ICCJ. Decizia nr. 2676/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2676/2014
Dosar nr. 10575/97/2012
Şedinţa publică din 24 septembrie 2014
Deliberând asupra cererii de recurs de faţă, din actele şi lucrările dosarului, a constatat următoarele:
Prin sentinţa nr. 2927/CA/2013 pronunţată de Tribunalul Hunedoara s-au respins excepţiile privind lipsa calităţii procesuale active şi lipsa calităţii procesuale pasive invocate de pârâta SC C.E.H. SA, s-a admis în parte acţiunea înaintată de reclamanta E.P.C. Valea Jiului Vulcan, Sucursală a CN H. SA, împotriva pârâtei SC C.E.H. SA Vulcan şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.085,72 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere pentru parte din facturile din 6 mai 2011, din 10 mai 2011, din 6 iunie 2011, din 22 iunie 2011, precum şi a sumei de 263,86 lei cheltuieli de judecată; a fost respinsă în rest acţiunea.
SC P.E.E.T.E.P. SA a luat fiinţă în urma reorganizării SC T. SA, în baza H.G. nr. 791/2010 şi în calitate de filială a societăţii primare participă la raporturile juridice, în nume propriu, dobândeşte drepturi şi îşi asumă obligaţii, aşa cum rezultă şi din actul adiţional nr. 7 la contractul de livrare din 03 august 2009 prin care s-a stabilit calitatea de parte contractantă şi de beneficiar a SC P.E.E.T.E.P. SA.
Protocolul încheiat la 31 octombrie 2011 între SC T. SA şi SC E.P. SA în calitate de primitor, privea predarea activului şi pasivului sucursalelor E. Paroşeni şi T. la filiala SC E.P. SA, Anexa 29 prevedea situaţia „datoriilor către CN H. SA Petroşani la data de 10 iulie 2011 din care rămase la SC T. SA şi din care preluate de SC E.P. SA".
Ulterior, s-a procedat la o nouă reorganizare, prin înfiinţarea SC C.E.H. SA, prin fuziunea între SC E.D. SA şi SC P.E.E.T.E.P. SA.
Coroborând cele de mai sus, rezultă că pârâta SC C.E.H. SA are calitate procesuală pasivă în cauză pentru obligaţia de plată a penalităţilor contractuale.
În plus, toate actele de divizare, respectiv fuziune reprezint în ce o priveşte pe pârâta SC C.E.H. SA acte întrerupătoare ale prescripţie dreptului la acţiune, dat fiind că în respectivele acte s-a prevăzut că succesoarele în drepturi preiau toate drepturile şi obligaţiile antecesoarei.
Pe fond s-a constatat că:
Din Anexa nr. 29 la protocolul încheiat la 31 octombrie 2011 între SC T. SA şi SC E.P. SA în calitate de primitor, se prevedea situaţia „datoriilor către CN H. SA Petroşani la data de 10 iulie 2011 din care rămase la SC T. SA şi din care preluate de SC E.P. SA".
Din această anexă rezultă că SC E.P. SA, a cărei succesoare în drepturi este SC C.E.H. SA, a preluat doar datoriile reprezentând contravaloarea cărbunelui livrat în perioada 23 iunie 2011-08 iulie 2011, respectiv parţial din facturile emise în lunile mai şi iunie 2011 şi anume: din 6 mai 2011 a preluat soldul de 36.414,54 lei; din 10 mai 2011 a preluat soldul de 207.809,3 lei; din 06 iunie 2011 a preluat soldul de 45.830,87 lei; din 22 iunie 2011 a preluat soldul de 341.900,51 lei. Iar restul au fost preluate de către SC T. SA, faţă de care a fost disjunsă acţiunea reclamantei.
Prin urmare, din totalul penalităţilor facturate şi calculate de reclamantă potrivit art. 6.1 din cele două contracte, pârâtei SC C.E.H. SA îi revin potrivit Protocolului de divizare din 31 octombrie 2011, penalităţile aferente celor 4 facturi proporţional cu soldul efectiv preluat, şi anume 3.085,72 lei, din care pentru facturile: din 6 mai 2011, penalităţi de 179,25 lei, din totalul de 3.400,19 lei, din 10 mai 2011, penalităţi de 1.091,8 lei, din totalul de 3.876 lei, din 6 iunie 2011, penalităţi de 241,93 lei, din totalul de 6.836,26 lei, din 22 iunie 2011, penalităţi de 1.572,74 lei, din totalul de 4.374,76 lei.
Restul penalităţilor pentru aceste facturi revin SC T. SA, care a preluat diferenţa de sold principal, revenindu-i deci şi cota aferentă din accesorii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta CN H. SA Petroşani şi pârâta SC C.E.H. SA.
Reclamanta a solicitat schimbarea sentinţei atacate în sensul admiterii în tot a acţiunii sale.
În motivarea apelului s-a arătat, în esenţă, că prima instanţă a stabilit greşit penalităţile prin raportare la debitul stabilit prin procesul-verbal din 31 octombrie 2011 încheiat între Sucursala E. Petroşani şi SC T. SA, deşi la 09 iulie 2013 pârâta SC C.E.H. SA a recunoscut întregul debit.
Pârâta SC C.E.H. SA a solicitat schimbarea în parte a sentinţei atacate în sensul respingerii în totalitate a cererii reclamantei, în motivarea căruia s-a arătat, în esenţă, că prima instanţă nu a observat că suma de 3.085,72 lei penalităţi de întârziere face parte din penalităţile de 31.684,28 lei la care a fost obligată prin sentinţa civilă nr. 2943/2012 a Tribunalului Hunedoara, care a modificat Ordonanţa nr. 2217/2012 a aceleiaşi instanţe.
Prin decizia nr. nr. 140 din 13 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia, secţia a ll-a civilă, au fost respinse ca nefondate apelurile părţilor şi au fost respinse cererile de acordare cheltuieli de judecată, formulate de apelante.
Curtea de apel a constatat că debitul invocat de reclamantă, reprezentând penalităţi de întârziere, rezultă din contractele de livrare din 8 august 2008 şi din 3 august 2008 încheiate între reclamantă şi SC T. SA. Părţile au convenit la art. 14.4 (filele 6, 9 din dosarul Tribunalului Hunedoara) transmiterea obligaţiilor către succesorii în drepturi şi obligaţii, urmare a reorganizării.
Pârâta SC C.E.H. SA s-a constituit urmare a divizării parţiale a SC T. SA, aceasta din urmă continuând să existe, ca persoană juridică. De altfel, chiar reclamanta, prin acţiune, a arătat că, la data executării contractelor, sucursala E. Paroşeni nu avea personalitate juridică, având doar o delegare de competenţă din partea societăţii mamă SC T. SA. Totodată, reclamanta a arătat că a avut cunoştinţă despre reorganizarea pârâtei. în fapt, nu a avut loc o reorganizare a pârâtei, pârâta fiind SC C.E.H. SA.
Reorganizarea a vizat-o pe chemata în garanţie SC T. SA. Aceasta s-a divizat şi, în urma divizării, a luat naştere SC P.E.E.T.E.P. SA, sucursala fiind radiată. Această reorganizare a fost notificată reclamantei care a şi recunoscut, prin chiar cererea de chemare în judecată, acest lucru.
Urmare a divizării, s-a procedat la predarea-primirea activului şi pasivului între SC T. SA şi SC E.P. SA, încheindu-se protocolul din 31 octombrie 2011. Situaţia debitelor faţă de reclamantă, pe care Ie-a preluat SC E.P. SA, a fost reflectată în anexa nr. 29 (fila 98 din dosarul Tribunalului Hunedoara).
Acesta este debitul rămas în sarcina SC P.E.E.T.E.P. SA.
Ulterior, SC P.E.E.T.E.P. SA a fuzionat cu SC E.D. SA şi a luat naştere pârâta SC C.E.H. SA.
Prin urmare, la înfiinţarea pârâtei, aceasta a dobândit drepturile şi obligaţiile SC P.E.E.T.E.P. SA, aşa cum au fost stabilite prin protocolul şi anexa 29 din 31 octombrie 2011.
Susţinerea reclamantei potrivit căreia pârâta ar fi recunoscut debitul constând în penalităţi este nefondată. Din actele dosarului rezultă că, în mod constant, atât SC P.E.E.T.E.P. SA (care a fuzionat ulterior), cât şi SC C.E.H. SA au negat preluarea acestor penalităţi şi au arătat că acestea sunt în sarcina SC T. SA (filele 113, 114 din dosarul Tribunalului Hunedoara, filele 15, 16 din dosarul Curţii de Apel Alba lulia). Pârâta a recunoscut doar suma de 31.684,28 lei, la care a fost obligată prin sentinţa nr. 2943/CA/2012 a Tribunalului Hunedoara. Părţile au şi arătat că pentru diferenţa de 1.129.506,36 lei se află în litigiu, pârâta manifestându-şi intenţia de a exercita calea de atac în situaţia unei soluţii care i-ar fi fost defavorabilă.
Aşadar, criticile reclamantei faţă de interpretarea dată de prima instanţă actelor încheiate cu ocazia reorganizării SC T. SA şi a înfiinţării pârâtei sunt nefondate.
Cu privire la criticile pârâtei, faţă de lipsa interesului reclamantei, urmare a pronunţării sentinţei nr. 2943/CA/2012 de către Tribunalul Hunedoara, curtea de apel constată că această sentinţă a fost pronunţată în procedura sumară a somaţiei de plată şi nu are autoritate de lucru judecat. în al doilea rând, în sentinţa nr. 2943/CA/2012 nu se menţionează care sunt facturile pentru care s-a admis cererea de somaţie de plată şi sumele aferente acestor facturi la care s-ar datora penalităţi.
Prin urmare, instanţa de apel a constatat că pârâta nu a dovedit identitatea între suma la care a fost obligată pe calea ordonanţei pronunţată în procedura somaţiei de plată şi cea la care a fost obligată prin sentinţa apelată.
Împotriva deciziei pronunţate în apel, pârâta a declarat recurs, în motivarea căruia arată, în esenţă, că deşi ambele instanţe au reţinut numai penalităţile de întârziere pentru facturile preluate în baza protocolului încheiat la data de 31 octombrie 2011 (care cuprinde situaţia exactă a datoriilor, respectiv facturile preluate de către fosta SC E.P. SA), în mod eronat a fost obligată la plata celor patru facturi, astfel că a fost obligată de două ori la plata penalităţilor de întârziere. Sub acest aspect, recurenta indică şi menţionează expres facturile cuprinse în Anexa nr. 29 la protocolul de divizare, precum şi celelalte facturi pe cale le indică expres. în acest sens, recurenta indică expres situaţiile facturilor potrivit cărora penalităţile de întârziere sunt în sumă de 1.161.190 lei calculate pentru neachitarea în termenul contractual a facturilor emise în perioada noiembrie 2008 - iunie 2011, pentru are a fost emisă factura nr. 112/15 noiembrie 2011; de asemenea, recurenta indică şi precizează facturile cu sumele cu titlul de penalităţi de întârziere.
În consecinţă, recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Înalta Curte examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor invocate şi reţine nemotivarea în drept a acesteia în raport de reglementarea cuprinsă în art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. pentru următoarele considerente:
Din analizarea criticilor formulate de pârâtă, acestea nu respectă exigenţele mai sus arătate, motiv pentru care, legiuitorul a prevăzut sancţiunea nulităţii cererii de recurs, în considerarea dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Practic, aşa cum se poate observa, prin criticile formulate de pârâtă se referă la aspecte de netemeinicie cu privire la probele administrate în cauză şi la situaţia de fapt deja stabilită referitoare la debitul datorat şi facturile menţionate expres; acestea nu fac decât să contestate situaţia de fapt deja stabilită şi reaprecierea probelor administrate în cauză.
Cum criticile formulate nu pot fi încadrate în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 pct. 1 -9 C. proc. civ., în limita cărora să se poată exercita controlul judiciar în recurs, situaţie în care se va aplica sancţiunea nulităţii recursului.
În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de recurs şi dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea cererilor de recurs, conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de pârâta SC C.E.H. SA - Hunedoara împotriva Deciziei nr. 140 din 13 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia, secţia a ll-a civilă, în temeiul art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2675/2014. Civil. Reziliere contract. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2678/2014. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
