ICCJ. Decizia nr. 261/2014. Civil. Acţiune în constatare. Cerere de ajutor public judiciar, radiere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A ll-A CIVILĂ
Decizia nr. 261/2014
Dosar nr. 63888/3/2011
Şedinţa publică de la 29 ianuarie 2014
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 8577 din 15 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC O.E.I.T. SRL, în contradictoriu cu pârâtele SC U. SA şi O.C.P.I. - S.P.I. sector 5; s-a respins cererea de intervenţie forţată a A.V.A.S.; s-a constatat că reclamanta SC O.E.I.T. SRL şi-a îndeplinit obligaţia de plată a restului de preţ în sumă de 597.785 lei, astfel cum s-a obligat prin contractul autentic de vânzare-cumpărare din 27 octombrie 2006; s-a dispus radierea privilegiului SC U. SA din C.F., partea a lll-a pentru restul de preţ de 597.785 lei; a fost obligată pârâta la plata sumei de 1.938,3 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut, în esenţă, că părţile litigante au încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 27 octombrie 2006 de B.N.P. B.V. şi C.D.C., pârâta SC U. SA, reprezentată de Preşedintele C.A., P.M.A., a vândut către reclamanta SC O.E.I.T. SRL imobilul situat în Bucureşti, sector 5, compus din teren în suprafaţă de 910 mp şi construcţiile existente pe acesta, respectiv: construcţie administrativă în suprafaţă construită de 374,48 mp (având subsol, parter şi pod) şi o magazie în suprafaţă construită de 5,23 mp, la suma de 235.000 euro, echivalentul a 825.931 lei, fără T.V.A., modul de achitare şi ce sumă s-a achitat fiind convenit de părţi chiar în cuprinsul actului.
Astfel, s-a menţionat că reprezentantul legal al pârâtei SC U. SA a primit anterior, la 02 august 2006 suma de 70.000 lei în numerar iar suma de 158.146 lei s-a achitat de reclamantă (cumpărătoare) la data de 24 iunie 2008, data încheierii actului adiţional la antecontractul de vânzare-cumpărare. Pentru restul de plată a preţului - 597.785 lei - să fie achitat de reclamantă până la data de 03 noiembrie 2006, respectiv 577.185 lei, la data de 03 noiembrie 2006 şi suma de 11.000 lei, la data de 27 noiembrie 2006.
Însă, la data de 28 noiembrie 2006, părţile au încheiat un proces-verbal (fila 45, dosar judecătorie) în care au consemnat primirea integrală a preţului şi predarea imobilului către reclamantă, pentru vânzătoarea SC U. SA înscrisul a fost semnat de reprezentantul societăţii, P.M.A.
S-a avut în vedere că părţile nu au stipulat în contract vreo sancţiune în cazul depăşirii termenului de plată a vânzării, motiv pentru care nu s-a aplicat nicio sancţiune, iar pentru plata restului de preţ, reprezentantul SC U. SA a înscris în C.F. a privilegiului vânzătorului C.F. partea a lll-a.
Faţă de această situaţie, reprezentantul SC U. SA a refuzat să întocmească Declaraţia de primire a preţului pentru a se putea radia privilegiul din cartea funciară, deşi a fost notificată prin executor judecătoresc, însă nu s-a prezentat, astfel încât reclamanta, neavând la îndemână o cerere în realizarea dreptului său, a solicitat instanţei să constate că a plătit preţul conform contractului şi să dispună radierea privilegiului.
Cu privire la cererea de chemare în judecată a A.V.A.S. (cerere de intervenţie forţată) formulată de pârâta SC U. SA tribunalul a reţinut că SC U. SA are calitatea de pârâtă iar intervenienta A.V.A.S. este acţionar la această societate şi nu ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamanta, adică să se constate că Autoritatea şi-a îndeplinit vreo obligaţie de plată izvorâtă dintr-un contract de vânzare încheiat între SC O.E.I.T. SRL şi SC U. SA. Singurele drepturi pe care le-ar putea pretinde A.V.A.S. sunt cele pe care i le conferă calitatea sa de acţionar în numele statului, aşa încât prima instanţă a respins această cerere.
Împotriva sentinţei a formulat apel SC U. SA. şi a solicitat anularea sentinţei şi reţinând cauza spre rejudecare respingerea acţiunii; pe fond schimbarea în tot a sentinţei apelate în sensul respingerii acţiunii; cu cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei a formulat apel A.V.A.S., intervenient forţat în cauză, care a solicitat admiterea apelului, anularea hotărârii şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare judecătoriei în raza teritorială a situării imobilului iar în subsidiar schimbarea hotărârii atacate.
1. Prima critică vizează pronunţarea hotărârii cu încălcarea dispoziţiilor art. 159 C. proc. civ. privitoare la competenţa de ordine publică sub aspectul încălcării competenţei materiale, cu aplicarea art. 47 şi următoarele din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, cu privire la capătul de cerere privind radierea din cartea funciară a privilegiului vânzătorului. în esenţă a arătat, în cadrul acestei critici că procedura de înscriere în cartea funciară este una specială, fiind de competenţa registratorului de carte funciară; împotriva încheierii se poate formula plângere la Judecătoria în raza cărei rază de competenţă teritorială se află imobilul.
Pentru aceste considerente a solicitat anularea hotărârii şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare în principal Biroului de C.F. şi în subsidiar în raza teritorială a imobilului.
A arătat că şi capătul de cerere având ca obiect constatarea existenţei unui drept este de competenţa judecătoriei întrucât conform art. 18 C. proc. civ. în astfel de cereri competenţa se determină după regulile prevăzute pentru cererile având ca obiect executarea se depun la executorul judecătoresc, iar contestaţia la instanţa de executare care este judecătoria.
2. În mod greşit cererea de intervenţie forţată a fost calificată de instanţă ca fiind o cerere de chemare în judecată a A.V.A.S. în loc de cerere în arătarea titularului dreptului, fiind încălcate în opinia apelantei dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
3. Instanţa a disjuns greşit cererea reconvenţională formulată de SC U. SA în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare imobiliară pentru preţ neserios de cererea introductivă de instanţă privind constatarea plăţii preţului, între cele două cereri, existând în opinia apelantei o strânsă legătură de părţi, obiect şi cauză. A susţinut că pentru o mai bună administrare a justiţiei urmează a se face aplicarea dispoziţiilor ar.t 164 C. proc. civ.
4. Imobilul înstrăinat ilegal constituie aport în natură al statului la capitalul social al SC U. SA, contravaloarea imobilului fiind reprezentată de acţiuni proprietatea statului prin A.V.A.S.
A arătat că deşi, în temeiul principiului potrivit căruia penalul ţine în loc civilul a solicitat instanţei de fond suspendarea cauzei în cauză instanţa a dispus disjungerea cauzei şi a soluţionat acţiunea introductivă.
A solicitat să se înlăture argumentul instanţei în sensul că A.V.A.S. nu putea pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamanta întrucât în raportul obligaţional de aportare A.V.A.S. poate pretinde să se constate că şi-a îndeplinit obligaţia de aducere a bunului la formarea capitatului social şi că în schimbul acţiunilor are atât drepturi patrimoniale(încasarea preţului acţiunilor, dividende-drepturi de care a fost lipsită) cât şi drepturi nepatrimoniale(dreptul de a fi ales, dreptul de vot-drepturi de care de asemenea, a fost lipsită autoritatea. Acţiunea reprezintă o fracţiune a capitalului social, fracţiune care este în mod necesar un titlu de credit(titlu de valoare, valoare mobiliară)titlu constatator al drepturilor şi obligaţiilor care decurg din calitatea de acţionar, reprezentând drepturi de creanţă, achiziţionate ca urmare a aportului în natură reprezentat de teren şi construcţie, sediu social la SC U. SA.
5. Înstrăinarea imobilului aportat de stat la capitalul social al SC U. SA s-a efectuat în dauna creditorului A.V.A.S., cu încălcarea şi în frauda legii şi în frauda societăţii şi a celorlalţi acţionari şi a salariaţilor societăţii, acest activ fiind însăşi sediul social al societăţii, element constitutiv, de fond, pentru funcţionarea societăţii.
Vânzătorul SC U. SA şi cumpărătorul, sub sancţiunea nulităţii absolute statuate de dispoziţiile art. 150 din Legea nr. 31/1990 au încheiat contractul de vânzare cumpărare a imobilului -sediu social situat în Bucureşti, sector 5 autentificat de B.N.P. B.V. şi C.D.C., cumpărătorul având cunoştinţă că bunul a fost aportat de stat la capitalul social.
Că bunul a fost înstrăinat cu nerespectarea voinţei juridice a societăţii, recunoaşte însăşi administratorul societăţii SC U. SA prin cererea reconvenţională.
6. Potrivit dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea procesului de privatizare, la data depunerii hotărârii de dizolvare la oficiul registrului comerţului se suspendă judecarea tuturor acţiunilor în pretenţii judiciare sau extrajudiciare îndreptate împotriva societăţii comerciale, termenele de prescripţie a acţiunilor de realizare a creanţelor aparţinând creditorilor acesteia, precum şi orice procedură de executare silită pornită împotriva ei.
Astfel cum rezultă din extrasul O.N.R.C. din 12 iunie 2012 este menţionată în registrul societăţilor comerciale o hotărâre de dizolvare judiciară a societăţii astfel că în opinia apelantei se impunea suspendarea judecăţii fondului cererii disjunse.
SC O.E.I.T. SRL a formulat întâmpinare şi a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a domnului P.M.A.; să se constate nulitatea apelului declarat de SC U. SA întrucât acesta a fost declarat de P.M.A., persoană fără calitate de administrator al SC U. SA.
La data de 06 martie 2013 apelanta SC U. SA a formulat cerere de renunţare la judecata apelului.
Cum la termenul de judecată din data de 06 februarie 2013 s-a încuviinţat proba cu înscrisuri în combaterea excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant al SC U. SA instanţa de apel s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant al SC U. SA în ceea ce îl priveşte pe P.M.A.
Excepţia invocată a fost admisă de instanţa de apel, având în vedere că nu s-a făcut dovada calităţii de reprezentant a apelantei SC U. SA în ceea ce îl priveşte pe semnatarul cererii de apel, P.M.A., motiv pentru care în temeiul art. 161 C. proc. civ. a anulat apelul formulat de apelanta SC U. SA, împrejurare ce a condus ineficienta dispoziţiilor art. 246 C. proc. civ. care reglementează renunţarea la judecată.
Prin Decizia civilă nr. 104 din 14 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant al SC U. SA şi în consecinţă s-a anulat apelul formulat de SC U. SA şi a fost respins apelul pârâtei A.V.A.S. Bucureşti, ca nefondat.
Prin aceeaşi decizie au fost obligate apelantele SC U. SA şi A.V.A.S. Bucureşti la plata sumei de 1.860 lei cheltuieli de judecată. Prima critică care vizează pronunţarea hotărârii cu încălcarea dispoziţiilor art. 159 C. proc. civ. privitoare la competenţa de ordine publică sub aspectul încălcării competenţei materiale, cu aplicarea art. 47 şi următoarele din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, cu privire la capătul de cerere privind radierea din cartea funciară a privilegiului vânzătorului, instanţa de apel a respins-o ca neîntemeiată, întrucât la termenul de judecată din data de 20 aprilie 2012 tribunalul - prima instanţă - a respins excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bucureşti privind capătul doi al cererii ca neîntemeiată reţinând că acesta este un capăt de cerere accesoriu la cererea principală, încheiere ce nu a fost apelată, aşa încât soluţia a trecut în puterea de lucru judecat.
2. Al doilea motiv de apel a fost respins, instanţa de apel reţinând că au fost respectate dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. şi a calificat corect cererea de intervenţie formulată ca fiind o cerere de chemare în judecată a altor persoane, în conformitate cu respectarea principiului disponibilităţii, instanţa nu poate introduce din oficiu o altă persoană în proces, iar a înţeles să formuleze cererea de chemare în judecată a A.V.A.S. în temeiul art. 57 C. proc. civ., uzând astfel de dispoziţiile procedurale care reglementează un caz de intervenţie forţată, situaţie în raport cu care s-a reţinut că potrivit art. 58 C. proc. civ. cel chemat în judecată dobândeşte calitatea de intervenient în interes propriu, caz când hotărârea îi va fi opozabilă.
Prin acest tip de intervenţie forţată una din părţile iniţiale, SC U. SA, a considerat că terţul, în speţă A.V.A.S., ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul.
Faptul că, în opinia apelantei pentru introducerea sa în proces ar fi trebuit folosită instituţia arătării titularului dreptului a fost considerat fără relevanţă, tocmai în virtutea principiului disponibilităţii în procesul civil. Mai mult, arătarea titularului dreptului impunea îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 64 C. proc. civ.
3. Instanţa de apel a apreciat, în esenţă, ca fiind corectă măsura disjungerii dat fiind că cererea de chemare în judecată era în stare de judecata, iar cererea reconvenţională a fost depusă la circa un an de zile de la promovarea cererii principale, nu, Tribunalul a disjuns judecata, pentru a nu tergiversa soluţionarea cererii principale care putea fi judecat la acel termen.
De altfel, sub acest aspect, instanţa de apel a considerat că este o soluţie cu caracter premergător soluţionării cererii reconventionale, disjungerea nu poate fi atacata ca şi dispoziţie, decât o data cu soluţia dată acestei cereri, potrivit art. 282 alin. (2) C. proc. civ. Integrarea acestei dispoziţii din punct de vedere formal, în cuprinsul unei sentinţe civile, cum este cea criticată în apel, nu îi alterează caracterul de act procesual premergător soluţionării fondului cererii reconventionale.
Ca atare, instanţa de apel a conchis că nu se poate înlătura dispoziţia de disjungere a cererii reconventionale, mai ales că până la data soluţionării apelului, cererea reconventională a fost de asemenea, soluţionată, în data de 01 martie 2013, aspect care rezultă din consultarea menţiunilor de pe Portalul instanţelor de judecată.
4.+5. Critica apelantei cu privire la greşita soluţionare a cererii de suspendare, instanţa de apel a constatat că la data de 01 iunie 2012 A.V.A.S. a solicitat suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea cauzei penale motivat de împrejurarea că pe rolul D.I.F. din cadrul I.G.P.R. se află Dosarul de urmărire penală nr. 7626/P/2007 privind pe P.M.A.; a formulat cerere de constituire parte civilă pentru prejudiciu de 667.785 lei; că în cauză a fost începută urmărirea penală.(fila 332 dosar Tribunal).
Cu privire la această cerere, instanţa de apel a constatat - ca şi prima instanţă - că în cuprinsul sentinţei pronunţate, în cauză nu rezultă că cercetarea penală se desfăşoară împotriva numitului P.M.A., în calitate de fost administrator al societăţii pârâte pentru pretinse fapte care au legătură cu cererile formulate în prezenta cauză, iar suspendarea este facultativă, atributul suspendării judecării cauzei fiind în exclusivitate în sarcina judecătorului şi cum aspectele penale nu au o directă înrâurire cu prezenta cauză, a fost respinsă critica sub acest aspect.
În ceea ce priveşte criticile patru şi cinci din apel, sub aspectul soluţiei pronunţată cu privire la cererea de intervenţie forţată a A.V.A.S., instanţa de apel a considerat că cererea de intervenţie forţată - chemarea în judecată a altei persoane - terţul, A.V.A.S. în cauză, stă în proces prin voinţa pârâtului SC U. SA, iar potrivit ari. 58 C. proc. civ. are calitatea de intervenient în interes propriu şi a fost introdus în proces pentru că SC U. SA şi a considerat că terţul, în speţă A.V.A.S., ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul.
Astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC O.E.I.T. SRL pârâta SC U. SA a fost chemată în judecată solicintându - se ca prin hotărârea ce va pronunţa să se constate că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia de plată a restului de preţ în sumă de 597.785 lei, astfel cum s-a obligat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 27 octombrie 2006 şi să se dispună radierea privilegiului din C.F., Municipiul Bucureşti, sector 5.
Aşa încât, conchide instanţa de apel că, SC U. SA are calitatea de pârâtă, iar împrejurarea că A.V.A.S. este acţionar la această societate nu rezultă implicit că ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamanta, având în vedere că în contractul indicat în cererea de chemare în judecată părţi sunt SC O.E.I.T. SRL şi SC U. SA.
6. De asemenea, instanţa de apel a respins susţinerea apelantei în ceea ce priveşte impunerea suspendării judecăţii fondului cererii disjunse, întrucât excede prezentul dosar, apelanta putând să formuleze o cerere de suspendare a cauzei în dosarul nou format ca urmare a disjungerii cererii reconvenţionale.
În apel, instanţa a obligat părţile adverse la plata cheltuielilor de judecată către intimata - reclamantă, în raport de art. 274 C. proc. civ., dovedite cu chitanţa aflată la dosarul cauzei, fila 63 dosar apel.
Împotriva deciziei pronunţată în apel, pârâta A.V.A.S. Bucureşti a declarat recurs invocând motivele de nelegalitate după cum urmează:
1. Prin primul motiv de recurs, recurenta critică soluţia instanţei de apel sub aspectul încălcării dispoziţiilor art. 159 privitoare la competenţa de ordine publică în considerarea art. 47 din Legea nr. 47/1996, republicată, respectiv capătul de cerere de radiere din C.F. a privilegiului vânzătorului, înscris în art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
1.1.- În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta arată, în esenţă, care sunt dispoziţiile Legii nr. 7/1996 referitoare la întabulare, radiere şi plângerea împotriva încheierii registratorului de la biroul teritorial de cadastru a cărui competenţă este în favoarea judecătoriei în a cărei rază de competenţă teritorială se află imobilul, aşa încât, norma specială derogă de la norma generală, normă încălcată de hotărârea recurată, respectiv competenţa generală şi competenţa materiale, ceea ce atrage anularea deciziei pronunţată în apel cu trimiterea cauzei spre competentă soluţionare, în principal Biroului de C.F., iar în subsidiar Judecătoriei din raza teritorială a imobilului.
1.2. În cadrul aceluiaşi motiv de recurs, recurenta precizează că şi capătul de cerere având ca obiect constatarea existenţei unui drept este de competenţa judecătoriei, în raport de art. 18 C. proc. civ., potrivit căruia cererile în materie de executare a prestaţiei se depun la executorul judecătoresc - art. 3731 C. proc. civ, iar contestaţia la executare este de competenţa judecătoriei, ca instanţă de executare.
2. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurenta susţine că ambele instanţe au încălcat dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., întrucât cererea de intervenţie forţată a fost calificată ca fiind o cerere de chemare în judecată, în loc de arătarea titularului dreptului, ceea ce atrage motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta mai arată că sunt îndeplinite dispoziţiile art. 64 C. proc. civ., în baza principiului disponibilităţii instanţa de apel trebuia să aibă în vedere că SC U. SA a formulat o cerere de chemare în judecată a altor persoane întemeiată pe dispoziţiile art. 57 C. proc. civ. şi solicitarea s-a făcut în mod legal de introducere a A.V.A.S. -ului în calitate de intervenientă în interes propriu.
3. Prin cel de-al treilea motiv de recurs, recurenta critică soluţia din apel cu privire la disjungerea cererii reconvenţională şi judecarea acesteia separat, în susţinerea căruia arată că este nelegală disjungerea deoarece între cele două cereri există o strânsă legătură atât în ceea ce priveşte obiectul, cât şi în ceea ce priveşte cauza juridică plăţii/sau neplăţii.
Sub acest aspect, recurenta solicită admiterea recursului, casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente să soluţioneze cele două cereri în constatarea, dispunându-se totodată conexarea lor, pentru strânsa legătură de părţi, obiect şi cauză, conform art. 1164 C. proc. civ., fiind incident motivul de nelegalitate întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
4. Prin cel de-al patrulea motiv de recurs, recurenta critică soluţia celor două instanţei sub aspectul dispunerii suspendării judecării cauzei în temeiul 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., motiv ce se încadrează în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta arată, în esenţă, că instanţa de fond trebuia să suspende judecata procesului civil, în considerarea principiului penalul ţine loc civilului şi nu să disjungă judecarea cererii reconvenţionale de acţiunea principală. în opinia sa, ar trebui înlăturată aprecierea celor două instanţe în sensul că A.V.A.S. Bucureşti nu ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamanta, deoarece există raportul obligaţional de aportare a recurentei vizând constatarea îndeplinirii tuturor obligaţiilor - pe care le menţionează ca urmare a înstrăinării imobilului - în virtutea titlului constatator al drepturilor şi obligaţiilor care decurg din calitatea de acţionar, reprezentând drepturi de creanţă, ca urmare a aportului în natură reprezentat de teren şi construcţie, sediul social al pârâtei SC U. SA.
Referitor la înstrăinarea imobilului - sediul social al pârâtei SC U. SA - a fost făcut în dauna creditoarei şi în frauda legii, precum şi în frauda societăţii şi a celorlalţi acţionari, a salariaţilor societăţii, cu nerespectarea voinţei juridice a societăţii, aşa cum rezultă din recunoaşterea însăşi a administratorului societăţii SC U. SA.
Mai mult, recurenta mai arată, în cadrul aceluiaşi motiv de recurs, că potrivit dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea procesului de privatizare, la data depunerii hotărârii de dizolvare la oficiul registrului comerţului se suspendă judecarea tuturor acţiunilor în pretenţii sau extrajudiciare îndreptate împotriva societăţii comerciale, termenele de prescripţie a acţiunilor în realizare a creanţelor aparţinând creditorilor acesteia, precum şi orice procedură de executare silită pornită împotriva ei. în sensul celor arătate la alineatul anterior, recurenta precizează că există o hotărâre de dizolvare judiciară a societăţii aşa cum rezultă din extrasul O.N.R.C. din 12 iunie 2012, împrejurare ce impunea suspendarea judecării cererii disjunse.
5.- Referitor la cel de-al cincilea motiv de recurs, recurenta invocămotivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. prco. civ., în susţinerea căruia arată că în mod nelegal instanţa de apel a obligat pe A.V.A.S. Bucureşti în solidar cu pârâta SC U. SA la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.860 lei.
De altfel, după cum se poate observa recurenta reia toate criticile formulate în apel.
În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susţine că, în mod nelegal, au fost aplicate dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., atâta timp cât i-a fost respinsă cererea de introducere în cauză în calitate de intervenient în nume propriu, aspect care nu conduce la tergiversarea nejustificată a soluţionării cauzei. Procedând în acest mod, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile referitoare la art. 274 C. proc. civ., şi nu numai dar, cheltuielile de judecată au fost stabilit arbitrar, nefiind dovezi clare, sumele pretinse cu acest titlu nu sunt defalcate, iar pentru acordarea lor este impetuos necesar probarea lor cu acte justificative, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.
În consecinţă, cu privire la acest motiv de recurs, recurenta solicită admiterea recursului şi exonerarea recurentei de la plata cheltuielilor de judecată în solidar cu pârâta SC U. SA în sumă de 1.860 lei.
Recursul este nefondat conform considerentelor ce se vor arăta în continuare:
1. Referitor la primul motiv de recurs invocat de recurentă astfel cum a fost structurat în motivarea prezentei decizii, Înalta Curte urmează să îl respingă ca nefondat, întrucât această excepţie a fost respinsă ca neîntemeiată la judecată în fond în şedinţa de la 20 aprilie 2012 - fila 306 Vol. II, dosar Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civil, - dat fiind că cererea de radiere a privilegiului din C.F. - capătul 2 din cerere - este accesorie la cererea principală, conform principiului accesorium sequitur principale - adică legea procesuală civilă pentru a exprima ideea de principiu că orice instanţă competentă învestită cu judecarea unei cereri principale are căderea de a judeca şi toate cererile accesorii şi incidentale, care, dacă ar fi judecate separat, ar putea atrage competenţa unei alte instanţe - care a intrat în puterea lucrului judecat prin neapelarea acestei încheieri - devenind irevocabilă - aşa cum în mod corect a statuat instanţa de apel.
Prin urmare, vor fi înlăturate şi celelalte critici ale recurentei înscrise în motivul de nelegalitate întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
De asemenea, Înalta Curte urmează să respingă şi celelalte critici referitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 18 C. proc. civ., pentru aceleaşi considerente anterior expuse.
2. Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs potrivit căruia ambele instanţe au încălcat dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în sensul greşitei soluţionări a cererii de intervenţie sub aspectul greşitei calificări, Înalta Curte constată că este nefondat, deoarece instanţa de apel a apreciat corect că nu sunt incidente dispoziţiile art. 57 C. proc. civ., dat fiind calitatea diferită a recurentei faţă de pârâta SC U. SA, care le conferă distinct drepturi şi obligaţii, în cazul recurentei drepturi şi obligaţii în calitate de acţionar al SC U. SA.
Mai mult, aşa cum în mod temeinic a analizat instanţa de apel, recurenta nu poate pretinde aceleaşi drepturi ca pârâta SC U. SA, întrucât recurenta nu poate pretinde decât drepturi ce derivă din calitatea sa de acţionar al statului.
Prin urmare, vor fi înlăturate şi celelalte critici cu privire la o presupusă legătură a raporturilor juridice dintre recurentă şi pârâta SC U. SA care ar fi putut conduce la admiterea cererii de intervenţie forţată, astfel că instanţa de apel în virtutea rolului activ în spiritul dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., a soluţionat corect în limitele cu care a fost învestită soluţionarea cauzei sub toate aspectele sesizate, fără a le mai menţiona expres, mai ales că în recurs controlul judiciar se exercită numai din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de pct. 1 - 9 ale art. 304 C. proc. civ.
Concluzionând cu privire la acest motiv de recurs, arătarea titularului dreptului invocată de recurentă a fost, de asemenea soluţionată corect şi în spiritul respectării principiului disponibilităţii, respectiv că judecătorul poate cel mult să atragă atenţia părţilor asupra necesităţii introducerii în proces şi a altor persoane dar nu este obligat la o astfel de conduită, iar arătarea titularului dreptului impune îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 64 C. proc. civ., ceea ce nu a fost cazul în speţă.
3. În ce priveşte cel de-al treilea motiv de recurs, Înalta Curte urmează să îl respingă ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Disjungerea în cauză, s-a făcut în mod corect şi în virtutea rolului activ al instanţei, în sensul că s-a avut în vedere că cererea reconvenţională a fost formulată la circa un an de zile de la formularea cererii principale, ceea ce a condus la convingerea instanţei că s-a urmărit vădit nesoluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, măsură care de altfel s-a datorat recurentei care nu a înţeles să-şi formuleze apărările în demersul judiciar întreprins.
Toate aceste aspecte, nu pot conduce la concluzia că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile legale referitoare la disjungerea care s-a făcut în cauză - fără a mai le menţiona - ci, dimpotrivă, instanţa de apel a confirmat soluţia primei instanţe, de a nu tergiversa procesul, astfel că măsura disjungerii cererii reconvenţională a fost dispusă în mod legal şi în interesul unei bunei administrări a justiţiei şi pentru a evita riscul amânării cererii principale. Concluzionând, nimic nu o împiedica pe recurentă să-şi formuleze apărările de aşa manieră încât să nu lezeze cursul judecării cauzei într-un termen rezonabil şi cu respectarea dreptului la apărare al părţilor din proces.
4. Prin cel de-al patrulea motiv de recurs, recurenta critică soluţia celor două instanţei sub aspectul dispunerii suspendării judecării cauzei în temeiul 244 alin. (1) pct 2 C. proc. civ., motiv ce se încadrează în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., motivul de nelegalitate invocat fiind, de asemenea nefondat, întrucât instanţa de apel în mod corect a confirmat soluţia primei instanţe cu privire la respingerea cererii de suspendare în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. pentru următoarele considerente:
De amintit că suspendarea judecăţii reprezintă un incident în cursul desfăşurării acesteia, constând în oprirea vremelnică a procedurii de judecată din cauza unor împrejurări voite de părţi sau independent de voinţa lor.
Temporizarea rezolvării acţiunii civile până la soluţionarea irevocabilă a celei penale este justificată şi consacrată ca atare şi de prevederile art. 19 alin. (2) C. proc. pen., din moment ce, cum precizează art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatarea infracţiunii „ ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea".
Desigur, nu trebuie ignorate nici prevederile art. 22 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora hotărârea definitivă a instanţei de judecată are autoritate de lucru judecat, în faţa instanţei civile, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia, însă în prezenta cauză cercetarea penală se desfăşoară împotriva numitului P.M.A., în calitate de fost administrator al societăţii pârâte SC U. SA în legătură cu presupuse fapte penale care nu au strânsă legătură cu prezenta cauză.
Asupra oportunităţii suspendării, în ipoteza textului de lege evocat, apreciază instanţa de judecată, norma în discuţie având un caracter permisiv. Sub aceste aspect este de precizat că, prin caracterul lor permis, dispoziţiile art. 244 C. proc. civ., departe de a nesocoti textul constituţional, în realitate, îi dau expresie, judecătorul având posibilitatea să cenzureze în fiecare caz utilitatea suspendării, evitând prelungirea artificială şi nejustificată a procesului şi asigurând astfel părţilor exercitarea drepturilor procesuale cu bună - credinţă, fără a aduce atingere drepturilor şi interesele legitime ale celorlalte părţi. De fapt, trebuie reamintit că această suspendare este o suspendare facultativă, ceea ce înseamnă că măsura dispunerii suspendării în temeiul de lege pretins încălcat reprezintă atributul exclusiv al judecătorului de a aprecia dacă o asemenea măsură se justifică şi îndeplineşte condiţiile cerute de textul de lege invocat.
Instanţa de apel a dat o soluţie legală prin aprecierea ca fiind oportună suspendarea judecăţii apelului reclamantului, întrucât, aşa cum s-a arătat mai sus, nu sunt incidente dispoziţiile prevăzute de art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ceea ce conduce la concluzia că motivul de nelegalitate formulat nu este fondat.
Faţă de considerentele anterior expuse la acest punct, Înalta Curte urmează să respingă şi criticile formulate de recurentă referitoare la hotărârea de dizolvare şi temeiul de lege evocat în argumentarea lor.
5. Referitor la cel de-al cincilea motiv de recurs, prin care recurenta susţine că în mod nelegal instanţa de apel a obligat pe A.V.A.S. Bucureşti, în solidar, cu pârâta SC U. SA la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.860 lei, în temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să îl respingă ca nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
La baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată, deci temeiul juridic al restituirii, se află culpa procesuală dedusă din expresia "partea care cade în pretenţii".
Recurenta se află în culpă procesuală, pe de o parte, iar pe de altă parte intimata SC O.E.I.T. SRL a dovedit cheltuielile de judecată, care, în cauză reprezintă onorariu de avocat în sumă de 1.860 lei conform chitanţei depusă în original în apel la fila 63 dosar apel.
Susţinerile recurentei că nu există un calcul şi că suma la care a fost obligată în apel nu a fost dovedită, Înalta Curte urmează să le respingă ca nefondate, acestea fiind simple afirmaţii fără un suport legal.
În consecinţă, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva Deciziei civile nr. 104 din 14 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 398/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 399/2014. Civil → |
|---|
