ICCJ. Decizia nr. 2706/2014. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2706/2014
Dosar nr. 1003/33/2010
Şedinţa publică din 14 octombrie 2014
Asupra recursului civil de faţă, constată:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, la data de 14 iunie 2010, reclamantul H.G. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin M.F.P. şi Ministrul Justiţiei solicitând instanţei obligarea acestora, la plata sumei de 500,000 euro, cu titlul de daune pentru neacordarea tratamentului medical, pe durata arestării preventive a acestuia.
Prin sentinţa civilă nr. 345 din 30 septembrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Cluj.
Pentru a se dezinvesti, Curtea de Apel Cluj a reţinut că, raportat la natura pricinii, având în vedere finalitatea urmărită de reclamant, după ce a pus în discuţia părţilor această chestiune, a calificat acţiunea ca fiind în repararea prejudiciului cauzat în perioada în care reclamantul s-a aflat în arest preventiv, fiind incidente astfel, dispoziţiile art. 504-506 C. proc. pen. şi art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel învestit, Tribunalul Cluj, prin sentinţa civilă nr. 33 din 8 ianuarie 2011, a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi, reţinând că reclamantul are domiciliul în Oradea, în raport de dispoziţiile art. 506 C. proc. pen., potrivit cărora pentru obţinerea reparării pagubei, persoana îndreptăţită se poate adresa tribunalului în a cărui circumscripţie domiciliază, a apreciat că este competent a soluţiona cauza, Tribunalul Bihor.
Prin sentinţa civilă nr. 2065/C din 31 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bihor, în Dosarul m 1003/33/2010, s-a respins ca fiind prescrisă exîmctiv. cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul T.G. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin M.F.P. şi Ministrul Justiţiei.
A fost respinsă cererea de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unor pârâţi, fără calitate procesuală pasivă în cauză, sub aspectul despăgubirilor solicitate pentru efectuarea unor menţiuni inadecvate în cartea de identitate provizorie eliberată reclamantului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut, în esenţă, că în ceea ce priveşte temeiul de drept al prezentei cererii de chemare în judecată, prin acţiunea introductivă, reclamantul a invocat dispoziţiile Legii privind contenciosul administrativ nr. 554 din 2004, temei juridic care nu subzistă în cauză.
Nu s-au reţinut ca fiind incidente în speţă, nici dispoziţiile art. 504 C. proc. pen., întrucât, pe de o parte, reclamantul nu se plânge de faptul că, în cursul procesului penai, ar fi fost privat de libertate, sau i s-ar fi restrâns libertatea în mod nelegal, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 504 alin. (2) C. proc. pen., iar, pe de altă parte, nu sunt îndeplinite nici condiţiile prevăzute de art. 3 al aceluiaşi articol, deoarece privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal, nu a (ost stabilită prin ordonanţă a procurorului sau prin hotărâre judecătoreasca definitivă.
S-a reţinut câ reclamantul se plânge de faptul că, fiind arestat preventiv la I.P.J. Miercurea Ciuc în intervalul 19 februarie 2006 - 27 aprilie 2006, nu i s-au acordat îngrijiri medicale adecvate, deşi s-a aliat în refuz de hrană în perioada 21 februarie 2006 -22 martie 2006. fiind ţinut singur, într-o încăpere mică şi insalubră, neavând haine de schimb, mâncare şi alte bunuri necesare pentru igiena corporală.
Faţă de cele menţionate, luând în considerare natura acţiunii, raportat şi la scopul şi finalitatea urmărite de reclamant, instanţa a calificat acţiunea ca fiind o acţiune în repararea prejudiciului cauzat în perioada în care reclamantul s-a aflai în arest preventiv, circumscrisă răspunderii civile delictuale din dreptul comun, raportat şi la art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Referitor la termenul de prescripţie extinctivă s-a considerat că suni incidente în cauză prevederile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, dreptul ia acţiune fiind prescriptibil in termen de 3 ani, socotit a curge de fa data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea.
Reclamantul s-a aflat în refuz de hrană în perioada 21 februarie 2006 - 22 martie 2006 şi a fost arestai preventiv Ia I.P.J. Miercurea Ciuc în intervalul 19 februarie 2006 -27 aprilie 2006, astfel că, cererea de chemare în judecată depusă la poştă fa dala de 14 iunie 2010, a fost promovată cu depăşirea termenului de prescripţie mai sus arătat.
Faţă de aceste considerente, instanţa a respins ca fiind prescrisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, sub aspectul despăgubirilor solicitate pentru prelinse fapte, constând în neacordarea îngrijirilor medicale adecvate şi condiţii de detenţie necorespunzătoare.
Cea de a doua faptă cauzatoare de prejudicii invocată de reclamant, constă în aceea că, după ce a fost eliberat din arestul I.P.J. Miercurea Ciuc, i s-a eliberai o carte de identitate provizorie, seria C.P., emisă de S.P.C.L.E.P. Miercurea Ciuc, purtând menţiunea „arestat", motiv pentru care a fost tratat cu suspiciune şi refuzat de fiecare dată când încerca să se încadreze în muncă.
Reclamantul nu a precizat şi nu a depus probe din care să rezulte, în ce perioadă cuprinsă între 14 martie 2007- data eliberării cărţii de identitate provizorie - şi 14 iunie 2010 - data promovării prezentei acţiuni- ar fi fost efectuate demersurile invocate, iar în absenţa unei date certe, nici instanţa a putut concluziona că acţiunea ar fi prescrisă şi sub acest aspect.
Instanţa a respins însă şi acest capăt de cerere ca fiind formulat împotriva unor părţi, Iară calitate procesuală pasivă în cauză, admiţând excepţia privind lipsa calităţii procesuale pasive invocată, prin întâmpinare, de către ambii pârâţi, Statul Roman prin M.F.P. şi Ministerul Justiţiei,
Astfel cum rezultă din cuprinsul cărţii de identitate provizorii, aceasta a fost completată de G.E., funcţionar în cadrul S.P.C.L.E.P. aflat în subordiriea autorităţii focale a oraşului Miercurea Ciuc, respectiv a M.A.I. şi nu în subordinea pârâţilor din cauză.
Împotriva sentinţei civile nr. 206S/C din 31 octombrie 2011 a Tribunalului Bihor, a declarat recursf ulterior precizat şi recalificat ca apel, reclamantul T.G. solicitând admiterea, acestuia, anularea sentinţei civile atacate şi, pe cale de consecinţă, trimiterea cauzei primei instanţe,
În esenţă, în motivarea căii de atac s-a susţinut că instanţa de fond, în mod eronat, a constatat prescris dreptul reclamantului de a cere despăgubiri.
Prin Decizia nr. 58 din 6 noiembrie 2012, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de T.G. împotriva sentinţei civile nr. 2065/C din 31 octombrie 2011 a Tribunalului Bihor, păstrând soluţia şi motivarea primei instanţe.
Împotriva Deciziei nr. 58 din 6 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, a declarat recurs reclamantul T.G., la 10 decembrie 2012, fără a motiva în drept calea de atac, criticUe expuse vizând, în esenţă, greşita apreciere de către instanţe a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune.
La termenul din 13 mai 2013, Înalta Curte a dispus, în temeiul art. 241 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. de la 1865, suspendarea judecăţii recursului declarat de reclamant, constatând că părţile nu s-au înfăţişat ia strigarea cauzei şi nu au solicitat judecata în lipsă.
De la această dată, nicîuna dintre părţi nu a mai efectuat vreun act de procedură, lăsând în nelucrare pricina, astfel că, instanţa supremă, din oficiu, a repus cauza pe rol prin rezoluţia de la 17 septembrie 2014, în vederea discutării perimării, acordând termen la data de 14 octombrie 2014, pentru când a citat legai părţile.
Înalta Curte constată perimat recursul declarat de reclamantul T.G. pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. „orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Partea nu se socoteşte în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu".
În accepţiunea textului procedural mai sus evocat, perimarea este reglementată de legiuitor ca o sancţiune aplicata părţilor, determinată de atitudinea culpabilă a acestora, manifestată tocmai prin lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea litigiului, având un caracter mixt, atât de sancţiune, cât şi de desistare de la judecată.
În definirea perimării, rămânerea în nelucrare a pricinii şi culpa părţii sunt două elemente esenţiale, sancţiunea procedurală extinzându-şi domeniul de aplicare şi asupra căilor de atac.
Aşa fiind, pentru a interveni perimarea, legea de procedură cere îndeplinirea cumulativă a două condiţii, şi anume; cauza să rămână în nelucrare din vina pârtii. iar rămânerea în nelucrare să dureze cel puţin un an, în materie civilă.
În raport de aceste considerente şi având în vedere că, în cauză a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecării pricinii, interval de timp în care părţile nu au efectuat niciun act de procedură, observând că nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte în temeiul an. 252 C. proc. civ., va constata din oficiu, perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de reclamantul T.G. împotriva Deciziei nr. 58 din 6 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.
Irevocabijă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 14 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2690/2014. Civil. Drepturi băneşti.... | ICCJ. Decizia nr. 2737/2014. Civil. Acţiune în revendicare.... → |
|---|
