ICCJ. Decizia nr. 2628/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2628/2014
Dosar nr. 908/1259/2011
Şedinţa publică din 23 septembrie 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 23 mai 2011, pe rolul Tribunalului Specializat Argeş reclamanta SC M.D.C. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC C.E.B. (R.) SA prin SC C.E.B. SA - Sucursala Piteşti şi chematul în garanţie B.E.J. N.A. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 149.940 lei, plus dobânda legală, iar în cazul în care pârâta va fi exonerată de plata acestei sume, să fie obligat chematul în garanţie la plata sumei în echivalentul solicitat, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1970 din 20 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Specializat Argeş a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC C.E.B. (R.) SA, fiind respinsă acţiunea formulată de reclamanta SC M.D.C. SRL.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, între părţi nu există raporturi civile care să justifice cererea în pretenţii formulată de reclamantă, sens în care s-a apreciat că pârâta SC C.E.B. (R.) SA nu are vreo obligaţie de plată către aceasta, astfel că, acţiunea a fost respinsă prin prisma excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta SC M.D.C. SRL a formulat apel, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia nr. 33/AC din 23 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti a fost admis apeluj formulat de reclamantă, fiind casată sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că instanţa de fond nu a avut în vedere temeiul de drept invocat de apelantă admiţând în mod greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, sens în care s-a apreciat că banca are calitate procesuală pasivă, cauza fiind soluţionată în mod greşit pe cale de excepţie.
Prin Decizia nr. 1512 din 9 aprilie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul formulat de SC C.E.B. SA, fiind casată în parte sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinându-se în considerente faptul că, instanţa de apel a apreciat corect că pârâta are calitate procesuală pasivă, însă a anulat sentinţa fără a găsi şi alte motive de nulitate, reglementate prin art. 297 alin. (2), teza ultimă C. proc. civ., considerând în acest fel că, instanţa trebuia să analizeze apelul şi în funcţie de celelalte critici formulate.
Curtea de Apel Piteşti, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 38/A/C din 13 noiembrie 2013 a admis apelul declarat de reclamanta SC M.D.C. SRL Piteşti împotriva sentinţei nr. 1970 din 20 decembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Specializat Argeş, în Dosarul nr. 908/1259/2011, venit spre rejudecare, după casare, fiind schimbată sentinţa în sensul că a fost admisă acţiunea şi au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei suma de 149.940 lei, plus dobânda legală.
A fost respinsă acţiunea faţă de chematul în garanţie B.E.J. N.A., fiind obligată reclamanta la plata sumei de 16.751,2 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, în speţă sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv: fapta ilicită prin ignorarea adresei de înfiinţare a popririi şi efectuarea transferurilor bancare către alte societăţi, fără a dovedi că au prioritate în condiţiile în care contul bancar al debitoarei era alimentat; prejudiciul înregistrat de apelantă, deoarece nu-şi mai poate recupera suma de la debitoare, întrucât a fost radiată prin sentinţa nr. 1734/F din 13 decembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Specializat Argeş; există legătură de cauzalitate între prejudiciu şi faptă ilicită, întrucât prin faptele salariaţilor săi de a nu popri suma în beneficiul apelantei s-a ajuns la înregistrarea prejudiciului, iar vinovăţia constă în nesupravegherea şi neinstruirea salariaţilor.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în judecată a B.E.J. N.A., formulată de reclamantă, s-a constatat că, instanţa nu a putut lua act de renunţarea la judecată, deoarece s-a formulat după comunicarea cererii de apel, iar pârâta s-a opus - art. 246 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., însă acţiunea a fost respinsă faţă de acesta, întrucât nu s-a dovedit că a avut culpă în crearea prejudiciului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâta SC C.E.B. SA Bucureşti a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 1, 7 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, în principal casarea deciziei recurate şi trimiterea apelului spre rejudecare unui complet legal constituit, iar în subsidiar solicită modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului formulat de intimată şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei pronunţate de Tribunalul Specializat Argeş.
Criticile aduse deciziei atacate se referă în esenţă la faptul că, hotărârea instanţei de apel este nelegală, cauza fiind soluţionată de un complet ce nu a fost compus în conformitate cu prevederile legale, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., fiind încălcate prevederile art. 25 C. proc. civ., având în vedere că judecătorii aveau obligaţia de a se abţine întrucât aceştia au luat parte la judecarea cauzei în apel.
O altă critică vizează faptul că, hotărârea instanţei de apel nu este motivată sub aspectul cauzelor ce au determinat admiterea căii de atac, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În acest context, recurenta consideră că motivarea hotărârii judecătoreşti este un element indispensabil al acestui important act procedural, sens în care considerentele sau motivele de fapt şi de drept care au fundamentat convingerea judecătorului reprezintă o puternică garanţie a imparţialităţii acestuia, a calităţii actului de justiţie şi oferă posibilitatea de a cunoaşte conţinutul motivelor ce au determinat pronunţarea unei anumite hotărâri judecătoreşti, astfel că, motivarea hotărârii este un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, iar lipsa acesteia atrage casarea ei.
Mai susţine recurenta că, hotărârea instanţei de apel este dată cu interpretarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., având în vedere că hotărârea recurata a fost pronunţată cu interpretarea greşita a legii, mai exact a prevederilor art. 454 alin. (22) şi (23) C. proc. civ.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta SC C.E.B. SA Bucureşti este fondat din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 7 coroborat cu art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. şi va fi admis, în considerarea următoarelor argumente:
Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează ca motiv de recurs situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea instanţei de fond trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.
Acest text a consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu atrage incidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., rolul textului fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiţiei şi exercitarea controlului judiciar de către instanţele superioare.
În acest context, se apreciază că nemotivarea deciziei urmează a fi analizată faţă de omisiunea instanţei de apel de a fi avut în vedere o parte din apărările formulate de intimata-pârâtă, respectiv în legătură cu inadmisibilitatea formulării unei acţiunii în răspundere civilă delictuală - în contextul în care reclamanta ar fi putut antrena răspunderea patrimonială a pârâtei, exclusiv în temeiul prevederilor art. 460 C. proc. civ. şi în legătură cu neîndeplinirea elementelor esenţiale în vederea antrenării răspunderii civile delictuale, reglementată de art. 998 - art. 1002 C. civ.
În acest sens se reţine că, singura modalitate prin care ar fi putut fi angajată răspunderea băncii ar fi presupus obţinerea unei hotărâri judecătoreşti de validare a popririi, în conformitate cu prevederile art. 460 C. proc. civ., în condiţiile în care reclamanta ar fi încercat vreun prejudiciu de pe urma încălcării de către pârâtă a obligaţiei de a se supune măsurii solicitate de executorul judecătoresc şi de a proceda la instituirea măsurii popririi asupra sumelor de bani ce ar fi fost deţinute în conturile deschise la SC C.E.B. SA.
Astfel, procedura reglementată prin art. 460 C. proc. civ. instituie o astfel de formă de răspundere specială, prin validarea popririi operând o cesiune de creanţă, terţul poprit devenind, prin efectul validării, debitor al creditorului popritor, iar sentinţa de validare a popririi, prin ea însăşi, constituie un titlu împotriva terţului poprit, în sensul că, în cazul în care acesta nu s-a conformat, în mod nejustificat, hotărârii de validare, creditorul poate urmări în baza acelei hotărâri, direct pe terţul poprit, fără a mai fi necesar un alt proces în contra lui.
Din analiza Deciziei nr. 1512 din 09 aprilie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. 908/1259/2011, prin care a fost admis recursul formulat de SC C.E.B. SA, fiind casată în parte sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, se constatată că instanţa de apel a fost obligată să analizeze cauza pe fond, urmând să lămurească situaţia de fapt şi de drept dedusă judecaţii şi să administreze probe în acest sens, iar din considerentele hotărârii recurate nu se poate reţine faptul că au fost analizate apărările formulate de către intimata-pârâtă cu privire la inexistenţa vreunei fapte ilicite în raport de prevederile art. 454 alin. (22) şi (23) C. proc. civ.
Din această perspectivă, se constată că instanţa de apel nu a motivat raţionamentul ce a condus la respingerea susţinerilor pârâtei, ci a procedat numai la analizarea condiţiilor necesare atragerii răspunderii civile delictuale şi prin urmare, chiar dacă instanţa de apel nu ar fi fost obligată să răspundă fiecărui argument adus de părţi, cu toate acestea, Curtea de Apel Piteşti era obligată să analizeze toate apărările formulate în cauză, or acest aspect echivalează cu o lipsă de motivare în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., sens în care se impune admiterea recursului şi casarea hotărârii recurate.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., invocat de recurentă, ce reglementează situaţia în care instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, în argumentarea căruia s-a apreciat că instanţa trebuia să observe faptul că din completul care a soluţionat apelul, în rejudecare, au făcut parte aceeaşi judecători care au soluţionat apelul în primul ciclu procesual, se constată că această critică este nefondată.
Aceasta deoarece, prin Decizia nr. 1512 din 09 aprilie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa de recurs a admis recursul formulat de SC C.E.B. SA a casat în parte sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru soluţionarea procesului cu evocarea fondului, urmând ca instanţa să analizeze cauza pe fond şi să administreze probe în acest sens, iar din această perspectivă se constată că nu pot fi reţinute susţinerile recurentei, potrivit căreia, în speţă, completul investit cu soluţionarea apelului după casare a mai soluţionat aceeaşi cauză şi în acest fel şi-a expus părerea, aspect ce reprezintă un caz de incompatibilitate, care are drept consecinţă încălcarea regulilor referitoare la compunerea instanţei.
Astfel, din analiza primului ciclu procesual al cauzei se constată că, completul investit cu judecarea apelului nu a analizat cauza pe fond, motiv pentru care instanţa de recurs a apreciat că se impune soluţia de admitere a recursului, de casare în parte a deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea procesului cu evocarea fondului, aspect ce nu poate fi apreciat că reprezintă un caz de incompatibilitate, astfel cum în mod greşit a susţinut recurenta.
Aşa fiind, se constată că, instanţa de apel nu a respectat caracterul devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită, neadministrând probatoriile necesare stabilite prin decizia de îndrumare pronunţată de Înalta Curte, în raport de normele legale incidente, atrăgând astfel incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., astfel încât pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (2), (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de pârâta SC C.E.B. SA Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC C.E.B. SA Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 38/A/C din 13 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează şi dispune trimite cauzei spre rejudecâre aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2627/2014. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2633/2014. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
