ICCJ. Decizia nr. 2681/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2681/2014
Dosar nr. 507/1/2014
Şedinţa publică din 24 septembrie 2014
Deliberând asupra cererii de recurs de faţă, din actele şi lucrările dosarului, a constatat următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1782 din 07 martie 2011 Tribunalul Constanţa a admis acţiunea şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a următoarelor sume: 90.970,88 lei debit principal şi 18.102 lei penalităţi de întârziere aferente, precum şi a sumei de 3.794 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că părţile au încheiat contractul de antrepriză din 17 iulie 2006 şi actul adiţional la acesta, în baza căruia reclamanta s-a obligat să execute lucrările de finisaje şi instalaţii interioare şi exterioare la obiectivul Colegiul Comercial Carol I, iar pârâtul, în calitate de beneficiar, să plătească preţul lucrărilor efectuate (art. 2), pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale datorând penalităţi de 0,15 % pe zi de întârziere (art. 12.2).
S-a reţinut culpa pârâtului în derularea contractului încheiat de părţile din litigiu, în considerarea dispoziţiilor art. 969 și 1073 C. civ. la situaţia de fapt reţinută, instanţa de fond a reţinut că acţiunea reclamantei este fondată.
Apărările pârâtului au fost înlăturate apreciindu-se că obiecţiunile pârâtului cu privire la costul lucrărilor executate sunt nerelevante faţă de prevederile contractuale referitoare la preţ mai - sus redate şi necontestarea Centralizatorului financiar al categoriilor de lucrări, iar modificările din situaţiile de lucrări vizând alte aspecte, de exemplu manopera, apreciindu-se că lucrările executate în teren nu corespund cu încadrarea din deviz, sunt unilaterale şi nedovedite. Câtă vreme, situaţiile de lucrări sunt semnate de dirigintele de şantier, în forma modificată însuşită de pârâtă s-a considerat că obiecţiunile acesteia descrise anterior au caracter formal, în condiţiile în care nu au fost dovedite în niciun fel.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 3.794 lei.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel pârâtul Colegiul Comercial Carol I Constanţa, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, atât pe aspectul situaţiei de fapt reţinute cât şi în ceea ce priveşte aplicarea prevederilor contractuale care guvernau relaţiile dintre părţi la situaţia faptică reală.
Prin Decizia civilă nr. 44 din 21 martie 2012 Curtea a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 64.358,46 lei debit principal şi la plata penalităţilor de întârziere aferente debitului calculate conform contractului. A obligat intimata reclamantă la 2.894 lei cheltuieli de judecată către apelanta pârâtă.
Prin Decizia civilă nr. 1648 din 16 aprilie 2013 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de reclamantă şi pârât şi a dispus casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe.
În pronunţarea acestei decizii, Înaltei Curții de Casație și Justiție a reţinut că hotărârea atacată nu cuprinde argumentele care au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate, rezultând fără echivoc că, în speţă, situaţia de fapt dedusă judecăţii nu a fost pe deplin stabilită. Echivocul asupra cuantumului pretenţiilor deduse judecăţii invocat de ambele părţi în proces, în contextul în care niciuna nu contestă raportul juridic contractual, este apreciat de instanţa supremă ca fiind de natură să impună, conform art. 312 alin. (2) ultima teză C. proc. civ., casarea hotărârii atacate cu trimiterea spre rejudecare în vederea lămuririi situaţiei de fapt prin completarea probatoriilor administrate în cauză, cu respectarea limitelor învestirii, dar şi a principiului rolului activ al instanţei, urmând a se administra o expertiză tehnică contabilă care să vizeze verificarea evidenţelor ambelor părţi contractante în raport de concluziile raportului de expertiză tehnică în construcţii.
În rejudecare, în şedinţa publică din 20 noiembrie 2013 Curtea a solicitat părţilor să depună fiecare situaţia plăţilor pentru lucrările efectuate în lunile iulie, august 2008, acordând în acest sens termen de judecată la data de 11 decembrie 2013, dată până la care atât apelanta pârâtă, cât şi intimata reclamantă au depus situaţia plăţilor şi lucrărilor, însoţite de facturi.
Atât apelanta pârâtă prin apărătorul ales cât şi intimata reclamantă prin reprezentantul legal au considerat că, faţă de situaţiile depuse, întrucât părţile nu contestă plăţile prezentate ca fiind făcute de pârât, nu se impune administrarea probei cu expertiză contabilă.
Prin Decizia civilă nr. 184 din 18 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis declarat de apelantul pârât - Colegiul Comercial Carol I, împotriva sentinţei civile nr. 1782 din 07 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 11351/118/2010, în contradictoriu cu intimata reclamantă - SC C. SA Constanţa, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a fost admisă în parte acţiunea şi a fost obligată pârâta la plata sumei de 19.727,58 lei reprezentând debit principal - contravaloare lucrări, a sumei de 3.728,51 lei reprezentând penalităţi de întârziere şi a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.520 lei reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar aferente pretenţiilor admise, cu 5.096 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel şi recurs, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu expert şi onorariu avocat.
A fost admisă cererea de majorare a onorariului de expert formulată de d-na expert B.M. şi a fost obligat apelantul pârât Colegiul Carol I Constanţa la plata sumei de 800 lei reprezentând diferenţă onorariu cuvenit expertului.
S-a reţinut că, raporturile juridice dintre părţi sunt guvernate de contractul de antrepriză din 17 iulie 2006, astfel cum a fost modificat prin actul adiţional din 27 iunie 2008, potrivit cu care reclamanta SC C. SA, în calitate de executant, s-a obligat să execute lucrări de finisaje şi instalaţii interioare şi exterioare, iar pârâtul Colegiul Comercial Carol I Constanţa, în calitate de beneficiar, s-a obligat să achite contravaloarea acestor lucrări.
Părţile au stabilit în contract doar valoarea provizorie a lucrărilor, urmând ca valoarea finală să rezulte din situaţiile de lucrări în raport de cantităţile real executate, la preţurile în vigoare, lucrări acceptate de beneficiar.
În considerarea acestei clauze, pârâtul beneficiar a achitat parţial factura din 30 septembrie 2008 emisă de reclamantă, în valoare de 95.779,17 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate în luna august. Factura a fost acceptată de pârât cu menţiunea (pe factură) că „urmează a se achita după clarificarea situaţiilor de plată pe lunile respective".
În ceea ce priveşte lucrările efectiv realizate şi costul acestora, în faţa instanţei de apel a fost administrată proba cu expertiză tehnică prin care expertul a stabilit lucrările executate în lunile iulie şi august, atât în raport de devizele cu menţiunile dirigintelui de şantier, cât şi de lucrările identificate ca fiind efectiv realizate la obiectivul ce a făcut obiectul contractului de antrepriză.
Potrivit expertizei valoarea acestor lucrări se ridică la suma de 132.356,24 lei, fiind incluse costul materialelor, manopera, cantităţile de materiale. Expertul a luat în considerare situaţiile cu obiecţiunile beneficiarului pe care Ie-a coroborat cu situaţia reală a lucrărilor constatate la faţa locului şi a stabilit valoarea totală a acestor lucrări.
Din valoarea lucrărilor efectiv executate apelanta pârâtă a achitat suma totală de 112.628,66 lei, astfel cum rezultă din concluziile expertului tehnic, dar şi din situaţiile de plăţi depuse de părţi în rejudecarea apelului.
Urmează ca, în executarea obligaţiilor contractuale asumate, pârâtul să fie obligat la plata sumei de 19.727,58 lei reprezentând diferenţa neachitată, precum şi la plata penalităţilor de întârziere aferente acestei sume, în valoare de 3.728,51 lei, calculate conform cap. XII pct. 2 din contract, respectiv de 0,15% pentru fiecare din cele 126 zile de întârziere la plată.
Împotriva deciziei pronunţate în apel, reclamanta a declarat recurs.
În susţinerea recursului, prezintă situaţia de fapt referitoare la contravaloarea executării lucrărilor realizate pe lunile iulie şi august, sens în care solicită să se aibă în vedere că lucrările executate în luna iulie sunt evidenţiate în factura din 31 iulie 2008, costul lucrărilor fiind de 107.820,37 lei pe care partea adversă nu a contestat-o şi a achitat-o integral, cu respectarea dispoziţiilor prevăzute în art. 6.1 din contract. Or, în cererea de chemare în judecată a solicitat doar obligarea pârâtei la plata contravalorii lucrărilor executate în luna august 2008.
În acest sens, reclamanta susţine că valoarea lucrărilor executate de societatea recurentă în luna august au fost evidenţiate în factura din 30 septembrie 2008 nu şi la lucrările din iulie 2008, cum în mod greşit s-a raportat instanţa anterioară. Sub acest aspect, recurenta invocă clauza contractuală cu privire la plata lucrărilor, iar pârâta i-a comunicat după trei luni situaţiile de lucrări aferente lunilor iulie şi august 2008 conform verificărilor efectuate în teren, încălcând astfel clauza VI.1. din contract, invocată.
Instanţa anterioară nu a ţinut cont de lucrările efectuate în luna august 2008, aşa încât este evidentă eroarea instanţei, care pornind de la concluziile raportului de expertiză a adunat sumele evidenţiate în cele două facturi (menţionate expres în alineatele anterioare) şi a procedat la deducerea din suma totală a sumelor achitate deja de partea adversă.
În cazul de faţă, arată recurenta, pretenţia sa era obligarea pârâtei la suportarea restului rămas de plată din contravaloarea lucrărilor executate de recurentă în luna august 2008.
În virtutea principiului disponibilităţii, instanţa de fond trevuia să se pronunţe numai asupra cererii deduse judecăţii prin cererea principală.
Aşadar, instanţa de apel nu putea să ia în considerare concluziile expertului legate de lucrările executate în luna iulie, în condiţiile în care prin acţiunea principală a fost învestită doar cu analiza lucrărilor executate în luna august şi obligarea pârâtei la suportarea restului de plată rămas din aceste lucrări.
Conchide recurenta, că instanţa de apel nu s-a pronunţat în limitele învestirii prin cererea de chemare în judecată, acordând astfel pârâtei ceea ce nu s-a cerut, motiv de nelegalitate circumscris art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Înalta Curte, din oficiu, la acest termen a invocat nulitatea cererii de recurs în raport de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. şi a rămas în pronunţare pe această excepţie.
Recurenta - reclamantă îşi circumscrie criticile în mod global şi formal motivelor de identificare prevăzute de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., raportându-se la hotărârea supusă controlului judiciar, din perspectiva contractului a diferenţei de sume rămasă de achitat pe luna august 2008.
Astfel, recurenta indică motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., însă, după cum se poate observa, acesta nu este motivat, adică nu aduce argumente care să combată soluţia contestată, din perspectiva căii de atac exercitată, care impune anumite rigori, pe care recurenta nu l-a respectat. Astfel, din examinarea susţinerilor recurentei, aceasta aduce critici de netemeinicie privind suma care o pretinde, cu referire la expertiza efectuată în cauză şi reaprecierea situaţiei de fapt deja stabilită.
Practic, recurenţii le indică formal, fără să le argumenteze în drept în lumina controlului judiciar al recursului în considerarea motivelor de nelegalitate prevăzute strict şi limitativ de pct. 1 - 9 ale art. 304 C. proc. civ.
În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de recurs şi dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea cererii de recurs, conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea cererii formulată de reclamanta SC C. SA - Constanţa împotriva Deciziei civile nr. 184 din 18 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2680/2014. Civil. Constatare nulitate act... | ICCJ. Decizia nr. 2682/2014. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
