ICCJ. Decizia nr. 2612/2014. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 2612/2014

Dosar nr. 21405/3/2012

Şedinţa publică din 8 octombrie 2014

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 11 iunie 2012, pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanţii G.C.T., reprezentat de tutore G.C., G.T., G.A., F.M., F.M.M., V.N.D., V.D.N., V.V., M.V., C.A., C.I., C.O.C., V.O. şi M.I.F. au chemat în judecată pârâtul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.606.000 de euro (contravaloarea, în RON la data plăţii) cu titlu de daune pentru prejudicii patrimoniale şi nepatrimoniale, la care se adaugă suma de 80.300 de euro (contravaloarea în RON, la data plăţii) cu titlu de penalităţi.

În cauză a formulat cerere de intervenţie principală V.F., mama defunctului V.Va., solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 euro cu titlu de despăgubiri materiale şi morale, (contravaloare în RON la data plăţii), a penalităţilor de 0,2% pe zi de întârziere calculate din data de 18 iulie 2012, până la data plăţii.

La data de 26 septembrie 2012, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea în parte a cererii în despăgubiri şi respingerea cererii în acordare de penalităţi, precum şi respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

În apărare, pârâtul a susţinut că din cuprinsul rezoluţiei Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea rezultă faptul că întreaga responsabilitate în producerea accidentului rutier revine defunctului I.C.

Prin sentinţa civilă nr. 614 din 22 martie 2013 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis, în parte, cererea formulată de reclamanţii G.C.T., G.T., G.A., G.C., F.M., F.M.M., V.N.D., V.V., V.D.N., M.V., C.A., C.I., C.O.C., V.O. şi M.I.F., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii şi intervenientul în nume propriu V.F., a obligat pârâta la plata către reclamantul G.T.C. a sumei de 100.000 euro, cu titlu de despăgubiri materiale şi 50.000 euro, despăgubiri morale, către reclamanţii G.A. şi G.T. a câte 30.000 euro despăgubiri morale, către reclamantul G.C. a sumei de 10.000 euro cu titlu de despăgubiri materiale, 20.000 euro, despăgubiri morale, plus penalităţi de întârziere în procent de 0,1% pe zi pentru perioada 18 octombrie 2011 - 06 decembrie 2011 şi penalităţi de 0,2% pentru perioada de 06 decembrie 2011 până la data plăţii efective. De asemenea, Tribunalul a obligat pârâta la plata: către reclamantele F.M. a sumei de 10.000 euro cu titlu de despăgubiri materiale şi 30.000 euro, despăgubiri morale; către reclamantele F.M. a sumei de 20.000 euro, despăgubiri morale, penalităţi de întârziere în procent de 0,1% pe zi pentru perioada 18 octombrie 2011-06 decembrie 2011 şi penalităţi de 0,2% pentru perioada de 06 decembrie 2011 până la data plăţii efective. A obligat pârâta la plata către reclamanţii V.N.D. a sumei de 10.000 euro, cu titlu de despăgubiri materiale şi 30.000 euro, despăgubiri morale, iar către reclamanţii V.V., M.V., V.D.N. a câte 20.000 euro despăgubiri morale, către reclamanta V.F. suma de 30.000 euro daune morale, penalităţi de întârziere în procent de 0,1% pe zi pentru perioada 18 octombrie 2011 - 06 decembrie 2011 şi penalităţi de 0,2% pentru perioada de 06 decembrie 2011 până la data plăţii efective. A obligat pârâta la plata către reclamanţii C.A. a sumei de 10.000 euro, cu titlu de despăgubiri materiale şi a sumei de 30.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale; către reclamantul C.I. a sumei de 30.000 euro, despăgubiri morale, către reclamantul C.O.C. a sumei de 20.000 euro despăgubiri morale, penalităţi de întârziere în procent de 0,1% pe zi pentru perioada 18 octombrie 2011-06 decembrie 2011 şi penalităţi de 0,2% pentru perioada de 06 decembrie 2011 până la data plăţii efective. A obligat pârâta la plata către reclamantul V.O. a sumei de 50.000 euro, cu titlu de despăgubiri materiale, 20.000 euro, despăgubiri morale şi penalităţi de întârziere în procent de 0,1% pe zi pentru perioada 18 octombrie 2011-06 decembrie 2011 şi penalităţi de 0,2% pentru perioada de 06 decembrie 2011 până la data plăţii efective. A obligat pârâta la plata către reclamantul M.I. a sumei de 20.000 euro, cu titlu de despăgubiri materiale, 20.000 euro, despăgubiri-morale şi penalităţi de întârziere în procent de 0,1% pe zi, pentru perioada 18 octombrie 2011-06 decembrie 2011 şi penalităţi de 0,2% pentru perioada de 06 decembrie 2011, până la data plăţii efective. Tribunalul a respins, ca nefondate restul pretenţiilor şi a respins ca nefondată cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că la data de 20 octombrie 2009 pe DN 13 la km 57+ 400, pe raza localităţii Rupea Gară a avut loc un accident rutier grav soldat cu decesul victimelor G.L.E., G.C.Tr., C.An., V.Va. şi vătămarea corporală gravă a reclamanţilor M.I. şi V.O.

În urma cercetărilor penale efectuate s-a stabilit că vina în producerea acestui accident aparţine în exclusivitate conducătorului autoturismului, numitul I.C., decedat în acest accident, cu privire la care s-a dispus neînceperea urmăririi penale conform rezoluţiei din 1 iunie 2010 pronunţate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rupea în dosarul penal nr. 820/P/2009, autoturismul marca P.B. implicat în accident, nefiind asigurat RCA. Faţă de această situaţie, având în vedere prevederile art. 3 alin. (3) din Ordinul nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Fondul de protecţie a victimelor străzii, obligaţia de despăgubire revine Fondului.

Dispoziţiile legale evocate prevăd că dacă pentru vehiculul care a provocat accidentul nu a fost îndeplinită obligaţia de a încheia asigurarea R.C.A., Fondul acordă persoanelor prejudiciate despăgubiri atât pentru daune materiale, cât şi pentru vătămări corporale sau decese.

Reţinând aşadar ca fiind justificată calitatea procesuală pasivă a pârâtei, tribunalul a examinat în continuare cererile de acordare a daunelor materiale şi morale formulate de reclamanţi, având în vedere şi cele anterior reţinute sub aspectul condiţiilor în care a avut loc evenimentul rutier şi a persoanei vinovate de producerea acestuia.

Normele privind Fondul de protecţie a victimelor străzii, adoptate în temeiul Legii nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008, cu modificările ulterioare, prevăd în art. 3 alin. (1) că „Fondul acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, dacă vehiculul care a provocat accidentul a rămas neidentificat ori nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule cu toate că legea prevedea obligativitatea asigurării”. În art. 3 alin. (3) se stabileşte că, în cazul în care pentru vehiculul care a provocat accidentul nu a fost îndeplinită obligaţia de a încheia asigurarea R.C.A., "Fondul acordă persoanelor prejudiciate despăgubiri atât pentru daune materiale, cât şi pentru vătămări corporale sau decese". Fondul intervine ca garant pentru respectarea obligaţiei de despăgubire fără însă a putea opune persoanelor păgubite beneficiul de discuţiune în raport cu persoanele vinovate de producerea accidentului".

În speţă intervine ipoteza în care vehiculul în care se aflau victimele nu avea asigurarea obligatorie R.C.A., astfel că Fondul este cel chemat să acorde persoanelor prejudiciate despăgubiri atât pentru daune materiale, cât şi pentru vătămări corporale sau decese.

Din actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei Tribunalul a reţinut că reclamanţii sunt copiii, respectiv părinţii sau fraţii victimelor.

În ceea ce priveşte pretenţiile reclamantului G.C.T., fiul defuncţilor G.L.E. şi G.C.Tr., tribunalul le-a apreciat întemeiate în parte. Astfel, sub aspectul daunelor materiale, tribunalul a constatat că la data decesului părinţilor, reclamantul era minor, în vârstă de 16 ani. Din probele administrate s-a reţinut că acesta a rămas în întreţinerea reclamantului G.C., pe fondul vârstei fiind în imposibilitate a-şi asigura singur existenţa şi de a-şi continua studiile. Din declaraţia martorului T.C. a rezultat că fiul victimelor beneficia anterior accidentului de un nivel de instrucţie ridicat prin pregătiri suplimentare bazate pe meditaţii, schimburi de experienţă şcolară, vacanţe în afara ţării, în prezent fiind student în Cluj.

Faţă de cele reţinute, Tribunalul a apreciat că suma de 100.000 euro poate ajuta reclamantul în susţinerea pe viitor a costurilor şcolarizării şi a costurilor legate de întreţinerea sa până la finalizarea studiilor, una din condiţiile reparării prejudiciului în condiţiile art. 998-999 C. civ. de la 1864, se referă la faptul că prejudiciul să nu fi fost reparat încă, ori din actele dosarului rezultă că reclamantul nu a primit alte sume de bani cu titlu de daune materiale, acesta beneficiind de o pensie de urmaş de la asigurările sociale, urmare decesului părinţilor.

Sub aspectul daunelor morale pretinse de reclamantul G.C.T., tribunalul a apreciat că sunt întrunite condiţiile acordării acestora conform art. 998-999 C. civ. de la 1864, pentru prejudiciul moral determinat de decesul părinţilor săi, cauzat de fapta ilicită a persoanei vinovate de producerea accidentului de circulaţie.

În stabilirea cuantumului acestuia, tribunalul a avut în vedere împrejurarea că prejudiciul moral al reclamantului este practic imposibil de a fi cuantificat, în condiţiile în care aceasta şi-a pierdut ambii părinţi, că la acel moment avea vârsta de 16 ani şi că va fi lipsit de afecţiunea şi grija specifice relaţiei părinte copil cu atât mai mult cu cât până la acea vârstă a crescut alături de părinţii săi, în timp putând fi afectată posibilitatea sa de a se forma, de a evolua şi chiar de a relaţiona cu cei din jur, astfel cum rezultă şi din raportul de evaluare psihologică a reclamantului.

În raport de aceste criterii minime şi amintind încă odată că un asemenea prejudiciu nu poate fi echivalat material, tribunalul a considerat că se justifică acordarea sumei de 50.000 euro cu titlu de daune morale pentru prejudiciul determinat de decesul părinţilor săi şi văzând dispoziţiile art. 3 alin. (3) din Ordinul nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii şi disp. art. 25¹ lit. b) din Legea nr. 32/2000, a obligat pârâtul la plata sumei menţionate.

În ceea ce priveşte pretenţiile reclamantului G.C., fratele defunctului G.C.T., din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, coroborate cu declaraţia martorului T.C., a rezultat că acesta s-a ocupat de înmormântarea defunctului şi de pomenirile ulterioare, din planşele fotografice depuse la dosar reieşind că la eveniment a participat un număr foarte mare de persoane, astfel încât suma de 10.000 euro pretinsă de acesta este justificată în acoperirea prejudiciului material determinat de decesul fratelui său.

Sub aspectul daunelor morale, aşa cum s-a arătat, reclamantul a rămas singurul sprijin, în calitate de tutore al reclamantului G.C.T., precum şi singurul sprijin al părinţilor săi, reclamanţii G.A. şi G.T., grav afectaţi în plan moral urmare a pierderii suferite, fiind nevoit să-şi înăbuşească durerea firească urmare a pierderii singurului frate pentru a putea susţine persoanele rămase în grija sa. Tribunalul a apreciat că suma de 20.000 euro poate veni ca suport în reparaţia prejudiciului moral suferit de reclamant.

În ceea ce priveşte pretenţiile reclamanţilor G.A. şi G.T., părinţii defunctului G.C.Tr. din raportul de evaluare psihologică, declaraţia martorului, rezultă că aceştia au fost devastaţi de pierderea fiului, starea de sănătate fiind agravată urmare acestui eveniment, astfel încât, tribunalul a apreciat că suma de 30.000 euro poate veni ca suport în reparaţia prejudiciului moral suferit de reclamanţi. Pentru identitate de raţiuni, Tribunalul a acordat reclamantei F.M. a sumei de 10.000 euro, aceasta fiind cea care a suportat cheltuielile de înmormântare ale defunctei G.L.E., cu titlu de despăgubiri materiale şi 30.000 euro, despăgubiri morale, către reclamanta F.M. a sumei de 20.000 euro, despăgubiri morale, către reclamanta V.N.D. a sumei de 10.000 euro, cu titlu de despăgubiri materiale aceasta fiind cea care a suportat cheltuielile de înmormântare ale defunctului V.Va. şi 30.000 euro, despăgubiri morale, către reclamanta C.A. a sumei de 10.000 euro, cu titlu de despăgubiri materiale, aceasta fiind cea care a suportat cheltuielile de înmormântare ale defunctei C.An. şi 30.000 euro, despăgubiri morale, către reclamantul C.I. a sumei de 30.000 euro, despăgubiri morale către reclamantul C.O.C. a sumei de 20.000 euro despăgubiri morale, către reclamanta V.F. suma de 30.000 euro daune morale.

În ce priveşte pretenţia reclamanţilor V.V., M.V., V.D.N., având în vedere că în urma accidentului aceştia şi-au pierdut tatăl într-un mod tragic, urmare culpei unei alte persoane, criteriile acordării daunelor morale către fraţii celorlalţi defuncţi subzistă, Tribunalul a obligat pârâtul la plata către aceşti reclamanţi a câte 20.000 euro despăgubiri morale.

În ce priveşte pretenţia reclamantului V.O., constatând din actele medicale depuse la dosar, din declaraţia martorului T.E. faptul că reclamantul a suferit nenumărate intervenţii chirurgicale, că are nevoie de însoţitor permanent care să-l ajute în a se hrăni, spăla, administra medicaţia, soţia acestuia fiind nevoită a se pensiona pentru a-l îngriji, starea de sănătate posttraumatică necesitând pe viitor medicamente, deplasări la unităţi sanitare, ajutor permanent din partea altei persoane astfel că prejudiciul creat, astfel cum este acesta reglementat de art. 998-999 C. civ., se impune a fi reparat, Tribunalul urmând a obliga pârâtul la plata către reclamant a sumei de 50.000 euro daune materiale.

Faţă de suferinţele fizice urmare accidentului, intervenţiilor medicale ulterioare tribunalul a apreciat că se justifică obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 20.000 euro cu titlu de daune morale.

În ce priveşte pretenţia reclamantului M.I., Tribunalul pentru aceleaşi considerente avute în vedere în soluţionarea pretenţiei reclamantului V.O. a apreciat că se justifică obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 50.000 euro cu titlu de daune materiale şi 20.000 euro cu titlu de daune morale.

Văzând dispoziţiile art. 3 alin. (3) din Ordinul nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Fondul de protecţie a victimelor străzii şi dispoziţiile art. 25¹ lit. b) din Legea nr. 32/2000 a obligat pârâtul la plata sumelor menţionate.

Cum accidentul s-a produs pe teritoriul României, de un autovehicul fără asigurare R.C.A. şi al cărui conducător vinovat exclusiv de producerea accidentului şi-a pierdut viaţa în aceste împrejurări şi având în vedere că avizarea de daună a avut loc în data de 18 octombrie 2011 şi văzând dispoziţiile art. 35-36-37 din Ordinul nr. 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, potrivit cu care persoana prejudiciată are dreptul să înainteze cererea de despăgubire către asiguratorul R.C.A., în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea obligatorie R.C.A., potrivit prezentelor norme, sau către Asociaţia „Fondul de protecţie a victimelor străzii”, în cazul producerii unui risc acoperit din acest fond, că despăgubirea se plăteşte de către asiguratorul R.C.A. în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurator, sau de la data la care asiguratorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească, iar dacă asiguratorul R.C.A. nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenele prevăzute la art. 36 sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plăteşte de asigurator, se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere, Tribunalul a obligat pârâtul la plată către reclamanţi a penalităţilor în cuantum de 1% pe zi de întârziere pentru perioada 18 octombrie 2011-06 decembrie 2011, când a intervenit aplicarea Ordinului nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor ce reglementează aceeaşi situaţie şi care stabileşte un cuantum de 2 % ca penalitate pe zi de întârziere, astfel că după acest moment, pârâtul ar fi obligat la plată către reclamanţi a unor penalităţi în acest cuantum, până la data plăţii efective.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel atât reclamanţii G.C.T., G.T., G.A., G.C., F.M., F.M.M., V.N.D., V.V., V.D.N., M.V., C.A., C.I., C.O.C., V.O. şi M.I.F. şi V.F., cât şi pârâtul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii.

În motivarea apelului, reclamanţii au arătat că d espăgubirile morale solicitate pentru minorul G.C.T. sunt în cuantum de 178.447 de euro (contravaloarea în RON la data plăţii). Despăgubirile solicitate sunt reprezentate de Pretium Affectionis - daunele morale pentru prejudicii prin ricoşeu, suferinţe psihice grave determinate de cauzarea morţii ambilor părinţi la o vârstă la care copilul resimte la cote maxime şocul traumatic.

Apelanţii reclamanţi au mai arătat că prejudiciul moral suferit este unul major, suferinţa acestui copil fiind greu de imaginat. Reclamanţii au considerat că daunele morale cuvenite minorului G.C.T. trebuie să prezinte un raport de proporționalitate cu atingerea fără precedent adusă sentimentelor de afecţiune ale unui copil căruia îi sunt luaţi, în acelaşi timp, ambii părinţi.

S-a precizat că deşi hotărârea primei instanţe admite întru totul gravitatea prejudiciului material apărut ca urmare a dispariţiei ambilor săi părinţi, acest lucru nu se recunoaşte şi în ceea ce priveşte cuantificarea prejudiciului moral adus acestui copil, acordându-se cu titlu de despăgubiri morale suma de 50.000 de euro,

Apelanţii reclamanţi au arătat că pentru G.A. şi G.T., părinţii defunctului G.C. se solicită acordarea sumei de 45.689 de euro (contravaloarea în RON la data plăţii) pentru fiecare din părţi, cu titlu de despăgubiri morale având în vedere suferinţa încercată de aceştia ca urmare a înmormântării propriului copil şi norei, dublată de durerea de a-şi vedea propriul nepot rămas fără ambii părinţi şi lipsirea acestora de ajutor din partea copilului şi a soţiei acestuia, de care au fost foarte apropiaţi.

În ceea ce priveşte repararea prejudiciului moral solicitat de G.C., fratele victimei G.C.Tr., acesta este în cuantum de 46.767 de euro (contravaloarea în RON la data plăţii). Durerea cauzată acestuia prin dispariţia fratelui său este cu mult accentuată ca urmare a faptului că a rămas singurul susţinător al părinţilor în anii de bătrâneţe când se impune ajutorul acestora, la care se adaugă îngrijirea nepotului său, al cărui tutore este, ca urmare a decesului fratelui şi a cumnatei lui G.C.Tr. şi G.L.E.

Pentru familia victimei G.L.E. au rămas ca părţi vătămate F.M. şi F.M.M., respectiv mama şi sora defunctei G.L.E.

Pentru F.M. mama defunctei G.L.E. apelanţii au apreciat că se impune acordarea despăgubirilor morale în cuantumul solicitat având în vedere suferinţa încercată de mama obligată să îşi înmormânteze propriul copil, îngrijorarea şi zbuciumul acesteia văzându-şi propriul nepot rămas fără ambii părinţi, dublată de lipsirea ajutorului din partea copilului său pentru anii de bătrâneţe.

În ceea ce priveşte repararea prejudiciului suferit de F.M.M., apelanţii reclamanţi au solicitat acordarea integrală a despăgubirilor morale.

Apelanţii reclamanţi au precizat că în urma defunctului V.Va., victimă a accidentului de circulaţie, au rămas părţi prejudiciate soţia V.N.D. şi cei trei copii ai acestora: V.V., V.D.N. şi M. (născută V.) V.

Pentru V.N.D. soţia victimei V.Va. reclamanţii au considerat că se impune acordarea despăgubirilor morale în cuantumul solicitat, respectiv 62.456 de euro (contravaloarea în RON la data plăţii) având în vedere suferinţa încercată de aceasta de a-şi înmormânta prematur propriul soţ dublată de lipsirea ajutorului din partea acestuia pentru creşterea copiilor, educarea şi susţinerea lor.

Astfel cuantumul de 30.000 de euro la care instanţa de fond a apreciat despăgubirile morale nu acoperă integral prejudiciul suferit.

Apelanţii reclamanţi au menţionat că în ceea ce priveşte repararea prejudiciului încercat de cei trei copii ai victimei: V.V., V.D.N. şi M. (născută V.) V. se impune a fi acordat în cuantumul solicitat, respectiv suma de 46.767 de euro (contravaloarea în RON la data plăţii) pentru fiecare din aceştia prin raportarea la circumstanţele concrete ale cauzei, pentru suferinţa provocată lor prin dispariţia prematură a tatălui, pentru legăturile foarte apropiate care existau între ei, pentru sprijinul moral şi părintesc care acum nu mai există. Durerea produsă familiei acestuia de dispariţia prematură a defunctului este redată şi de declaraţia martorului E.P.

În opinia apelanţilor, cuantumul de 20.000 de euro la care instanţa de fond a apreciat despăgubirile morale cuvenite fiecăruia dintre copii nu acoperă integral prejudiciul suferit.

S-a precizat că pentru intervenienta V.F. - mama victimei, acordarea integrală a despăgubirilor solicitate în cuantum de 45.689 euro (contravaloarea în RON la data plăţii) este pe deplin justificată având în vedere suferinţa încercată de acesta în condiţiile decesului propriului său fiu la scurt timp după decesul soţului.

În urma decesului defunctei C.An. victimă a accidentului de circulaţie au rămas părţi vătămate C.A. şi C.I. părinţii defunctei precum şi fratele acesteia C.O.C.

S-a precizat că pentru părinţii defunctei se impune acordarea despăgubirilor morale solicitate în cuantum de 91.379 euro (contravaloarea în RON la data plăţii) pentru fiecare dintre părţi, având în vedere suferinţa fără margini încercată de părinţii obligaţi a-şi înmormânta propriul copil de numai 23 de ani, dublată de lipsirea ajutorului din partea copilului pentru anii de bătrâneţe.

În opinia apelanţilor-reclamanţi, circumstanţierea prejudiciului nepatrimonial adus lor - prin raportarea la vârsta victimei, situaţia sa profesională, legăturile afective stabilite între părinţi şi copilul lor, modificarea totală şi definitivă a propriilor lor vieţi după momentul decesului fiicei lor - trebuie să conducă la acordarea despăgubirilor morale în cuantumul solicitat. Astfel cuantumul de 30.000 de euro la care instanţa de fond a apreciat despăgubire morale cuvenite fiecăruia dintre părinţi nu acoperă integral prejudiciul suferit.

În ceea ce priveşte repararea prejudiciului încercat de C.O.C., fratele victimei C.An. evaluată la suma de 36.767 de euro (contravaloarea în RON la data plăţii)- suferinţa cauzată acestuia prin dispariţia unicei surori este foarte mare, acesta fiind pentru fratele sau, nu doar o bună prietenă ci şi, datorită rezultatelor ei de excepţie, modelul sau în viaţă.

Renunţarea după momentul accidentului surorii lui, în mod definitiv la o carieră sportivă strălucită, acesta fiind campion naţional la box conform declaraţiei martorilor, indică durerea profundă încercată de acesta.

Decesul său la numai 23 de ani a însemnat nu doar lezarea gravă a sentimentelor de afecţiune şi apariţia unei profunde traume psihologice (părinţii neputând continua viața fără ajutor psihiatric) şi chiar lipsirea pentru părinţii acesteia de sensul şi motivaţia de a trăi.

Durerea morală încercată de aceşti părinţi, susţinută de declaraţiile martorilor, care şi-au văzut copilul mândria şi speranţa lor pentru anii de bătrâneţe, este greu de descris şi de imaginat. S-a menţionat că despăgubirile morale solicitate reprezintă echivalentul în RON la data plăţii a 200.000 euro.

În evaluarea prejudiciului trebuie avută în vedere suferinţa continuă cauzată de vătămările suferite de victimă respectiv:"traumatism cranio-cerebral grav, tetraplegie, tulburări psihice severe, crize comiţiale, tulburări de vorbire, tulburări sficterine permanente"- fiind încadrabil conform H.G. nr. 155 din 23 februarie 2011 în gradul 1 de invaliditate, diagnosticul funcţional fiind acela de: deficienţă gravă, cu capacitatea de muncă şi capacitatea de autoconducţie pierdute în totalitate.

Apelanţii au considerat că acordarea prin hotărârea dată de instanţa de fond a sumei de 20.000 de euro cu titlu de despăgubiri morale nu este în măsură să compenseze pe deplin prejudiciul major suferit de victima.

Pentru persoana vătămată M.I., în opinia apelanţilor despăgubirile morale solicitate reprezintă echivalentul în RON la data plăţii a sumei de 70.000 euro (contravaloarea în RON la data plăţii).

Vătămările grave ortopedice apărute ca urmare a accidentului au necesitat mai multe intervenţii chirurgicale, nici până la această dată, mai bine de trei ani de la producere accidentului, neputându-se mişca normal, având un deficit marcat de flexie şi moderat de extensie.

Despăgubirile morale solicitate reprezintă o minima compensare a durerii fizice şi psihice suferite la momentul accidentului cât şi ulterior datorită operaţiilor chirurgicale la care a fost supus, îndelungata suferinţă din perioada recuperării, prejudiciul estetic suferit de persoana vătămată prin modificarea permanentă a aspectului braţului precum şi alterarea ireversibilă a musculaturii acestuia, prejudiciul de agrement adus acestuia prin restrângerea posibilităţilor sale de a se bucura de viață.

În cuantificarea prejudiciului nepatrimonial trebuie a se ţine seama de faptul că lipsa totală de flexie şi mobilitate a cotului victimei constituie o gravă infirmitate, acestea neputând a fi ameliorate decât printr-o nouă intervenţie chirurgicală, fapt ce presupune o nouă suferinţă. Această situaţie este susţinută prin declaraţia martorului B.V. coleg de serviciu cu victima.

În opinia apelanţilor reclamanţi acordarea prin hotărârea dată de instanţa de fond a sumei de 20.000 de euro cu titlu de despăgubiri morale, nu este în măsură să compenseze pe deplin prejudiciul major suferit de victimă.

În motivarea apelului declarat de pârâtul Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii a invocat că instanţa de judecată a acordat despăgubiri sub forma penalităţilor de întârziere în mod nelegal întrucât, pe de o parte a acordat penalităţi de întârziere reclamanţilor în temeiul unui text de lege care a fost aplicat retroactiv, iar pe de altă parte a acordat penalităţi de întârziere în mod netemeinic pentru ca dispoziţiile legale referitoare la obligarea pârâtei la plata de penalităţi datorate în baza hotărârilor judecătoreşti se aplică numai dacă acestea nu sunt achitate şi sunt datorate în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive.

În susţinerea primului aspect, respectiv aplicarea retroactivă a unui text de lege, pârâtul a invocat faptul că temeiul legal în baza căruia instanţa l-a obligat la plata pretenţiilor constând din penalităţi de întârziere acordate reclamanţilor este Ordinul nr. 14/2011, în condiţiile în care oricăror pretenţii decurgând din evenimentul rutier la care se refera cauza, îi erau aplicabile dispoziţiile Ordinului nr. 5/2010.

Având în vedere că pentru despăgubirile solicitate este pornit procesul care face obiectul prezentei cauze, până la soluţionarea definitivă a procesului şi refuzul pârâtului de a-şi îndeplini obligaţiile stabilite prin hotărâre judecătorească, instanţa nu-l putea obliga pe acesta la plata penalităţilor de întârziere.

În opinia apelantului pârât, acordarea penalităţilor de întârziere în favoarea reclamanţilor în această fază procesuală a cauzei, este netemeinică.

Apelantul pârât a arătat că despăgubirile materiale pentru prejudicii patrimoniale au fost acordate cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii şi că despăgubirile materiale pentru daunele materiale au fost acordate avându-se în vedere în probaţiune şi declaraţiile de martori pentru dovedirea cuantumului acestora.

Având în vedere dispoziţiile art. 49 alin. (1) pct. 2 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, la stabilirea despăgubirilor în caz de deces al unor persoane se au în vedere următoarele:

„a) cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum şi cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative;

b) cheltuielile cu transportul cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare, probate cu documente justificative de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea în care se face înmormântarea;

c) veniturile nete nerealizate şi alte eventuale cheltuieli rezultate în perioada de la data producerii accidentului şi până la data decesului, prevăzute la pct. 1, dacă acestea au fost cauzate de producerea accidentului;"

S-a precizat că obligaţiile de plată reţinute în considerentele hotărârii pentru reclamanţii G.A. şi G.T., nu sunt susţinute de sumele acordate în considerentele hotărârii, între dispozitiv şi considerente neexistând concordanţă.

Astfel, apelantul pârât a menţionat că la hotărârea apelată, instanţa tratând global pretenţiile reclamanţilor G.A. şi G.T. a reţinut că "[...] suma de 30.000 euro poate veni ca suport în reparaţia prejudiciului moral suferit de reclamanţi", însă în dispozitiv se reţine că "Obligă pârâta la plata [...] către reclamanţii G.A. şi G.T. a câte 30.000.euro despăgubiri morale [...]".

Având în vedere neconcordanţa gravă între raţiunea din considerente şi neconcordanţa cu obligaţiile cuprinse în dispozitivul hotărârii, cât şi cuantumul mare al sumei acordate drept despăgubire, mult peste media pe ţară stabilită de jurisprudenţă, apelantul pârât a solicitat desfiinţarea hotărârii apelate şi rejudecarea fondului cauzei sub acest aspect.

S-a menţionat că despăgubirile materiale pentru prejudiciul nepatrimonial în cazul tuturor reclamanţilor au fost acordate într-un cuantum excesiv, iar valoarea acestora depăşeşte cu mult media despăgubirilor acordate de instanţele de judecată din România, fie că este vorba de reclamanţi, rude ale persoanelor decedate, fie că este vorba de reclamaţii vătămaţi corporal.

Apelantul pârât a susţinut că instanţa a considerat că, urmare a tragicului eveniment, suferinţa afectivă a fost de multe ori egală pentru oricare dintre rudele defuncţilor, la fel procedând şi în cazul vătămărilor corporale din culpa.

De altfel, sumele reprezentând despăgubirile morale solicitate de reclamanţi au fost acordate de instanţa de fond fără indicarea unor criterii concrete sau a unor repere pe baza cărora s-a cuantificat, determinat valoarea acestora. Pârâtul a invocat faptul că dacă s-ar privi lucrurile prin prisma cuantumului mare al daunelor al despăgubirilor materiale acordate reclamanţilor pentru prejudiciile nepatrimoniale, nu se poate spune că despăgubirile materiale acordate de instanţa de fond se încadrează în practica constantă a instanţelor, aşa cum reiese din jurisprudenţa din România.

Astfel, dincolo de aspectul formal al cererilor de constituire parte civilă, trebuie să se aibă în vedere faptul că la stabilirea despăgubirilor în cazul decesului unor persoane, respectiv la acordarea daunelor morale în caz de deces, în practică, se au în vedere dispoziţiile art. 49 pct. 2 din Normele de aplicare a Ordinului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010 care prevede că aceste daune trebuie stabilite în conformitate cu "(...) legislaţia în vigoare şi cu jurisprudenţa existentă în România."

Pentru stabilirea daunelor morale nu există prevederi legale exprese cu privire la cuantumul lor, dar pentru a fi acordate, mai ales când cuantumul solicitat este mare, acestea trebuie probate.

S-a constatat din analiza cererilor formulate de reclamanţi în susţinerea pretenţiilor referitoare la despăgubirile materiale pentru prejudiciul fără caracter patrimonial că acestea vizează aspecte cu caracter general şi nu aspecte în legătura directă de cauzalitate cu fapta generatoare a prejudiciului.

În opinia apelantului pârât, reclamanţii au pretins sume foarte mari pentru daune morale fără ca aceste solicitări să fie corelate în mod direct şi real cu suferinţa personală dovedită a fiecăruia dintre ele ca urmare a tragicului eveniment, pretenţiile acestora pentru despăgubiri materiale pentru daune nepatrimoniale fiind foarte probabil influenţate de creşterea limitelor de despăgubire, şi nu de situaţia de fapt concretă creată ca urmare a accidentului rutier.

Pe de altă parte, reclamanţii nu au subliniat în vreun fel dacă defuncţii erau sprijinul moral de baza al familiei şi nici aspectul că această faptă regretabilă nu are menirea de a se îmbogăţi fără just temei.

În scopul sprijinirii activităţii instanţei în vederea cuantificării obiective a unor astfel de despăgubiri şi în vederea oferirii unor criterii cât se poate de obiective pentru stabilirea unor compensaţii materiale pentru daune morale, apelantul pârât a invocat din Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale întocmit pentru garantarea obiectivităţii şi tratamentului nediscriminatoriu prevăzut de art. 14 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, fiind cel mai recent ghid şi care cuprinde „Studiul privind practica naţională şi europeană în materie, sinteză şi recomandări pentru soluţionarea daunelor morale suferite ca urmare a vătămării sănătăţii şi a integrităţii corporale ori a decesului persoanelor produse prin accidente rutiere".

Din anexa 1 a acestui ghid publicat de Editura U. în anul 2012 a rezultat că în România, în conformitate cu jurisprudenţa din anii 2009 şi 2010, nivelul mediu al despăgubirilor materiale pentru daune morale acordate în caz de deces şi vătămare corporală din culpă.

La dosar, atât reclamanţii, cât şi pârâtul au formulat întâmpinări, solicitând respingerea apelurilor formulate de către părţile adverse.

În cadrul probei cu înscrisuri, au fost depuse de către părţi în dosar, un Ghid pentru soluţionarea daunelor morale, fişa de consultaţii medicale, bilete de externare, scrisori medicale, cât şi copii ale cărţilor de muncă, în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi, dovezi privind veniturile nete încasate de către victimele accidentului anterior acestuia. S-au mai depus de asemenea, mai multe hotărâri ale diverselor instanţe cu titlu de practică judiciară.

Prin decizia nr. 62A din 20 februarie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de apelantul-pârât Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii împotriva sentinţei civile nr. 614 din 22 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

A respins apelul declarat de apelanţii reclamanţi C.A., C.I., C.O.C., F.M.M., F.M., G.A., G.C.T., G.C., G.T., M.I.F., M.V., V.O., V.D.N., V.N.D., V.V., V.F. împotriva aceleiaşi sentinţe şi a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că:

A obligat pârâta la plata către G.C.T. a sumei de 41.425 euro - despăgubiri materiale şi 45.620 euro despăgubiri morale către G.A. şi G.T. a câte 20.000 euro - despăgubiri morale către reclamantul G.C. a sumei de 10.000 euro despăgubiri morale.

A obligat pârâta la plata către reclamanta F.M. la plata sumei de 20.000 euro despăgubiri morale, iar către reclamanta F.M.M. la despăgubiri morale de 10.000 euro.

A obligat pârâta la plata către reclamanta V.N.D. a sumei de 12.000 euro despăgubiri morale către reclamanţii V.Va., M.N. şi V.D. la câte 10.000 euro despăgubiri morale, iar către reclamanta V.F. la despăgubiri morale de 20.000 euro.

A obligat pârâta la plata către reclamanta C.A. a sumei de 20.000 euro daune morale către reclamantul C.I. a sumei de 20.000 euro daune morale, către reclamantul C.O.C. a sumei de 10.000 euro despăgubiri morale.

A obligat pârâta la plata către reclamantul V.O. a sumei de 42.000 euro despăgubiri materiale.

A obligat pârâta la plata către reclamantul M.I. la plata de despăgubiri morale în sumă de 15.000 euro.

Au fost menţinute dispoziţiile privind cuantumul despăgubirilor materiale cu privire la reclamanţii G.C., F.M., V.N.D. şi C.A., cât şi cu privire la cuantumul despăgubirilor morale în ceea ce îl priveşte pe V.O.; dispoziţiile privind obligarea pârâtei la plata către reclamanţi a penalităţilor de întârziere şi dispoziţia de respingere a cererii de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

S-au respins restul pretenţiilor, ca nefondate.

Curtea de Apel a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte apelul pârâtului referitor la primul motiv de apel privitor la penalităţile de întârziere, criticile invocate sunt neîntemeiate.

În mod corect a fost reţinută existenţa culpei pârâtei datorată nerespectării termenelor referitoare la plata despăgubirilor materiale, aflate în sarcina pârâtului conform art. 36 din Normele R.C.A.

În speţă a existat un refuz al pârâtei de a acorda despăgubiri materiale părţilor vătămate şi moştenitorilor defuncţilor,

Prin Ordinele nr. 5/2010 şi nr. 14/2011 a fost prevăzută modalitatea de dezdăunare şi termenele în care pârâta trebuia să efectueze această operaţiune în favoarea persoanelor prejudiciate.

Reiese astfel că în mod cert există obligaţia pârâtei de a achita despăgubirile datorate chiar înainte de existenţa unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în acest sens, fiind evidentă existenţa prejudiciului prin neexecutarea obligaţiilor în termenele stabilite de Norme.

Trebuie ţinut cont de faptul că activitatea de bază a F.P.V.S. este de a acorda despăgubirile datorate persoanelor păgubite pe cale amiabilă, fiind ţinută de anumite termene şi proceduri, plata despăgubirilor nefiind condiţionată de existenţa unei hotărâri judecătoreşti, aşa cum susţine pârâtul.

În caz de neexecutare a obligaţiilor, prin normele legale menţionate, s-a stabilit sancţionarea pârâtului prin plata unor penalităţi de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere. În acest sens, prin Ordinul nr. 14/2011 a fost abrogat Ordinul nr. 5/2001, fiind majorat cuantumul penalităţilor datorate pentru neefectuarea obligaţiilor sau efectuarea defectuoasă a acestora. Drept urmare a abrogării Ordinului Preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Asigurarea Obligatorie de Răspundere Civilă pentru Prejudiciile produse prin Accidente de Vehicule, ulterior intrării în vigoare a Ordinului nr. 14/2011 nu se mai pot aplica prevederile Ordinului nr. 5/2010.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de apel din apelul declarat de către pârât privind despăgubirile materiale acordate: Referitor la reclamantul G.T.C., daunele materiale solicitate de către acesta au constat în: prestaţia periodică lunară până la împlinirea vârstei de 25 ani, în vederea asigurării existenţei dezvoltării individuale, necesarul de resurse materiale pentru acoperirea sumelor ce ar fi fost susţinute de veniturile părinţilor decedaţi, cheltuieli de status şi participare socială, constând în bunuri de folosinţă îndelungată, automobil, apartament.

Dintre toate acestea însă, reclamantul nu a dovedit decât daunele materiale reprezentând acoperirea sumelor care ar fi fost în mod firesc susţinute de către părinţi, dacă aceştia ar fi trăit, raportat atât la veniturile lor, cât şi la procentul de ¼ prevăzut din punct de vedere legal, în vederea întreţinerii copilului minor până la împlinirea majoratului şi ulterior, aflat în continuarea studiilor până la împlinirea vârstei de 25 ani.

Astfel, luând în considerare veniturile părinţilor reclamantului G.T.C. şi anume ale numiţilor G.C. şi G.L., care sunt ataşate la dosarul C.A.B, reiese că daunele materiale cuvenite de pe urma părinţilor săi sunt de 95.333 RON şi respectiv 91.080 RON, în total 186.413 RON, sume care în euro sunt de 21.185 euro şi respectiv 20.240 euro, în total 41.425 euro.

Cu privire la acest cuantum privind daunele materiale, urmează a se dispune obligarea pârâtului la plata lor către reclamantul G.C.T., şi nu la un cuantum mai mare, nejustificat sub aspectul probatoriului.

În ceea ce îl priveşte pe reclamantul, persoană vătămată, M.I.F., acesta a solicitat daune materiale constând în proteza de cot (10.000 euro) gimnastică medicală săptămânală pentru tot restul vieţii (24.000 euro) ajutor în gospodărie pentru tot restul vieţii, (12.000 euro).

Cu privire însă la nici una dintre aceste cheltuieli materiale care au fost menţionate, reclamantul nu a depus la dosar nici un document justificativ, în vederea dovedirii certe a acestora ca şi cuantum, astfel încât, Curtea nu le poate acorda.

În acest sens, prin art. 49 alin. (1) pct. 2 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010, pentru punerea în aplicare a normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, s-a prevăzut ca la stabilirea despăgubirilor în caz de deces a unor persoane, să se aibă în vedere cheltuielile efectuate, probate cu documente justificative.

Cu privire la persoana vătămată V.O., daunele materiale solicitate de către acesta au fost: calculul necesarului de resurse materiale în vederea asigurării existenţei, dezvoltării individuale, participării şi afirmării în societate pentru tot restul vieţii, pierderea de venit - diferenţa între salariu şi pensie, tratamente de recuperare în staţiuni balneo-climaterice pentru tot restul vieţii, gimnastică medicală săptămânală pentru tot restul vieţii, îngrijire casnică de două ori pe lună, tratament şi consultaţii neurologice şi adaptarea imobilului la nevoile reclamantului.

Dintre toate daunele materiale solicitate, această persoană vătămată, reclamantul V.O. a reuşit să dovedească în mod cert, cu înscrisuri depuse la dosar, doar pierderea de venit rezultată, respectiv diferenţa dintre salariul încasat anterior accidentului şi pensia pe care a primit-o ulterior.

Din adeverinţa din 30 noiembrie 2011, eliberată de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale reiese că în cursul anului 2009, V.O. ocupând funcţia publică de consilier superior la Serviciul Controale pe Teren, a beneficiat de un salariu net mediu de 3468 RON.

De asemenea, din cuponul de pensie depus din acelaşi dosar, a rezultat că acesta are o pensie stabilită în cuantum de 1217 RON.

Făcând diferenţa între venitul obţinut în mod cert anterior şi cuantumul pensiei stabilit ulterior accidentului, reiese că aceasta este de 2251 RON lunar, adică 500 euro lunar. Rezultă astfel o diferenţă a veniturilor primite anual de 6000 euro, iar pentru cei 7 ani, cât reclamantul ar mai fi câştigat veniturile cuvenite până la pensionare, suma cuvenită ca daune materiale, sub acest aspect este de 42.000 euro.

În ceea ce îi priveşte pe reclamanţii G.C., F.M., F.N.D., C.A., Curtea constată că pentru aceştia în mod corect s-a stabilit un cuantum al daunelor materiale la suma de 10.000 euro.

Aceste despăgubiri constau în cheltuielile efectuate cu înmormântarea defuncţilor, şi anume cu ridicarea de monumente funerare, cheltuielile de înmormântare propriu-zisă, parastasele şi pomenirile cuvenite, făcându-se dovada în acest sens cu înscrisuri, proba testimonială şi fotografii privind numărul foarte mare al persoanelor participante la înmormântări, şi ca atare a cheltuielilor ocazionate.

Cu privire la cel de-al treilea motiv de apel, privind susţinerea că ar exista o neconcordanţă între considerente şi dispozitiv, acesta este neîntemeiat.

Astfel, din dispozitivul sentinţei tribunalului reiese că instanţa a obligat pârâta la plata a câte 30.000 euro despăgubiri morale către reclamanţii G.A. şi G.T.

Din considerentele referitoare la acest aspect, reţinute pe parcursul hotărârii tribunalului, s-a reţinut, în stabilirea cuantumului daunelor morale că „suma de 30.000 euro poate veni ca suport în reparaţia prejudiciului moral suferit de reclamanţi”.

Curtea a constatat că şi fără folosirea adverbului „câte” alături de aprecierea cuantumului de 30.000 euro, ca şi prejudiciu moral, reiese din context, că această sumă este aferentă în cuantumul precizat pentru fiecare dintre cei doi părinţi, şi nu pentru ambii la un loc.

În ceea ce priveşte critica din ultimul motiv de apel, privind despăgubirile morale, se reţine următoarele aspecte:

În sprijinul cuantificării cât mai obiective a cuantumului daunelor morale, la dosar s-a ataşat ghidul pentru soluţionarea daunelor morale întocmit pentru garantarea obiectivităţii şi tratamentului nediscriminatoriu prevăzut de art. 14 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care cuprinde studiul privind practica naţională şi europeană în materie, sinteza şi recomandări pentru soluţionarea daunelor morale suferite ca urmare a vătămării sănătăţii şi a integrităţii corporale ori a decesului persoanelor produse prin accidente rutiere.

Din anexa nr. 1 a acestui ghid publicat de Editura U. în anul 2012 reiese care este în România, în conformitate cu jurisprudenţa din anii 2009 şi 2010, nivelul mediu al despăgubirilor materiale pentru daune morale, acordate în caz de deces şi vătămare corporală din culpă.

Având în vedere numărul impresionant de hotărâri judecătoreşti care au făcut obiectul acestui studiu (2300) care stă la baza ghidului, reiese că acest ghid are o probitate superioară în stabilirea unitară şi echitabilă a daunelor morale solicitate, faţă de anumite hotărâri pronunţate în mod izolat de către anumite instanţe.

Aşa cum s-a statuat în doctrina şi în practica judiciară, daunele morale au rolul de a acoperi prejudiciile cu caracter nepatrimonial suferite de către reclamanţi. Ele au menirea de a duce la realizarea unei reparaţii echitabile în raport cu prejudiciul afectiv ce a fost general apelanţilor, având în vedere prejudiciul adus condiţiilor lor de viaţă.

Cu toate că nu există criterii obiective pentru a estima, cuantifica daunele morale în caz de deces, stabilirea cuantumului acestora presupune o doză de aproximare, considerarea consecinţelor negative suferite de către apelanţi sub aspectul vieţii familiale, importanţa valorilor morale lezate, măsura lezării acestor valori şi intensitatea cu care au fost percepute.

Despăgubirile acordate pentru prejudiciul nepatrimonial vizează efectul compensatoriu al suferinţelor suportate, pricinuite, la acordarea lor avându-se în vedere atât consecinţele negative suferite de părţile vătămate sub aspectul vieţii de familie, cât şi faptul că prin acordarea de daune morale, se încearcă o reparaţie a prejudiciului adus condiţiilor de viaţă ale acestora, fără însă a se realiza o îmbogăţire fără just temei.

Din ghidul pentru soluţionarea daunelor morale ataşat la dosar, reiese că s-a concluzionat şi s-a calculat o valoare medie de despăgubire acordată la nivelul curţilor de apel din România pentru rudele de gradul I ale persoanei decedate, în sensul următor: pentru copilul minor - 51.324 RON, pentru copilul major - 36.434 RON, pentru frate/soră - 29.912 RON, pentru părinte - 75.097 RON, pentru decesul soţului/soţiei - 52.510 RON.

Concretizând, cu privire la fiecare reclamant în parte, în ceea ce îl priveşte pe reclamantul G.C.T., acestuia i s-ar cuveni, luând în calcul valorile reţinute menţionate anterior, câte 51.324 RON de pe urma fiecărui părinte, reieşind astfel suma totală de 102.648 RON, echivalentul a 22.810 euro.

Daunele materiale care i se cuvin reclamantului G.C.T., minor la data accidentului, trebuie să reprezinte un raport de proporţionalitate faţă de atingerea adusă sentimentelor sale de afecţiune, trauma suferită de acesta fiind imensă, prin moartea ambilor părinţi.

Instanţa a cuantificat aceste daune morale, ţinând cont de aceste aspecte şi dublând suma reieşită prin calculul matematic specificat anterior, astfel încât, cuantumul se ridică la suma de 45.620 euro.

Lipsirea de dragoste, de viaţă familială, de echilibru, de normalitatea adusă în mod firesc prin existenţa ambilor părinţi, a atins limite maxime cu privire la minorul G.C.T. Acesta avea la momentul accidentului, vârsta de 16 ani, când un copil simte poate cel mai acut nevoia de ocrotire, de comunicare, îndrumare din partea părinţilor, necesitând o susţinere permanentă din partea părinţilor săi pentru a se regăsi pe sine şi pentru a-şi găsi drumul în viaţă.

Pierderea suferită de către acest reclamant este o pierdere imensă, pentru toată viaţa, afectând iremediabil tot parcursul vieţii acestuia sub toate aspectele posibile.

În ceea ce-l priveşte pe fratele defunctului G.C.T., şi anume pe reclamantul G.C., raportat la acelaşi ghid menţionat, daunele morale rezultate sunt de 29.912 RON echivalentul a 6647 euro.

Şi în acest caz, se ţine cont de faptul că particularitatea speţei generează o majorare a cuantumului acestor daune la 10.000 euro, ţinând cont că la suferinţa cauzată prin dispariţia fratelui său, s-a adăugat aspectul că în grija lui a revenit atât îngrijirea de proprii părinţii în anii bătrâneţii, singur, fără ajutorul fratelui său, cât şi îngrijirea nepotului său, al cărui tutore este şi cu privire la care, are şi va avea mari responsabilităţi.

Suferinţa deosebită a acestuia a fost remarcată şi menţionată şi de către martorul audiat în acest sens în dosarul de fond.

Pentru fiecare dintre părinţii lui G.C.Tr. şi G.L.E., şi anume pentru reclamanţii G.T., G A., şi respectiv F.M. conform ghidului, acestora li se cuvin daune morale de 16.688 RON.

Şi în cazul acestora, se reţine o traumă morală accentuată de existenţa a două decesuri simultane în familie, fiind astfel accentuate daunele morale provocate, aceştia văzându-se atât fără copil, dar văzându-şi şi nepotul minor la început de viaţă fără sprijinul niciunuia dintre părinţi.

Este împotriva legilor fireşti, ca un părinte să-şi vadă îngropat propriul copil, suferinţa părintelui fiind în acest caz deosebit de mare.

Toate aceste considerente îndrituiesc instanţa să majoreze şi în cazul acestor reclamanţi, cuantumul daunelor morale la câte 20.000 euro pentru fiecare dintre aceştia.

Şi pentru sora defunctei G.L.E, reclamanta F.M.M. urmează a se majora cuantumul daunelor morale de la 6647 euro la 10.000 euro, ţinând seama de dimensiunile dublei tragedii ce a afectat întreaga familie şi de durerea de a-şi vedea nepotul minor fără sprijin şi ajutor părintesc. Prin dispariţia sorei sale, mama sa a rămas în anii bătrâneţii doar în grija acestei reclamante, suferinţa fiind astfel accentuată.

În ceea ce o priveşte pe reclamanta V.N.D., soţie supravieţuitoare, daunele morale ce reies din ghidul menţionat sunt de 11.668 euro urmând a se majora la 12.000 euro, ţinând cont de suferinţa psihică suportată de aceasta prin dispariţia persoanei care i-a fost alături întreaga viaţă, prin lipsa căruia a fost lipsită de bucuria de a-şi creşte copii şi nepoţii împreună şi de a se bucura de un climat familial normal, sănătos.

Pentru copii majori, V.V., M.N. şi V.D. urmează a se majora cuantumul daunelor morale de la câte 8096 RON la câte 10.000 euro, ţinând cont de suferinţa copiilor care, deşi majori sunt la o vârstă extrem de tânără, având nevoie de prezenţa tatălui lor, de sprijinul acestuia moral, afectiv.

Traumele psihice suportate de aceştia au fost în mod clar relevate de martori audiaţi, care au descris durerea produsă acestor reclamanţi, copii ai victimei.

Suferinţa încercată de către mama defunctului V.Va., şi anume de numita V.F., o îndreptăţeşte pe aceasta la stabilirea unui cuantum majorat al daunelor morale de 16688 euro (aşa cum reiese din ghidul prezentat (la 20.000 euro, suferinţa părintelui care îşi vede copilul îngropat, cât şi pe cele trei fiice deosebit de tinere, aflate la început de drum în viaţă, fiind una majoră, sfâşietoare.

Cu privire la numiţii C.A. şi C.I., părinţii defunctei C.An., daunele morale ale acestora vor fi majorate, la fel de la 16.688 euro la 20.000 euro, ei pierzându-şi fiica la vârsta de numai 23 ani, copil strălucit, cu perspective profesionale căreia i se deschiseseră deja în viaţă căile unei cariere deosebite, promiţătoare şi care le-ar fi fost părinţilor un sprijin real în anii care ar fi urmat.

În acel fel, părinţii au suferit o traumă profundă din punct de vedere psihologic, fiind lipsiţi chiar de sensul viitoarei vieţi, agresiunea creată provocându-le grave probleme de sănătate, ca urmare a zbuciumului interior. Aceste suferinţe au fost descrise şi de martorii audiaţi care au arătat profunzimea traumelor suferite.

Pentru fratele defunctei C.A., pentru numitul C.O.C., urmează a se majora cuantumul daunelor morale de 6647 euro la 10.000 euro, acesta pierzându-şi unica soră şi buna sa prietenă, fiind împovărat totodată de grija suplimentară a suportării singur a grijii viitoare cu privire la părinţii săi.

Urmare a traumelor suferite, acest reclamant a fost afectat definitiv iremediabil, renunţând definitiv la o carieră sportivă de mare succes, în condiţiile în care acesta era campion naţional la box. Durerea profundă încercată de acesta a fost reliefată în declaraţia martorilor audiaţi.

În ceea ce îl priveşte pe reclamantul M.I.F., persoană vătămată în accidentul produs, Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale propune ca pentru evaluarea acestor daune să se ia în considerare, raportat la tipul vătămării suferite, şi anume în cauză, infirmitate posttraumatică, suma de 419 RON/zi de îngrijiri medicale.

Din înscrisurile administrate în cauză, ataşate, reiese că acest reclamant a avut nevoie de îngrijiri medicale pentru o perioadă de 132 de zile, ceea ce înseamnă că raportat la suma aferentă de 419 RON/zi de îngrijiri rezultă o sumă de 55.308 RON, echivalentul a 12.290 euro.

Această sumă va fi majorată la suma de 15.000 euro, având în vedere situaţia acestui reclamant. Drept urmare a suferinţelor ortopedice grave, acesta a suferit mai multe intervenţii chirurgicale, însă, nici până în prezent, reclamantul nu se poate mişca normal, având un deficit marcat de flexie şi moderat de extensie.

Astfel, atât situaţia sa familială, cât şi profesională, socială, toată viaţa sa a fost afectată, nemaiputându-se îngriji singur.

Prin modificarea permanentă atât a aspectului braţului, cât şi a musculaturii acestuia, reclamantului i s-a adus un prejudiciu mare, fiindu-i restrânse posibilităţile de a duce un trai normal şi de a putea participa la viaţa socială de până atunci.

De asemenea, în acest sens, se are în vedere şi raportul de evaluare pe baza anchetei medicale şi psiho-sociale, ataşat la dosarul tribunalului, din care reiese că M.I.F. prezintă stres posttraumatic cronic, tulburare depresivă majoră, afecţiunile fiind în legătură cu accidentul suferit, iar simptomele fiind o reacţie la trauma suferită şi persistând şi în prezent, fiind recomandate în acest sens, psihoterapie de orientare psiho dinamică, pe o durată de minim 4 ani, cu o frecvenţă de minim 4 şedinţe pe săptămână, precum şi menţinerea sub observaţie în continuarea terapiei, prin şedinţe de consiliere psihologică săptămânală pentru o perioadă de încă doi ani.

Şi martorii audiaţi, au relevat aceste suferinţe, traumele suferite de către reclamantul M.I.F. datorită durerilor şi imposibilităţii recuperării totale, acesta acuzând şi pierderi de memorie, care toate la un loc, îl fac să nu mai poată duce o viaţă normală.

În ceea ce îl priveşte pe V.O., cuantumul daunelor morale acordate acestuia de către instanţa de fond, şi anume 20.000 euro, vor fi păstrate. Acesta a avut nevoie de un număr de 136 de zile de îngrijiri medicale. Raportând numărul de zile de îngrijiri medicale, la cuantumul de 419 RON/zi de îngrijire medicală, cuvenit conform ghidului menţionat, reiese că suma de 56.984 RON, echivalentul a 12.663 euro.

Curtea va majora acest cuantum la suma totală de 20.000 euro, având în vedere situaţia specială a acestei părţi vătămate.

Aşa cum a arătat şi martora audiată T.E., această parte vătămată a fost iniţial în comă profundă, fiind ţinut în viaţă cu ajutorul aparatelor, iar ulterior a suferit circa 11 intervenţii chirurgicale la cap, pe cord, la membre, care au presupus suferinţe extrem de mari. Reclamantul are montat la nivelul capului un dispozitiv ce colectează lichidul cefalorahidian, pierzându-şi echilibrul foarte des şi neputându-se îngriji singur.

Făcând o comparaţie cu viaţa anterioară accidentului reiese o traumă extrem de mare, normalitatea vieţii sale fiind total inexistentă. Acesta se află în gradul I de invaliditate, capacitatea sa de autoconducţie fiind pierdută în totalitate, astfel că, posibilitatea sa de a se bucura de viaţă nu mai există, această posibilitate fiind înlocuită cu un sentiment de inutilitate permanentă, de renunţare la o viaţă socială obişnuită.

Din raportul de evaluare întocmit de psiholog, reiese că acesta va trebui să urmeze o psiho terapie de tip psiho-dinamic timp de minim 3 ani, cu o frecvenţă de minim 4 şedinţe pe săptămână şi să fie menţinut sub observaţie în continuare prin consiliere psihologică săptămânală pentru încă doi ani.

Referitor la apelul reclamanţilor, se constată că acesta este neîntemeiat, reclamanţii solicitând acordarea unui cuantum sporit al daunelor morale, avându-se în vedere considerentele deja expuse în aprecierea acestui cuantum.

Instanţa nu se poate raporta în acordarea acestor daune, decât la studiul privind regularizarea pe cale amiabilă a pretenţiilor de despăgubire formulate de persoanele care au suferit prejudicii morale, ca urmare a vătămării sănătăţii şi a integrităţii corporale ori a decesului rezultat în urma producerii accidentelor de vehicule, ţinând cont în mod evident de circumstanţele fiecărui caz concret în parte, în funcţie de traumele psihice, morale suferite.

Prin acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul nepatrimonial este vizată strict suferinţa pricinuită prin vătămarea integrităţii corporale a sănătăţii, ori a relaţiilor afective ca urmare a decesului.

Elaborarea studiului menţionat, s-a întemeiat pe baza analizei practicii instanţelor judecătoreşti din România şi a legislaţiilor statelor europene, utilizând o metodă de colectare şi procesare a hotărârilor care să prezinte transparenţă şi imparţialitate.

În acest sens, pentru a permite procesare statistică a datelor colectate, au fost definite criterii de clasificare, precum anul producerii prejudiciului moral, rezultatul faptei ilicite, numărul zilelor de îngrijiri medicale, existenţa unei infirmităţi posttraumatice, vârsta persoanei vătămate, relaţia de rudenie în raport cu persoana decedată, forma vinovăţiei şi datele de identificare ale respectivei decizii.

Faţă de numărul impresionant de hotărâri ce au stat la baza studiului, reiese indubitabil, importanţa acestuia în stabilirea daunelor morale solicitate de către reclamanţi.

În speţă nu există motive temeinice şi nici probe indubitabile care să susţină acordarea unor despăgubiri pentru daune morale într-un cuantum atât de mare, cuantumul solicitat de către apelanţii reclamanţi putând reprezenta o îmbogăţire fără justă cauză şi o reparaţie injustă pentru daunele morale suferite, drept urmare a accidentului rutier în care au fost implicaţi.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanţii C.A., C.I., C.O.C., F.M.M., F.M., G.A., G.C.T., G.C., G.T., M.I.F., M.V., V.O., V.D.N., V.N.D., V.V. şi V.F. şi pârâtul Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii.

Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii a criticat decizia invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a susţinut că după judecarea cauzei în apel a constatat că reclamanţii au beneficiat de plăţi anterioare, şi a căror dovadă o face cu înscrisurile depuse în recurs, astfel că sumele acordate trebuie diminuate cu cele deja achitate.

Aceste plăţi anterioare schimbă situaţia juridică avută în vedere de instanţe la momentul judecării cauzei cu privire la acordarea despăgubirilor pentru daune morale, fiind o evidentă dublă despăgubire şi o îmbogăţire fără justă cauză.

Recurenţii-reclamanţi C.A., C.I., C.O.C., F.M.M., F.M., G.A., G.C.T., G.C., G.T., M.I.F., M.V., V.O., V.D.N., V.N.D., V.V. şi V.F. au criticat hotărârea, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 2 şi 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs fondat pe dispoziţiile art. 304 pct. 2 C. proc. civ. s-a susţinut că hotărârea a fost pronunţată de alţi judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a cauzei.

Au arătat recurenţii că la data de 28 noiembrie 2013, în faţa completului de judecată compus din judecătorii S.G. şi G.D.M. s-a dezbătut fondul cauzei şi s-au pus concluzii pentru toate motivele de apel invocate însă, cauza a fost repusă pe rol pentru suplimentarea probatoriului.

La termenul din 30 ianuarie 2014, dezbaterile au avut loc în faţa unui alt complet de judecată, cu o altă compunere, părţile punând concluzii numai în ce priveşte acordarea daunelor materiale, instanţa limitând dreptul părţilor de a mai pune concluzii pe toate aspectele cauzei, luând în considerare faptul că s-au formulat concluzii şi la data de 28 noiembrie 2013.

Schimbarea compunerii completului de judecată de la data de 30 ianuarie 2014 impunea reluarea dezbaterilor pe fondul cauzei pentru toate motivele de apel invocate de părţi, nu numai în ce priveşte daunele materiale.

Dezbaterile şi concluziile părţilor trebuie făcute în faţa aceluiași complet de judecată care pronunţă şi hotărârea pentru respectarea principiului continuităţii dezbaterilor.

În dezvoltarea motivului de recurs, fondat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a susţinut că, în mod nelegal instanţa, în aprecierea cuantumului daunelor morale s-a raportat la „Ghidul” întocmit de partea adversă şi care nu poate avea valoare juridică, neconstituind izvor de drept.

În aprecierea cuantumului despăgubirilor morale instanţa avea obligaţia să se raporteze exclusiv la criteriile jurisprudenţiale interne şi convenţionale prin raportare la faptă şi situaţia personală a fiecărui reclamant.

„Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale” nu are valoarea unui act normativ şi nu cuprinde nici decizii în interesul legii care să fie obligatorii, astfel că raportarea instanţei exclusiv la concluziile acestuia este nelegală.

Recurenţii-reclamanţi au dezvoltat argumente şi în ce privește caracterul nefondat al concluziilor „Ghidului”, arătând că acesta a fost întocmit cu neobservarea unor prevederi legale în ce priveşte beneficiarii despăgubirilor, înlăturarea unor hotărâri judecătoreşti relevante, limitarea perioadei analizate numai la anii 2009 şi 2010, înlăturarea unor hotărâri judecătoreşti prin care s-au acordat despăgubiri morale în cuantum ridicat, etc.

Ghidul de soluţionare a daunelor morale îşi limitează domeniul de aplicare strict la soluţionarea litigiilor pe cale amiabilă, nu şi pentru situaţii deduse judecăţii şi când judecătorul trebuie să aplice legea.

În ceea ce priveşte reducerea cuantumului daunelor materiale cuvenite minorului G.C.T., în mod nelegal instanţa s-a raportat în determinarea acestora, la venitul părinţilor acestuia şi la cota de ¼ prevăzută de art. 86 C. fam., întrucât în cauză, temeiul juridic al acţiunii este fondat pe dispoziţiile art. 998 şi urm. C. civ. şi care prevăd o reparare integrală a prejudiciului cauzat, veniturilor realizate de părinţi şi cuantumul prevăzut de lege pentru întreţinere neavând relevanţă juridică.

Obligaţia de despăgubiri civile fondată pe dispoziţiile art. 998 C. civ. se deosebeşte de obligaţia de întreţinere reglementată de art. 86 şi urm. C. fam.

În aprecierea cuantumului despăgubirilor materiale cuvenite minorului instanţa de judecată trebuia să se raporteze strict la existenţa acestora şi întinderea lor dovedită, veniturilor realizate de victimele accidentului neavând relevanţă, nefiind incidente dispoziţiile art. 86 C. fam.

Mai mult, instanţa a ignorat faptul că părinţii reclamantului fuseseră promovaţi iar veniturile acestora se dublaseră, astfel că sumele ce urmau să le aloce educaţiei şi creşterii fiului lor, urmau să fie mai mari.

Prejudiciul material suferit de reclamantul G.C.T. este reprezentat de cheltuielile necesare, precum cele aferente locuinţei, alimentaţiei, îmbrăcăminte, medicamente, manuale, cursuri, meditaţii, plata gazdei la Cluj, şi care evident erau asigurate de părinţii săi.

S-a criticat decizia şi în ce privește reducerea cuantumului daunelor materiale cuvenite celor doi reclamanţi V.O. şi M.I.F.

În mod nelegal, instanţa de apel a reţinut că singurul temei pentru acordarea despăgubirilor materiale îl constituie dispoziţiile art. 49 alin. (1) pct. 2 din Ordinul nr. 5/2010 fără a observa dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Ordinele nr. 5/2010 şi 14/2011, care prevăd posibilitatea de a face dovada despăgubirilor prin orice mijloace de probă, nu numai prin documente justificative.

Recurentul-pârât Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii, cu depăşirea termenului legal de depunere a motivelor de recurs, prevăzut de art. 303 C. proc. civ., a formulat noi critici privind legalitatea deciziei, invocând că în mod nelegal au fost acordate penalităţi de întârziere iar calculul acestora este greşit.

Raportat la dispoziţiile art. 306 C. proc. civ. şi constatând că motivele de recurs invocate peste termenul legal nu sunt de ordine publică, instanţa nu le-a pus în dezbaterea părţilor, urmând a nu fi analizate.

Recurenţii-reclamanţi au depus întâmpinare prin care au invocat nulitatea recursului pârâtului.

Au arătat reclamanţii că înscrisurile la care se face referire au fost depuse în cursul judecăţii, la instanţa de fond, şi au fost avute în vedere de către instanță la determinarea cuantumurilor prejudiciilor cauzate fiecărei părţi, prin diminuarea corespunzătoare a pretenţiilor.

Analizând recursurile se constată că recursul declarat de pârâtul Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii este nul, iar recursul reclamanţilor este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 302¹ lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, cu respectarea termenului legal, imperativ, de decădere pentru motivarea recursului.

Dispoziţiile legale stipulează, în art. 303 C. proc. civ., că recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs, fiecare motiv de recurs urmând a fi expus şi dezvoltat în mod distinct, în sensul formulării unor veritabile critici de nelegalitate, conform celor statuate de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Totodată, instanţa este obligată să verifice dacă nu devin aplicabile dispoziţiile înscrise în art. 306 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora: ”indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304”.

Sancţiunea nerespectării acestor exigenţe legale este cea reglementată de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul legal cu excepţia cazurilor care se referă la motivele de ordine publică.

De aceea, atunci când se constată de către instanţă imposibilitatea încadrării motivelor dezvoltate de parte într-unul din motivele prevăzute expres şi exhaustiv de art. 304 C. proc. civ., se aplică sancţiunea nulităţii recursului, întrucât nu orice nemulţumire a părţii poate duce la modificarea ori casarea hotărârii recurate.

În materia nulităţii recursului, astfel cum este reglementată această sancţiune de art. 306 C. proc. civ., există, deci, numai excepţia care priveşte motivele de ordine publică, ce pot fi puse în dezbaterea părţilor ex officio, în ipoteza de principiu, instanţa de recurs putând examina numai criticile privitoare la decizia atacată, formulate de părţile interesate, care fac posibilă încadrarea în motivele expres prevăzute de art. 304.

În speţă, pârâtul, în dezvoltarea motivelor de recurs, nu formulează veritabile critici de nelegalitate, care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de modificare ori de casare prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar şi care să poată constitui obiect de analiză în recurs.

Astfel, în cuprinsul cererii de recurs, nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunţate în apel şi nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluţia pronunțată de Curtea de apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel raționamentul instanţei de apel şi să formuleze astfel de critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul a nesocotit existenţa judecăţii anterioare. Or, în calea de atac a recursului, care are natura unei căi de atac de reformare, nu are loc o devoluare a fondului, această cale de atac putând fi exercitată doar în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ., care sunt de strictă interpretare.

Astfel, recurentul-pârât, deşi a fost asistat de un avocat ales, nu a reuşit să demonstreze în baza unui raţionament juridic, întemeiat pe dispoziţii legale, care sunt argumentele de nelegalitate ale deciziei recurate.

În acest context, în ipoteza în care se invocă art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în oricare dintre tezele descrise în cuprinsul acestui text legal, (când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii), recurentul este dator să argumenteze raţiunea pentru care consideră că hotărârea atacată este lipsită de temei legal şi să indice în mod expres care sunt dispoziţiile legale încălcate sau aplicate în mod greşit, exigenţe legale cărora acest recurent nu s-a conformat.

Astfel, susţinerea că au fost descoperite înscrisuri noi, care fac dovada unor plăţi parţiale către reclamanţi, este eronată întrucât aceste înscrisuri au fost depuse la dosarul cauzei, încă de la instanţa de fond şi avute în vedere la determinarea cuantumului prejudiciilor.

În aceste circumstanţe, Înalta Curte reţine că susţinerile pârâtului din cuprinsul cererii de recurs nu se circumscriu unor critici de nelegalitate care să vizeze soluţia pronunțată.

În ce priveşte recursul reclamanţilor acesta este fondat în parte pentru următoarele considerente:

Se constată că instanţa de apel, deşi reliefează în motivarea hotărârii, în ce priveşte despăgubirile morale, că acestea au rolul de a acoperi prejudiciile cu caracter nepatrimonial şi că stabilirea cuantumului acestora presupune o doză de aproximare şi trebuie avute în vedere consecinţe negative suferite sub aspectul vieţii familiale, importanţa valorilor morale lezate, măsura lezării acestor valori, intensitatea cu care au fost percepute, la determinarea în concret a cuantumului despăgubirilor morale s-a raportat exclusiv la sumele stabilite prin concluziile „Ghidului pentru soluţionarea daunelor morale” şi pe care le-a dublat.

Curtea de Apel a ignorat susţinerile reclamanţilor, în ce priveşte nelegalitatea acestui ghid, reducând la un singur criteriu cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciile morale invocate şi pe care l-a amendat în subsidiar şi prin raportare la celelalte criterii jurisprudenţiale evocate deja în consideraţiile de ordin teoretic.

Curtea de Apel s-a rezumat să se raporteze la plafonul rezultat din „Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale” mai exact la o valoare medie stabilită prin acest ghid, elaborat tocmai de pârâtul Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii şi fără să observe şi să analizeze că în cauză reclamanţii au formulat obiecţiuni la modalitatea elaborării acestui ghid şi contestând valoarea acestuia de eventuala normă juridică.

Raportarea instanţei de apel în determinarea cuantumului prejudiciului moral la Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale este nelegală, întrucât s-au ignorat dispoziţiile legale în materia daunelor morale, principiile de drept naţionale şi convenţionale în această materie care impun repararea integrală a prejudiciului moral, reprezentat de consecinţele „negative suferite pe plan fizic şi moral, avându-se în vedere importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost afectate”.

Este, de asemenea, fără echivoc, că traumele suferite au produs consecinţe majore asupra vieţii profesionale şi familiale ale reclamanţilor care au determinat schimbări profunde şi în calitatea vieţii.

Oricât de subiectiv ar fi caracterul prejudiciului moral, decurgând din vătămările de ordin fizic şi psihic - limitele reparaţiei lui sunt impuse de principiile reparatorii integrale şi echităţii, cât şi de prudenţa ce trebuie manifestată pentru ca reparaţia daunei să ofere victimei o satisfacţie cu caracter compensatoriu, în aşa fel încât dimensiunea reparării să fie pe cât posibil, suficientă şi proporţională cu prejudiciul suferit.

Procedând la analiza pretenţiilor reclamanţilor prin raportare doar la studiul privind regularizarea pe cale amiabilă a pretenţiilor de despăgubire formulate de persoanele care au suferit prejudicii morale şi, ţinând cont şi de circumstanţele fiecărui caz concret în parte, în funcţie de traumele psihice, morale suferite, instanţa a făcut o greşită aplicare a legii, ceea ce impune casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea corectei aplicări a legii.

Fondată este şi critica privind greşita reducere a cuantumului despăgubirilor materiale acordate reclamantului G.C.T. de la 100.000 euro, la 41425 euro, prin raportare la dispoziţiile art. 86 C. fam.

Potrivit principiului general ce rezultă din art. 998 C. civ., despăgubirile acordate victimei trebuie să constituie o justă şi integrală reparaţie a pagubei, acestea neputând fi limitate prin raportare la dispoziţiile art. 86 C. fam.

La repararea prejudiciului material, în condiţiile art. 998 C. civ., singurul criteriu pentru determinarea despăgubirii îl constituie întinderea prejudiciului.

Obligaţia izvorâtă din cauzarea de prejudicii - care se întemeiază pe ideea de reparare - şi obligaţia de întreţinere din C. fam., care se fundamentează pe îndatorirea de sprijin şi ajutor impusă de lege unor anumitor persoane, sunt obligaţii diferite.

Despăgubirile materiale cuprind atât paguba suferită de partea vătămată cât şi beneficiul de care ea a fost lipsită, iar cuantumul despăgubirilor se stabileşte întotdeauna în raport de întinderea prejudiciului iar nu potrivit cu posibilităţile materiale ale părţii vătămate, sau ale persoanei vinovate.

Este fondată şi critica privind greşita reducere a cuantumului despăgubirilor materiale pentru reclamanţii V.O. şi M.I.F., în considerarea dispoziţiilor art. 49 alin. (1) pct. 2 din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010, care condiţionează acordarea despăgubirilor materiale de prezentarea de documente justificative.

Potrivit art. 1 din Ordinul nr. 14/2011 a C.S.A., s-a abrogat Ordinul nr. 5/2010 iar potrivit art. 26 din Norme, pretenţiile formulate în cererea de despăgubire pot fi dovedite prin orice mijloace de probe.

Se constată astfel că determinarea despăgubirilor materiale s-a făcut prin încălcarea legii în vigoare, respectiv prin aplicarea unui text de lege abrogat.

Critica formulată de reclamanți privind nelegalitatea hotărârii din perspectiva pronunţării acesteia de alţi judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea cauzei este nefondată.

Dezbaterile urmate în şedinţa de judecată, orale şi contradictorii, şi în care părţile şi-au spus cuvântul asupra cauzei sunt consemnate în încheierea de şedinţă sau în practicaua hotărârii.

Menţiunile din încheiere sau practica privind desfăşurarea dezbaterilor sunt obligatorii pentru a se putea constata dacă instanţa a fost competentă, dacă s-au respectat normele legale privind compunerea şi constituirea instanţei, drepturile procedurale ale părţilor, ordinea dezbaterilor, celelalte reguli de procedură.

Menţiunile cuprinse în încheiere sau practica privind dezbaterile fac dovada deplină până la înscrierea în fals.

Se constată că la termenul din 30 ianuarie 2014, reclamanţii au fost prezenţi şi reprezentaţi de apărător ales care a pus concluzii pe fondul cauzei, în sensul că a depus concluzii scrise şi a precizat că îşi menţine toate susţinerile formulate la termenul din 28 noiembrie 2013.

Prin concluziile scrise, apărătorul reclamanţilor a solicitat admiterea apelului reclamanţilor, modificarea în parte a sentinţei în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată şi respingerea apelului pârâtului, dezvoltând argumente de fapt şi de drept în susţinerea concluziilor.

Faptul că apărătorul reclamanţilor nu a susţinut şi oral motivele de apel şi apărările formulate prin întâmpinare, limitându-se la a depune concluzii scrise, nu reprezintă o încălcare a dreptului la apărare şi nici că dezbaterile au avut loc în faţa unui alt complet decât cel care a pronunţat hotărârea.

Legea cere numai ca hotărârea să fie pronunţată de către judecători în faţa cărora au avut loc dezbaterile (concluziile părţilor, pe fond, după rezolvarea excepțiilor procesuale şi administrarea probelor).

Constatându-se că în cauză au fost depuse concluzii scrise în ce priveşte atât apelul propriu cât şi apelul pârâtei, în faţa completului de judecată legal constituit, este evident că nu a fost încălcat principiul continuităţii.

Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispoziţiilor art. 306 şi art. 312 C. proc. civ. a se constata nul recursul declarat de pârâtul Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii şi a se admite recursul declarat de reclamanţi, a se casa decizia şi a se trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâtul Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii împotriva deciziei civile nr. 62A din 20 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Admite recursul declarat de reclamanţii C.A., C.I., C.O.C., F.M.M., F.M., G.A., G.C.T., G.C., G.T., M.I.F., M.V., V.O., V.D.N., V.N.D., V.V. şi V.F. împotriva deciziei nr. 62A din 20 februarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 2572/2014. Civil		ICCJ. Decizia nr. 2613/2014. Civil. Actiune in raspundere... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

ICCJ. Decizia nr. 2563/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs ICCJ. Decizia nr. 2566/2014. Civil. Expropriere. Recurs ICCJ. Decizia nr. 2572/2014. Civil ICCJ. Decizia nr. 2613/2014. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs ICCJ. Decizia nr. 2633/2014. Civil. Expropriere. Recurs ICCJ. Decizia nr. 2634/2014. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs ICCJ. Decizia nr. 2635/2014. Civil