ICCJ. Decizia nr. 2754/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2754/2014
Dosar nr. 1925/1/2014
Şedinţa publică din 16 octombrie 2014
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 43107/3/2008, astfel cum a fost precizată, reclamantul Ţ.C.A. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Bucureşti solicitând, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate, prin comparare de titluri, că titlul şi dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului situat în Bucureşti, str. G.A. este preferabil titlului de proprietate al statului.
Prin sentinţa civilă nr. 1889/2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins acţiunea formulată, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul, care a fost admis prin decizia nr. 260/2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a desfiinţat sentinţa şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul secţiei a IV-a civilă, sub nr. 43107/3/2008, iar la termenul din 26 noiembrie 2009 reclamantul a precizat acţiunea în sensul că a chemat în judecată şi pe pârâtul T.V. solicitând să se constate că titlul şi dreptul său de proprietate sunt preferabile titlurilor de proprietate ale pârâtului T.V., urmând ca acesta să fie obligat să lase în deplină proprietate şi posesie apartamentul situat în str. G.A.
Totodată, reclamantul a mai solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare emis pe numele T.V. şi T.A. şi desfiinţarea lui.
La termenul din 01 aprilie 2010, tribunalul a pus în vedere reclamantului să precizeze dacă prezenta acţiune este una în revendicare sau o contestaţie împotriva notificării care nu a fost soluţionată, iar reclamantul personal a arătat că acţiunea este o comparare de titluri având în vedere că revendicarea nu mai este posibilă.
La acelaşi termen, tribunalul a calificat acţiunea ca una în revendicare conform art. 480 C. civ.
Ulterior, reclamantul a făcut o nouă precizare la solicitarea tribunalului arătând că înţelege să cheme în continuare în judecată Primăria Municipiului Bucureşti şi că obiectul cererii este comparare titlului său cu titlul pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti, iar dacă acest lucru nu este posibil compararea titlului său cu titlu pârâtului T.V.
Reclamantul personal a arătat că nu înţelege să investească instanţa şi cu o acţiune prin care să solicite anularea contractului de vânzare - cumpărare şi că obiectul litigiului este compararea titlului său cu titlurile pârâţilor.
Prin încheierea din 13 septembrie 2010, tribunalul a suspendat judecarea cauzei până la soluţionarea Dosarului nr. 34370/3/2009 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, cu motivarea arătată în cuprinsul acestei încheieri, însă prin decizia nr. 271/2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a casat această încheiere şi a trimis cauza la aceiaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.
La termenul din 16 mai 2011, tribunalul a rămas în pronunţare pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti şi excepţia autorităţii de lucru judecat, invocate de către pârâţi.
Prin sentinţa civilă nr. 919 din 16 mai 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti, a respins acţiunea formulată de reclamantul Ţ.C.A. împotriva pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primarul General, ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins acţiunea formulată împotriva pârâtului T.V., constatând autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 499/2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut, în esenţă, următoarele:
În speţa dedusă judecăţii, pârâta Primăria Municipiului Bucureşti nu are calitate procesuală pasivă întrucât între reclamant şi pârâtă nu există nici un raport de drept material care să poată fi transpus în plan procesual prin prezenta cerere.
Tribunalul a reţinut că bunul imobil revendicat nu se află în proprietatea sau posesia pârâtei, ci în proprietatea pârâtului persoană fizică, astfel încât, neavând posesia bunului, pârâta nu poate avea calitatea procesuală pasivă în privinţa capătului de cerere având ca obiect revendicarea.
Situaţia este absolut identică şi dacă s-ar considera că obiectul cererii de chemare în judecată este, aşa cum solicită în mod expres reclamantul, compararea titlului său de proprietate cu titlul pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti (deşi un asemenea capăt de cerere nu are nici o finalitate practică şi în mod evident se subsumează unei acţiuni în revendicare), întrucât pârâta Primăria Municipiului Bucureşti nu mai deţine nici un titlu de proprietate asupra bunului pe care l-a înstrăinat prin contractul de vânzare - cumpărare nr. XX/1996 către T.V. şi T.A.
Cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat, tribunalul a reţinut că anterior promovării prezentei acţiuni, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul T.V. solicitând revendicarea prin compararea de titluri a imobilului situat în Bucureşti, str. G.A., iar prin sentinţa civilă nr. 499/2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins această acţiune, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul, ce a fost respins prin decizia civilă nr. 515/2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a.
Având în vedere că în prezenta cauză se solicită pe calea acţiunii principale compararea titlului său de proprietate cu titlul pârâtului T.V. fără a se aduce elemente noi faţă de acţiunea promovată iniţial şi soluţionată irevocabil prin sentinţa civilă nr. 499/2010 a Tribunalului Bucureşti, tribunalul a apreciat că în cauză este îndeplinită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, între prezenta acţiune şi cea anterioară.
Tribunalul a reţinut că potrivit art. 1201 C. civ. pentru existenţa autorităţii de lucru judecat sunt necesare întrunirea identităţii de obiect, de părţi şi de cauză, iar în speţa dedusă judecăţii este îndeplinită condiţia identităţii de părţi între cele două litigii, întrucât reclamantul şi pârâtul din prezentul dosar sunt identici cu reclamantul şi pârâtul din dosarul sus menţionat şi deci, le sunt opozabile hotărârile judecătoreşti la care au fost parte.
Totodată, există identitate de obiect şi de cauză, iar în motivarea sentinţei civile nr. 499/2009, instanţa a arătat pe larg care sunt considerentele pentru care a apreciat că nu este posibilă restituirea în natură a imobilului către reclamant şi de ce titlul de proprietate a pârâtului T.V. este preferabil.
Cauza juridică a acţiunii în revendicare este posesia bunului de către pârât şi dorinţa reclamantului de a face ca această situaţie să înceteze pe considerarea că titlul său este mai preferabil ori, prin sentinţa sus-menţionată Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a reţinut în mod definitiv că titlul pârâtului este preferabil faţă de cel al reclamantului, iar tribunalul nu a mai putut pune în discuţie încă o dată o nouă acţiune în revendicare (sau de comparare de titluri) cu acelaşi obiect.
Împotriva sentinţei civile nr. 919 din 16 mai 2011 a primei instanţe, a formulat apel reclamantul Ţ.C.A., criticând-o ca fiind nelegală, neîntemeiată, abuzivă, discriminatorie, corupţională, primită în ziua de 06 iulie 2011.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia nr. 91 A din 19 martie 2014 a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant.
Curtea nu a apreciat ca fiind fondată niciuna dintre criticile formulate în apel.
Astfel, în mod corect prima instanţă a reţinut autoritatea de lucru judecat în raport de sentinţa civilă nr. 499/2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, rămasă definitivă prin respingerea apelului declarat împotriva ei-decizia nr. 515A din 30 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi irevocabilă, prin constatarea nulităţii recursului-decizia nr. 5397 din 18 septembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În pronunţarea acestor decizii s-a reţinut că între cele două cauze există identitate de părţi, de obiect şi de cauză, astfel încât a fost corect stabilită incidenţa dispoziţiilor art. 1201 C. civ.
Sub acest aspect, a constatat instanţa de apel, sentinţa în raport de care s-a reţinut autoritatea de lucru judecat este irevocabilă, iar susţinerile reclamantului în sensul lipsei de identitate între compararea de titluri şi acţiunea în revendicare nu pot fi primite.
Nemulţumit de soluţie, reclamantul Ţ.C.A. a atacat-o cu recurs în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivare a arătat că instanţa nu a vrut să vadă că judecătorul I.T. a dat o decizie frauduloasă, la dictarea avocatului M.C.S.
Ulterior acest avocat a dictat şi decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a reţinut o autoritate de lucru judecat care nu există, deoarece nu s-a realizat niciodată o comparare de titluri.
Susţine că prin acţiunea în Dosarul nr. 43107/3/2008 a cerut, înainte de comparare de titluri, să se constate că pârâtul T.V. cu fiul său T.I. au fraudat contractul de închiriere din 1996, precum şi contractul de închiriere din 1994, iar apoi, după ce apartamentul în litigiu revenea în posesia Primăriei Municipiului Bucureşti, trebuia să se facă compararea de titluri, cu aceasta şi o comparare de titluri între proprietatea lui Ţ.C.A. şi T.V.
Hotărârile pronunţate, după ce cauza a fost suspendată trei ani, nu sunt legale şi favorizează o proprietate luată prin fraudă şi pentru o cauză ilicită.
Arată că este clar că pârâta Primăria Municipiului Bucureşti are calitate procesuală pasivă, iar interesul său este actual.
Solicită casarea deciziei şi trimiterea la tribunal, pentru nejudecarea comparărilor de titluri conform art. 21 al Constituţiei României şi art. 13.
La termenul de judecată din data de 16 octombrie 2014 a fost supusă dezbaterii excepţia nulităţii recursului în baza dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c), raportat la art. 306 alin. (1) C. proc. civ., excepţie invocată de intimatul-pârât T.V.
Analizând această excepţie cu prioritate în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este incidentă având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Deşi nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei de apel în soluţionarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
În speţa de faţă, susţinerile recurentului se referă la chestiuni vizând lipsa de imparţialitate a judecătorilor ce au pronunţat hotărârile judecătoreşti în litigiu pendinte. Totodată, memoriul de recurs conţine simple afirmaţii şi speculaţii privind titlul, obţinut prin fraudă, al intimatului T.V., tinzând la schimbarea situaţiei de fapt, argumente străine de soluţia instanţelor de fond ce au avut în vedere excepţia autorităţii de lucru judecat.
Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii de atac a recursului.
Astfel, memoriu de recurs nu conţine critici propriu-zise, fiind străine de considerentele hotărârii atacate şi referindu-se la împrejurări ce nu pot fi configurate ca fiind critici de nelegalitate.
În calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.
Se reţine, totodată, că prin intermediul recursului nu poate fi atacată soluţia pronunţată de instanţa de judecată într-un alt dosar, întrucât aceasta ar conduce la încălcarea principiului puterii de lucru judecat.
Prin urmare, criticile recurentului nu pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În această situaţie, sancţiunea care intervine este nulitatea recursului, neexistând motive de ordine publică, ce să poată fi examinate din oficiu de către instanţa de recurs.
Pe cale de consecinţă, reţinând că recursul nu este motivat conform cazurilor prevăzute în art. 304 C. proc. civ. şi nici nu există motive care să poată fi examinate şi din oficiu, în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata, în baza art. 306 alin. (1) C. proc. civ., nulitatea căii de atac exercitate de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamantul Ţ.C.A. împotriva deciziei nr. 91 A din 19 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2752/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2756/2014. Civil → |
|---|
