrucât, deşi se invocă greşita interpretare de către instanţa de apel a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, fără a se face referire în concret la vreo prevedere legală care să fi fost greşit interpretată sau aplicată, se pune în discuţie modul de apreciere a probelor administrate cu privire la calitatea reclamantei de persoana indreptăţită.
Or, această critică nu se circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Coc procedură civilă, ci vizează greşita stabilire a situaţiei de fapt în raport de probele administrate care nu mai poate face obiectul analizei instanţei de recurs, în raport de actualul conţinut al art. 304 din C. proc. civ., pct. 11 fiind abrogat.
În ceea ce priveste critica vizând greşita aplicare a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 din perspectiva în care recurenta nu are competenţă în acordarea efectivă a despăgubirilor, se constată că acest argument de nelegalitate este nefondat, pentru urmatoarele considerente:
Critica vizând lipsa calităţii procesuale pasive a recurentei pune în discuţie aplicarea în cauză a prevederilor art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Pentru a stabili dacă în cauză, A.A.A.S. are calitate procesuală pasivă, ar fi trebuit fi identificată unitatea deţinătoare a imobilului în litigiu, dacă aceasta era sau nu privatizată la data apariţiei legii speciale precum şi modalitatea de preluare de către Stat a imobilului litigios, cu titlu sau fără titlu, chestiuni pentru clarificarea cărora curtea de apel a trimis cauza spre rejudecare tribunalului.
Or, în absenţa unei complete stabiliri a situaţiei de fapt pe aspectele mai sus menţionate, instanta de recurs nu poate verifica legitimitatea procesuală pasivă în cauza a recurentei în funcţie de dispoziţiile legale incidente.
In măsura în care instanţa de trimitere va ajunge la concluzia că A.A.A.S. are calitate procesuala pasiva in cauza, aceasta se va pronunţa şi asupra formei de reparaţie pe care aceasta entitate o poate propune în favoarea reclamantei, potrivit dispozitiilor legale incidente, sens în care va avea în vedere şi criticile pe acest aspect ale recurentei.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va constata ca recursul formulat de A.A.A.S. este nefondat, si În raport de dispozitiile art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. îl va respinge.
Văzând dispoziţiile art. 274 din C. proc. civ., va fi obligată recurenta, in calitate de parte cazută în pretenţii, la plata cheltuielilor de judecata către intimata reclamantă, conform dovezii aflate la fila 38.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.A.A.S. împotriva Deciziei nr. 35/A din 31 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Obligă pârâta A.A.A.S. la plata către intimata reclamantă S.E. a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2562/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2688/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
