ICCJ. Decizia nr. 2690/2014. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2690/2014
Dosar nr. 1471/1/2014
Şedinţa publică din 14 octombrie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra revizuirii de faţă, constată următoarele:
La data de 7 aprilie 2014 reclamanţii C.P.S., D.M.C. şi M.I., au formulat cerere de revizuire, înregistrată pe rolul acestei instanţe, solicitând admiterea cererii şi anularea Deciziei nr. 1427 din 07 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă.
În susţinerea cererii de revizuire, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuenţii au arătat că hotărârea a cărei anulare o solicită este potrivnică sentinţei civile nr. 6125 din 23 noiembrie 2011 pronunţata de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 4612/118/2009, irevocabilă prin Decizia Curţii de Apel Constanţa nr. 467 din 12 iunie 2012.
Au subliniat revizuenţii că decizia ce face obiectul revizuirii, intră în coliziune cu decizia irevocabilă, cele două hotărâri fiind pronunţate între aceleaşi părţi având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză juridică.
Astfel, soluţia adoptată de instanţa de recurs, încalcă autoritatea de lucru judecat a Hotărârii judecătoreşti irevocabile, nr. 6125 din 23 noiembrie 2011 a Tribunalului Constanţa, cu privire la pretenţiile reclamanţilor referitore la plata drepturilor salariale rezultate din aplicarea coeficientului salarial de 1,98% calculat la salariu minim pe economie, începând cu 31 martie 2008.
Analizând cererea de revizuire, în raport de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor legale mai sus evocate, revizuirea unei hotărâri dată de o instanţă de recurs se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Cererea de revizuire formulată de revizuenţii C.P.S. şi D.M.C. este fondată, urmând a fi admisă, pentru considerentele ce succed:
I. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 4612/118/2009 reclamanţii I.S., M.I., P.L., A.C., E.J., D.V., T.T., D.F., C.G., D.M., P.D., C.N., C.L., S.M.S., D.A., A.S., S.E., P.M.D., P.M.D., C.L., V.F., G.D., I.G.C., C.P.S., N.V., T.G. au chemat în judecată pe pârâţii SC P. SA membru O.M.W.G.A. şi SC P. SA prin SC Z.P.G.Z.P. SA Constanţa, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să oblige pârâţii la plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea indicelui de salarizare de 1,98 la salariul minim pe economie indexat, pentru perioada 15 martie 2008 şi până la data pronunţării hotărârii, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală la data plăţii efective.
Totodată, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la respectarea şi aplicarea în continuare a prevederilor Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, în sensul aplicării şi calculării drepturilor salariale corespunzător indicelui de salarizare de 1,98 de la data pronunţării hotărârii şi până la eventuala modificare a acestui contract.
Prin sentinţa civilă nr. 6125/CM din 23 noiembrie 2011 a Tribunalului Constanţa, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 467 din 12 iunie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, s-a admis, în parte, acţiunea reclamanţilor.
Au fost obligataţi pârâţii la plata către fiecare reclamant a diferenţelor de drepturi băneşti, rezultate din aplicarea indicelui de salarizare de 1,98 la salariul minim indexat pe economie, pentru perioada 15 martie 2008-01 iunie 2009, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală la data plăţii efective.
S-a respins restul pretenţiilor, ca nefondate.
2. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti , secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 31 ianuarie 2011, reclamanţii C.P.S., M.I. şi D.M.C. au chemat în judecată pe pârâtele SC P. SA, SC P. SA prin SC A.X.P. SA şi SC P.S.S. SRL solicitând instanţei, printre altele, ca prin hotărârea ce o va pronunţa să oblige pârâtele la plata drepturilor salariale neachitate, rezultate din aplicarea coeficientului salarial de 1,98% calculat la salariu minim pe economie, începând cu 31 martie 2008 şi până la data plăţii efective precum şi la actualizarea acestor sume cu rate inflaţiei.
Prin sentinţa civilă nr. 3638 din 11 aprilie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis, în parte, cererea privind pe reclamanţii C.P.S., D.M.C. şi M.I., în contradictoriu cu pârâţii SC P. SA, SC P. SA prin SC A.X.P. SA şi SC P.S.S. SRL.
A obligat pârâţii la plata către reclamantul C.P.S. a sumei de 40.835 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudicii materiale rezultând din neaplicarea sporului salarial aferent orelor de muncă efectuate în zilele de sâmbătă şi duminică, din neaplicarea sporului salarial aferent orelor de muncă suplimentară şi din neaplicarea sporului salarial pentru îmbarcare şi lucru pe mare în perioada 01 ianuarie 2008-31 iulie 2011.
A obligat pârâţii la plata către reclamantul D.M.C. a sumei de 38.505 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudicii materiale rezultând din neaplicarea sporului salarial aferent orelor de muncă efectuate în zilele de sâmbătă şi duminică, din neaplicarea sporului salarial aferent orelor de muncă suplimentară şi din neaplicarea sporului salarial pentru îmbarcare şi lucru pe mare în perioada 01 ianuarie 2008-31 iulie 2011.
A obligat pârâţii la plata către reclamantul M.I. a sumei de 14.750 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudicii materiale rezultând din neaplicarea sporului salarial aferent orelor de muncă efectuate în zilele de sâmbătă şi duminică, din neaplicarea sporului salarial aferent orelor de muncă suplimentară şi din neaplicarea sporului salarial pentru îmbarcare şi lucru pe mare în perioada 01 ianuarie 2008-31 iulie 2011.
A obligat pârâţii la plata sumei de 3.000 lei către reclamantul C.P.S. cu titlu de cheltuieli de judecată.
A respins restul pretenţiilor, privind primul capăt de cerere referitor la plata drepturilor salariale rezultate din aplicarea coeficientului salarial de 1,98% calculat la salariu minim pe economie, începând cu 31 martie 2008, ca neîntemeiate.
Recursul declarat de pârâta SC O.M.V.P. SA împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia nr. 1427 din 7 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
A fost modificată, în parte, sentinţa recurată în sensul că:
S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC O.M.V.P. SA pentru pretenţiile reclamanţilor ulterioare datei de 01 mai 2008 şi, în consecinţă, a respins aceste pretenţii.
A fost obligată pârâta SC O.M.V.P. SA la plata către reclamanţi a diferenţelor de drepturi salariale reprezentând spor pentru orele suplimentare efectuate în perioada 10 ianuarie 2008 - 01 mai 2008, după cum urmează:
- pentru reclamantul C.P.S., diferenţe de spor până la 200% ptr. 8 ore suplimentare efectuate în luna aprilie 2008;
- pentru reclamantul D.M.C. diferenţe de spor până la 200% ptr. 12 ore suplimentare efectuate în ianuarie 2008 şi sporul de 200% pentru 16 ore suplimentare efectuate în aprilie 2008;
- pentru reclamantul M.I. sporul de 200% ptr. 36 ore suplimentare efectuate în aprilie 2008.
A fost obligată pârâta să plătească sumele menţionate actualizate cu indicele de inflaţie de la scadenţă la plata efectivă.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii privind pretenţiile reclamanţilor în contradictoriu cu ceilalţi pârâţi.
A respins recursul formulat de recurenţii reclamanţi C.P.S., D.M.C. şi M.I. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Din analiza hotărârilor pronunţate în cele două litigii rezultă că prin cererile soluţionate irevocabil prin sentinţa civilă nr. 6125/CM/ din 23 noiembrie 2011 a Tribunalului Constanţa, şi decizia civilă nr. 1427 din 7 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamanţii C.P.S. şi D.M.C. au solicitat obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea indicelui de salarizare de 1,98 %.
Dacă în primul dosar instanţa a avut de soluţionat cererea pentru perioada 15 martie 2008 - 1 iunie 2009, în cel de-al doilea dosar perioada pentru care s-a solicitat acordarea diferenţelor salariale rezultate din aplicarea indicelui de salarizare de 1,98 % a fost 31 martie 2008 - 1 iunie 2009.
Se constată, aşadar, că ambele instanţe au avut a se pronunţa asupra cererii de plată a diferenţelor salariale rezultate din aplicarea indicelui de salarizare de 1,98 % la salariul minim pe economie indexat pentru o perioadă comună, anume 31 martie 2008-1 iunie 2009.
Or, la momentul pronunţării Deciziei civile nr. 1427 din data de 7 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, exista o hotărâre irevocabilă, respectiv sentinţa civilă nr. 6125/CM din 23 noiembrie 2011 a Tribunalului Constanţa, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 467 din 12 iunie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, prin care cererea celor 2 reclamanţi, C.P.S. şi D.M.C., privind acordarea de drepturilor băneşti rezultate din aplicarea indicelui de salarizare de 1,98 la salariul minim indexat pe economie, fusese admisă pentru perioada 15 martie 2008-01 iunie 2009.
Prin respingerea capătului de cerere, referitor la plata drepturilor salariale rezultate din aplicarea coeficientului salarial de 1,98% calculat la salariu minim pe economie, începând cu 31 martie 2008, din acţiunea reclamanţilor C.P.S. şi D.M.C. a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 6125/CM din 23 noiembrie 2011 a Tribunalului Constanţa, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 467 din 12 iunie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, în ceea ce priveşte perioada 31 martie 2008-1 iunie 2009, cu privire la care nu se mai putea dispune.
Remediul procesual al nesocotirii autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti este acela al admiterii cererii de revizuire promovate, cu consecinţa anulării ultimei hotărâri pronunţate.
Aşadar, în cauza de faţă urmează a fi anulată, în parte, decizia Decizia nr. 1427 din data de 7 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze, privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în ceea ce priveşte dispoziţiile privind cererea referitoare la drepturile salariale reprezentate de coeficientul de 1,98 la salariul minim pe economie, aferente perioadei 31 martie 2008-1 iunie 2009, în contradictoriu cu pârâtele SC O.M.V.P. SA şi SC P. SA prin SC A.X.P. SA, cerere judecată anterior în mod irevocabil.
Cu privire la cererea de revizuire formulată împotriva aceleiaşi decizii de revizuentul M.I., Înalta Curte constată următoarele:
Aşa cum s-a arătat, potrivit dispoziţiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., text legal invocat de revizuentul M.I. în susţinerea cererii formulate, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs, se poate cere: dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă autoritatea de lucru judecat şi presupune îndeplinirea mai multor condiţii cumulative: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină, deci, să existe tripla identitate de elemente - părţi, obiect şi cauză, hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite.
Una dintre condiţiile existenţei cazului de revizuire în discuţie vizează tripla identitate, de părţi, obiect şi cauză între litigiile în care s-au pronunţat hotărârile pretins contradictorii.
În cauza dedusă judecăţii, cele două hotărâri nu îndeplinesc condiţia identităţii de părţi în sensul că în primul litigiu în care s-a admis cererea de plată a diferenţelor salariale rezultate din aplicarea indicelui de salarizare de 1,98 % la salariul minim pe economie, nu figurează ca parte şi reclamantul M.I., pe când în cel de-al doilea dosar în care s-a respins aceeaşi cerere, alături de reclamanţii C.P.S. şi D.M.C., figurează şi revizuentul M.I.
Or, pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este necesar ca hotărârile pretins contradictorii să vizeze aceleaşi părţi, acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, ceea ce nu este cazul în speţă.
În raport de elementele celor două litigii rezultă că în ceea ce îl priveşte pe revizuentul M.I., nu este întrunită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, cerinţă impusă de motivul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
În considerarea acestor argumente, care susțin inadmisibilitatea cererii de revizuire formulată de petentul M.I. din perspectiva dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să dispună în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cererea de revizuire formulată de revizuenţii C.P.S. şi D.M.C.
Anulează, în parte, Decizia nr. 1427 din data de 7 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, respectiv dispoziţiile privind cererea referitoare la drepturile salariale reprezentate de coeficientul de 1,98 la salariul minim pe economie, aferente perioadei 31 martie 2008-1 iunie 2009, în contradictoriu cu pârâtele SC O.M.V.P. SA şi SC P. SA prin SC A.X.P. SA.
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată împotriva aceleiaşi decizii de revizuentul M.I.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2688/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2706/2014. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
