ICCJ. Decizia nr. 2674/2014. Civil



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 2674/2014

Dosar nr. 11820/105/2011/a1

Şedinţa publică din 10 octombrie 2014

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

Prin decizia nr. 977 din 9 aprilie 2013, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a admis recursul formulat de intimata SC G.F.R. SA împotriva sentinţei civile nr. 5765 din 20 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanţii O.G.M., V.C., G.G. şi A.D., a modificat în tot sentinţa menţionată, în sensul că a respins în tot contestaţia precizată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii reclamanţii A.D. şi V.C. au formulat o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., înregistrată la data de 17 decembrie 2013 la Curtea de Apel Ploieşti, instanţă care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 862 din 8 aprilie 2014.

Examinând cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., faţă de excepţia tardivităţi, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., „Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere (...) dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate. Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs".

Conform dispoziţiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. „Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti (...) în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1 , 2 şi 7 alin. (1) de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanţe de recurs după evocarea fondului, de la pronunţare; pentru hotărârile prevăzute la pct. 7 alin. (2) de la pronunţarea ultimei hotărâri".

În speţă, decizia nr. 977, ce se solicită a fi revizuită, a fost pronunţată la data de 9 aprilie 2013 de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Revizuienţii solicită, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea acestei hotărâri, în raport de deciziile nr. 2526 din 1 octombrie 2013 şi nr. 2495 din 1 octombrie 2013 ale aceleiaşi instanţe, cererea de revizuire fiind înregistrată la data de 17 decembrie 2013 (Dosarul nr. 11820/105/2011/a1 al Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă).

Având în vedere situaţia prezentată şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că termenul prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a fost depăşit, întrucât decizia a cărei revizuire se solicită a fost pronunţată la data de 9 aprilie 2013, iar prezenta cerere a fost formulată la 17 decembrie 2013, conform vizei, de înregistrare a Curţii de Apel Ploieşti.

Legea sancţionează cu decăderea nerespectarea termenelor procedurale stabilite pentru exercitarea căilor de atac, sens în care sunt de observat şi dispoziţiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrag decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa.

În cauză, revizuienţii au încălcat prevederile citate, împrejurare faţă de care, dată fiind prioritatea soluţionării excepţiei de tardivitate, celelalte aspecte învederate prin cererea de revizuire nu vor mai fi analizate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia tardivităţii fiind o excepţie procesuală absolută şi dirimantă, peremptorie, ce face de prisos analiza fondului.

Pentru aceste considerente, cererea de revizuire urmează a fi respinsă, ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenţii A.D. şi V.C. împotriva deciziei nr. 977 din 9 aprilie 2013 a Curţii de Apei Ploieşti, secţia I civilă, ca tardiv declarată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 octombrie 2014.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2674/2014. Civil