ICCJ. Decizia nr. 2679/2014. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 2679/2014

Dosar nr. 771/32/2013

Şedinţa publică din 24 septembrie 2014

Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, a constatat următoarele :

Prin cererea înregistrată sub nr. 771/32 din 1 octombrie 2013 Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, revizuentul M.G. a solicitat instanţei de judecată revizuirea Deciziei civile nr. 1174 din 22 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 3816/110/2011.

În motivarea cererii de revizuire s-a arătat că instanţa de recurs a admis recursul doar în parte, acordând o despăgubire parţială pentru bunurile confiscate, fără a acorda despăgubiri pentru recolta confiscată, pentru daune fizice şi morale, urmare a interpretării greşite a Legii nr. 221/2009 şi a Legii nr. 165/2013, deşi confiscarea averii sale s-a produs datorită abuzurilor dictaturii comuniste prin lupta de clasă.

La termenul când s-a soluţionat cererea de revizuire, revizuentul şi-a precizat temeiul de drept al revizuirii, respectiv art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

Prin Deciziei nr. 1838 din 18 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a fost respinsă ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuentul M.G.

S-a reţinut, în esenţă, că nu sunt incidente dispoziţiile art. 322 C. proc. civ., întrucât motivele de fapt a cererii de revizuire formulate de revizuent nu se circumscriu acelora prevăzute de lege, intenţia acestuia fiind rejudecarea cauzei şi repunerea în discuţie a unor probleme de fond ce au fost soluţionate de instanţă care s-a pronunţat asupra motivelor de casare invocate de părţi.

Împotriva deciziei pronunţată în cererea de revizuire, revizuentul M.G. a declarat recurs.

Recursul este inadmisibil.

După cum se poate observa, recurentul a declarat recurs împotriva unei hotărâri pronunţate în revizuire, irevocabilă.

Or, recursul nu poate fi exercitată decât împotriva hotărârilor prevăzute la art. 299 alin. (1) C. proc. civ., iar recursul din prezenta cauză este introdus împotruva unei hotărâri irevocabile, ceea ce atrage inadmisibilitatea recursului declarat de recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de C. împotriva Deciziei nr. 1838 din 18 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2014.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2679/2014. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs